ICCJ. Decizia nr. 1078/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1078/2009
Dosar nr. 24928/3/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 10 iulie 2007, reclamanta SIF M. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Bucureşti, solicitând instanţei să constate nulitatea pct. 1, 2 şi 3 ale hotărârii adoptate de A.G.E.A. de la SC I. SA din data de 6 aprilie 2007.
Prin sentinţa comercială nr. 14958, pronunţată la data de 12 decembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SIF M. SA, în contradictoriu cu pârâta SC I. SA, ca neîntemeiată şi, a obligat reclamanta la plata sumei de 2.700 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În legătură cu încălcarea dispoziţiilor art. 210 şi art. 224 din Legea nr. 297/2004, Tribunalul reţine că dispoziţiile acestei legi pot fi invocate numai în cazul operaţiunilor specifice pieţei de capital şi nu în cazul constatării nulităţii unei hotărâri A.G.A. care vizează o viitoare vânzare de active. Operaţiunea de evaluare a unui activ al SC I. SA în vederea efectuării unei eventuale vânzări nu este o operaţiune de pe piaţa de capital. Hotărârea atacată de reclamantă se referă la aspecte care privesc o viitoare vânzare de active şi nicidecum la o operaţiune de pe piaţa de capital.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că la raportul de evaluare au avut acces numai acţionarii societăţii întrucât acest raport a fost pus la dispoziţia acestora din momentul apariţiei în Monitorul Oficial a convocării A.G.A.
Societatea pârâtă a adus la cunoştinţa publicului conţinutul hotărârii A.G.A. atacate prin publicarea în Monitorul Oficial, atât a convocării cât şi a hotărârii.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel reclamanta SIF M. SA Bucureşti, solicitând admiterea apelului formulat, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii, respectiv constatarea nulităţii absolute a pct. 1, 2 şi 3 ale hotărârii adoptate de A.G.E.A. de la SC I. SA din data de 6 aprilie 2007.
Prin Decizia comercială nr. 196 din 5 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins apelul formulat de apelanta - reclamantă SIF M. SA Bucureşti, împotriva sentinţei comerciale nr. 14958 din 12 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimata - pârâtă SC I. SA, ca nefondat şi a obligat apelanta la plata sumei de 2.700 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Primul motiv de apel referitor la critica asupra soluţiei primei instanţe de respingere a probei cu expertiză tehnică de evaluare a imobilului – activ al societăţii, cu privire la care acţionarii au propus vânzarea, este nefondat, deoarece acesta nu priveşte nelegalitatea sentinţei apelate prin prisma nelegalităţii hotărârii A.G.A. atacate pe această cale, ci exclusiv nemulţumirea apelantei - reclamante cu privire la modul cum acţionarii au înţeles să voteze această chestiune.
Din această perspectivă, instanţa de judecată nu va putea aprecia asupra oportunităţii măsurilor luate de acţionari în adunarea generală, ci doar asupra legalităţii/nelegalităţii A.G.A. (în ce priveşte convocarea, constituirea etc.) sau a hotărârii.
Asupra măsurilor luate, numai voinţa societară este îndreptăţită să aprecieze din punct de vedere al oportunităţii acestora.
Prin urmare, nu se poate susţine că prin această hotărâre a fost prejudiciat interesul societăţii şi al acţionarilor minoritari, de vreme ce nu se poate şti care va fi preţul la care ulterior se va putea vinde imobilul (acesta putând fi cu mult mai mare decât cel din raportul de evaluare, în funcţie de ofertele ce ar putea exista la acea dată).
Ca atare, încălcarea art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu a fost dovedită, cu atât mai mult cu cât nu s-a adoptat prin această hotărâre, achiziţionarea imobilului de către acţionarul majoritar, pentru a se putea susţine aspectul pur speculativ şi în avantajul acţionarului majoritar al operaţiunii aprobate prin hotărârea A.G.E.A. atacată.
