ICCJ. Decizia nr. 1037/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1037/2009
Dosar nr. 20843/3/2006
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 10702 din 24 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantului N.M.P. prin care a solicitat anularea hotărârii A.G.E.A. nr. 1 din 28 aprilie 2006 a Băncii Comerciale I.Ţ., devenită ulterior Banca Comercială H.Ţ. SA Bucureşti, precum şi anularea hotărârilor A.G.A. nr. 2 şi 3 din aceeaşi dată, 28 aprilie 2006.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut – în esenţă – că la 28 aprilie 2006 adunările generale, ordinară şi extraordinară, au fost convocate cu respectarea dispoziţiilor art. 117 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 31/1990, deoarece, potrivit art. 22.2 din actul constitutiv al societăţii bancare, publicarea convocatorului se face în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă răspândire în localitatea în care se află sediul social al băncii, cerinţe respectate în speţa de faţă.
Motivul de nulitate al respectivelor hotărâri întemeiat pe lipsa din procesul - verbal al adunărilor a menţiunilor privitoare la îndeplinirea formalităţilor de convocare, acţionarii prezenţi şi numărul acţiunilor nu a fost primit întrucât el a fost întocmit sub forma unui înscris intitulat „Minută" şi a cuprins toate aceste menţiuni aşa încât nu s-au nesocotit dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990.
Cât priveşte abuzul majorităţii asupra minorităţii şi prejudicierea interesului acţionarilor minoritari prin luarea hotărârii nr. 2 invocat de reclamant în invocarea nulităţii acestei hotărâri, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada exercitării dreptului de vot cu rea credinţă de către persoanele a căror voinţă individuală a format voinţa societară, că nu există interes social cu privire la nerepartizarea dividendelor sau că s-ar fi săvârşit un abuz de drept al majorităţii. În consecinţă, s-a apreciat că aceste critici ale reclamantului vizează oportunitatea luării hotărârilor prin prisma intereselor acţionarilor minoritari, ceea ce nu atrage nulitatea hotărârilor.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamant a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 368 din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, decizie completată ulterior prin obligarea apelantului - reclamant la plata cheltuielilor de judecată prin Decizia comercială nr. 57 din 15 februarie 2008 a aceleeaşi instanţe.
Instanţa de apel nu a primit criticile reclamantului în legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 apreciind că acest text legal referitor la obligativitatea convocării adunării generale numai prin scrisoare recomandată sau simplă, acţiunile băncii fiind nominative, nu-şi au aplicabilitatea în speţă întrucât actul constitutiv, în vigoare la momentul convocării prevedea expres în art. 22.2 o altă modalitate de convocare – prin publicare în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă circulaţie – care excludea posibilitatea convocării prin scrisoare recomandată sau simplă.
Cât priveşte nulitatea hotărârii nr. 2 A.G.A. din 28 aprilie 2006 prin „deturnarea dreptului de vot de la scopul şi finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege", Curtea de Apel nu a primit critica întrucât Decizia societară a fost una de oportunitate şi nu de legalitate, dreptul la dividende al reclamantului existând doar ca drept social, virtual, până la momentul când adunarea generală decide distribuirea lor. După acest moment dreptul acţionarului devine un drept de creanţă ce poate fi valorificat ca atare.
Ori dividendele reprezentând practic câştigul obţinut din activitatea comercială, acest câştig se poate manifesta inclusiv în realizarea de economii sau evitarea unor pierderi.
De asemenea, instanţa de apel nu a primit critica referitoare la nerespectarea procedurii şedinţei adunării generale, argumentată pe minuta întocmită cu acea ocazie deoarece formalităţile legale au fost îndeplinite de un notar public, iar desemnarea acestuia a fost votată de toţi participanţii, inclusiv de către reclamant.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul - reclamant critică respingerea cererii sale pentru administrarea unor probe esenţiale în dezlegarea pricinii, cerere formulată în apel la 7 septembrie 2007.
Recurentul apreciază că respingerea probatoriului solicitat l-au pus în situaţia de a nu putea proba că hotărârea de a nu se distribui dividendele nu era o hotărâre de oportunitate, ci era o practică constantă a conducerii băncii care în perioada 1991 - 2006 a lipsit acţionarii de dreptul de a încasa dividende.
Procedând astfel instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 172 şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ. deoarece era obligată să oblige partea care deţinea aceste probe, pârâta, să le depună la dosar, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond reţinuse că ea nu a făcut dovezi pe aspectele invocate.
Prin cea de-a doua critică recurentul apreciază că instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 deoarece, acţiunile băncii fiind nominative, convocarea se putea face numai prin scrisoare recomandată, cele stipulate în art. 22.2 din actul constitutiv al pârâtei neputând fi interpretate că ar fi exclus convocarea prin procedura prevăzută în art. 117 alin. (4). Ori, dispoziţiile art. 117 alin. (6) nu permit nicio derogare de la dispoziţiile art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Interpretarea dată de instanţa de apel acestor dispoziţii legale referitoare la convocarea adunărilor generale protejează abuzurile acţionarilor majoritari în detrimentul celor minoritari.
Prin cea de-a treia critică recurentul invocă nelegalitatea dezlegării motivului de nulitate a hotărârii nr. 2 A.G.A., reţinându-se greşit că este o decizie de oportunitate şi fiind respinsă cererea sa referitoare la deturnarea dreptului de vot de la scopul şi finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege.
