ICCJ. Decizia nr. 1075/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1075/2009
Dosar nr. 39373/3/2006
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în 18 martie 2005, reclamanta SC I. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta B.C.R. SA Bucureşti, obligarea acesteia la plata sumei de 44.722,67 dolari S.U.A., despăgubiri, reprezentând speze şi comisioane bancare încasate de pârâtă în mod nejustificat pentru scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie a contractului încheiat de SC I. SA la data de 1 iunie 1984 cu firma turcă T.T. Turcia şi contragaranţia emisă de B. SA, în prezent B.C.R. SA – ambele rămase fără obiect, plata dobânzii legale de 6 % pe an, în valoare de 6.170,41 dolari S.U.A. potrivit OG nr. 9/2000, pretenţiile fiind în cuantum de 50.893 dolari S.U.A.
În rejudecare, după pronunţarea deciziei comerciale nr. 425 din 19 septembrie 2006, a Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a desfiinţat sentinţa comercială nr. 5180 din 22 noiembrie 2005, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat sentinţa comercială nr. 6941 din 21 mai 2007, în dosarul nr. 39373/3/2006 prin care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., a respins acţiunea reclamantei faţă de A.V.A.S. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea faţă de B.C.R. SA, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei comerciale nr. 6941 din 21 mai 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a formulat apel în termen, legal timbrat, reclamanta SC I. SA Bucureşti.
Prin Decizia comercială nr. 66 din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată şi pe fond a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 41.722,67 dolari S.U.A. echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, plus dobânda legală de 6% pe an, în valoare de 6.170,41 dolari S.U.A., echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, plus 5.540 lei cheltuieli de judecată în ambele instanţe.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că la 3 februarie 1984 între apelantă, subcontractor şi S. Turcia, contractor general, s-a încheiat un contract pentru livrarea unei părţi din echipamentele necesare realizării sistemului de transport în cadrul obiectivului Y.P.P. în favoarea beneficiarului T.T. Turcia.
În baza acestui contract, la 1 iunie 1984 apelanta a încheiat direct cu beneficiarul T.T. un contract prin care au fost stabilite relaţiile părţilor cu privire la livrarea echipamentelor necesare executării lucrărilor, cu precizarea că livrările şi plăţile urmează a fi efectuate direct între aceste părţi.
Perioada de garanţie a echipamentelor livrate a fost stabilită la 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai mult de 20 de luni de la data ultimei livrări 30 noiembrie 1988, iar la data expirării garanţiei echipamentului livrat, apelanta s-a adresat băncii turce în vederea restituirii scrisorilor de garanţie bancară.
Garanţiile au fost emise de B. SA., obligaţiile acesteia, la data radierii din registrul comerţului a B. SA, fiind preluate de B.C.R. SA – 21 octombrie 1999.
La 21 aprilie 1999 între apelantă şi B. SA a fost încheiată Convenţia Angajament Revolving (C.A.R.), convenţie preluată de B.C.R. SA Bucureşti, după radierea B. SA.
Potrivit dispoziţiilor art. 1.8 din această Convenţie „diminuarea angajamentului de plată asumat de bancă din scrisorile de garanţie bancară şi contragaranţie va avea loc integral la expirarea valabilităţii’.
Potrivit art. 1.8 din C.A.R., deoarece termenul de valabilitate al garanţiei în litigiu a expirat, şi întrucât nu a fost prelungită valabilitatea acesteia, intimata - pârâtă B.C.R. SA nu mai are un temei pentru încasarea spezelor şi comisioanelor bancare.
Întrucât beneficiarul garanţiei nu a întocmit nicio formalitate de executare silită pentru executarea garanţiei bancare, atât apelanta cât şi intimata B.C.R. SA Bucureşti au ieşit din obligaţie, şi cu toate acestea, fără temei legal, intimata B.C.R. SA. a condiţionat să încaseze speze şi comisioane bancare pentru o garanţie ieşită din valabilitate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei comerciale în sensul respingerii apelului formulat de pârâtă.
În cadrul primului motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care instanţa le-a avut în vedere pentru soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a B.C.R. SA.
În acest sens, prin întâmpinarea depusă în apel, recurenta - pârâtă a arătat că a ridicat această excepţie motivat de incidenţa, în cauză, a OUG nr. 18/2004, modificată prin OUG nr. 85/2004, sens în care a reiterat prin motivele de recurs pe rând toate argumentele juridice, cu concluzia finală că aceasta nu răspunde, ci statul prin A.V.A.S.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a arătat că instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat înţelesul lămurit al acestuia.
