ICCJ. Decizia nr. 149/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 149/2009
Dosar nr. 502/1259/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I Prin acţiunea introductivă, înregistrată la data de 11 aprilie 2007 pe rolul Tribunalului Comercial Argeş, reclamanta SC A. SA Piteşti a solicitat obligarea pârâtelor SC O. SA - sucursala Piteşti şi SC O. SA - centrala Bucureşti la plata de despăgubiri constând în: suma de 68.927 lei reprezentând: indemnizaţia de asigurare pentru reparaţia autovehiculului asigurat nr. XXX; suma de 35.000 lei indemnizaţie de asigurare reprezentând contravaloarea ratelor de leasing plătite în perioada în care autovehiculul avariat nu a putut fi reparat din culpa pârâtului, suma de 200 lei/ zi reprezentând beneficiul nerealizat suportat de reclamantă în perioada în care autovehiculul nu a fost utilizat în scopul pentru care a fost achiziţionat respectiv transport de persoane.
Potrivit reclamantei autovehiculul, deţinut în baza contractului de leasing nr. XXX, era asigurat pentru furt şi avarii la SC O. SA, iar la data de 24 decembrie 2005, acesta a fost sustras de la locuinţa prepusului său, şoferul A.A. de către numitul B.C., care circulând cu viteză a pierdut controlul volanului, producând avarierea autovehiculului.
II. Prin sentinţa comercială nr. 1001/ C din data de 24 octombrie 2007, tribunalul a respins excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei excepţie invocată de pârâte şi pe fond a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut din examinarea actelor dosarului următoarea situaţie de fapt şi de drept.
Autoturismul utilizat de reclamantă în baza unui contract de leasing a fost sustras la data de 24 decembrie 2005 de către B.C. din curtea casei lui A.A. unde era parcat şi apoi circulând cu viteză excesivă a pierdut controlul volanului, rezultând avarierea autovehiculului. Că, atât persoana care avea poza juridică a bunului – A.A., cât şi cel care l-a sustras şi avariat, – B.C. – erau angajaţi la societatea reclamantă la data producerii evenimentului.
Apreciind că, producerea riscului asigurat s-a datorat culpei celor doi prepuşi ai reclamantei şi că reclamanta nu a avizat societatea de asigurări, de producerea evenimentului asigurat în termenul de 48 ore prevăzut în contract, tribunalul, în raport de conţinutul art. 3 din condiţiile specifice pentru furt, reţine că sunt incidente cauzele de excluderi statuate de art. 3 potrivit cărora societatea de asigurări nu acordă despăgubiri dacă la comiterea furtului au luat parte prepuşii asiguratului şi nu acoperă daunele produse în condiţiile în care conducătorul vehiculului asigurat se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe cale de consecinţă, tribunalul reţine că şi cererile subsecvente privind plata ratelor de leasing, a ratelor casco şi a beneficiului nerealizat sunt neîntemeiate.
III. Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 13/ A din data de 6 februarie 2008.
Răspunzând criticilor de netemeinicie şi nelegalitate formulate, curtea constată că susţinerile reclamantei nu sunt de natură să impună schimbarea soluţiei fondului, fiind îndeplinite condiţiile în care asiguratorul nu acordă despăgubiri, în raport de circumstanţele cauzei.
În acest sens, Curtea apreciază că prevederile art. 3 pct. 31.2 din condiţiile de asigurare sunt clare, fără să lase loc de interpretare, exonerarea de plata despăgubirilor operând în situaţia săvârşirii furtului de orice prepus al asiguratului, neavând relevanţă sub acest aspect susţinerea reclamantei privind lipsa de culpă a prepusului său A.A. în a cărui curte era parcat autovehiculul.
Cu privire la incidenţa în raportul de asigurare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) intitulat „Derogări", curtea apreciază că textul are în vedere o altă situaţie, respectiv fapte săvârşite de terţe persoane.
IV. Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs la data de 28 martie 2008, solicitând modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii în despăgubiri formulate.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocând aplicarea greşită a legii şi lipsa de temei legal a hotărârii atacate.
