ICCJ. Decizia nr. 1156/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1156/2009
Dosar nr. 244/86/2005
Şedinţa publică din 6 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată Tribunalului Suceava şi înregistrată la 7 ianuarie 2005, reclamanta SC L.F. SA Suceava a chemat în judecată pe pârâtele SC U. SA Bucureşti şi SC C. SRL Iaşi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestora din urmă la plata sumei de 1.085.582,57 lei şi a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data introducerii acţiunii 7 ianuarie 2005 şi până la data plăţii efective cu titlu de daune, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că:
În fapt la data de 31 martie 2004, la depozitele SC U. SA Suceava, a izbucnit un incendiu violent care s-a propagat şi asupra clădirii vecine, respectiv depozitul SC L.F. SA Suceava şi la care a fost distrus acoperişul depozitului, instalaţia electrică şi de ventilaţie, precum şi interioarele şi exterioarele depozitului.
SC U. SA Suceava în calitate de proprietar, a închiriat parţial spaţiul depozitului, însă prin contractele de închiriere şi-a păstrat obligaţia pentru asigurarea exploatării în condiţii de siguranţă a imobilului pentru scopul în care a fost închiriat, precum şi dreptul privind modificarea structurii imobilului. În conformitate cu procesul - verbal întocmit de către G.P. Bucovina şi SC C. SRL. Iaşi a contribuit la producerea incendiului ca şi chiriaşă SC U. SA Bucureşti.
În drept şi-a motivat cererea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (1) cât şi a art. 998 şi art. 999 C. civ., fără însă a-şi preciza în mod clar poziţia, mai ales că între pârâte existau relaţii contractuale de locaţiune şi nu ar putea fi chemate în judecată în baza aceluiaşi temei legal.
Prin sentinţa nr. 872 din 11 mai 2007 Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea reclamantei şi în consecinţă a obligat pârâtele SC U. SA Bucureşti şi SC C. SRL Iaşi să-i plătească, în solidar, suma de 1.085.582,57 lei cu titlu de daune.
Totodată s-a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la plata dobânzilor legale aferente sumei acordate cu titlu de daune, pârâtele au mai fost obligate, la cheltuieli de judecată în sumă de 21.327 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă s-au dovedit în ceea ce le priveşte pe pârâtele SC U. SA Bucureşti şi SC C. SRL Iaşi condiţiile răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 şi art. 999 C. civ., respectiv săvârşirea unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei, legate de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţie.
Cât priveşte dobânda legală a reţinut, instanţa de fond că reclamanta nu a indicat suma solicitată cu acest titlu şi nici modul de calcul a acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toate părţile, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia nr. 17 din 28 ianuarie 2008, a admis apelurile declarate de reclamantă şi de pârâte şi a schimbat sentinţa în sensul că, menţinând dispoziţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei, a obligat pârâtele să plătească reclamantei, în solidar, suma de 845.554 lei cu titlu de daune, precum şi dobânda legală calculată la această sumă, începând cu data pronunţării prezentei decizii şi până la plata efectivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în rezumat, că în cauză este vorba de o acţiune în răspundere civilă delictuală urmare incendiului izbucnit la depozitul SC U. SA, sucursala Suceava, care s-a propagat rapid şi asupra depozitului vecin ce aparţinea reclamantei, distrugându-i acoperişul, instalaţia electrică şi de ventilaţie precum şi interioarele şi exterioarele imobilului. Existenţa unui prejudiciu al reclamantei ca urmare a propagării incendiului de la clădirea vecină este necontestat, în speţă existând critici doar în ceea ce priveşte cuantumul reparaţiei, există raport de cauzalitate între lucru („comportamentul lucrului") şi prejudiciu iar bunul s-a aflat, în momentul producerii prejudiciului, în paza juridică a pârâtei SC U. SA în calitate de proprietar (paza juridică a structurii lucrului) dar şi a pârâtei SC C. SRL în calitate de detentor precar (paza juridică a utilizării sau folosirii lucrului). Suma la care pârâtele au fost obligate s-a stabilit avându-se în vedere expertizele efectuate în cauză iar obligarea pârâtelor şi la dobânzi legale s-a făcut în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, atât reclamanta cât şi cele două pârâte.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta S SC L.F. SA Suceava solicită modificarea în parte a hotărârii în sensul acordării dobânzilor legale şi pentru perioada anterioară începând cu data pronunţării instanţei de fond, adică 11 mai 2007.
