ICCJ. Decizia nr. 1031/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1031/2009
Dosar nr. 2636/2/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 36 din 22 februarie 2008 pronunţată în dosar nr. 356/2007 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi în consecinţă s-a respins acţiunea arbitrală formulată de reclamanta SC A.C. SA împotriva pârâtei A.D.S.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. că raportat la excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi autorităţii de lucru judecat, ordinea de soluţionare a acestora, impune analizarea cu prioritate a celei prevăzute de art. 1201 C. civ.
Din această perspectivă, Tribunalul arbitral, comparând cererea de arbitrare cu acţiunea înregistrată în dosar nr. 7429/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţionat prin sentinţa comercială nr. 11481/2004, rămasă irevocabilă, a constatat că obiectul, deşi parţial diferit este identic în privinţa scopului urmărit pentru că în ambele cauze, reclamanta solicită modificarea clasei de calitate a terenului şi în mod corespunzător a redevenţei, faţă de prevederile contractului de concesiune din 2002, cauza fiind deci aceeaşi şi sub acest aspect. De asemenea, litigiul se desfăşoară între aceleaşi părţi, în aceeaşi calitate.
Prin urmare, fiind întemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, aceasta a fost admisă, ca atare, condiţii în care, Tribunalul arbitral nu a mai examinat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi nici fondul acţiunii arbitrale.
Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale, formulată de reclamanta SC A.C. SA a fost respinsă prin sentinţa comercială nr. 132 din 2 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii acestei excepţii de către pârâta A.D.S.
Pentru a proceda în acest mod, instanţa a reţinut că deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea în anulare pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., a invocat că sentinţa arbitrală încalcă în mod vădit dispoziţiile imperative ale art. 3433 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., dar fără a argumenta pretinsa încălcare a acestor dispoziţii legale, a concluzionat că în mod greşit, Tribunalul arbitral a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.
În raport de aceste motive, Curtea de Apel a arătat că instanţa arbitrală şi-a verificat competenţa conform art. 3433 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi dată fiind existenţa clauzei compromisorii cuprinsă în contractul de concesiune din 2002 încheiat între părţi, cauza a fost soluţionată cu respectarea acestor dispoziţii.
De asemenea, în privinţa hotărârii pronunţate, s-a constatat că în mod corect a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, cu motivarea că dispoziţiile art. 1201 C. civ. nu permit ca un litigiu soluţionat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă să mai facă obiectul unui nou proces având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, astfel încât nefiind incidente dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., acţiunea reclamantei a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC A.C. SA criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, după prezentarea stării de fapt, recurenta invocă faptul că în mod greşit Tribunalul arbitral a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, în acest sens fiind evident îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ., ca motiv de anulare a hotărârii arbitrale.
Astfel, arată recurenta, pentru a opera autoritatea de lucru judecat, este necesar, pe lângă existenţa tuturor condiţiilor impuse de art. 1201 C. civ., ca prin ambele cereri formulate de părţi să fie investită o instanţă de acelaşi fel, adică fie o instanţă de drept comun, fie una arbitrală, pentru că şi legiuitorul a vizat evitarea pronunţării unor hotărâri judecătoreşti contradictorii cu privire la aceleaşi chestiuni de fapt şi de drept, fiind astfel, evident că această excepţie nu este întemeiată în ipoteza în care o hotărâre este pronunţată de către o instanţă de judecată şi cealaltă de instanţă arbitrală.
Un alt motiv vizează încălcarea prevederilor art. 3433 alin. (1) şi art. 3434 C. proc. civ., în sensul că faţă de existenţa clauzei compromisorii, acţiunea promovată pe calea dreptului comun trebuia respinsă ca inadmisibilă, mai ales că instanţa judecătorească ce a pronunţat-o este necompetentă absolut.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că este nefondat.
Astfel, deşi, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., în sensul că hotărârea recurată nefiind supusă apelului, este permisă examinarea cauzei sub toate aspectele, aplicabilitatea prevederilor art. 364 C. proc. civ., impune însă examinarea cauzei din această perspectivă.
În consecinţă, rezultă că hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ.
În acest context, motivul de anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., derivat din greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost justificat înlăturat de Curtea de Apel, ca nefondat, faţă de interpretarea corectă de către Tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., motiv pentru care şi critica formulată de recurentă, în acest sens va fi respinsă ca nefondată.
De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea recurentei conform căreia nu există autoritate de lucru judecat între o hotărâre pronunţată de o instanţă de drept comun şi o instanţă arbitrală, deoarece legea permite, în condiţiile stabilite de ea, ca un litigiu să fie soluţionat pe calea arbitrajului, astfel că sub aspectul condiţiilor cerute de art. 1201 C. civ., nu se poate face o atare distincţie, consecinţa fiind că şi în faţa instanţei arbitrale se poate invoca autoritatea de lucru judecat rezultând dintr-o hotărâre judecătorească.
Aceeaşi concluzie rezultă şi din dispoziţiile art. 3671 C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea arbitrală se investeşte, la cererea părţii câştigătoare, întocmai ca şi o hotărâre judecătorească, de instanţă, cu particularitatea că în cazul unei atari hotărâri competenţa aparţine instanţei prevăzută de art. 342 C. proc. civ. Apoi, în conformitate cu prevederile art. 368 C. proc. civ. „hotărârea arbitrală învestită cu formulă executorie constituie titlu executoriu şi se execută silit întocmai ca şi o hotărâre judecătorească".
În privinţa celui de al doilea motiv referitor la imposibilitatea soluţionării cauzei pe calea dreptului comun, prin sentinţa comercială nr. 1148/2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, opusă ca având autoritate de lucru judecat în litigiul arbitral, se impune precizarea, că fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi analizată în acest cadru, care prin limitele stabilite de art. 364 şi respectiv art. 3041 C. proc. civ. poate viza doar legalitatea sentinţei pronunţate în acţiunea în anularea hotărârii arbitrale.
În concluzie, recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 132 din 2 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1030/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1033/2009. Comercial → |
|---|
