ICCJ. Decizia nr. 1200/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1200/2009
Dosar nr. 6454/1285/200.
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 449 din 27 februarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 6454/1285/2006 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins acţiunea precizată formulată de reclamanta SC T.B. SRL, împotriva pârâtei SC R.C.E. SRL, ca neîntemeiată. Reclamanta a fost obligată la plată, în favoarea pârâtei, a sumei de 2.500 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între părţi a fost încheiat la data de 1 aprilie 1998 contractul de închiriere având ca obiect spaţiul din Câmpia Turzii, înscris in C.F. 4366 Câmpia Turzii (grajduri). Potrivit art. 2 din înţelegerea părţilor, termenul locaţiunii a fost stabilit până la 31 decembrie 2003, cu posibilitatea de prelungire. De asemenea, în art. 7 s-a statuat că eventualele investiţii făcute de chiriaş (pârâta) să rămână, la terminarea perioadei de închiriere, în proprietatea locatorului (reclamanta) fără posibilitatea de a se pretinde despăgubiri.
Prin doua acte adiţionale succesive, din 31 martie 2004 respectiv 31 martie 2005, părţile au prelungit termenul locaţiunii şi au modificat, de comun acord, cuantumul chiriei. Astfel, prin actul adiţional din 31 martie 2005, chiria a fost stabilită, cu începere din aprilie 2005 şi până în martie 2006, la suma de 5.200 Euro ( fara TVA ) la cursul de referinţa al BNR din ziua plăţii.
În aprilie 2006, reclamanta i-a comunicat pârâtei o notificare prin care îşi manifesta intenţia de majorare a cuantumului chiriei în funcţie de durata ocupării spaţiului respectiv: 9.000 EURO plus TVA dacă locaţiunea avea sa dureze 3 luni sau mai putin şi 8.000 EURO plus TVA dacă durata contractului ar fi fost de 6 luni.
Nemultumită de pretenţiile financiare ale reclamantei, în 8 august 2006 pârâta a părăsit spaţiul, încheindu-se şi un proces verbal de predare-primire în 16 septembrie 2006.
În perioada 1 aprilie 2006-31 iulie 2006, SC R.C.E. SRL a continuat să achite chiria stabilită anterior de comun acord cu reclamanta respectiv: OP 235 din 12 mai 2006 - 6664 Euro, chiriei aferentă lunii mai - f. 169 - OP 302 din 13 iunie 2006-6664 Euro, chirie aferentă lunii iunie - f.170 - OP 425 din 17 iulie 2006-6188 EURO, chirie aferentă lunii iulie - f. 171 - OP 442 din 28 august 2006 - 476 EURO, diferenţa chirie luna iulie - f. 172.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a încasat aceste sume cu titlu de chirie, pretinzând, prin prezenta acţiune, diferenţa de 83.414 lei rezultată din faptul că după 31 martie 2006, locaţiunea a durat mai puţin de 6 luni astfel încât a fost aplicată varianta a doua de calcul din notificare (8.000 EURO plus TVA).
Tribunalul a reţinut faptul că pretenţiile reclamantei, privind plata unei chirii majorate, nu au primit acordul pârâtei astfel încât constituie o modificare unilaterală a contractului de închiriere, inopozabilă locatorului.
Potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Orice modificare a prevederilor contractuale trebuie să fie făcută cu acordul ambelor părţi. Forţa obligatorie a contractului, în care părţile au stabilit preţul de închiriere a imobilului, exclude orice modificare unilaterală a acestuia, fapt care motivează şi înlăturarea, de către instanţă, a argumentelor reclamantei în sprijinul afirmaţiilor sale.
Trebuie arătat faptul că pretenţiile financiare ale reclamantei, legate de ocuparea imobilului, au fost formulate ca reprezentând diferenţa de chirie de unde rezultă şi faptul că a achiesat, fie chiar tacit, la prelungirea locaţiunii.
Reclamanta ar fi avut posibilitatea să solicite, în lipsa unui titlu locativ al pârâtei, evacuarea acesteia, după 31 martie 2006 şi eventual plata de daune-interese pentru ocuparea imobilului însă ea a înţeles să încaseze sumele anterior negociate, menţinând astfel, implicit, termenii contractării.