Referitor la aplicabilitatea art. 210 din Legea nr. 297/2004, Curtea reţine că, apelanta - reclamantă face confuzia între valorile mobiliare, care sunt acţiunile deţinute de acţionari la societatea deschisă spre tranzacţionare şi supusă legislaţiei cu privire la piaţa de capital şi bunurile mobile sau imobile proprietatea societăţii comerciale, operaţiunile privindu-le pe acestea din urmă nefiind supuse legislaţiei speciale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SIF M. SA Bucureşti, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul de a schimba în tot sentinţa comercială nr. 14958 din 12 decembrie 2007, iar, pe fond, admiterea acţiunii în sensul constatării nulităţii pct. 1, 2 şi 3 ale hotărârii adoptate de A.G.E.A. de la SC I. SA din data de 6 aprilie 2007.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 297/2004 „Prezenta lege reglementează înfiinţarea şi funcţionarea pieţelor de instrumente financiare, cu instituţiile (în care se regăsesc şi emitenţii, adică, potrivit art. 2 pct. 4, entitatea cu sau fără personalitate juridică ce a emis, emite sau intenţionează să emită instrumente financiare) şi operaţiunile specifice acestora, precum şi a organismelor de plasament colectiv, în scopul mobilizării disponibilităţilor financiare prin intermediul investiţiilor în instrumente financiare"; şi constatăm că instanţa de apel nu respectă principiul interpretării sistemice a normelor juridice, acest aspect determinând aprecierea acesteia cu privire la inaplicabilitatea art. 210, precum şi principiul interpretării normelor juridice „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", principiu potrivit căruia „unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare a sa tot generală, fără a introduce distincţii pe care legea nu le conţine".
Norma juridică este clară „Deţinătorii valorilor mobiliare trebuie să-şi exercite drepturile conferite de acestea cu buna credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate".
Soluţia pronunţată prin Decizia comercială atacată prin prezentul recurs este esenţial viciată de ignorarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004. Aşa cum am arătat şi în motivele de apel, având în vedere modul în care este formulată norma juridică şi conţinutul acesteia, apreciem că este o normă specială dar nu care derogă ci care lărgeşte ipoteza reglementată de art. 127 din Legea nr. 31/1990. Astfel, în contextul în care art. 127 instituie o obligaţie de abţinere de la vot doar pentru situaţiile în care un acţionar are un interes contrar societăţii, art. 210 se referă la exercitarea dreptului de vot cu nerespectarea interesului prioritar al societăţii, indiferent din ce motive (aşadar motivele nu sunt neapărat circumscrise interesului propriu).
Motivele de nulitate absolută care rezultă din încălcarea art. 210 din Legea nr. 297/2004 este absenţa totală a consimţământului persoanei juridice având în vedere faptul că voinţa socială a fost formată cu încălcarea normelor imperative ale legii, hotărârea atacată nu reflectă voinţa societăţii, nerespectându-se interesul prioritar al acesteia şi fraudarea legii.
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, în mod greşit şi faptul că „primul motiv de apel referitor la critica asupra soluţiei primei instanţe de respingerea a probei cu expertiza tehnică de evaluare a imobilului – activ al societăţii, cu privire la care acţionarii au propus vânzarea, este nefondat, deoarece acesta nu priveşte nelegalitatea sentinţei apelate prin prisma nelegalităţii hotărârii Adunării Generale atacate pe această cale, ci exclusiv nemulţumirea apelantei - reclamante cu privire la modul cum acţionarii au înţeles să voteze în această chestiune".
În acest context, adică pentru dovedirea încălcării interesului prioritar al societăţii şi, implicit, nerespectarea art. 210 din Legea nr. 297/2004, în conformitate cu dispoziţiile art. 305 C. proc. civ., vă rugăm să dispuneţi administrarea probei cu expertiză care să lămurească „o împrejurare de fapt", respectiv valoarea reală de piaţă a imobilului a cărui vânzare a fost aprobată.
