ICCJ. Decizia nr. 994/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 994/2009
Dosar nr. 847/43/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 3149 din 11 decembrie 2006 a Tribunalului Comercial Mureş, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei SC S.I.M. SRL Sărmaşu, invocată de pârâta SC T.B. SRL Bistra Mureşului; s-a admis acţiunea reclamantei, fiind obligată pârâta la restituirea sumei de 1264.584.530 lei vechi; s-a admis în parte acţiunea reconvenţională promovată de parată, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 139.097.696 lei vechi reprezentând preţ nedatorat şi a sumei de 72.874.316 lei vechi, daune moratorii legale, calculate asupra creanţei principale de la naşterea acesteia şi pană la 27 octombrie 2004. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 161.318.579 lei vechi reprezentând daune moratorii legale, pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată de la data naşterii obligaţiei de plată a preţului şi pană la stingerea acestora, fiind anulate celelalte pretenţii ale pârâtei ca netimbrate.
S-a dispus compensarea obligaţiilor reciproce până la concurenţa sumei de 373.290.891 lei urmând ca în final să fie obligaţi la plata sumei de 891.293.639 lei vechi fiind compensate şi cheltuielile de judecată până la concurenţa sumei de 5.413,17 lei noi reclamanta urmând a plăti pârâtei suma de 609,30 lei noi.
În considerentele hotărârii atacate s-au reţinut următoarele.
Potrivit acţiunii introductive, reclamanta SC S.I.M. SRL a solicitat pârâtei SC T.R.B. SRL restituirea sumei de 1.246.584.530 lei reprezentând plată nedatorată, ca urmare a raporturilor contractuale dintre părţi rezultând din plata unor facturi pentru care nu a fost stabilit termen de plată.
Prin acţiunea reconvenţională şi întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea în parte a pretenţiilor reclamantei pentru autoritate de lucru judecat în raport de Ordonanţa nr. 2042 din 24 iunie 2002 şi sentinţa nr. 3154 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Mureş; respingerea ca prescrisă şi nefondată a celorlalte părţi a pretenţiilor.
Excepţia autorităţii de lucru judecat şi cea a inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtă au fost respinse în cursul judecăţii la termenul din 31 octombrie 2005 reţinându-se că potrivit art. 111 din OG nr. 5/2001 modificată prin Legea nr. 295/2002, ordonanţele şi hotărârile pronunţate în această materie nu au autoritate de lucru judecat referitor la raporturile juridice dintre părţi (pentru prima excepţie) şi că inadmisibilitatea acţiunii introductive nu poate fi reţinută întrucât procedura concilierii a fost îndeplinită.
În ceea ce priveşte fondul cauzei s-a reţinut că între părţi a fost încheiat un contract de furnizare nr. 4 din 12 martie 1998, beneficiara fiind SC S.I.M. SRL, fiind stabilită de asemenea clauza referitoare la cantitate, calitate, dimensiuni etc; preţul fiind legat de o valută (dolari SUA), prin actul adiţional din 05 aprilie 2000; iar prin scrisoarea din 06 martie 2001 s-a cerut de către reclamantă plata în FF sau dolari SUA.
Potrivit expertizei efectuate, valoarea totală a facturilor a fost de 11.988.180.244 lei rămânând neachitată suma de 22.682 lei reprezentând rezultatul rotunjimii preţurilor.
Prin Ordonanţa nr. 2042 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Mureş reclamanta a fost somata să plătească pârâtei-creditoare suma de 1.694.994.065 lei reprezentând preţ neachitat şi 130.938.067.320 lei penalităţii de întârziere; însă prin sentinţa nr. 3154 din 21 octombrie 2002 a fost modificat cuantumul obligaţiei de plată la 1.246.584.530 lei preţ neachitat.
Executarea silită începută în baza acestui titlu executoriu, nu a fost finalizată, dar în 2004 a fost declanşată o alta procedura în baza aceluiaşi titlu, finalizată prin procesul verbal din 10 august 2004, prin încasarea integrală a sumei şi a onorariului de executare.
