ICCJ. Decizia nr. 1020/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1020/2009
Dosar nr. 17662/3/2007
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 8638 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, dată urmare declinării competenţei soluţionării cauzei dispusă prin sentinţa civilă nr. 2320 din 26 martie 2007 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC K.T. SRL Bucureşti şi în contradictoriu cu pârâta SC F.D. SRL Bucureşti s-a dispus rezoluţiunea contractului de prestări servicii din 15 mai 2006, cu obligarea pârâtei să restituie avansul încasat în sumă de 3.161,06 lei.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă cererea reclamantei privind plata daunelor - interese generate de nepredarea în termen a lucrărilor de proiectare a etajului doi al sediului său secundar administrativ.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia comercială nr. 87 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sentinţa anulată în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ. iar pe fond cererea reclamantei a fost respinsă ca nefondată.
Instanţa de apel a reţinut că după declinarea competenţei, la prim termen în faţa Tribunalului, pârâta a formulat cerere pentru amânarea judecăţii, avocatul său fiind plecat în străinătate, cerere respinsă de instanţă, aşa încât s-a reţinut în apel că a fost încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil, cum este prevăzut în art. 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi că s-au încălcat principii fundamentale ale procesului civil ce atrag nulitatea hotărârii.
Pe fond, instanţa de apel a reţinut că echilibrul firesc între principiul forţei obligatorii a contractului, cel al executării în natură şi cu bună - credinţă a obligaţiilor asumate şi cel al echităţii, este garantat de către instanţă care apreciază dacă acordă un termen de graţie pentru îndeplinirea obligaţiilor, respingând acţiunea dacă apreciază că acest lucru este posibil sau când obligaţiile sunt executate în timpul procesului.
În speţă, conform clauzelor contractuale, pârâta şi-a asumat obligaţia de a întocmi proiectul etajului doi al sediului secundar al reclamantei - obligaţie de rezultat - şi de a obţine autorizaţia de construire, cu toate avizele necesare, obligaţie de mijloace în opinia instanţei.
Cum prin înscrisurile depuse în apel pârâta a probat că a întocmit proiectul în iunie 2006, deci înainte de expirarea termenului contractual, 15 iulie 2006, instanţa a reţinut că pârâta şi-a îndeplinit parţial obligaţiile asumate, iar pentru autorizaţia de construire a făcut demersurile necesare în vederea obţinerii ei, actualizând certificatul de urbanism în timpul procesului şi depunând Raportul de expertiză tehnică şi Memoriul tehnic de rezistenţă.
Chiar dacă autorizaţia de construire nu a fost obţinută în termenul contractual fapta pârâtei nu constituie o abatere atât de gravă încât să justifice rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, mai ales că acest aspect trebuie raportat atât la poziţia administraţiei locale cât şi la cea a reclamantei care pe parcursul procesului a susţinut şi că s-a redactat o tranzacţie între părţi.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului recurenta critică omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra tuturor capetelor de cerere din acţiunea sa, nefiind analizată decât rezoluţiunea contractului.
De asemenea instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând înţelesul neîndoielnic al acestuia şi făcând o greşită interpretare şi aplicare a legii.
Astfel, greşit s-a anulat hotărârea de fond pe motiv că i-a fost încălcat dreptul la apărare câtă vreme aceasta a avut apărător ales, ce a depus întâmpinare la dosar şi a solicitat proba cu acte, în sensul ca reclamanta să fie obligată să le depună, cerere admisă de instanţă.
În condiţiile în care dispoziţiile art. 156 C. proc. civ. prevăd posibilitatea pentru instanţă de a acorda termen pentru imposibilitate de prezentare şi nu obligaţia acordării respectivului termen, instanţa de apel greşit a reţinut că i s-a încălcat dreptul la apărare pârâtei, interesele avocaţilor neputând fi mai presus decât cele ale clienţilor sau actului de justiţie.
Din moment ce pârâta a susţinut că nu deţine probe, instanţa de apel greşit a reţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra lor în condiţiile art. 167 C. proc. civ., aceasta depunând probe abia în apel.
Deşi instanţa a reţinut ca abuzivă cererea creditorului în rezoluţiunea contractului, recurenta apreciază că opţiunea de a alege între rezoluţiune şi executarea silită a obligaţiei aparţine creditorului, care, în speţă, a şi optat pentru rezoluţiunea contractului cu plata unor daune - interese.
Prin întâmpinare intimata - pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul recurentei este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.
Critica recurentei privind anularea sentinţei de fond pe considerentul că instanţa de fond a încălcat dreptul la apărare al pârâtei şi la un proces echitabil este întemeiată deoarece din actele dosarului rezultă că pârâta a fost asistată la fond de avocat ales, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii şi apărări pe fond, a formulat probe şi a depus practică judiciară în susţinerea apărărilor, a formulat apărări pe excepţia necompetenţei instanţei când a fost prezentă prin apărătorul ales.
