ICCJ. Decizia nr. 146/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 146/2009
Dosar nr. 8248/3/2005
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa comercială nr. 5033 pronunţată la data de 12 decembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul M.E. în contradictoriu cu pârâta SC T.C. SRL în sensul că a dispus rezoluţiunea contractului din 3 mai 2003 astfel cum a fost modificat prin actul adiţional şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 17.175 Dolari S.U.A. reprezentând daune-interese compensatorii şi la 2.130 Dolari S.U.A., daune interese moratorii, plata urmând să se facă în lei la cursul de schimb de la data plăţii.
Cererea reconvenţională formulată de pârâtă, având ca obiect rezoluţiunea contractului nr. 61/2003 din culpa exclusivă a reclamantului şi obligarea acestei părţi la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea uşilor interioare confecţionate, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Totodată, tribunalul a respins ca neîntemeiate şi pretenţiile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 3.000 dolari S.U.A. şi la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea instalaţiilor electrice şi sanitare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut din analiza probelor administrate următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Prin contractul încheiat între părţi la data de 3 mai 2003, pârâta în calitate de furnizor s-a obligat să livreze reclamantului beneficiar o casă din lemn masiv construită după proiect şi să execute conform anexei la contract o serie de lucrări de tâmplărie, dulgherie şi zidărie, contract care a fost modificat prin actul adiţional încheiat la 16 martie 2004 referitor la calendarul de plată a lucrărilor şi executarea de lucrări neterminate iniţial. Părţile au stabilit termenul de predare la data de 20 aprilie 2004 şi o clauză penală de 10% din valoarea casei în situaţia nerespectării termenelor de execuţie de către furnizor.
Omologând raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în procedura de asigurare de dovezi reglementată de art. 235 C. proc. civ., probă a cărei administrare a fost constatată prin Încheierea pronunţată la 21 decembrie 2004 de Judecătoria Buftea, instanţa fondului, a reţinut că pârâta a efectuat în mod necorespunzător lucrări în valoare de 3.694 dolari S.U.A. şi a lăsat neexecutate lucrări în valoare de 13.481 dolari S.U.A., sumă la care a fost obligată pârâta în temeiul art. 1084 C. civ. Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 1066 C. civ. pârâta a fost obligată şi la penalităţi de întârziere conform clauzei penale înserată în contract.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de societatea pârâtă, tribunalul a apreciat că nu au fost dovedite susţinerile pârâtei cu privire la culpa exclusivă a reclamantei în îndeplinirea obligaţiilor asumate, iar pretenţia de 1.000 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea uşilor interioare confecţionate din material lemnos de către furnizor nu se găseşte inserată în clauzele contractului şi ale actului adiţional cu acest conţinut.
II. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială prin Decizia comercială nr. 73 din 11 februarie 2008 în sensul diminuării daunelor interese compensatorii stabilite în sarcina pârâtei la suma de 6.795 dolari S.U.A., celelalte dispoziţii ale sentinţei fondului fiind menţinute.
Instanţa de control judiciar a încuviinţat în cadrul cererii de probatorii formulate de apelanta în această fază procesuală efectuarea unei noi expertize tehnice în construcţii, stabilind obiectivele expertizei în şedinţa publică din 13 octombrie 2006, în raport de propunerile şi obligaţiile părţilor.
Examinând motivele de apel şi având în vedere şi concluziile noii expertize tehnice dispuse instanţa a constatat că valoarea lucrurilor efectiv executate de constructor este de 18.205 dolari S.U.A., stadiul execuţiei lucrărilor la momentul întreruperii acestuia fiind de 77,5 %, în raport de preţul convenit prin contract şi actul adiţional, a reţinut că lucrările neexecutate de către pârâta apelantă sunt în valoare de 6.795 dolari S.U.A.
Sub acest aspect instanţa a apreciat întemeiată critica apelantei cu consecinţa schimbării în parte a sentinţei fondului şi obligării pârâtei la plata sumei de 6.795 dolari S.U.A. daune interese compensatorii.
Celelalte critici ale pârâtei apelante referitoare la soluţionarea cererii reconvenţionale şi la aplicarea clauzei penale au fost apreciate ca neîntemeiate de instanţa de apel.
III. Împotriva acestei decizii atât reclamantul M.E. cât şi pârâta SC T.C. SRL, au declarat recurs în termen legal.
a) Recurentul reclamant a solicitat prin cererea de recurs menţinerea hotărârii pronunţate în prima instanţă, considerând că soluţia dată de instanţa de apel este ilegală întrucât a înlăturat fără motivare raportul de expertiză realizat în procedura de asigurare de dovezi.
Recurentul a susţinut totodată că omologarea de către tribunal a raportului de expertiză efectuat în condiţiile art. 235 C. proc. civ. are putere de lucru judecat sub aspectul stadiului la care se găsea construcţia la data realizării constatării.
