ICCJ. Decizia nr. 112/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 112/2009
Dosar nr. 79/105/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 79/105/2007 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC I.F.M. SA BUCUREŞTI prin SC A.I.M.I. SA BUCUREŞTI a chemat în judecată pe pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea hotărârilor adunării generale extraordinare a acţionarilor SC P.L. SA PLOIEŞTI din dat de 7 noiembrie 2006.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 7 noiembrie 2006, adunarea generală extraordinară a societăţii pârâte a aprobat fuziunea prin absorbţie a societăţii comerciale SC L.R. SRL conform proiectului de fuziune publicat în M. Of. României partea a IV-a nr. 2692 din 28 august 2006.
În calitatea sa de acţionar la SC P.L. SA, reclamanta a participat la şedinţa adunării generale extraordinare şi a votat împotriva acestei fuziuni legitimându-şi în acest fel demersul juridic de anulare a hotărârii.
A arătat că hotărârile sunt nelegale, fiind luate cu încălcarea dispoziţiilor art. 247 din Legea nr. 31/1990 precum şi a dispoziţiilor art. 127 din acelaşi act normativ.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 132 pct. 2, art. 127 pct. 1, art. 247 din Legea 31/1990 şi art. 112 şi următoarele C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 15 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta SC I.F.M. SA BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI privind anularea hotărârilor generale extraordinare a acţionarilor SC P.L. SA PLOIEŞTI din 7 noiembrie 2006.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prima cauză de nulitate a hotărârii invocată de reclamantă anume încălcarea dispoziţiilor art. 247 din Legea nr. 31/1990 este neîntemeiată deoarece nu s-a dovedit că a avut loc o mărire a obligaţiilor asociaţilor aşa cum prevăd dispoziţiile art. 247 din Legea 31/1990, astfel încât nu există nici o încălcare a regulilor unanimităţii prevăzute de aceste dispoziţii.
În ceea ce priveşte cea de a doua cauză de nulitate a hotărârii şi anume cea prevăzută de dispoziţiile art. 127 pct. 1 din Legea 31/1990 instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată deoarece prin hotărâre potrivit art. 127 alin. (1) din Legea 31/1990 acţionarul care într-o anumită operaţiune, are fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane un interes contrar acelui al societăţii, va trebui să se obţină de la deliberările privind acea operaţiune ori în speţă împrejurarea că societatea absorbantă SC P.L. SA PLOIEŞTI cât şi societatea absorbită SC L.R. SRL au acelaşi acţionar majoritar în ambele societăţi, respectiv L.E.H.B.V., nu poate acredita implicit ideea existenţei unui interes contrar, astfel încât nu există o încălcare a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Legea 31/1990.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC I.F.M. SA BUCUREŞTI, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 120 din 11 iunie 2008 a admis cererea de repunere în termen a apelului formulată de reclamanţii SC I.F.M. SA BUCUREŞTI prin Administrator SC A.J.M.I. SA BUCUREŞTI şi a respins ca nefondată excepţia de tardivitate a apelului invocată de pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC I.F.M. SA BUCUREŞTI prin Administrator SC A.J.M.I. SA BUCUREŞTI împotriva sentinţei nr. 15 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI.
A respins ca nedovedită cererea de cheltuieli de judecată formulată de către pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în esenţă că:
Cu privire la excepţia de tardivitate a apelului declarat de reclamantă, excepţie invocată de către pârâtă, că este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 284, alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
În speţă, sentinţa nr. 15 din 10 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost comunicată reclamantei la data de 26 octombrie 2007 potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii aflată la fila 127 dosar fond.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe a fost declarat cu actul nr. 7232 din 7 noiembrie 2007, potrivit extrasului de înregistrare a corespondenţei aflat în copie xerox la fila 34 dosar apel şi a fost expediat către Oficiul P.T.T.R. la data de 7 noiembrie 2007, aşa cum rezultă din borderoul de trimitere a corespondeţei, aflat în copie xerox la fila 32 dosar apel şi a confirmării de primire din 8 noiembrie 2007, aflat în copie xerox la fila 12 în dosarul de apel.
Data declarării apelului o reprezintă data când reclamanta a predat şi expediat apelul la Oficiul P.T.T.R. de expediere a corespondeţei, respectiv data de 7 noiembrie 2007, dată în raport de care apelul reclamantei este formulat n termenul legal de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
Cu privire la critica adusă sentinţei că în mod greşit a fost respinsă acţiunea şi nu s-a dispus anularea hotărârilor A.G.E.A. din 7 noiembrie 2006 deoarece în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 247 din Legea 31/1990, este nefondată.