Criticile formulate de recurentă în dezvoltarea recursului au vizat în sinteză următoarele:
- în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) „Derogări" din Convenţia nr. 2055 din 5 mai 2004, parte integrantă din poliţa de asigurare, dispoziţii care derogă de la excluderea prevăzută în art. 8.2 lit. e) din condiţiile de asigurare potrivit cu care asiguratorul acordă despăgubiri subrogându-se în toate drepturile asiguratului contra persoanelor răspunzătoare de producerea daunei;
- în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 2 pct. 2.2 din condiţiile de asigurare specifice pentru furt, care obligă asiguratorul la despăgubiri pentru pagube produse autovehiculului urmare furtului sau tentativei de furt;
- în cauză, potrivit probelor administrate, locul de parcare fixat pentru autovehicul anterior producerii evenimentului era stabilit în localitatea Bogaţi, iar faptul că acesta era în cartea imobilului ocupat de şofer din aceiaşi localitate, denotă grija faţă de paza autovehiculului;
- termenul de avizare a daunelor este unul de recomandare şi nu de decădere, de natură să atragă refuzul acordării de despăgubiri;
- autoturismul era încredinţat şoferului A.A., iar împrejurare că cel care l-a sustras, B.C. era deasemeni prepusul societăţii de transport nu are relevanţă, câtă vreme nu îi fusese încredinţat autovehiculul;
- achitarea ratelor de leasing, de C.A.S.C.O. înainte şi după producerea evenimentului asigurat obligau societatea de asigurări la acordarea acestora având în vedere că bunul nu a putut fi utilizat o perioadă îndelungată, societatea reclamantă având o licenţă de transport rutier, a fost lipsită şi de beneficiul nerealizat.
Asupra recursului.
V Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1 Prin Decizia atacată a fost menţinută ca legală şi temeinice hotărârea tribunalului prin care cererea recurentei pentru acordarea de despăgubiri urmare avarierii autoturismului asigurat a fost respinsă, constatându-se incidenţa cauzelor de excludere stipulate la art. 3 pct. 3.1 din condiţiile specifice pentru avarii şi art. 3 pct. 3.1.1 din condiţiile specifice pentru furt potrivit cărora asiguratorul nu acordă despăgubiri dacă conducătorul autovehiculului se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, şi respectiv dacă la comiterea furtului a luat parte orice prepus al asiguratului.
Or, în raport de circumstanţele în care s-a produs sustragerea autovehiculului de la prepusul asiguratului, de către un alt prepus al acestuia şi apoi evenimentul rutier soldat cu avarierea autovehiculului, circumstanţe pe care recurenta nu le contestă, ci le menţionează în acţiunea introductivă, aplicarea de către instanţe a clauzelor de excludere, nu este susceptibilă de critică de nelegalitate, deoarece situaţia de fapt statuată îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 3.
2. De altfel, recurenta prin cererea de recurs, astfel cum este argumentată nu critică în mod clar şi explicit neîndeplinirea ipotezei reglementate de art. 3, ci susţine ca în cauză operează „Derogările" prevăzute la art. 4 alin. (1) din Convenţia nr. 2055 din 15 mai 2004 încheiată cu societatea de leasing, derogări valabile şi pentru asigurarea C.A.S.C.O. din produsul Buchet şi care obligă asiguratorul de plata de despăgubiri în cazul în care dauna a fost produsă de o terţă persoană, fără să existe o motivaţie, sau din răzbunare.
3. Din examinarea acestei prevederi rezultă însă indubitabil că derogările se referă la o altă situaţie de excludere de la plata despăgubirilor respectiv cea reglementată de art. 8.2 din condiţiile generale „când dauna a fost produsă direct sau indirect de o terţă persoană, chiar necunoscută, sau de un grup de persoane", cu alte cuvinte o altă ipoteză de risc asigurat, care este străină de împrejurările în care s-a produs avarierea autovehiculului în prezenta cauză, cei doi şoferi implicaţi în comiterea furtului nu sunt terţe persoane faţă de asigurat ci se aflau cu acesta la data producerii daunei într-un raport juridic necontestat.
4. Chestiunea culpei unuia sau altuia dintre cei doi prepuşi ai recurentei în producerea evenimentului rutier este fără relevanţă în raport de clauza de excludere incidenta, distinct de fapt că, în sine stabilirea culpei constituie o chestiune de fapt care nu face obiectul controlului de legalitate pe calea recursului.
5. Celelalte critici ale recurentei referitoare la plata contravalorii ratelor de leasing, a ratelor C.A.S.C.O. şi a beneficiului nerealizat au un caracter formal în măsura în care recurenta nu indică dispoziţiile din contractul de asigurare cu privire la acordarea de despăgubiri cu acest obiect, dispoziţii care ar fi fost încălcate, şi nici nu face nici o referire la considerentele instanţei de apel, sub acest aspect, care reţine că potrivit art. 8.1 din contract asiguratorul nu acordă despăgubiri pentru daunele cauzate direct sau indirect de lipsa de folosinţă a autovehiculului.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SA Piteşti împotriva Deciziei nr. 13/ A din 6 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 150/2009. Comercial → |
|---|
