ICCJ. Decizia nr. 1051/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1051/2009
Dosar nr. 39/1371/2007
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 39/1371/2007 al Tribunalului Comercial Mureş reclamantul P.T.S. a chemat în judecată pe pârâta SC E.T. SRL Târgu Mureş pentru ca în contradictoriu cu aceasta să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. nr. 13 din 25 mai 2005 a acestei societăţi, să se dispună anularea hotărârii menţionate cu repunerea asociaţilor în situaţia anterioară.
Prin încheierea nr. 79/C din 21 iunie 2007 Tribunalul Comercial Mureş a respins ca nefondată acţiunea reclamantului având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii A.G.A. menţionată în petitul acţiunii şi a respins ca tardiv promovată acţiunea în anularea aceleiaşi hotărâri A.G.A.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut în principal că pentru data de 25 mai 2005 A.G.A. SC E.T. SRL s-a ţinut în prezenţa unui singur asociat care deţinea un procent de 50,5% din capitalul social. A mai reţinut că de la data publicării hotărârii A.G.A. în Monitorul Oficial, respectiv anul 2005 reclamantul ar fi avut la dispoziţie 15 zile pentru a promova o acţiune în anularea acesteia, termen ce a fost depăşit, acţiunea reclamantului fiind înregistrată în anul 2007.
Împotriva încheierii nr. 79/C din 21 iunie 2007, reclamantul a formulat apel susţinând că a fost pronunţată cu încălcarea art. 196, art. 16 alin. (3), art. 193 alin. (2), art. 275 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Prin Decizia nr. 23/A din 25 februarie 2008 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamantului P.T.S., a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului şi în consecinţă,
- a constatat nulitatea absolută a dispoziţiilor pct. 2 din hotărârea A.G.E.A. a SC E.T. SRL nr. 13 din 25 mai 2005 privind majorarea capitalului social prin convenţia creanţelor în valoare de 118.000 lei deţinute de asociatul P.B. asupra societăţii, constatate prin sentinţa nr. 230 din 16 martie 2005 a Tribunalului Comercial Mureş, precum şi a pct. 1 din actul adiţional încheiat la 23 ianuarie 2004 referitor la participarea asociaţilor la majorarea capitalului social.
- au fost menţinute celelalte dispoziţii din hotărârea instanţei de fond.
La pronunţarea acestei hotărâri instanţa de apel a analizat capătul trei din cererea introductivă la instanţă referitor la majorarea capitalului social prin convenţia creanţelor în valoare de 1.180.000.000 lei deţinute de asociatul P.B. asupra societăţii, din perspectiva art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs atât de reclamant cât şi de pârâtă.
În recursul său, reclamantul a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat prin constatarea nulităţii absolute a înscrisului act adiţional din 23 ianuarie 2004 redactat la cabinetul av. G.P. şi depus la dosarul instanţei de fond de către intimată.
Au fost invocate în drept dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Pârâta SC E.T. SRL Târgu Mureş a criticat hotărârea recurată sub următoarele aspecte:
- prin hotărârea pronunţată instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., respectiv instanţa de apel s-a pronunţat în şedinţă publică în loc de a se pronunţa în Camera de Consiliu cum cer prevederile art. 132 pct. 9 din Legea nr. 31/1990 motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;
- Decizia recurată este consecinţa unei interpretări greşite a actului juridic dedus judecăţii şi a unei greşite aplicări a legii motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Instanţa de apel a interpretat greşit prevederile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, normă juridică care nu este incidentă în cauză.
I. Cu privire la recursul reclamantului P.T.S.
Recursul recurentului este nefondat.
La art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se prevede că poate fi cerută modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Actul cu privire la care recurentul susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat este depus în original la dosarul instanţei de fond nr. 39/1371/2007 şi cuprinde modificările aduse de P.T.S., G.M., P.S.P. şi P.B., în calitate de acţionari, la actul constitutiv al SC E.T. SRL Târgu Mureş. Prin acest act adiţional s-a modificat actul constitutiv la capitolele privind capitalul social, administrarea societăţii şi luarea hotărârilor în adunarea generală a asociaţilor.
Recurentul nu a precizat concret cum instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut spre a susţine critica sa, ci, a menţionat că a defăimat acest act, ceea ce reprezintă o problemă vizând verificarea de scripte reglementată la art. 179 alin. (1) C. proc. civ.
Verificarea acestui înscris a fost analizată în şedinţa din Camera de Consiliu din 21 iunie 2007, când instanţa reţinând în practicaua încheierii din acea dată că obiectul acţiunii reclamantului îl constituie acţiunea în anulare a hotărârii A.G.A. nr. 13 din 25 mai 2005, a stabilit că atare verificare este nepertinentă şi neutilă soluţionării cauzei. Aceasta în condiţiile în care prin corectura efectuată pe acel înscris, ce vizează dispoziţiile de depunere a actului adiţional la Registrul Comerţului, nu se modifică voinţa părţilor exprimată prin actul adiţional. În acest fel s-a dat o soluţionare corectă acestui aspect consemnându-se că nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză şi că a fost încheiată faza procedurii administrării probatoriilor.
Aşadar motivul de recurs evocat de reclamant este nefondat şi se va respinge.
II. Cu privire la recursul pârâtei.
Acest recurs este insuficient timbrat.
Recurenta a fost citată potrivit dovezii de la dosar să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 15,5 lei, obligaţie la care nu s-a conformat.
În aceste condiţii, se va face aplicarea art. 20 alin. (3) C. proc. civ. şi recursul pârâtei se va anula ca insuficient timbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.T.S. împotriva deciziei nr. 23/A din 25 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Anulează ca insuficient timbrat recursul declarat de pârâta SC E.T. SRL Târgu Mureş, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 31 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1048/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1052/2009. Comercial → |
---|