ICCJ. Decizia nr. 1039/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1039/2009
Dosar nr. 1388/2/2008
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 9924 din 13 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost disjunsă judecata cererii privind restituirea unor bunuri mobile de judecata cererii privind restituirea unor înscrisuri formulate de reclamanţii P.A.C. şi SC S.B. SRL împotriva pârâtei SC A.C. SA Bucureşti, fiind respinsă cererea pentru restituirea bunurilor pentru lipsa concilierii prealabile şi fixându-se termen pentru judecata cererii disjunse referitoare la înscrisuri la 12 decembrie 2006.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că relaţiile dintre reclamanţi şi pârâtă sunt guvernate de contractul de execuţie lucrări din 1 iunie 2004 cu privire la reabilitarea imobilului din Bucureşti, sector 4, imobil pentru care reclamanţii au predat construcţia şi documentaţia imobilului iar pârâta s-a obligat la efectuarea lucrărilor.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat restituirea a patru şeminee, două statui şi altor obiecte şi materiale ridicate de pârâtă în vederea recondiţionării precum şi restituirea documentaţiei în legătură cu imobilul ce a format obiectul contractului de antrepriză.
Deşi ambele petite au valoare economică şi sunt evaluabile în bani, instanţa de fond a reţinut că reclamanţii au realizat procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. doar pentru documente nu şi pentru bunuri aşa încât, în urma disjungerii, a respins petitul privind restituirea bunurilor pentru lipsa procedurii prealabile a concilierii, rămânând învestită doar cu privire la documente.
Această sentinţă a fost apelată atât de reclamanţi cât şi de pârâtă, apeluri soluţionate prin Decizia comercială nr. 210 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul respingerii apelului pârâtei ca fiind lipsit de interes şi admiterii apelului reclamanţilor, desfiinţării în parte a sentinţei de fond, referitoare la restituirea bunurilor pentru care s-a trimis cauza spre rejudecare la fond, apreciindu-se că nu este necesară procedura prealabilă, fiind o obligaţie de a face, neevaluabilă în bani.
Această decizie a fost recurată de pârâtă, recurs admis prin Decizia nr. 3975 din 5 decembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, Decizia din apel fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea ambelor apeluri.
În esenţă, Curtea a reţinut că pârâta avea interes în declararea apelului, criticile sale vizând neadmiterea excepţiei lipsei concilierii şi pentru restituirea documentelor, aşa încât, pentru o judecată unitară s-a dispus rejudecarea ambelor apeluri.
Rejudecând apelurile formulate de reclamanţi şi pârâtă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 150 din 9 aprilie 2008, a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul reclamanţilor şi desfiinţând în parte sentinţa de fond privitoare la respingerea cererii privind restituirea bunurilor, a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în aceste limite.
În analizarea apelului reclamanţilor instanţa de apel a reţinut că greşit s-a considerat de instanţa de fond că cererea în restituirea unor bunuri este evaluabilă în bani şi că ar fi necesară concilierea prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., conciliere care, de altfel, nu era necesară nici în privinţa documentelor, aşa încât, a desfiinţat sentinţa în partea privitoare la bunuri şi a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite, în speţă fiind vorba despre o obligaţie de a face.
În raport de considerentele avute în vedere în analizarea apelului reclamanţilor s-a apreciat că motivele de apel ale pârâtei, referitoare la procedura de conciliere pentru documente, nu se mai impun a fi analizate.
Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta solicitând casarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă critică soluţia din apel pentru modul în care a rezolvat chestiunea caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al acţiunii reclamanţilor, apreciind că instanţa de apel a considerat greşit că cererea nu este evaluabilă în bani, încălcând astfel art. 5 şi art. 6 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.
Cum obligaţia de a face vizează un drept de creanţă, caracterul patrimonial este indiscutabil aşa încât era necesară procedura prealabilă a concilierii prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Întrucât apelul său nu a mai fost analizat în raport de dezlegarea dată apelului reclamanţilor solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel nepronunţându-se pe apelul său.