Pentru ca plata sumei de 1.246.584.530 lei a fost făcută fără a exista vreo datorie (întrucât potrivit expertizei ultima factură a fost achitată la 19 iulie 2002) aceasta însă a fost supusă repetiţiunii.
Referitor la acţiunea reconvenţională s-a arătat că prin notele de negociere ulterioare contractului au fost stabilite noi raporturi juridice, în raport de care urmează a fi apreciate atât termenul de scadenţă cât şi cuantumul dobânzii ce se impune a fi acordat pârâtei.
Astfel s-a apreciat că se impune a fi acordată diferenţa de preţ rezultată din diferenţele de curs valutar 139.097.696 lei vechi precum şi accesoriile acestui debit principal acceptate ca urmare a nerespectării de către pârâtă - furnizor SC T.R.B. SRL a clauzelor contractuale asumate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, care, prin Decizia nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei primei instanţe cu consecinţa admiterii excepţiei prescripţiei parţiale a acţiunii reclamantei intimate pentru suma de 40.460,93 lei cu consecinţe asupra reducerii cheltuielilor de judecată la instanţa de fond şi de apel.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Cât priveşte invocarea art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că acest text de lege vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii. Drept urmare, atât prima instanţă cât si cea de apel au procedat la interpretarea actelor fără a trece peste voinţa exprimată a parţilor.
Potrivit art. 977 C. civ. interpretarea se face după intenţia comună a părţilor. Analizând actele dosarului şi în mod deosebit ampla expertiză contabilă efectuată în cauză şi care a stat la baza deciziei instanţelor de judecată nu se poate deduce o interpretare greşită a actului juridic care să ducă la casarea hotărârilor pronunţate. Instanţa s-a pronunţat asupra faptului că între părţi nu a existat un contract ci raporturi comerciale acceptate de comun acord de părţi prin derularea unui mare număr de astfel de raporturi comerciale, constând în livrarea de material lemnos.
Referitor la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prima ipoteză, referitoare la pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal, se poate ivi în situaţia în care din modul de redactare al hotărârii nu se poate stabili daca legea s-a aplicat corect sau nu. Această ipoteză este distinctă de cea de a doua, ultima referindu-se doar la încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Este necesar astfel de subliniat distincţia categorică dintre cele două situaţii. De altfel, în legislaţia civilă mai veche cele doua ipoteze constituiau motive distincte de recurs.
In acest caz nu se poate demonstra o încălcare a normelor de drept material. Pentru a face posibilă admiterea recursului în baza acestui punct, încălcarea sau aplicarea greşită a legii trebuie să se reflecte în dispozitivul hotărârii atacate, în caz contrar, recurentul nu poate face dovada vătămării de natură a impune casarea deciziei.
Se invocă de asemenea art. 399 si urm. C. proc. civ., ca si motiv de recurs, text legal fără nici o legătură cu prezenta cauză.
Instanţele au reţinut corect că, în fapt, la data de 12 martie 1998 între S.I.M. SRL şi T.B. SRL s-a încheiat contractul nr.4 pentru furnizarea de material lemnos, precizându-se sortimentele, cantităţile si preţul/mc în cap. IV intitulat OBLIGAŢIILE BENEFICIARULUI părţile convin plata materialului lemnos în termen de 10 zile de la ridicarea materialului din depozit, iar în caz de neplată stabilesc un procent de penalităţi de întârziere de 23% / zi întârziere din sumele neachitate.
Aşa după cum se poate observa acest Contract nu prevede un termen. Toate Anexele la Contract sunt din 03 si 04.1998 si se referă la preţurile de livrare si sortimente de material, nefăcându-se nici o referire la termenul pe care se derulează contractul. Din anul 2000 s-au încheiat între cele două societăţi note de negociere, ca şi temei al derulării activităţii , fără însă a se face nici o referire la contractul existent între părţi.
In cazul în care ar fi existat un contract pe rol între părţi, acestea s-ar fi referit la el si ar fi încheiat eventuale acte adiţionale şi nicidecum note de negociere.