Este adevărat că în faţa tribunalului apărătorul său a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare, fiind plecată în concediu de odihnă în străinătate, dar instanţa a respins această cerere reţinând că în acest caz apărătorul titular putea da delegaţie de substituire unui alt avocat, aspecte ce nu pot duce la concluzia încălcării dreptului la apărare în condiţiile în care, potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. amânarea cauzei pentru un asemenea motiv este lăsată la aprecierea instanţei, iar argumentarea soluţiei dată pe acest aspect este în concordanţă cu dispoziţiile art. 221 din Statutul profesiei de avocat potrivit cărora avocatul are obligaţia de a depune toate diligenţele necesare pentru îndeplinirea serviciului încredinţat, iar în cazul când este împiedicat să-şi îndeplinească serviciul profesional îşi va asigura substituirea, după cum se stipulează în alin. (2) din acelaşi text.
Împrejurarea că instanţa de fond a soluţionat cauza în absenţa apărătorului pârâtei nu echivalează cu încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil, cum a reţinut instanţa de apel câtă vreme instanţa s-a pronunţat în condiţiile art. 152 C. proc. civ. şi a reţinut că pârâta nu şi-a demonstrat în niciun mod îndeplinirea obligaţiilor contractuale, cu toate că prin întâmpinarea depusă la dosar îşi asumase obligaţia depunerii înscrisurilor la dosar, obligaţie ce îi incumba de altfel potrivit dispoziţiilor art. 115 pct. 3 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ., dar pe care nu şi-a îndeplinit-o.
Cum potrivit art. 160 C. proc. civ. în cazul declarării necompetenţei dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii Curtea apreciază că instanţa de apel greşit a reţinut că dreptul la apărare al pârâtei a fost încălcat de către tribunal câtă vreme instanţa de fond a analizat apărările acesteia formulate prin întâmpinare, pronunţându-se în raport de probele existente în dosar.
În consecinţă, ţinând cont de toate aceste aspecte concrete ce rezultă din dosar Curtea apreciază nu se poate susţine că s-ar fi încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil în sensul art. 6 C.E.D.O. şi că probele pârâtei nu ar fi fost analizate într-un cadru legal de tribunal, disproporţionalitatea acestora neînfrângând principiul egalităţii şanselor pe care fiecare parte înţelege mai mult sau mai puţin să-l valorifice.
Cât priveşte fondul pricinii, rejudecat în apel în urma suplimentării probatoriului de către pârâtă, Curtea apreciază că, deşi în apel s-au depus proiecte datate iunie 2006 privind supraetajarea sediului secundar al reclamantei - ce nu poartă viza beneficiarului - acestea nu probează îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract, ele nefiind urmate de obţinerea autorizaţiei de construcţie aşa cum se stipulase în art. 1 din contract şi, nici îndeplinirea lucrărilor în termenul contractual.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta notifica pârâta în decembrie 2006 că nu şi-a respectat obligaţiile asumate în termenul contractual, expirat în 15 iulie 2006, iar demersurile pârâtei privind obţinerea autorizaţiei de construire au fost efectuate pe parcursul soluţionării cauzei (septembrie - octombrie 2007 pentru obţinerea certificatului de urbanism; ianuarie 2008 pentru obţinerea autorizaţiei de construire).
În atare situaţie Curtea apreciază că pârâta nu a dovedit îndeplinirea obiectului contractului în termenul contractual şi în totalitate, însăşi instanţa de apel reţinând că doar parţial aceasta a executat obligaţiile asumate, motiv pentru care greşit acţiunea reclamantei a fost respinsă de instanţa de apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 1020 – art. 1021 C. civ.
Critica recurentei privind omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor petitelor cererii nu este întemeiată deoarece, în raport de soluţia adoptată în legătură cu rezoluţiunea contractului, celelalte petite accesorii referitoare la repunerea părţilor în situaţia anterioară nu se mai impuneau a fi analizate.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul reclamantei este întemeiat, urmând a fi admis conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., Decizia din apel urmând a fi modificată în sensul respingerii apelului pârâtei ca nefondat, soluţia de fond urmând a fi menţinută ca temeinică şi legală.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. intimata pârâtă urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs în sumă de 1.136,15 lei reprezentând taxele de timbru şi onorariul apărătorului ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC K.T. SRL Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 87 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti în sensul că respinge apelul pârâtei SC F.D. SRL declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 8638 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti.
Obligă intimata pârâtă la 1.136,15 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1022/2009. Comercial → |
|---|
