ICCJ. Decizia nr. 1030/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1030/2009
Dosar nr. 1358/2/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 10 martie 2005 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. reclamanta A.D.S. cere obligarea pârâtei SC A.S.I. SRL Bucureşti la plata sumei de 7.820.076.484 lei (rol) cu titlu de arendă, a sumei de 12.005.775.815 lei (rol) cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la 2 martie 2005 şi, apoi în continuare, până la plata debitului, cu cheltuieli de arbitrare.
La rândul său, pârâta introduce o acţiune împotriva reclamantei, conexată la prima cauză, prin care cere, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă, să se constate inexistenţa dreptului de creanţă al acesteia în valoare de 9.047.961.805 lei (rol) şi să fie obligată reclamanta - pârâtă la plata sumei de 1.672.607.802 lei (rol) încasată în plus de aceasta, cu cheltuieli de arbitrare.
Prin sentinţa arbitrală nr. 4 Tribunalul arbitral admite în parte acţiunea principală a reclamantei, obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 105.913,29 lei (ron) cu titlu de arendă, cu 5.536,32 lei cheltuieli de arbitrare, respinge capătul de cerere privind penalităţile de întârziere şi respinge acţiunea reconvenţională.
Prin acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrale de mai sus, înregistrată la 3 martie 2008, reclamanta petentă A.D.S., în contradictoriu cu pârâta - intimată, solicită instanţei să desfiinţeze în parte sentinţa arbitrală atacată, în sensul admiterii în totalitate a capătului unu al cererii sale introductive de instanţă, respectiv obligarea pârâtei la plata arendei datorate în baza contractului de arendă din 31 octombrie 2002 şi la plata penalităţilor de întârziere în baza art. 6.4 din contract, astfel cum au fost precizate la 22 noiembrie 2007, admiterea capătului doi al cererii, respectiv obligarea pârâtei la plata penalităţilor prevăzute de art. 6.4 din contract până la data stingerii debitului, precum şi obligarea pârâtei la plata în totalitate a cheltuielilor ocazionate în această cauză.
Prin cererea înregistrată la data de 3 martie 2008 şi petenta pârâtă SC A.S.I. SRL formulează acţiune în anulare împotriva aceleiaşi sentinţe, solicitând aceleiaşi instanţe, în contradictoriu cu intimata - reclamantă A.D.S., anularea sentinţei arbitrale atacate şi pe fond, respingerea acţiunii principale formulate de reclamanta A.D.S.
Prin încheierea de şedinţă din 28 mai 2008 instanţa a dispus conexarea celui de al doilea dosar la primul, iar prin sentinţa comercială nr. 107 din 10 septembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge ca nefondate acţiunile în anulare a sentinţei arbitrale atacate, reţinând, în acest sens, că nu sunt întrunite ipotezele prevăzute de art. 364 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., invocat de părţi, întrucât petenta - reclamantă invocă în fapt greşita interpretare a probelor administrate în cauză şi greşita interpretare a clauzelor contractului, iar petenta - pârâtă îşi argumentează acţiunea în anulare în fapt pe greşita interpretare a raportului juridic dintre părţi şi a efectului acestuia, respectiv a clauzelor art. 6.1 şi 6.3 din contract, precum şi a unor norme legale ce stabilesc modalitatea de plată a arendei şi regulile de interpretare a contractelor cu executare succesivă.
Împotriva sentinţei de mai sus reclamanta - petentă SC A.S.I. SRL Bucureşti declară recurs solicitând, cu invocarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ. şi a motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii sale în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrale şi respingerii acţiunii în anulare formulate de petenta - pârâtă.
În fundamentarea recursului său recurenta critică prima instanţă pentru a fi pronunţat o hotărâre motivată neîntemeiat, fără motivarea respingerii fiecărui capăt de cerere şi fără referire la toate dispoziţiile de lege invocate de recurentă a fi fost încălcate de Tribunalul arbitral, încălcând astfel prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Recurenta reproşează instanţei de judecată şi greşita aplicare a legii în sensul încălcării prevederilor contractuale şi a dispoziţiilor art. 969 C. civ., ignorând dispoziţiile art. 6.4 din contract, ale art. 4 alin. (1) şi (2) şi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 şi ale art. 8 alin. (3) din OUG nr. 147/2002, fiind astfel întrunite – în opinia recurentei – ipotezele prevăzute de temeiul de drept al acţiunii în anulare, respectiv de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
În cauză fiind o acţiune în anulare a unei sentinţe arbitrale aceasta nu se poate examina decât prin prisma art. 364 C. proc. civ., iar recursul împotriva sentinţei primei instanţe de asemenea prin prisma corectei examinări a acţiunii în anulare prin raportare la dispoziţiile aceluiaşi art. 364 C. proc. civ.
Din această perspectivă se constată că nu poate fi admisă critica recurentei referitoare la lipsa motivării sentinţei primei instanţe care a respins acţiunea în anulare întemeiată pe prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., constându-se că, într-o formă concisă şi sintetică, instanţa criticată a motivat respingerea acţiunii în anulare formulată de recurenta - petentă, apreciind judicios că greşita interpretare de către Tribunalul arbitral a probelor administrate în cauză şi a clauzelor contractuale nu pot fi încadrate în prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., care acceptă ca motiv de anulare a unei hotărâri arbitrale numai încălcarea de către aceasta a ordinei publice, a bunelor moravuri, ori a dispoziţiilor imperative ale legii, niciunul dintre motivele invocate de recurenta - reclamantă în acţiunea în anulare neîncadrându-se în menţionatele motive.
Nici cea de a doua critică formulată de recurentă, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi admisă întrucât şi aceste critici urmează a fi examinate în coroborare cu prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar din această perspectivă instanţa criticată nu a ignorat nicio dispoziţie imperativă de lege sau de ordine publică, încălcată de Tribunalul arbitral pentru pronunţarea sentinţei arbitrale atacate, dispoziţiile art. 6.4 din contractul părţilor, ale Legii nr. 469/2002 – invocate pentru prima dată în recurs, de altfel, nefiind dispoziţii de natura celor vizate de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Astfel fiind, subliniindu-se, o dată în plus, că printr-o acţiune în anulare a unei sentinţe arbitrale instanţa nu poate cerceta modul în care Tribunalul arbitral a soluţionat fondul pricinii, controlul instanţei limitându-se strict la ipotezele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., se reţine că sentinţa recurată este legală şi temeinică, recursul declarat împotriva acesteia urmând a fi respins ca nefondat cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.D.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 107 in 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1031/2009. Comercial → |
|---|