Potrivit recurentului instanţa de apel a dat prioritate unui raport de expertiză deficitar deoarece construcţia era edificată iar lucrurile efectuate defectuos erau corectate la data întocmirii raportului de expertiză dispus de instanţa de apel.
În acest sens recurenta mai arată că expertul numit de instanţa de apel şi-a încălcat cu rea credinţă limitele atribuţiilor sale, iar concluziile exprimate în raport nu au nici o legătură cu atribuţiile propuse.
În drept recurentul şi-a întemeiat criticile pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
b) Recurentul pârât a solicitat, prin cererea de recurs modificarea hotărârii atacate în sensul înlăturării plăţii penalităţilor de 10% şi totodată obligarea reclamantului la plata sumei de 1.000 dolari S.U.A. cu titlu de daune.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta pârâtă a susţinut sub un prim aspect că instanţa de apel a statuat în mod greşit asupra culpei sale în rezoluţiunea contractului, omiţând să analizeze o serie de aspecte în raport de care întârzierea lucrărilor şi încetarea activităţii sunt imputabile exclusiv beneficiarului.
Sub un al doilea aspect recurenta a arătat că instanţa de apel a soluţionat greşit cererea reconvenţională deoarece cele 13 uşi interioare au fost comandate de către reclamant şi ulterior au fost refuzate fără nici o justificare serioasă.
În drept recurenta şi-a întemeiat criticile pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
IV. Asupra recursurilor:
1. Recursul recurentului reclamant este nefondat.
Pertinenţa probei cu expertiza tehnică în construcţii dispusă a fost motivată de instanţa de apel la data încuviinţării probei sub aspectul admisibilităţii, legalităţii şi utilităţii probei aspecte reluate şi în considerentele deciziei pronunţate.
Dispoziţiile art. 235 C. proc. civ. care reglementează procedura contencioasă în cadrul căreia oricine are un interes poate solicita să se constate de urgenţă probele de care înţelege să se folosească în viitor, dacă există pericol să dispară sau să fie greu de administrat nu impun concluzia susţinută de recurent în sensul că împotriva expertizei administrate în această procedură de urgenţă nu se poate administra o nouă expertiză cu ocazia judecării litigiului principal, cu atât mai mult cu cât constatările obţinute în cadrul procedurii de asigurare de dovezi nu pot viza chestiuni care prejudecă fondul drepturilor părţilor fiind supuse unor limitări impuse de specificul urgentei proceduri.
În alţi termeni proba cu expertiză obţinută în procedura asigurării de dovezi este apreciată sub aspectul valorii sale probatorii de instanţa care judecă acţiunea pe fond, care, dacă se consideră nelămurită, sau dacă găseşte întemeiate obiecţiile părţilor poate încuviinţa o nouă expertiză, în condiţiile art. 212 C. proc. civ.
Afirmaţia recurentului în sensul că omologarea raportului de expertiză de către instanţa fondului are autoritate de lucru judecat şi nu mai poate fi contestată în apel, este o proiecţie subiectivă asupra dispoziţiilor care reglementează judecata în primă instanţă şi judecată în apel, neavând nici un fundament legal.
Potrivit art. 295 alin. (2) C. proc. civ. instanţa de apel va putea încuviinţa refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă precum şi administrarea de probe noi propuse în condiţiile art. 292 C. proc. civ. dacă le consideră necesare soluţionării cauzei.
Or, sub acest aspect, Curtea constată că instanţa de apel, încuviinţând motivat proba cu o nouă expertiză tehnică, probă solicitată prin cererea de apel, a procedat în mod legal, verificând, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, stabilirea corectă a situaţiei de fapt, verificare care impunea încuviinţarea probei.
Celelalte critici formulate de recurent cu privire la conţinutul raportului de expertiză efectuat în apel nu vizează nici un aspect de nelegalitate cu referire la dispoziţiile legale (art. 201 şi urm.) care reglementează administrare probă, pentru a putea fi cenzurate pe calea recursului.
2. Cu privire la recursul declarat de recurenta pârâtă, Curtea constată că susţinerile acesteia vizează aspecte de netemeinicie, de apreciere a probatoriilor administrate, care nu se încadrează în motivele de nelegalitate invocate respectiv art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.
Stabilirea culpei în rezoluţiunea contractului încheiat de părţi este o chestiune de fapt, care aparţine suveran instanţei fondului sau apelului, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.
Hotărârea primei instanţe, menţinută de instanţa de apel, pe aspectele criticate de recurentă, este confirmată de probele administrate, astfel că nu se poate reţine că netemeinicia hotărârilor se converteşte într-o veritabilă nelegalitate aşa cum numai afirmă recurenta, fără să argumenteze clar şi concret susţinerea sa.
Altfel spus, reaprecierea probatoriilor administrate cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează nemotivarea hotărârii şi nici în ipoteza lipsei de temi legal sau aplicării greşite a legii reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursurile declarate de reclamantul M.E. şi pârâta SC T.C. SRL Ciumani împotriva deciziei comerciale nr. 73 din 11 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 147/2009. Comercial → |
|---|