În acest sens recurentul consideră că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 31/1954 potrivit cărora drepturile civile sunt ocrotite de lege şi se exercită numai potrivit cu scopul lor economic şi social.
Ori, instanţa de apel a apreciat şi analizat abuzul acţionarilor majoritari ce au hotărât nedistribuirea dividendelor numai prin această prismă, nu şi prin cea a afectării şi a altor drepturi, cum ar fi dreptul de a putea tranzacţiona acţiunile societăţii pe o piaţă reglementată, refuzându-se acest lucru de mai mult timp, dreptul de preemţiune al acţionarilor minoritari precum şi alterarea drepturilor de capital.
Prin întâmpinare intimata - pârâtă, devenită U.Ţ.B. SA, a solicitat respingerea recursului ca nefondat învederând că în recurs recurentul, invocând încălcarea art. 3 din Decretul nr. 31/1954 a modificat cauza acţiunii, ceea ce este inadmisibil, încălcând dispoziţiile art. 294 C. proc. civ.
Cât priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în raport de actele constitutive, intimata invocă dezlegarea dată acestei chestiuni în soluţionarea irevocabilă a unor litigii similare, sens în care se ataşează la 4 decembrie 2008 copiile unor hotărâri judecătoreşti date între aceleaşi părţi în legătură cu aceleaşi probleme de drept.
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta.
Critica recurentului privitoare la respingerea probatoriului solicitat în faţa instanţei de apel la termenul din 7 septembrie 2007 este nefondată deoarece, aşa cum rezultă din încheierea respectivă, apelantul a administrat proba cu înscrisuri, pe care le-a depus la dosar, fiindu-i respinse doar acele probe constând în bilanţul contabil, modul de repartizare a dividendelor şi hotărârile A.G.A. solicitate a fi administrate în condiţiile art. 172 C. proc. civ. ce nu formau obiectul judecăţii şi care nu aveau legătură cu obiectul dedus judecăţii, respectiv anularea hotărârilor A.G.A. şi A.G.E.A. din 28 aprilie 2006.
Recurentul nu poate imputa instanţei de apel încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. câtă vreme, potrivit art. 167 alin. (1) C. proc. civ., dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot duce la dezlegarea pricinii, ori, în speţă, probele solicitate de reclamant vizau modalitatea în care s-au distribuit dividendele, aspect ce ţinea de administrarea societăţii, deci ce viza oportunitatea şi care nu putea fi cenzurată de instanţă, investită cu legalitatea hotărârii acţionarilor.
Cea de-a doua critică referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, aşa cum erau ele în vigoare la data convocării adunărilor generale, este neîntemeiată deoarece modalitatea convocării adunării generale numai prin scrisoare recomandată sau simplă nu este posibilă, potrivit art. 117 alin. (6), dacă actul constitutiv al societăţii interzice acest lucru.
Ori, instanţa de apel a reţinut că prin dispoziţiile art. 22.2 din actul constitutiv s-a exclus o asemenea modalitate de convocare, fiind stipulat expres că adunările generale se convoacă prin publicarea convocatorului în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă răspândire în localitatea în care îşi are sediul societatea.
O asemenea interpretare este în concordanţă şi cu dezlegarea dată aceleeaşi probleme de drept în litigii soluţionate irevocabil între aceleaşi părţi în legătură cu hotărâri ale acţionarilor luate în aceeaşi perioadă, sub imperiul aceloraşi norme legale şi statutare (în acest sens a se vedea Decizia nr. 2414 din 15 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
Cât priveşte critica în legătură cu soluţionarea motivului de nulitate a hotărârii nr. 2 Curtea apreciază ca nefondate susţinerile recurentului în legătură cu deturnarea dreptului de vot de la scopul şi finalitatea pentru care el a fost recunoscut de lege deoarece instanţele s-au pronunţat în raport de argumentarea acestui motiv dată chiar de reclamant în acţiunea introductivă, respectiv al pretinsului abuz de majoritate, situat pe tărâmul răspunderii delictuale de reclamant, caz în care instanţele, atât cea de fond cât şi cea de apel, au circumscris acest motiv oportunităţii decizionale.
Pentru a fi în situaţia încălcării dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 51/1954, aşa cum susţine recurentul, ar fi trebuit să se dovedească exercitarea cu rea credinţă a dreptului de vot din partea majoritarilor dar şi deturnarea votului de la scopul şi finalitatea legală, aspecte pe care recurentul nu le-a probat în cauză.
Deşi în recurs recurentul extinde abuzul majoritar şi la alte drepturi, în afara celui referitor la distribuirea dividendelor, Curtea apreciază că aceste critici s-au invocat pentru prima dată în recurs, ceea ce face imposibilă analizarea lor – omisso medio, fără a mai lua în discuţie chiar modificarea obiectului şi cauzei acţiunii.
În consecinţă, criticile fiind apreciate ca nefondate Curtea va respinge recursul reclamantului în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecinţa obligării reclamantului, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.107,46 lei, reprezentând onorariu avocat intimată, dovedit cu actele din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.M.P. împotriva deciziei nr. 368 din 14 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul la 11.107,46 lei cheltuieli de judecată, către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1034/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1039/2009. Comercial → |
|---|