Prin întâmpinare intimaţii - reclamanţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că în mod corect s-a apreciat că obiectul litigiului îl constituie obligaţia de a face, care nu este evaluabilă în bani şi chiar în situaţia în care s-ar aprecia că ea are acest caracter, actele vizând corespondenţa părţilor din 18 octombrie 2005, 21 octombrie 2005 şi 25 octombrie 2005, aflate în dosarul de fond, probează îndeplinirea acestei concilieri referitoare la restituirea bunurilor, aşa cum ei au susţinut în toate fazele procesuale. Ataşat întâmpinării intimaţii reclamanţi au depus copiile sentinţei civile nr. 6187 din 7 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, definitivă prin Decizia comercială nr. 521 din 1 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, probând soluţionarea cererii disjunse referitoare la restituirea documentelor predate pârâtei în perioada 26 aprilie 2004 – 26 iulie 2007, cerere admisă în parte, mai puţin daunele cominatorii de 500 euro/zi întârziere.
Recursul este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta şi care, parţial, vor suplini şi amenda argumentarea deciziei recurate.
Indiscutabil obiectul litigiului de faţă îl formează cererea în restituirea unor bunuri, menţionate în cererea precizatoare de la fila 14 dosar fond (4 şeminee de epocă, ţigla de epocă tip solzi 677 mp), material lemnos (scândură, căpriori, grinzi, popi, pane, cleşti, contravuituri) şi calificarea acestei cereri.
Deşi instanţa de fond a apreciat că o asemenea cerere are caracter evaluabil în bani, instanţa de apel a reţinut că cererea constă într-o obligaţie de a face care nu are caracter evaluabil în bani.
Soluţia instanţei de apel este parţial eronată în ceea ce priveşte caracterul evaluabil în bani, deoarece obligaţia de a face constituie obiectul raportului juridic obligaţional, raport juridic cu caracter patrimonial, evaluabil în bani.
Că acesta era raţionamentul juridic corect o probează atât evaluarea bunurilor de către reclamanţi la 210.000 lei, timbrajul la valoare cât şi art. 5 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 146/1997 potrivit cărora se consideră acţiuni şi cereri evaluabile în bani cele al căror obiect este un drept patrimonial ce poate fi evaluabil în bani.
Deşi întemeiate criticile recurentei sub acest aspect Curtea apreciază că soluţia din apel urmează a fi menţinută şi este cea corectă pentru că, aşa cum intimaţii - reclamanţi s-au apărat şi în apel şi în recurs, din actele dosarului rezulta că în legătură cu executarea contractului din 2004 între părţi, anterior procesului, au existat schimburi de notificări şi corespondenţă inclusiv sub aspectul restituirii bunurilor ce formează obiectul cererii supusă judecăţii.
Astfel, restituirea bunurilor ce formează obiectul litigiului a fost solicitată de reclamantă, prin P.A.C. la 18 octombrie 2005 cu confirmare de primire din partea pârâtei care, la rândul său îşi exprimă poziţia în legătură cu solicitarea reclamanţilor la 21 octombrie 2006, acest răspuns primind la rândul său un altul din partea reclamanţilor la 24 octombrie 2005.
Ori nu se poate susţine că reclamanţii, anterior promovării acţiunii de faţă, nu au încercat să rezolve litigiul cu pârâta amiabil, scopul concilierii prealabile reglementat în art. 7201 C. proc. civ. fiind astfel atins.
În consecinţă, cu aceste amendamente aduse argumentării din apel, Decizia dată în soluţionarea apelurilor părţilor urmează a fi menţinută, ea fiind temeinică şi legală.
Critica recurentei privind nesoluţionarea apelului său nu este întemeiată deoarece dispozitivul deciziei probează contrariul, iar argumentarea, chiar lacunară, probează că s-a reţinut că nu era necesară concilierea nici în privinţa înscrisurilor, criticile din apelul pârâtei vizând tocmai concilierea prealabilă în petitul referitor la înscrisuri.
În considerarea acestor argumente Curtea apreciază recursul ca nefondat, urmând a-l respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC A.C. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 150 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1037/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1042/2009. Comercial → |
|---|
