ICCJ. Decizia nr. 150/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 150/2009
Dosar nr. 904/57/2007
Şedinţa publică din23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2007, Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Sibiu în temeiul art. 325 raportat la dispoziţiile art. 403 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. civ. a dispus suspendarea provizorie a executării hotărârii arbitrale nr. 2 din data de 10 aprilie 2003, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Sibiu până la soluţionarea cererii de revizuire.
Împotriva acestei încheieri a formulat acţiune în anulare pârâta SC S C.I. SRL Braşov, prin care a invocat încălcarea dreptului la apărare şi nelegala constituire a tribunalului arbitral.
Reclamanta a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în anulare şi excepţia lipsei de interes.
Prin sentinţa comercială nr. 1 din data de 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială a respins excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în anulare formulată de pârâtă, a admis acţiunea în anulare şi în consecinţă a constatat nulă încheierea atacată, a respins cererea revizuientei SC S. SA Copşa Mică privind acordarea de cheltuieli de judecată.
Excepţia tardivităţii introducerii acţiunii în anulare a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât încheierea atacată nu a fost comunicată pârâtei, astfel că termenul de introducere al acţiunii în anulare nu a început să curgă.
În ceea ce priveşte fondul cererii, instanţa a reţinut că soluţionarea cererii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 341 alin. (2) C. proc. civ., încălcându-se normele imperative ale legii. Astfel, completul arbitral care a pronunţat încheierea din data de 27 martie 2007 a fost compus dintr-un singur arbitru, deşi completul arbitral trebuia să fie compus din 3 arbitri, potrivit art. 345 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, a fost găsită întemeiată şi critica vizând încălcarea dreptului la apărare, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S. SA Copşa Mică, în temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate cu consecinţa respingerii acţiunii în anulare şi menţinerea încheierii arbitrale atacate.
Recurenta, prin criticile formulate a susţinut următoarele :
- Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunţat asupra excepţiilor de ordine publică invocate, respectiv excepţia necompetenţei materiale, inadmisibilităţii, lipsei de interes a acţiunii în anulare, ceea ce atrage incidenţa aplicării greşite a dispoziţiilor art. 3589 art. 35813 şi 363 alin. (1) C. proc. civ.;
- În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, arată că aceasta în mod greşit a fost respinsă de către instanţa de fond, fiind aplicat un text de lege inaplicabil speţei, respectiv art. 3631 C. proc. civ. care vizează comunicarea hotărârii arbitrale şi nicidecum a unei încheieri arbitrale care face obiectul prezentei acţiuni în anulare;
- Acţiunea în anulare a fost formulată împotriva unei încheieri care nu a fost individualizată, acesta constituind un alt motiv de anulare;
- În raport de caracterul interlocutoriu al încheierii arbitrale care îşi produce efectele până la pronunţarea sentinţei, promovarea acţiunii în anulare este lipsită de interes în condiţiile în care cauza a fost soluţionată definitiv prin Hotărârea arbitrală nr. 4 din 26 iulie 2007;
- Pe de altă parte acţiune în anulare este inadmisibilă, în condiţiile în care încheierile arbitrale nu pot fi atacate cu această cale de atac ;
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
În temeiul art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurentă în sprijinul susţinerilor care au fost făcute în legătură cu greşita aplicare a dispoziţiilor procedurale care reglementează promovarea acţiunii în anulare în materia încheierilor de suspendare, Înalta Curte va lua în examinare critica privind inadmisibilitatea acestei acţiuni şi va reţine:
Abordarea acestei excepţii va avea în vedere concepţia Cărţii a IV – a C. proc. civ. din care rezultă că arbitrajul este o instituţie bazată pe autonomia de voinţă a părţilor, iar participarea instanţei statale în procesul arbitral, fie că rezolvă chestiuni cu caracter incidental, fie că asigură un control de legalitate al hotărârii arbitrale are caracter complementar. În acest sens sunt de observat dispoziţiile art. 342, 3588, 3589 şi 35813 C. proc. civ. Revenind la speţă, se va observa că, s-a pus în discuţie admisibilitatea acţiunii în anulare promovată împotriva încheierii prin care Curtea de Arbitraj a suspendat executarea hotărârii arbitrale în temeiul art. 325 raportat la dispoziţiile art. 403 alin. (2) C. proc. civ.