În motivarea recursului se critică soluţia instanţei de apel cu privire la data de la care s-au acordat dobânzile întrucât prejudiciul pe care l-a suferit este lichid şi exigibil de la data pronunţării instanţei de fond, când s-a stabilit cuantumul prejudiciului, care doar a fost redus de către instanţa de apel. Interpretarea instanţei de apel ar fi putut susţine soluţia acordării de dobânzi doar de la data pronunţării în apel doar în condiţiile în care instanţa de fond ar fi respins cererea în despăgubiri.
În faţa instanţei de recurs reclamanta - recurentă a invocat ca motiv suplimentar de recurs, de ordine publică, faptul că pârâta SC U. SA ar fi promovat recursul său omisso medio, respectiv fără a fi promovat calea de atac a apelului, situaţie în care recursul său ar fi inadmisibil.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâta SC C. SRL Iaşi a solicitat casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
O primă critică vizează împrejurarea că instanţa a respins, în mod greşit, cererea sa de suspendare a judecării cauzei formulată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât era pe rol o cauză penală care urma să clarifice aspectele privitoare la existenţa faptei ilicite.
O altă critică vizează, în esenţă, faptul că instanţa de apel nu a reanalizat, sub aspectul caracterului devolutiv, cauza, „nici sub aspectul situaţiei de fapt în raport cu cele de drept" şi că greşit a reţinut că temeiul răspunderii sale ar fi art. 1000 alin. (1) C. civ. deoarece ea nu avea calitatea de paznic juridic al bunului unde a fost localizat focarul iniţial al incendiului. Focarul iniţial al incendiului a fost în podul imobilului, spaţiu care aparţinea proprietarului SC U. SA, paza juridică fiind în sarcina sa iar lucrările electrice şi întreţinerea acestora se realizau de prepuşii acestei pârâte.
Decizia Curţii de Apel este criticată şi sub aspectul întinderii prejudiciului deoarece nu a luat în considerare starea de uzură a bunului în momentul producerii incendiului şi s-a bazat pe un deviz extrajudiciar.
Pârâta SC U. SA Bucureşti, prin recursul său, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicită înlăturarea răspunderii sale atât cu privire la despăgubiri cât şi în ce priveşte dobânzile acordate.
O primă critică vizează obligarea acestei pârâte la repararea prejudiciului şi constă în lipsa de motivare a responsabilităţii civile delictuale solidare şi nediferenţiate a SC U. SA. Astfel, corect, instanţa de apel a schimbat temeiul legal al răspunderii în cauză din cea pentru fapta proprie (art. 998, art. 999 C. civ.) în răspundere obiectivă pentru fapta lucrului [art. 1000 alin. (1) C. civ.], dar omite analiza efectivă a neregulilor de proiectare pentru a vedea în ce măsură ele sunt o realitate şi „dacă au aptitudinea de a fi puse în antecedenţă cauzală a incendiului ce s-a produs". Se mai susţine că motivarea e doar o proclamaţie a responsabilităţii pentru paza juridică a structurii lucrului şi nu depăşeşte pragul teoretizării „pentru fixarea datelor concrete care impuneau constatarea că în speţă nu s-ar putea merge pe soluţia responsabilităţii exclusive a chiriaşei în considerarea pazei folosinţei netulburate în vreun mod de proprietară".
Cealaltă critică, vizând obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale, constă în aceea că obligarea „la dobânda legală raportată la suma stabilită cu titlu de cheltuieli de refacere a bunurilor distruse este principial nefundamentată" întrucât „nu suntem pe tărâmul unor raporturi obligaţionale contractuale care să fi dat naştere în patrimoniul SC U. SA la o obligaţie de plată a unei sume de bani" ci reclamanta a pretins o sumă de bani datorată unui fapt juridic, respectiv costuri ale refacerii bunurilor distruse în incendiu.
Examinând cele trei recursuri prin prisma motivelor invocate Înalta Curte constată următoarele:
Este nefondat motivul de recurs, invocat de recurentă ca motiv de ordine publică, privind inadmisibilitatea recursului pârâtei SC U. SA. şi care, în realitate, se constituie într-o excepţie procedurală, întrucât pârâta SC U. SA nu a promovat acest recurs omisso medio respectiv fără să fi promovat apel împotriva sentinţei instanţei de fond. Astfel această pârâtă a declarat apel, a depus motivele de apel iar Curtea de Apel, prin încheierea din 10 decembrie 2007, a respins excepţia tardivităţii acestui apel după care a procedat la soluţionarea acestui apel, admiţându-l, prin Decizia nr. 17/2008.
