ICCJ. Decizia nr. 1151/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1151/2009
Dosar nr. 5447/1/2008
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC R. a chemat-o în judecată pe pârâta SC I. SRL Baia Mare şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună evacuarea acesteia din imobilul situat în Baia Mare cu motivarea că are calitatea de proprietar tabular al complexului imobiliar menţionat, că s-a anulat prin Decizia Curţii de Apel Cluj contractul de leasing cu clauză fermă de cumpărare, şi că deţinerea spaţiului în continuare de către pârâtă este de natură să o păgubească.
În cauză a fost formulată cerere reconvenţională prin care pârâta a solicitat ca reclamanta să fie obligată la plata sumei de 25.000.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului precum şi restituirea redevenţei în sumă de 115.000.000 lei pe care i-a achitat-o acesteia.
Litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Tribunalul Bihor, secţia comercială, care prin sentinţa nr. 572 din 8 martie 2007 a respins acţiunea principală, a admis cererea reconvenţională şi a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 27.943,57 lei contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate şi 31.931,72 lei valoarea actualizată a redevenţei. Pe acţiunea principală instanţa a reţinut că pârâta a părăsit spaţiul conform procesului verbal de evacuare din 7 februarie 2007, iar pe cererea reconvenţională că anularea contractului de leasing imobiliar are drept consecinţă restituirea prestaţiilor care au fost stabilite prin raportul de expertiză.
Sentinţa Tribunalului Baia Mare a fost confirmată de Curtea de Apel Oradea care prin Decizia nr. 162 din 13 noiembrie 2007 a respins apelul ca nefondat reţinând în considerente că restabilirea situaţiei anterioare, care a fost criticată, a fost dispusă printr-o altă sentinţă rămasă irevocabilă astfel că nu se poate aduce atingere puterii de lucru judecat.
Împotriva deciziei Curţii de Apel Oradea a declarat recurs reclamanta SC R. SA Baia Mare prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a adus critici în privinţa modului cum s-a soluţionat repunerea în situaţia anterioară, cât şi în ce priveşte determinarea cuantumului sumelor la care a fost obligată urmare admiterii cererii reconvenţionale formulate împotriva sa.
După analiza criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel, Înalta Curte prin Decizia nr. 1992 din 5 iunie 2008 a admis recursul reclamantei şi a modificat Decizia recurată, a admis apelul său şi în fond a respins cererea reconvenţională menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei referitoare la respingerea acţiunii principale.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 1 din OG nr. 51/1997, prin care sunt definite operaţiunile de leasing, că acest contract este cu executare succesivă, situaţie în care operează excepţia de la principiul retroactivităţii nulităţii actului juridic în sensul că aceste efecte se produc numai pentru viitor, nu şi pentru trecut. În continuare s-a stabilit că instanţele investite nu au examinat cererea privind restabilirea situaţiei anterioare prin prisma excepţiei de la principiul retroactivităţii nulităţii actului invocat, soluţia din cererea reconvenţională fiind greşită. Celelalte apărări au fost înlăturate pe considerentul că utilizatorul s-a obligat prin contract să nu aducă modificări bunului fără acordul finanţatorului, că plata făcută în urma somaţiei efectuate în dosarul de executare nu are valoarea unei recunoaşteri şi în fine, că excepţia lipsei de interes invocate de SC I. V SRL nu a fost motivată pentru a fi luată în examinare separat, răspunsul la această excepţie rezultând implicit din analiza motivelor de recurs.
Împotriva deciziei nr.1992 din 5 iunie 2008 a formulat contestaţie în anulare pârâta SC I. V SRL Baia Mare prin care în temeiul art. 318 C. proc. civ. a solicitat Înaltei Curţi să anuleze Decizia pronunţată în recurs şi să fixeze termen pentru rejudecarea căii de atac contestate.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 318 C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei de interes pentru promovarea recursului şi mai mult a depus sentinţa civilă nr. 313/2008, irevocabilă, pronunţată de Judecătoria Baia Mare, ca argument în sprijinul excepţiei. A arătat în continuare că această hotărâre a fost depusă pentru a demonstra că intimata reclamantă a recunoscut faptul că datorează suma şi că a cerut ca plata să fie făcută în termen de 6 luni din veniturile imobilului urmărit. Urmare acestei plăţi prin sentinţa irevocabilă menţionată, contestatoarea a arătat că intimata a achitat suma datorată. Contestatoarea a criticat şi faptul că nu i-au fost comunicate notele de concluzii depuse de partea adversă pentru a lua cunoştinţă de acestea şi a-şi formula apărări, cât şi faptul că excepţia lipsei de interes nu a fost pusă în discuţia părţilor. Întrucât această excepţie este peremptorie şi absolută, iar instanţa a omis să o examineze, această omisiune în opinia contestatoarei duce la nulitatea deciziei pronunţată de instanţa de recurs.
Contestaţia în anulare este nefondată
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În raport cu aceste prevederi invocate de contestatoare, trebuie reţinut mai întâi că demersul pârâtei SC I. V SRL a fost făcut de pe poziţia de intimată în recurs, or, omisiunea instanţei de recurs de a examina un motiv vizează situaţia când calea respectivă de atac, contestaţia în anulare, a fost promovată de recurentă.
În al doilea rând trebuie remarcat şi faptul că cererea, contestaţia în anulare, vizează teza a doua a art. 318 C. proc. civ. şi anume omisiunea din greşeală de a se cerceta vreunul din motivele de modificare sau casare. Este evident din conţinutul textului redat mai sus că acest motiv îl vizează pe titularul recursului căruia nu i-au fost cercetate motivele în totalitatea lor datorită unei omisiuni din greşeală. Aşadar, chiar dacă de principiu se admite că pot fi subiecte ale contestaţiei în anulare persoanele care au figurat ca parte în „hotărârea" atacată totuşi în cazul contestaţiei în anulare specială bazată pe teza a doua a art. 318 C. proc. civ., textul este restrictiv, aşa încât demersul contestatoarei nu este susţinut legal.
Dintr-un alt punct de vedere, prin contestaţia în anulare reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. nu s-a deschis niciunei părţi calea de a formula recurs la recurs pentru a se reconsidera apărări care au fost făcute în faţa instanţelor anterioare întrucât art. 318 C. proc. civ. are o sferă limitată de aplicaţie, astfel că dispoziţiile respective trebuie să fie interpretate în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru că această cale extraordinară de atac nu îşi propune o cenzură judiciară asupra desfăşurării procesului în recurs.
În contextul arătat nu se poate reţine că motivul invocat de contestatoare este de natură să ducă la anularea soluţiei dată în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât această apărare a fost examinată în contextul dezlegărilor date motivelor de recurs prin care s-a reţinut că plata pe care recurenta intimată a făcut-o în procedura de executare nu are valoarea unei recunoaşteri, chestiune pe care contestatoarea o readuce spre analiză, ca motiv de contestaţie, cu trimitere la hotărârea dată în dosarul de executare. Aceasta demonstrează că apărarea a fost cercetată iar nu omisă astfel nici din acest punct de vedere nu se poate reţine o încălcare a art. 318 C. proc. civ.
În consecinţă, contestaţia în anulare va fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC I. V SRL BAIA MARE împotriva deciziei nr. 1992 din 5 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosar nr. 1686/111/2006, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1146/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 120/2009. Comercial → |
|---|
