ICCJ. Decizia nr. 1173/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1173/2009
Dosar nr. 39743/3/2006
Şedinţa publică din 7 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 12689 din 5 noiembrie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţiile invocate de pârâtele SC R. SA şi C.N.V.I. şi a respins a acţiunea promovată de reclamantul S.L.C. împotriva acestora ca neîntemeiată.
Reclamantul a sesizat instanţa cu soluţionarea unei acţiuni prin care a solicitat să se constate dreptul său de proprietate asupra unui număr de 443 acţiuni emise de SC E.B. SA.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că litigiul izvorăşte din calitatea reclamantului de acţionar al societăţii pârâte SC E.B. SA, care după iniţierea procedurii de retragere de la tranzacţionare a acţiunilor societăţii, a sesizat C.N.V.M. prin petiţia din 1 iunie 2006, contestând procedura de obligare a acţionarilor la vânzarea acţiunilor deţinute.
S-a constatat că prin Decizia nr. 5/2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 206 din Legea nr. 297/2004 invocată de reclamant.
De asemenea, prima instanţă a avut în vedere că, în reglementarea procedurilor de retragere, C.N.V.M. a edictat regulamentul nr. 1/2006 conform căruia, acţionarii existenţi sunt obligaţi să vândă acţiunile deţinute către acţionarul care exercită dreptul reglementat art. 206 din Legea nr. 297/2004, în condiţiile şi termenele stabilite la art. 74. Astfel, potrivit prevederilor menţionate, acţionarii pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plăţii acţiunilor ce le deţin, în termen de 12 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, iar în cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută către intermediar, acesta efectuează plata acţiunilor prin mandat poştal cu confirmare de primire la adresa acţionarului, menţionată în structura consolidată a acţionariatului emitentului. În termen de maximum cinci zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (8), intermediarul efectuează plăţile către acţionarii îndreptăţiţi, iar în situaţia în care sumele plătite sunt returnate intermediarului, acesta le depune într-un cont deschis de acţionarul care-şi exercită dreptul prevăzut de art. 206, la o bancă autorizată de B.N.R., în favoarea acţionarilor care nu au încasat contravaloarea acţiunilor.
În cauză s-a reţinut că, la data de 27 iunie 2006 SC R. SA a comunicat reclamantului atât dispoziţiile incidente, cât şi modalitatea de plată a acţiunilor, în situaţia în care acţionarii nu comunică modalitatea de plată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 416 din 25 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, în raport de prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004 şi art. 74 din Regulamentul nr. 1/2006, în cazul în care, în urma derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, ofertantul a reuşit îndeplinirea tuturor condiţiilor şi va avea posibilitatea, în atingerea scopului preluării majoritare să solicite acţionarilor minoritari care au mai rămas să îi vândă acţiunile lor la un preţ echitabil, realizându-se o preluare forţată a acestora, respectiv o retragere obligatorie ceea ce înseamnă că nu se poate reţine că desfăşurarea procedurii s-ar baza pe principiul consensualismului.
S-a mai considerat că, pretinsa neconstituţionalitate a acestor prevederi nu poate fi reţinută din moment ce, chiar în legătură cu această cauză, Curtea Constituţională s-a pronunţat, statuând că procedura instituită de aceste norme nu poate fi confundată cu o confiscare a proprietăţii, iar prin adoptarea Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 şi preluarea directivei nr. 2004/25/EC nu sunt încălcate prevederile art. 644 C. civ., privind principiul consensualismului.
De asemenea, instanţa a mai avut în vedere că, nesoluţionarea contestaţiei adresată de reclamant către C.N.V.M. nu poate influenţa modul de soluţionare a cauzei.
Reclamantul S.L.C. recurs atât împotriva deciziei cât şi împotriva încheierilor de şedinţă din 24 aprilie 2008 şi din 27 martie 2008.
În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul susţine următoarele:
- Din considerentele deciziei se poate concluziona că s-au încălcat dispoziţiile art. 296 teza a II-a C. proc. civ. în sensul că i s-a creat o situaţie mai dificilă, deoarece instanţa de apel a reţinut greşit spiritul normelor cuprinse în Legea nr. 297/2004 şi a deschis calea preluării de către emitent a acţiunilor pe care le deţinea acţionarul minoritar în cadrul societăţii.
