ICCJ. Decizia nr. 93/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 93/2009
Dosar nr. 245/86/2005
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava şi înregistrată sub nr. 1468/CFCOM/2005 reclamanta SC A. SA Suceava a solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SRL de a-i permite construirea unei plăci de beton care să separe casa liftului între parterul şi subsolul clădirii unde aceste două societăţi comerciale funcţionează, precum şi demolarea unui burlan de aerisire de la bucătăria societăţii pârâte care trece prin spaţiul proprietatea reclamantei.
Prin sentinţa nr. 2781 din 24 septembrie 2007 a fost respinsă acţiunea cu motivarea că, pe de o parte, reclamanta nu este proprietara casei liftului, iar referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, respectivul burlan exista în momentul dobândirii proprietăţii de către reclamantă, fiind de necesitate pentru spaţiul de la subsol.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Suceava sub nr. 245/86/2005.
Prin Decizia nr. 71 din 26 mai 2008, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte lipsa expertului topo parte la realizarea măsurătorilor cadastrale, apelanta nu a făcut dovada vreunui prejudiciu suferit în aceste circumstanţe, respectiv existenţa vreunei erori care ulterior să fie descoperită de către expertul parte în efectuarea lucrării.
De altfel, instanţa Curţii de Apel Suceava în dosarul nr. 271/86/2005, prin Decizia nr. 27/2008 a dispus radierea intabulării pârâtei, tocmai sub motivul refacerii acesteia în concordanţă cu situaţia din teren, solicitare făcută la cererea reclamantei din această cauză.
Astfel, este de necontestat că imobilul (subsol şi parter) a aparţinut iniţial unuia şi acelaşi proprietar şi că afectaţiunea liftului şi a coşului de aerisire a fost şi este pentru spaţiul de la subsol cu destinaţia de „cramă", destinaţia spaţiului rămânând aceeaşi şi după cumpărare, încât, utilitatea celor două edificii păstrându-se, eventualele degradări ale acestora nu pot conduce la desfiinţarea lor ci, la refacere, evident pe cheltuiala proprietarului utilizator.
Reclamanta a formulat recurs, în termenul legal, pe care nu l-a motivat în drept, ulterior, faţă de conţinutul criticilor aduse hotărârii, în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., limite în care va fi judecat.
Astfel, a arătat că soluţia este nelegală, deoarece, în mod greşit, i s-a respins cererea de refacere a expertizei, în prezenţa expertului parte sau de efectuare a unei contraexpertize, expertiza efectuată stabilind o situaţie de fapt nereală reţinută de instanţa de fond şi preluată în mod necritic de instanţa de apel.
De asemenea, instanţa de apel nu a analizat actele de proprietate şi celelalte probe ignorând faptul că fiecare parte a cumpărat încăperile din casa liftului (corespunzător parterului pentru reclamantă şi subsolului pentru pârâtă), liftul fiind dezafectat la momentul cumpărării şi repus în funcţiune pe parcursul procesului de către pârâtă doar pentru a crea o aparenţă de legalitate, situaţie ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
Cât priveşte situaţia coşului de fum, de asemenea, soluţia este greşită din aceleaşi motive, atât timp cât din probe rezultă că prezenţa acestuia afectează buna funcţionare a magazinului, restaurantul pârâtei nu funcţionează şi s-a dovedit că este posibilă neafectarea spaţiului proprietatea recurentei, prin executarea ventilaţiei prin spaţiul pârâtei, aspecte, de asemenea neanalizate.
Recursul este nefondat.
În privinţa primului motiv de recurs, încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. , se constată că partea a fost încunoştiinţată de expertul desemnat de instanţă ceea ce făcea posibilă şi prezenţa expertului parte, recurenta neputând invoca din această perspectivă propria culpă, potrivit art. 108 alin. (4) dar nici vătămarea, cum bine s-a reţinut, că era necesar, faţă de caracterul relativ al normei, partea putând formula obiecţiuni pe care le-a şi formulat şi instanţa le-a analizat.
În privinţa celorlalte două motive de recurs, întemeiate pe art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. , în concordanţă cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. rezultă că, în cauză, judecătorii au stăruit în stabilirea situaţiei de fapt, prin administrarea probelor pe care le-au considerat necesare motivând concludent hotărârea, conform art. 261 C. proc. civ. cenzurarea, stabilirii faptelor şi reaprecierea probelor administrate, ceea ce de fapt se critică, neputând face obiectul recursului, faţă de caracterul nondevolutiv al acestuia.
Nu se poate reţine nicio motivare greşită în drept, prin soluţia dată instanţa de apel stabilind corect drepturile deduse judecăţii din perspectiva titularului acestora şi a prerogativelor care i le conferă, recurenta-reclamantă nefăcând dovadă în sensul art. 1169 C. civ., dimpotrivă, din acte rezultând o situaţie contrară, aşa cum a fost reţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Suceava, împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 71 din 26 mai 2008, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei-pârâte SC A.C. SRL Scheia suma de 2.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 87/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 97/2009. Comercial → |
|---|