Astfel, din interpretarea corectă care trebuie dată art. 1.8 din C.A.R. rezultă că acesta se aplică numai în situaţia în care atât garanţia bancară emisă de banca garantă cât şi contragaranţia bancară emisă de B. SA în favoarea băncii garante siriene au expirat şi, deci, banca contragarantă nu mai poate fi obligată la plată, or în cauză acestea nu au expirat şi nu i s-a restituit originalul garanţiei bancare.
În ceea ce priveşte interpretarea dată art. 1.13 din C.A.R., instanţa de apel trebuia să observe că intimata - reclamantă s-a obligat să respecte clauzele contractuale în înţelesul avut la momentul întocmirii acesteia, respectiv clauza potrivit căreia independent de data valabilităţii prevăzută în garanţii, obligaţiile Clientului faţă de Bancă decurgând din scrisorile de garanţie şi contragaranţie emise, încetează numai în cazul restituirii originalelor de către beneficiar sau la primirea acordului expres al beneficiarului cu privire la încetarea obligaţiilor faţă de beneficiar, dacă aceştia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanţie şi contragaranţie în termenul de valabilitate. Acest acord expres, convenit de părţi provenind de la beneficiar nu a fost prezentat astfel că nu se poate reţine faptul că au încetat obligaţiile de garanţie şi că spezele şi comisioanele s-au încasat nejustificat.
Că aceasta a fost intenţia părţilor rezultă şi din cererea din 23 iulie 1984, prin care I.E.S.A. solicita B.R.C.E. să emită „sub propria noastră responsabilitate" garanţia „necondiţionată", asumându-şi totodată întreaga răspundere pentru eliberarea garanţiei necondiţionate cât şi pentru soluţionarea pe cale amiabilă a oricărui diferend cu partenerul de contract.
În argumentarea afirmaţiilor sus menţionate vine şi declaraţia angajament a I.E.S.A. faţă de B.R.C.E. în sensul că „de îndată ce obligaţiile noastre contractuale garantate prin scrisoarea dvs. de garanţie încetează, vom cere beneficiarului restituirea scrisorii de garanţie, cunoscând că obligaţiile asumate prin prezenta faţă de banca dvs. încetează numai în momentul în care se confirmă această restituire".
Ca atare, obligaţiile Clientului (reclamantei I.E.S.A.) încetează faţă de bancă numai dacă s-a restituit originalul garanţiei sau există un acord expres al beneficiarului scrisorii de garanţie din care să rezulte că I.E.S.A. şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, dacă aceştia nu au solicitat executarea scrisorilor de garanţie şi contragaranţie în termenul de valabilitate.
În ceea ce priveşte împrejurarea că beneficiarul turc a solicitat executarea garanţiei pe care B.C.R. SA a refuzat să o execute, aprecierea instanţei de apel este greşită, deoarece, pe de o parte, în acest context, B.C.R. SA a solicitat băncii turce comunicarea actelor doveditoare a temeiniciei unei asemenea solicitări de executare, respectiv Protocolul tehnic semnat între T.T. şi I.E.I. din care să rezulte că I.E.I. nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate prin contractul din 1 iulie 1984 şi a efectuării plăţii de către banca turcă. Prin urmare B.C.R. SA nu a dat curs cererii de executare solicitată de banca turcă/beneficiar dat fiind că nu erau respectate termenii şi condiţiile din scrisoarea de garanţie (în speţa de faţă, impuneau existenţa unui document între beneficiar şi SC I. SA), iar pe de altă parte, faptul că nu s-a executat garanţia bancară, nu se poate presupune că apelanta - reclamantă a fost exonerată de obligaţiile pe care le are, până la confirmarea restituirii originalului şi descărcarea B.C.R. SA de către T.Z., întrucât aceasta este modalitatea de scoatere din obligo a băncii contragarante.
Valabilitatea garanţiei bancare se menţine pe perioada unei cereri de executare până la stingerea angajamentului luat prin aceasta.
Prin al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat că instanţa nu a arătat ce lege a încălcat banca atât timp cât B.C.R. SA şi-a asumat în calitate de bancă contragarantă un angajament numai faţă de banca garantă, banca siriană emitentă a garanţiei bancare şi nicidecum faţă de ordonator. Ca atare, scoaterea din obligo a băncii se poate realiza numai de către banca garantă şi nu de către ordonator sau beneficiar întrucât nu există raporturi între aceştia urmare celor două operaţiuni de garantare şi contragarantare. În acest context, prin angajamentul necondiţionat asumat de B.C.R. SA, în contragaranţia bancară nu este specificată nicio condiţie de încetare a valabilităţii angajamentului B.C.R. SA faţă de banca garantă externă, acest raport obligaţional pe care B.C.R. SA îl are în această operaţiune – cel faţă de banca turcă – este încă în vigoare – dat fiind că banca turcă nu a eliberat B.C.R. SA de obligaţii (nici aceasta nefiind eliberată de beneficiarul turc al S.G.B.).