Prin fuziunea prin absorbţie a SC L.R. SRL, Societatea absorbită de către societatea absorbantă SC P.L. SA PLOIEŞTI, aprobată la data de 7 noiembrie 2006 de A.G.E.A. SC P.L. SA PLOIEŞTI conform proiectului de fuziune publicat în M. Of. al României – partea a IV-a nr. 269 din 28 august 2006, nu a rezultat din probatoriile administrate în cauză la instanţa de fond în ce măsură s-a realizat practic mărirea obligaţiilor asociaţilor şi în ce măsură a fost antrenată vreo obligaţie suplimentară în sarcina SIF MUNTENIA SA Bucureşti în calitate de acţionară la SC P.L. SA PLOIEŞTI şi în aceste condiţii nu s-a încălcat regula unanimităţii prevăzută de art. 247 din Legea 31/1990, pe motiv că fuziunea nu a avut ca efect mărirea obligaţiilor asociaţilor.
În speţă, hotărârile A.G.E.A. din 7 noiembrie 2006, prin care s-a aprobat fuziunea dintre societatea absorbită SC L.R. SRL de către societatea absorbantă SC P.L. SA PLOIEŞTI s-au luat cu respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (2) din Legea 31/1990.
Cea de-a doua critică adusă sentinţei privind încălcarea art. 127 alin. (1) din Legea 31/1990 este nefondată.
În speţă, împrejurarea că atât societatea absorbantă SC P.L. SA PLOIEŞTI şi societatea absorbită SC L.R. SRL au acelaşi acţionar majoritar la ambele societăţi, respectiv L.E.H.B.V. nu înseamnă că există un interes contrar ca să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 127 din lege şi acţionarul care ar avea un astfel de interes să se abţină de la aprobarea fuziunii.
Nefăcându-se dovada existenţei unui interes contrar al acţionarului majoritar la cele două societăţi care au fuzionat prin absorţie nu s-au încălcat dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale republicată, astfel încât critica adusă sentinţei, sub acest aspect este nefondată.
În ceea ce priveşte cererea de cheltuieli de judecată formulată de către pârâta SC L. SA PLOIEŞTI a fost respinsă de instanţa de apel, nefiind dovedită cu nici o probă administrată în cauză.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs în termen legal, motivate şi timbrate, reclamanta SC I.F.M. SA BUCUREŞTI prin administrator SC A.I.M.I. SA BUCUREŞTI şi pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI că:
1. SC I.F.M. SA BUCUREŞTI prin administrator SC A.I.M.I. SA BUCUREŞTI a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că în mod surprinzător instanţa de apel în ciuda probatoriilor administrate la dosar a considerat că nu sunt încălcate dispoziţiile legale consacrate de art. 247 din Legea 31/1990 deoarece din chiar proiectul de fuziune rezultă evident că absorbirea unei societăţi cu capitaluri proprii negative, s-a repercutat indubitabil în situaţia economică a SC P.L. SA.
Din proiectul de fuziune reiese că acest proces avea ca efect final mărirea obligaţiilor societăţii absorbante, respectiv SC P.L. SA având în vedere faptul că activul net corectat al societăţii absorbante este negativ, fuziunea ar fi trebuit cu unanimitate de voturi.
A mai arătat că este evidentă încălcarea dispoziţiilor art. 247 din Legea 31/1990 deoarece instanţa de apel a înţeles să reţină că regula majorităţii consacrată de art. 115 din Legea societăţilor comerciale era evidentă în cauză şi nicidecum cea din textul art. 247 din Legea 31/1990.
Hotărârea de fuziune finală este lovită de nulitate, fiind luată cu încălcarea dispoziţiilor legal imperative, sancţiunea care intervine în acest caz fiind nulitatea absolută.
Au fost încălcate şi dispoziţiile art. 127 pct. 1 din Legea 31/1990 deoarece aşa cum rezultă din Proiectul de fuziune atât societatea absorbantă SC P.L. SA cât şi societatea absorbită SC L.R. SRL au acelaşi acţionar, respectiv acelaşi asociat L.E.H.B.V. care deţine în SC P.L. SA 94,66% din capitalul social net al societăţii, iar în SC L.R. SRL 95% din capitalul social total, astfel că dacă acţionarul majoritar s-ar fi abţinut de la vot, această operaţiune de fuziune nu s-ar fi realizat.