La data de 13 februarie 2009, intimata - pârâtă SC I. SA Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând recursul reclamantei, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1) Primul motiv de recurs nu este fondat, întrucât instanţa de apel nu a interpretat şi nu a aplicat greşit dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 297/2004.
Astfel, se observă, din cuprinsul hotărârii recurate, că instanţa de apel a reţinut în mod corect aplicabilitatea în cauză a art. 210 din legea sus menţionată; dezvoltând pe larg considerentele avute în vedere şi răspunzând detaliat criticilor formulate de reclamantă.
De altfel, recurenta - reclamantă SIF M. SA Bucureşti, deşi invocă, prin primul motiv de recurs formulat, interpretarea şi aplicarea greşită a art. 210 din Legea nr. 297/2004, în susţinere se limitează la a cita art. 1 şi art. 210 din această lege, fără a dezvolta în concret în ce anume constă aplicarea greşită de către instanţa de apel a acestui text legal.
2) Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât, pe de o parte, nu poate deveni incident motivul de modificare prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. în cazul respectării principiului interpretării sistemice a normelor juridice, acest motiv de recurs devenind aplicabil numai în cazul încălcării unui anumit act normativ, iar, pe de altă parte, din criticile formulate, altfel cum au fost dezvoltate în scris, nu rezultă încălcarea acestei norme şi nu se poate aprecia că, instanţa de apel, prin Decizia pronunţată, ar fi nerespectat principiul de drept instituit prin adagiul „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus", spre a fi afectată legalitatea hotărârii pronunţate în apel.
Cât priveşte cealaltă critică formulată, privind interesul prioritar al societăţii comerciale, recurenta - reclamantă, deşi, invocă în susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs acest aspect, nu precizează nici care este interesul prioritar al societăţii, nici cum acest interes nu a fost respectat prin adoptarea hotărârii A.G.A. atacate şi nici cum hotărârea instanţei de apel, de menţinere a hotărârii A.G.A., ar influenţa negativ interesul prioritar al societăţii.
În atare situaţii, nefiind arătate asemenea aspecte, spre a se aprecia asupra pretinsei analizări eronate de către instanţa de apel a normelor juridice ce reglementează drepturile şi interesele legitime ale celorlalţi deţinători de valori mobiliare şi respectarea interesului prioritar al societăţii comerciale, în limitele impuse de Legea nr. 297/2004, nu poate fi primit motivul de recurs întemeiat pe această critică.
3) Cel de-al treilea motiv de recurs invocat, este, de asemenea, nefondat.
Într-adevăr, dispoziţia înscrisă în art. 210 din Legea nr. 297/2004 lărgeşte aplicarea ipotezei reglementată de art. 127 din Legea nr. 31/1990, şi acest text se aplică în cauză, însă nu a fost încălcat de către instanţa de apel prin hotărâre pronunţată.
Mai mult, cererea recurentei - reclamante sarcina de a proba faptul că soluţia pronunţată prin Decizia recurată este esenţial viciată de ignorarea dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 297/2004, ori, o asemenea dovadă nu a fost făcută.
4) În fine, ultimul motiv de recurs invocat, referitor la critica de respingere a probei cu expertiză tehnică de evaluare a imobilului – activ al societăţii nu poate fi primit de către instanţa de recurs.
Împrejurarea că instanţele de fond şi de apel au respins cererea de probatorii a reclamantei nu justifică modificarea hotărârii, în condiţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căci, o asemenea critică nu poate fi subscrisă acestui motiv de recurs, nefiind o critică de nelegalitate, ci o critică asupra modului în care instanţele anterioare au înţeles să administreze probatoriile, ceea ce nu intră sub incidenţa controlului exercitat de către instanţa de recurs, instanţa de fond sau de apel fiind în a aprecia asupra probelor necesar a fi administrate pentru soluţionarea cauzei.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul reclamantei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SIF M. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 196 din 5 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1077/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1079/2009. Comercial → |
|---|