Recurentul consideră că procedura instituită prin normele menţionate este următoarea: acţionarul majoritar, în vederea concentrării acţiunilor emitentului atunci când deţine mai mult de 90% din acestea trebuie să se adreseze acţionarilor minoritari cu o ofertă publică de preluare a acţiunilor deţinute de aceştia la preţul cotat pe bursa RASDAQ, iar aceştia au posibilitatea să vândă acţiunile în discuţie la preţul pieţii, fără a fi obligaţi în vreun fel. Ulterior, emitentul devine o societate de tip închis – acţiunile fiind retrase de la tranzacţionare de pe piaţă, iar după această etapă acţionarul majoritar, în baza preţului la zi stabilit de în cadrul unei expertize, solicită acţionarilor minoritari să-i vândă acţiunile deţinute la acest preţ. În situaţia în care acţionarul minoritar nu acceptă preţul de vânzare oferit în condiţiile expuse, recurentul consideră că acesta rămâne acţionar al societăţii, fiind denumit acţionar captiv.
- Instanţele nu au sesizat faptul că, în baza unor acţiuni care se pare că au fost transferate acţionarului majoritar, fără ca valoarea lor să fie achitată, reclamantul şi-a majorat participaţia în cadrul societăţii, iar contravaloarea acţiunilor nu i-a fost transmisă, acesta fiind şi motivul pentru care a formulat acţiunea de faţă, respectiv faptul că nu a putut obţine o dovadă de la Depozitarul central că mai este proprietarul celor 443 de acţiuni iniţiale.
- Motivarea instanţei în sensul căreia, după evaluarea acţiunilor prin expertiză, acţionarul minoritar este obligat să vândă, fiind vorba de o vânzare forţată la un preţ echitabil, este total eronată mai ales că nici la momentul prezent C.N.V.M. nu a răspuns contestaţiei sale, depuse în urmă cu trei ani.
- Referitor la Regulamentul nr. 1/2006 se susţine că instanţele nu au reuşit să stabilească care este puterea sa în raport cu Legea nr. 297/2004, cu Constituţia României şi cu prevederile Codului civil.
Recurentul susţine că C.N.V.M. şi-a atribuit fără drept prerogative legale de legiferare, iar regulamentul cuprinde dispoziţii [art. 74 alin. (8)] în contradicţie evidentă cu cele ale art. 206 din lege şi art. 644 C. civ., motiv pentru care a formulat excepţia de nelegalitate a art. 74 din regulament.
De asemenea, se consideră că C.N.V.M., dintr-o traducere defectuoasă a Directivei, a înţeles în mod eronat obligaţia acţionarilor existenţi de a vinde, astfel că esenţa litigiului constă în diferenţa dintre expresiile "ofertantul are dreptul să solicite" şi "acţionarii sunt obligaţi să vândă acţiunile deţinute".
- Referitor la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea textului art. 206 din lege, în condiţiile în care i s-a respins şi dreptul de a opune excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (8) din Regulament, consideră că singura chemată a face aprecieri cu privire la acestea este Curtea Constituţională.
Intimata C.N.V.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală.
În ce priveşte recursul declarat împotriva încheierilor de şedinţă din 27 martie 2008 şi 24 aprilie 2008 se constată că de fapt, recurentul a dorit să supună controlului judiciar al instanţei de recurs numai acea încheiere prin care instanţa apelului a statuat asupra excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 74 din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M., respectiv încheierea din 24 aprilie 2008 prin care s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate.
Această situaţie se deduce din chiar dispozitivul încheierii din 27 martie 2008 din care rezultă că, instanţa a acordat termen pentru ca apelantul S.L.C. să ia cunoştinţă de întâmpinare şi pentru ca intimata C.N.V.M. să-şi poată formula apărări faţă de excepţia ridicată la aceeaşi dată.
Revenind la încheierea prin care instanţa de apel s-a pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care recurentul nu a arătat motivele de nelegalitate, iar argumentele din cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul din cazurile prevăzute la art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., sunt incidente dispoziţiile art. 302/1 lit. c) C. proc. civ. conform cu care, lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea acestora atrag sancţiunea nulităţii cererii de recurs.
Analizând grupat criticile recurentului ce vizează Decizia dată în apel, critici ce se subsumează motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – fără a se avea în vedere chestiunile de fapt readuse în discuţie în cuprinsul cererii de recurs şi care nu pot forma obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs – Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Critica prin care se susţine încălcarea prevederilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ. este nefondată în contextul în care, prin Decizia atacată s-a menţinut soluţia pronunţată de instanţa fondului, iar prin considerentele deciziei nu s-a făcut altceva decât să se răspundă criticilor reclamantului, neputându-se reţine că prin aceasta, reclamantului i-ar fi fost îngreunată situaţia în propria cale de atac.