Fuziunea prin absorbirea unei societăţi al cărui activ net corectat este negativ influenţează negativ rezultatele economice ale societăţii absorbante, având efect direct şi imediat asupra tuturor acţionarilor societăţii absorbante.
Reclamanta SC I.F.M. SA prin administrator SC A.I.M.I. SA Bucureşti a solicitat în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, casarea deciziei recurate şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată cu consecinţa anulării hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC P.L. SA din data de 7 noiembrie 2006.
Pârâta SC L. SA Ploieşti a criticat Decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că Decizia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în privinţa modului de soluţionare a cererii de repunere în termen.
Instanţa de apel în mod nelegal a admis cererea de repunerea în termenul de apel formulată de reclamanta SC I.F.M. SA deoarece din probele administrate în cauză rezultă că nu a fost invocată chiar dacă s-a formulat cererea de repunere în termen, nici o împrejurare care să fi împiedicat reclamanta SC I.F.M. SA să depună apel în termen.
Dimpotrivă reclamanta a susţinut şi a depus dovezi în sprijinul susţinerilor sale în sensul că apelul său a fost declarat în termenul legal prin depunerea la poştă la data de 7 noiembrie 2007.
În contextul acestor susţineri şi a probatoriului administrat în cauză este indubitabil că în cauză nu sunt întrunite condiţiile repunerii în termen deoarece:
a) Reclamanta nu a făcut dovada că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voinţa sa să declare apelul în termen, ci dimpotrivă, a susţinut şi a depus dovezi că a depus apelul în termen.
b) De vreme de nu a fost probată nici o împrejurare care să fi împiedicat reclamanta să declare apel în termen, evident nu s-a îndeplinit nici cea de-a doua condiţie legală (împrejurarea sa să se fi produs în termenul de apel).
c) În speţă, nu a fost îndeplinită nici cea de-a treia condiţie întrucât reclamanta nu a declarat apel în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, ci a ataşat cereri de repunere în termen un apel declarat la data de 7 noiembrie 2007.
În consecinţă, în contextul în care condiţiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ. nu au fost îndeplinite iar instanţa de apel trebuia să respingă cererea de repunere în termen iar examinarea apelului se putea realiza direct de către instanţa de apel, fără să se admită în prealabil, cererea de repunere în termen.
Hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât se fundamentează pe ideea potrivit căreia lipsa unor menţiuni din cuprinsul unui act de procedură poate fi completată cu probe extrinseci, respectiv cu alte înscrisuri.
Lipsa menţiunilor din actul de procedură reprezentat de confirmarea de primire (nu este trecută data predării apelului SC I.F.M. SA, nu există semnătura lucrătorului poştal care a primit apelul SC I.F.M. SA etc.) nu poate fi completată cu alte înscrisuri şi cu atât mai puţin cu înscrisuri întocmite chiar de parte cum sunt extrasul din registrul de corespondenţă şi borderoul de trimitere către Oficiul Poştal nr. 53 Bucureşti.
Aceste înscrisuri pot să dovedească eventual faptul că apelul SC I.F.M. SA a fost înregistrat în registrul de corespondenţă al societăţii, dar în nici un caz nu pot suplini lipsa menţiunilor din confirmarea de primire respectiv data depunerii şi semnătura lucrătorului poştal care a primit apelul.
Hotărârea instanţei de apel este nelegală cu privire la cheltuielile de judecată deoarece potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Având în vedere că apelul SC I.F.M. SA a fost respins ca nefondat se impunea acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel cu atât mai mult cu cât acestea au fost solicitate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.
Pârâta SC L. SA Ploieşti a solicitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de repunere în termenul de apel formulată de reclamanta SC I.F.M. SA ca nefondată, respingerii apelului declarat de S.I.F. Muntenia SA ca tardiv şi obligarea reclamantei SC I.F.M. SA la plata cheltuielilor de judecată în apel, conform dovezilor depuse la dosarul cauzei.
Recursurile recurentei-reclamante SC I.F.M. SA Bucureşti prin administrator SC A.I.M.I. SA Bucureşti şi recurentei-pârâte SC P.L. SA Ploieşti sunt nefondate pentru următoarele considerente:
1. Recursul reclamantei SC I.F.M. SA Bucureşti prin administrator SC A.I.M.I. SA Bucureşti
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de fond şi instanţa de apel în mod corect au apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză.