Mai mult, atât timp cât garanţia bancară nu a fost executată, cererea sa de executare este în vigoare până la plata efectivă, ceea ce înseamnă că şi garanţia bancară este valabilă pe această perioadă.
Intimata - reclamantă şi intimata - pârâtă au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că instanţa de apel a analizat şi a motivat hotărârea pronunţată în privinţa respingerii acţiunii faţă de A.V.A.S., fiind respectate dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Cât priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a A.V.A.S., critica se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. la care se raportează recurenta - pârâtă şi este, de asemenea, nefondată.
Este necontestat în cauză că răspunderea derivă din modul de executare al convenţiei angajament revolving încheiată în anul 1999 de către B. SA şi preluată de B.C.R. SA şi că acţiunea a fost promovată după data de 1 noiembrie 2004 dar aceasta nu atrage răspunderea statului prin A.V.A.S., în sensul art. 14 şi art. 15 din OUG nr. 18/2004, aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 85/2004, deoarece nu se poate discuta în cauză despre existenţa unei hotărâri irevocabile împotriva B. SA, anterior radierii acesteia 21 octombrie 1999, iar răspunderea recurentei - pârâte derivând dintr-un contract, preluat de B.C.R. SA, pentru operaţiuni bancare derulate ulterior radierii, în perioada 16 martie 2002 – 16 martie 2005, este evident că aceasta trebuie să răspundă în sens procesual, nefiind incidente dispoziţiile invocate, aşa cum a reţinut şi instanţa de apel.
Referitor la celelalte două motive de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se găsesc, de asemenea, nefondate, instanţa de apel dând interpretarea corespunzătoare dispoziţiilor cuprinse în art. 1.8 şi 1.13 din Convenţia C.A.R. din perspectiva valabilităţii garanţiei/contragaranţiei şi a temeiului legal pentru încasarea sumelor deduse judecăţii, raportat la condiţiile asumate de părţi prin convenţia ce constituie izvorul obligaţiilor deduse judecăţii.
Astfel, aşa cum s-a arătat în precedent, pe de o parte, perioada de garanţie a echipamentelor livrate de SC I. SA Bucureşti a fost fixată la 12 luni de la punerea în operare, dar nu mai mult de 20 de luni de la data ultimei livrări, care a avut loc la 30 noiembrie 1988, iar pe de altă parte, aceste dispoziţii trebuie interpretate coroborat cu dispoziţiile din aceeaşi Convenţie potrivit cărora dacă Protocolul de acceptare temporară, cât şi Protocolul de acceptare finală nu s-au încheiat din motive independente şi neimputabile intimatei - reclamante, garanţia va fi eliberată.
Or, chiar recurenta - pârâtă a refuzat justificat beneficiarului turc T.T. executarea garanţiei/contragaranţiei pentru lipsa actelor, iar o reclamaţie cu privire la calitatea şi cantitatea mărfii livrate nu mai poate fi făcută, termenele de garanţie expirând, prin reţinerea acestei situaţii de fapt, instanţa de apel nedenaturând conţinutul raportului juridic dedus judecăţii din perspectiva părţilor şi a drepturilor şi obligaţiilor ce fac obiectul acestuia, ci a argumentat doar sub aspectul culpei intimatei - reclamante în neeliberarea garanţiei/contragaranţiei şi a concluzionat că apărarea băncii nu justifică astfel plata spezelor şi comisioanelor bancare doar pe considerentul menţinerii valabilităţii garanţiei/contragaranţiei până la eliberarea originalului documentului, această operaţiune putând avea loc doar între banca turcă şi banca română, la cererea acesteia din urmă, tocmai pentru că nu mai există o garanţie valabilă.
Adresele la care face trimitere recurenta - pârâtă nu sunt de natură a completa conţinutul obligaţiilor asumate de părţi prin convenţie şi în lipsa unei stipulaţii exprese rezultă că, din această perspectivă, recurenta - pârâtă îşi invocă propria culpă.
Aşa fiind, recursul va fi respins, ca nefondat, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar hotărârea instanţei de apel menţinută ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta B.C.R. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 66 din 4 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1074/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1128/2009. Comercial → |
|---|
