ICCJ. Decizia nr. 86/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 86/2009
Dosar nr. 7242/2/2007
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, sub nr. 860 din 12 decembrie 2006, precizată la 12 ianuarie 2007, şi 29 martie 2007, reclamanţii M.M.T. şi M.R.A. au chemat în judecată arbitrală pe pârâta SC P. SA, solicitând ca, în urma probelor ce se vor administra: să se constate rezoluţiunea convenţională, la data de 31 august 2006, a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi şi autentificat sub nr. 656 din 31 mai 2005 de notarul public D.G. şi a antecontractului autentificat sub nr. 632 din 26 mai 2005 de acelaşi notar, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă şi, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin retrocedarea titlului, conform clauzei 4.04 din contract; să se constate că hotărârea arbitrală ţine loc de titlu de proprietate al reclamanţilor.
Prin sentinţa arbitrală nr. 115 din 24 mai 2007 Tribunalul arbitrai a admis în parte acţiunea şi s-a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi şi autentificat de BNP D.G. sub nr. 656 din 31 mai 2006. S-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară. S-a respins capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de retransmitere a proprietăţii. A fost obligată pârâta la 20.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi, proporţional cu pretenţiile admise.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul arbitrai a reţinut în prealabil că este competent să soluţioneze cauza, iar pe fond că între părţi s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 632 din 25 mai 2005, urmat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 656 din 31 mai 2005, prin care reclamanţii au vândut, iar pârâta a cumpărat terenurile enunţate şi identificate prin nr. topografic din C.F. (131999,144736,146250,146251,153000), pe care pârâta a intenţionat să construiască o staţie de distribuţie carburanţi, un complex comercial şi o spălătorie.
Preţul vânzării terenurilor a fost de 220.000 Euro, plătibil în trei tranşe, primele două, în valoare de câte 40% din preţ, plătite în întregime (176.000 Euro), a treia, în valoare de 20% (44.000 Euro), plătibilă, ca şi primele două, la îndeplinirea termenului şi a condiţiilor anume prevăzute în art. 4.03 (c), respectiv: i) „obţinerea de către Beneficiarul Cumpărător a autorizaţiei de construire pentru terenuri şi terenurile învecinate, într-un termen de 9 luni de la data semnării tranzacţiei notariale şi ii) indicarea de către vânzător a contului bancar în care trebuie transferat 20% din preţul de cumpărare.
Termenul de 9 luni s-a împlinit la sfârşitul lunii februarie a anului 2006 şi nu a fost plătit până la a ceasta dată.
Notificată, la data de 31 august 2006, în conformitate cu art. 4.04 (b) din contract pentru semnarea tranzacţiei de retrocedare a titlului de proprietate de către reclamanţi, pârâta a răspuns cu notificarea nr. 544 bis din 31 octombrie 2006 prin care solicită, la rândul ei „acceptarea, în conformitate cu Secţiunea 4.04 din contract, a retrocedării de către SC P. SA către ei a titlului de proprietate asupra parcelelor de teren care fac obiectul antecontractului respectiv."
In alte cuvinte, părţile contractante, au concluzionat, nu odar fiecare pentru sine ci şi în consens cu partea cocontractantă, că contractul de vânzare cumpărare este rezolvit deplin drept, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei rezolutorii mixte.
In aceste condiţii, faţă de calificarea dată de părţi clauzei pe temeiul căreia acestea au convenit rezolvirea contractului şi că este caz de restituire a prestaţiilor şi repunere în situaţia anterioară, Tribunalul constată că nu este necesară nici analiza şi eventuala combatere a susţinerilor formulate de către pârâtă, prin apărători, în faţa Tribunalului arbitrai, în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru desfiinţarea contractului, pentru că, pe de o parte, interpretarea dată de părţi actelor juridice, conformă cu legea, este obligatorie şi pentru Tribunal, iar pe de altă parte, pentru că asupra acestei interpretări, părţile nu pot reveni.
Aşa fiind, Tribunalul Arbitrai nu are decât a constata intervenită rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi şi autentificat sub nr. 656 din 31 mai 2005.
Obligaţiile părţilor în cazul ivirii condiţiei rezolutorii care impun retrocedarea titlului, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară, au fost prevăzute în art. 4.05 din antecontract.
Secţiunea 4.05 a contractului este nulă potrivit art. 1010 C. civ., fiind o condiţie potestativă nulă întrucât depinde exclusiv de voinţa părţii care se obligă a o îndeplini.
împotriva acestei sentinţe, reclamanta SC P. SA a declarat acţiune în anulare în temeiul art. 364 pct. 1 C. proc. civ. susţinând că hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale legii, în speţă codul civil, art. 969.
Nicăieri în cuprinsul contractului nu este prevăzută o condiţie rezolutorie mixtă.
Clauza pe care reclamanţii şi-au întemeiat cererea, secţiunea 4.04. din contract nu se referă la o obligaţie a pârâtei, ci a reclamantei, obţinerea autorizaţiei de construire pentru terenuri.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa nr. 36 din 14 martie 2008 a respins acţiunea în anulare ca nefondată.
S-a reţinut că deşi contestatoarea a invocat prevederile art. 364 lit. i) C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, în realitate s-au invocat motive de netemeinicie şi anume, interpretarea greşită a clauzelor contractuale.
Împotriva acestei ultime hotărâri, pârâta SC P. SA a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a susţinut de către recurentă că respingerea acţiunii în anulare este fără temei, întrucât instanţa arbitrală greşit a constatat rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, în lipsa unui pact comisoriu.
S-a mai susţinut că singura obligaţie a cărei neîndeplinire culpabilă ar fi putut fi invocată pentru rezoluţiunea contractului, era clauza din secţiunea 4.03 lit. d) şi anume, obligaţia de plată a preţului în sarcina cumpărătorului, or, la lit. d) se prevede notificarea şi somaţia pentru îndeplinirea obligaţiei de plată în 10 zile.
În secţiunea 4.04 din contract, părţile au prevăzut că în cazul neindeplinirii obligaţiei de obţinere a autorizaţiei de construcţie, urmează a avea loc retrocedarea titlului de proprietate de către cumpărător, deci reclamanţii au invocat nerespectarea propriei obligaţii.
Recursul este nefondat.
Acţiunea în anulare, astfel cum este reglementată de art. 364 C. proc. civ., supune hotărârea arbitrală controlului judecătoresc, numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute la pct. a) – i) ale dispoziţiei legale menţionate.
Pârâta SC P. SA şi-a întemeiat acţiunea în anulare pe art. 364 pct. i), care prevede posibilitatea desfiinţării hotărârii arbitrale în cazul în care aceasta încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii.
S-a invocat de către petentă încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ, în temeiul căreia „convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţile contractante."
Instanţa de apel a reţinut întemeiat că, nu se poate reţine încălcarea unei dispoziţii imperative, întrucât puterea de lege a contractului, îşi are izvorul în voinţa părţilor.
In realitate, prin acţiunea în anulare s-au adus critici privind greşita interpretare a clauzelor contractului şi de aici a efectelor asupra acestuia.
Or, aceste motive nu se încadrează în art. 364 pct. i) C. proc. civ., astfel că întemeiat a fost respinsă acţiunea în anulare.
Hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta urmează să fie obligată la plata sumei de 3000 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 36 din 14 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 82/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 87/2009. Comercial → |
|---|