Instanţa nu ar fi putut pune în discuţia părţilor un alt temei (lipsă folosinţă spaţiu, etc.) al acestor pretenţii băneşti ale reclamantei deoarece acestea au fost formulate într-o manieră neechivocă.
Art. 129 pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale consacra principiul rolului activ care însă trebuie circumscris principiului disponibilităţii.
In ceea ce priveşte petitul privind obligarea pârâtei la plata sumei reprezentând deviz lucrări, în şedinţa publică din 14 martie 2007 administratorul unic al reclamantei a arătat că înţelege să renunţe la judecarea acestuia (f. 76 şi îndreptare eroare materială în şedinţa din 21 martie 2007 - f. 79).
Instanţa a pus în vedere acestuia să formuleze cererea de renunţare la petitul" b" în scris. In acest sens, la f. 86 a fost depusă o împuternicire a adunării generale a asociaţilor SC T.G.B. SRL prin care administratorul unic, G.I., este abilitat să reprezinte societatea în vederea modificării pretenţiilor asupra pârâtei.
La termenul de judecată din 16 mai 2007, reprezentantul reclamantei, în baza împuternicirii menţionate, a arătat că înţelege să renunţe la judecarea petitului " b" din acţiune, referitor la plata contravalorii devizului de lucrări.
În baza art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de manifestarea de voinţă a reclamantei, apreciind că este expresă, neechivocă si suficient de clară pentru a satisface exigenţele legii.
Reclamanta a mai solicitat si obligarea pârâtei la plata sumei de 102.436 lei, contravaloare deviz electric, sens în care a fost efectuată o expertiză tehnică judiciară.
Pretenţiile reclamantei îşi au justificarea în art. 7 din contractul de inchiriere în care se stipulează faptul că investiţiile făcute de către chiriaşa redevin, la expirarea perioadei de inchiriere, locatorului.
Astfel, trebuie specificat faptul că, pentru realizarea obiectului său de activitate, pârâta a modificat instalaţia electrică existentă în imobilul închiriat, cumpărând un post trafo şi un transformator electric performante.
La părăsirea spaţiului, a ridicat transformatorul, evaluat de către expert la suma de 10.800 lei.
In speţă, aspectul care s-a impus a fi lămurit a fost acela de a stabili dacă transformatorul ridicat de către pârâtă constituia o "investiţie" în imobil, devenind astfel proprietatea rec1amantei sau un "mijloc fix" strict necesar desfăşurării activităţii pârâtei.
Expertul desemnat în cauză a răspuns acestei probleme în sensul că transformatorul face parte dintr-o instalaţie electrică însă poate fi ridicat, constituind mijloc fix al pârâtei şi fiind indispensabil desfăşurării procesului său tehnologic.
Prin contractul de închiriere, pârâta nu s-a obligat şi la cedarea mijloacelor sale fixe astfel încât pretenţiile reclamantei, şi sub acest aspect, apar ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs (calificat de instanţă drept apel) reclamanta SC T.B. SRL.
Prin Decizia nr. 130 din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, apelul a fost respins, reţinându-se ca fiind temeinică şi legală sentinţa atacată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC T.B. SRL solicitând admiterea acestuia, modificarea acesteia în sensul admiterii în parte a acţiunii introductive de instanţa cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 83.414 RON reprezentând diferenţă chirie şi 102.439 RON, suma datorată pentru devizul electric sume la care urmează a se adăuga dobânda legală, începând cu data introducerii acţiunii până la data achitării integrale a sumei datorate precum şi plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocaţial şi taxa de timbru, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta-recurentă arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor legale respectiv art. 969 C. civ., art. 1430 C. civ., art. 437 C. civ., art. 998-999 C. civ.
Mai arată că pârâta a recunoscut că a facut mai multe investiţii printre care aceea staţie trafo, respectiv clădirea care adăposteşte instalaţia, precum şi instalaţia propriu-zisă. Această chestiune a fost tranşată de către expert învederând faptul că staţia trafo trebuie privită ca un tot unitar şi pornind de la aceasta logică, în condiţiile în care pârâta a demontat instalaţia electrică rezultă că acea clădire, şi-a pierdut destinaţia de staţie trafo.