În mod corect a apreciat instanţa de apel că prima critică adusă sentinţei, în sensul că în mod greşit a fost respinsă acţiunea şi nu s-a dispus anularea hotărârilor A.G.E.A. din 7 noiembrie 2006 deoarece în speţă au fost încălcate dispoziţiile art. 247 din Legea 31/1990, este nefondată.
Din fuziunea prin absorbţie a SC L.R. SRL, societatea absorbită de către societatea absorbantă SC P.L. SA, aprobată la data de 7 noiembrie 2006 de A.G.E.A. - SC P.L. SA, conform proiectului de fuziune publicat în M. Of. al României – partea a IV-a nu rezultă în ce măsură s-a realizat practic mărirea obligaţiilor asociaţilor şi în ce măsură a fost antrenată vreo obligaţie suplimentară în sarcina Muntenia SA în calitate de acţionară la SC P.L. SA.
Hotărârile A.G.E.A. din 7 noiembrie 2006 prin care s-a aprobat fuziunea dintre societatea absorbită SC L.R. SRL de către societatea absorbantă SC P.L. SA s-au luat cu respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care instituie regula majorităţii la luarea hotărârii.
În ceea ce priveşte cea de a doua critică adusă deciziei instanţei de apel privind încălcarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Legea 31/1990 în mod corect a apreciat instanţa de apel că este nefondată.
În speţă, împrejurarea că atât societatea absorbantă SC P.L. SA cât şi societatea absorbită SC L.R. SRL au acelaşi acţionar majoritar la ambele societăţi, respectiv L.E.H.B.V. nu înseamnă că există un interes contrar ca să fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 127 din lege şi acţionarul care avea un astfel de interes să se abţină de la aprobarea fuziunii.
În speţă, nefăcându-se dovada existenţei unui interes contrar al acţionarului majoritar la cele două societăţi care au fuzionat prin absorbţie, nu s-au încălcat dispoziţiile art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
2. Recursul recurente-pârâte SC L. SA Ploieşti
În ceea ce priveşte prima critică adusă deciziei instanţei de apel privind admiterea cererii de repunere în termen a apelului formulat de reclamanta S.I.F. Muntenia SA Bucureşti se constată că este neîntemeiată.
Instanţa de apel în mod corect a admis cererea de repunere în termen a apelului formulat de reclamanta S.I.F. Muntenia SA prin administrator SC A.I.M.I. SA Bucureşti, deoarece din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că în speţă sentinţa nr. 15 din 10 septembrie 2007 a Tribunalului Prahova i-a fost comunicată reclamantei la data de 26 octombrie 2007, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii aflate la fila 121 dosar fond.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe a fost formulat cu actul nr. 7232 din 7 noiembrie 2007 potrivit extrasului din registrul de înregistrare a corespondenţei aflat în copie xerox la fila 34 dosar în apel şi a fost expediat către Oficiul P.T.T.R. la data de 7 noiembrie 2007, aşa cum rezultă din borderoul de trimitere a corespondenţei aflat în copie xerox la fila 32 dosar apel şi a confirmării de primire din 8 noiembrie 2007, aflat în copie xerox la fila 12 în dosarul de apel.
Data declarării apelului o reprezintă data când apelanta-reclamantă a predat şi a expediat apelul la Oficiul P.T.T.R. de expediere a corespondenţei, respectiv data de 7 noiembrie 2007, dată în raport de care apelul declarat de reclamantă este formulat în termenul de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În consecinţă, în mod corect a apreciat instanţa de apel că reclamanta a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii.
Cu privire la cea de a doua critică adusă hotărârii instanţei de apel privind neacordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel aceasta este neîntemeiată, deoarece în mod corect instanţa de apel, a respins această cerere a pârâtei SC L. SA Ploieşti, nefiind dovedită cu nici o probă administrată în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursurile declarate de reclamanta SC I.F.M. SA Bucureşti şi de pârâta SC P.L. SA Ploieşti, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC I.F.M. SA BUCUREŞTI prin SC A.I.M.I. SA BUCUREŞTI şi de pârâta SC P.L. SA PLOIEŞTI împotriva Deciziei nr. 120 din 11 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 97/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 146/2009. Comercial → |
|---|