1. Pentru a răspunde la această critică vor fi analizate dispoziţiile art. 3588 şi 3589 C. proc. civ. care dau dreptul părţilor să se adreseze instanţei judecătoreşti sau tribunalului arbitral în cazul în care solicită să se încuviinţeze o serie de măsuri în cursul judecăţii, măsuri vremelnice care ţin de buna administrare a actului de judecată. Este evident că părţile au o opţiune în acest sens şi că de această dată competenţele sunt concurente, însă nu se poate omite faptul că în ce priveşte tribunalul arbitral competenţa este limitată de voinţa părţilor în sensul că aceste măsuri se pot lua numai dacă părţile se învoiesc. Nu este mai puţin adevărat că pentru aprecierea temeiniciei cererilor, tribunalul arbitral trebuie să ţină seama de regulile de drept comun care reglementează încuviinţarea acestor măsuri, dar nu se va înţelege prin aceasta că, în ipoteza în care textul aplicabil trimite la o cale de atac admisă în faţa instanţei statale, aceste competenţe se extind şi în cazul încheierilor pronunţate de tribunalul arbitral. Concluzia se desprinde din dispoziţiile procedurale situate în capitolul ,,Despre arbitraj" în care sunt prevăzute expres, acţiunile care pot fi promovate şi căile de atac.
2. În alte cuvinte, în nici o situaţie încheierile pronunţate de tribunalul arbitral prin care se iau astfel de măsuri, nu sunt supuse acţiunii în anulare sau recursului, reglementarea din capitolul VIII care tratează numai problema desfiinţării hotărârii arbitrale fiind edificatoare în acest sens. De asemenea sunt de observat şi dispoziţiile art. 35813 C. proc. civ. în care nu există nici o prevedere în legătură cu posibilitatea de a supune controlului pe calea acţiunii în anulare a măsurilor dispuse de tribunalul arbitral prin încheieri, chiar dacă acestea se referă la suspendarea executării hotărârii. Concretizând argumentele de mai sus prin raportare la textele avute în vedere în această analiză se va reţine că încheierile arbitrale indiferent de natura lor nu sunt supuse,, controlului " pe calea separată a acţiunii în anulare sau odată cu exercitarea acţiunii în anulare întrucât în nici o situaţie nu există susţinere în dispoziţiile procedurale. În ce priveşte ultima ipoteză s-ar putea reţine totuşi că eventualele dezlegări date de tribunalul arbitral prin încheierile pronunţate în cursul soluţionării litigiului ar putea să fie puse în discuţie pe calea acţiunii în anulare numai în măsura care se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 pct. a) – i) C. proc. civ.
3. Astfel, dacă în dreptul comun sunt încheieri care pot fi atacate separat sau odată cu calea de atac promovată, o astfel de posibilitate fiind reglementată procedural, dispoziţiile respective nu vor putea fi extinse asupra încheierilor pronunţate de tribunalul arbitral. Din tăcerea legii nu poate fi înţeles contrariul întrucât dispoziţiile procedurale privind judecata şi,, căile de atac " în materia arbitrajului ţin seama de faptul că reglementările respective se adresează strict tribunalului arbitral, care nu desemnează un organ de jurisdicţie asemenea instanţei judecătoreşti. În sprijinul argumentelor expuse vin şi dispoziţiile art. 364 C. proc. civ. care stabilesc că numai hotărârea arbitrală este supusă acestei proceduri de desfiinţare în faţa instanţei statale, pentru motivele prevăzute la pct. a) - i) astfel că se poate conchide că acţiunea în anulare este o cale restrictivă de exercitare a controlului judecătoresc atât din punctul de vedere al hotărârilor care pot face obiectul controlului cât şi al motivelor de anulare. În consecinţă, aceste dispoziţii nu pot fi extinse şi la încheierile de suspendare pronunţate de tribunalul arbitral.
Pentru toate aceste argumente expuse se va reţine că sentinţa atacată cu recurs a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor procedurale analizate, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Copşa Mică împotriva sentinţei comerciale nr. 1 din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, modifică sentinţa nr. 1 din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi respinge acţiunea în anulare ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 153/2009. Comercial → |
|---|