Recurenta susţine că, prin respingerea celor doua petite s-au încălcat atât prevederile legale privind art. 969 C. civ. în speţă investiţiile trebuiau să rămână recurentei pe de o parte, iar pe de altă parte culpa de demontare aparţine acesteia cu toate acestea însă instanţa de judecată a respins cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
Raportat la art. 1436 C. civ. prin respingerea acţiunii a fost încălcat principiul tacitei locaţiuni. Contractul a fost încheiat la data de 1 aprilie 1998 pe o perioada de 4 ani respectiv 31 decembrie 2003 cu posibilitate de prelungire. Părţile au convenit prin actul adiţional din 31 martie 2005, o prelungire a contractului pana în 31 martie 2006, cu o chirie stabilită la 5.200 Euro lunar plus TVA. În termenul legal a notificat pârâta să negocieze cuantumul chiriei în mai multe modalităţi având ca principiu ideea că cu cât este mai mic contractul de închiriere cu atât chiria va fi mai mare. Pârâta a ales sa rămână în imobil până la 8 august 2006 când s-a încheiat procesul verbal de predare primire fără a se achita contravaloarea chiriei.
Analizând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Instanţa de control judiciar a reţinut în mod corect că, privitor la cuantumul chiriei pretinsă de reclamantă, sunt incidente dispoziţiile art. 969 C. civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Modificările clauzelor contractuale, pentru a produce efecte trebuie realizate în aceleaşi condiţii în care s-a realizat consensul la momentul încheierii convenţiilor.
Notificarea pretenţiilor reclamantei către pârâtă neurmate de acceptarea condiţiilor comunicate nu poate fi apreciată ca fiind o modificare consensuală a clauzelor contractului.
Împrejurarea că reclamanta nu a procedat la notificarea concediului urmat de evacuarea pârâtei şi a încasat cuantumul chiriei asupra căreia se convenise a operat ca o prelungire tacită a convenţiei încheiate anterior astfel că, alegaţiile reclamantei vizând diferenţa de chirie datorată nu pot fi primite.
Cuantumul pretenţiilor reclamantei reprezentând contravaloarea diferenţei de chirie dintre chiria comunicată prin notificare şi chiria încasată de la pârâtă nu poate fi justificat prin invocarea răspunderii contractuale iar interpretarea stării de fapt şi a atitudinii reclamantei nu permite nici invocarea răspunderii delictuale, temei care ar fi putut fi invocat şi justificat doar de reclamantă.
Probatoriul administrat în prima instanţă, respectiv raportul de expertiză tehnică, a relevat împrejurarea că transformatorul este parte a instalaţiei electrice însa nu a devenit imobil prin destinaţie constituind un mijloc fix al pârâtei şi fiind indispensabil desfaşurării procesului sau tehnologic.
Dispoziţiile art. 7 din Contractul de închiriere nr. 1/1998 statuează că echipamentele maşinile şi utilajele necesare îndeplinirii obiectului de activitate vor fi luate de chiriaşi.
Pretenţiile recurentei sunt deci, sub acest aspect, nefondate.
Susţinerile recurentei potrivit cărora este cât se poate de clar că eventualele investiţii făcute de chiriaşi vor rămâne la terminarea perioadei de închiriere în proprietatea locatorului fără posibilitatea de a se pretinde despăgubiri nu pot fi primite întrucât aşa cum rezultă din probatoriul administrat bunul în litigiu nu poate fi calificat ca fiind o investiţie de natură a rămâne locatorului.
Părţile componente ale statiei trafo respectiv, casa staţiei trafo şi instalaţia sunt două bunuri distincte care pot fi separate fără a produce prejudicii imobilului ori mijlocului fix, întrucât în acelaşi sens pledează şi dispoziţiile speciale care reglementează raporturile dintre consumatori şi furnizorii de energie.
Invocarea împrejurării că ar fi fost încălcate clauzele contractuale şi s-a procedat la interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 969 C. civ. nu poate fi primită întrucât aşa cum s-a reţinut au fost modificate unilateral clauzele contractuale, iar interpretarea acestora de către reclamanta a fost făcută prin extinderea înţelesului clauzei invocate.
Pentru toate aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.B. SRL Câmpia Turzii împotriva deciziei nr. 130 din 16 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta T.B. SRL Câmpia Turzii împotriva deciziei nr. 130 din 16 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 120/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1220/2009. Comercial → |
|---|