Nici criticile prin care se invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 206 din Legea nr. 297/2004 şi pretinsa contradicţie ce ar exista între dispoziţiile cuprinse de art. 74 alin. (8) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 şi acestea, nu poate fi primită.
Astfel, urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să îi vândă respectivele acţiuni, la un preţ echitabil, dacă acesta deţine acţiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social sau dacă a achiziţionat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, acţiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei.
Prin aceste prevederi nu s-a făcut decât să se transpună în legislaţia naţională, aşa numitul drept de squeeze-out al acţionarului majoritar reglementat de legislaţia europeană prin Directiva nr. 25/2004.
Prin reglementările menţionate s-a prevăzut, în favoarea acţionarului majoritar un adevărat drept, iar nu o simplă facultate, de a cere acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să vândă respectivele acţiuni, acestui drept, corespunzându-i obligaţia corelativă din partea acţionarilor minoritari de a vinde.
Această finalitate avută în vedere de legiuitor rezultă şi din coroborarea dispoziţiilor art. 206 cu cele ale art. 207 din lege care prevăd dreptul acţionarilor minoritari de a cere acţionarului majoritar cu 95% să le cumpere acţiunile la un preţ echitabil.
Este adevărat că prin art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006, C.N.V.M., emis în aplicarea dispoziţiilor art. 206 din lege, s-a prevăzut obligativitatea pentru toţi ceilalţi acţionari ai societăţii emitente să îşi vândă acţiunile către ofertantul - acţionar majoritar care îşi exercită dreptul prevăzut de art. 206 din Legea nr. 297/2004, precum şi faptul că aceste norme reglementează o trecere forţată a unor acţiuni din patrimoniul unei persoane fizice în patrimoniul alteia, la un preţ stabilit de un evaluator însă, nu se poate reţine o contradicţie a acestor prevederi cu cele ale art. 206 din lege şi nici faptul că regulamentul – ca act de rang inferior - ar adăuga la lege.
Chiar dacă regelementările din lege nu folosesc expresis verbis "obligaţia de vânzare" ori "obligaţia de cumpărare", astfel de obligaţii decurg din existenţa şi efectivitatea dreptului, fiind recunoscut la nivel de principiu că fiecărui drept trebuie să-i corespundă o obligaţie corelativă.
Aşadar, instanţa de apel a statuat corect atunci când a reţinut că prevederile în discuţie reglementează o preluare forţată a acţiunilor acţionarului minoritar de către ofertantul - acţionar majoritar care şi-a exercitat dreptul conform art. 206, respectiv o retragere obligatorie a acţionarilor respectivi din cadrul societăţii emitente.
Demersul juridic al reclamantului este justificat de acesta prin aceea că nu este de acord cu vânzarea acţiunilor sale, motiv pentru care a refuzat mandatul poştal prin care societatea de registru i-a expediat contravaloarea acţiunilor, considerând că prin preţul oferit este prejudiciat.
Or, actele normative analizate anterior nu fac nici o referire la posibilitatea acţionarului minoritar prejudiciat de derularea procedurii de squeeze out de a contesta preţul primit pentru acţiunile sale sau aplicarea metodelor de calcul prin care a fost determinat preţul. Cu privire la această situaţie, acţionarul minoritar prejudiciat are la îndemână alte mijloace procesuale pentru recuperarea unui eventual prejudiciu.
De altfel, excepţia de neconstituţionaliatate ridicată de reclamant cu privire la dispoziţiile art. 206 din Legea nr. 297/2004 a fost respinsă prin Decizia nr. 515 din 29 mai 2007 de Curtea Constituţională, care a statuat că prin art. 44 alin. (1) teza a II-a din Constituţie se prevede competenţa legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar prin dispoziţiile art. 206, de fapt s-a instituit o restrângere a exerciţiului de dispoziţie în privinţa acţiunilor deţinute de o persoană.
De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că prin textul de lege criticat nu au fost încălcate dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, acesta neconţinând dispoziţii care să restrângă dreptul de acces la justiţie ori dreptul persoanei interesate la un recurs efectiv.
În concluzie, conform considerentelor expuse, Înalta Curte consideră că dispoziţiile art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 al C.N.V.M. sunt conforme cu prevederile art. 206 din Legea nr. 297/2004 ca de altfel şi cu prevederile Directivei 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, aceste reglementări, neputând fi apreciate separat.
Pentru motivele expuse urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă ca nefondat recursul declarat de recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.L.C., împotriva deciziei nr. 416 din 25 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul S.L.C., împotriva încheierii de şedinţă din 24 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1169/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1177/2009. Comercial → |
|---|