Este de asemenea nefondat şi motivul de recurs invocat de reclamantă cu privire la data de la care instanţa de apel a acordat dobânzile legale aferente daunelor la care pârâtele au fost obligate, constatând că această instanţă a acordat, în mod corect, aceste dobânzi începând cu data pronunţării deciziei.
Dobânda legală se datorează, în cazul răspunderii delictuale întemeiate, ca în cauză, pe prevederile art. 1000 alin. (1) C. civ. de la momentul la care creanţa reprezentând prejudiciul suferit de creditor este certă, lichidă şi exigibilă. În speţă, prejudiciul cauzat de incendiu este unic şi abia instanţa de apel l-a stabilit cu caracter definitiv, după reanalizarea lui pe baza reaprecierii probelor, modificând cuantumul acestuia, situaţie în care abia la acest moment creanţa reclamantei a dobândit, în formă definitivă, caracter cert, lichid şi exigibil, conform art. 379 C. proc. civ.
Recursurile pârâtelor SC C. SRL. şi SC U. SA sunt nefondate pentru cele ce urmează (unele din motive fiind comune ambelor recursuri):
Este nefondată critica privind nesuspendarea prezentei cauze, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei penale întrucât textul legal menţionat lasă la aprecierea instanţei posibilitatea suspendării cauzei într-o astfel de situaţie.
Cea de a doua critică formulată în recursul său de pârâta SC C. SRL vizează, în mare parte, stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel ca urmare a aprecierii probelor administrate – aspecte ce nu pot face obiectul examinării în recurs – şi este nefondată în ce priveşte reţinerea art. 1000 alin. (1) C. civ. ca temei al răspunderii sale. Instanţa de apel a reţinut, în mod corect, existenţa condiţiilor cumulative pentru angajarea răspunderii civile a pârâtei în temeiul art. 1000 alin. (1) C. civ., inclusiv paza juridică a folosinţei bunului în care s-a iniţiat incendiul ce a produs prejudiciul reclamantei, pază ce revenea pârâtei în temeiul contractului de închiriere.
Este corectă soluţia Curţii de Apel sub aspectul întinderii prejudiciului stabilit în sarcina pârâtelor pe baza lucrărilor de reparaţii ce se impuneau a fi efectuate, în măsura în care acest aspect poate fi verificat în apel, alte critici ţinând de aprecierea probelor şi stabilirea stării de fapt, aspecte ce nu pot fi examinate în recurs.
Este nefondată critica recurentei - pârâte SC U. SA cu privire la obligarea sa la repararea prejudiciului întrucât instanţa de apel a motivat chiar amplu Decizia sa în privinţa răspunderii civile delictuale solidare a celor două pârâte, întemeiată pe art. 1000 alin. (1) C. civ., cu referire clară la scindarea pazei juridice a bunului între cele două pârâte. Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale privind răspunderea civilă delictuală la o stare de fapt reţinută pe baza probelor administrate, iar instanţa de recurs a examinat acest aspect, fără însă a putea examina şi aprecia, aşa cum cere recurenta, probele şi starea de fapt, mai exact, „neregulile de proiectare".
Pe de altă parte, instanţa de apel, reţinând că incendiul s-a datorat atât structurii lucrului cât şi modului de utilizare a acestuia, a avut în vedere că paza juridică a bunului s-a împărţit între cele două pârâte – în ce priveşte structura şi, respectiv, folosinţa – şi, în mod corect, a stabilit antrenarea răspunderii solidare a celor două pârâte.
În ceea ce priveşte critica recurentei - pârâte SC U. SA cu privire la obligarea pârâtelor la dobânda legală, aceasta este, şi ea, nefondată întrucât instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a avut în vedere necesitatea reparării integrale a prejudiciului, această reparare integrală presupunând atât prejudiciul efectiv cât şi beneficiul nerealizat. Acordarea dobânzii legale nu este condiţionată de existenţa unei obligaţii de plată a unei sume de bani, ea putându-se realiza şi în cazul unor despăgubiri stabilite în bani ca echivalent al pagubei. Diferenţa constă doar în faptul că, în primul caz, dobânda se datorează de la data punerii în întârziere, dacă legea nu prevede un alt moment, iar în ce de la doilea numai de la momentul rămânerii definitive a hotărârii în materie civilă sau cel al pronunţării instanţei de fond în materie comercială, considerându-se că numai din acel moment daunele s-au transformat într-o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, având ca obiect plata unei sume de bani producătoare de dobânzi legale până la completa ei achitare.
Faţă de acestea Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC L.F. SA Suceava, de pârâta SC C. SRL Iaşi şi de pârâta SC U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 17 din 28 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1158/2009. Comercial → |
|---|