De altfel, cu prilejul acţiunii în anulare formulată în anul 2002 s-au solicitat penalităţi de întârziere în sumă de 130.938.067.320 lei ( şi actualizarea sumei datorate în raport cu inflaţia ), suma respinsă de către instanţa de judecată în mod corect. Instanţa a considerat Notele de negociere drept convenţii noi între părţi, fără termen de plată. Astfel, contractul încheiat în 1998 nu a fost prelungit prin nici un act ulterior, si nici nu rezultă din nici un act faptul că s-ar fi încheiat pe o anumită perioadă de timp.
Prin Ordonanţa nr. 2024/2002 a Tribunalului Mureş rămasă definitivă prin sentinţa nr. 3154 din 24 iunie 2002 a Tribunalului Mureş, instanţa a stabilit ca şi termen de plată data de 24 iulie 2002, pentru suma de 1.246.584.530 lei.
La data de 19 iulie 2002 însă, soldul datoriei intimatei era zero. Această situaţie rezultă din Raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.
Referitor la expertiza extrajudiciara întocmită de către expertul B.D., expertiza invocată în conţinutul acţiunii introductive, Înalta Curte va reţine că partea a înţeles să solicite instanţei să ia act de renunţarea de a o mai invoca în probaţiune şi de asemeni necesitatea întocmirii unei expertize judiciare dispuse de către instanţă. De asemenea, din întâmpinarea şi acţiunea reconvenţională formulate de SC T.B. SRL au rezultat erori în ceea ce priveşte facturile la care se făcea referire, un argument în plus care să justifice efectuarea expertizei judiciare.
Analizând cele precizate, instanţa a constatat corect necesitatea efectuării unei expertize judiciar-contabile, dispunând-o ca atare.
În aceste condiţii, invocarea din nou în prezenta cale de atac a expertizei întocmite de B.D. este total lipsită de temei.
Din raportul de expertiză contabilă judiciară dispusă în cauză, care la fila 6 alin. (3) precizează faptul că la data de 24 iunie 2002 obligaţiile de plată ale SC S.I.M. SRL erau de 461.551.736 lei, care s-au stins după cum urmează: 18 iulie 2002 s-a stins obligaţia de plată de 13.142.201 lei; 31 iulie 2002 s-a stins obligaţia de plată de 448.409.535, rezultă temeinicia soluţiei pronunţate.
Aşa după cum rezultă din Raportul de expertiză întocmit, în perioada 25 iunie 2002 - 19 noiembrie 2004 nu au existat creanţe cuprinse în titluri executorii. La data de 10 martie 2003 procedându-se la executarea silită a societăţii, suma încasata nefiind datorată, expertul contabil a constatat că aceasta a fost înregistrată în contul 461 diverşi debitori, de către SC S.I.M. SRL.
Şi din această contare rezultă fără putere de tăgadă faptul că SC S.I.M., la data executării nu datora nici o sumă SC T. SRL, acesta fiind motivul pentru care suma virată nedatorată a fost contată la diverşi debitori şi nu în contul debitorului SC T. SRL în cazul în care ar fi existat o datorie.
În aceste condiţii, în mod corect prima instanţă a identificat momentul în care începe să curgă termenul de prescripţie (art. 7 din Decretul nr. 16711958), respectiv momentul naşterii dreptului la acţiune, respectiv data de 10 august 2004. Restituirea sumei de 1.246.584.530 lei se întemeiază pe prevederile art. 993-997 C. civ., neavând un izvor contractual. Acţiunea fiind înregistrată la data de 26 august 2004, nu se poate pune problema împlinirii termenului de prescripţie.
In aceste condiţii, în mod corect atât prima instanţă cât si cea de apel au apreciat plata sumei în cauză ca fiind făcută fără a exista vreo datorie, fapt de altfel confirmat prin expertiza contabilă, obligând pârâta la restituirea acesteia.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SRL Bistra-Mureşului împotriva deciziei nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC T.B. SRL Bistra-Mureşului împotriva deciziei nr. 17/A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 991/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2369/2009. Comercial → |
|---|
