ICCJ. Decizia nr. 1185/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1185/2009
Dosar nr. 9899/1/2008
Şedinţa publică din 7 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 157 din 26 mai 2005, Tribunalul Alba, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva pârâtei SC S. SRL Alba Iulia.
Reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.119.968.263 lei, reprezentând daune - interese cuvenite în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1)/1 din OG nr. 25/2002, ca urmare a desfiinţării retroactive a contractului de vânzare - cumpărare acţiuni din 21 aprilie 2000 ca efect al operării pactului comisoriu de ultim grad stipulat în art. 5.2.12, precum şi la plata celorlalte daune - interese, reprezentând valoarea prejudiciilor aduse A.V.A.S., altele decât cele menţionate în primul petit al acţiunii.
În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că părţile au stabilit prin contract un pact comisoriu expres conform cu care, acesta se consideră rezolvit de drept, fără punere în întârziere, în cazul în care cumpărătorul (SC S. SRL Alba Iulia) nu plăteşte la scadenţă două rate succesive, stabilindu-se totodată ca moment al desfiinţării, data adresei prin care vânzătorul anunţă cumpărătorul despre desfiinţarea contractului.
În cauză, contractul a fost desfiinţat la 7 iulie 2003, data notificării pârâtei, fiind necesară repunerea părţilor în situaţia anterioară.
S-a considerat că reclamanta poate cere acordarea de despăgubiri numai în măsura în care a dovedit existenţa unui prejudiciu, fiind îndreptăţită să solicite numai dobânda legală calculată conform OG nr. 9/2001, în funcţie de rata de scont a B.N.R. şi nu în raport de indicele de inflaţie, aşa cum a calculat pârâta suma ce face obiectul acţiunii.
Cu privire la dividendele pretins încasate de pârâtă în perioada de valabilitatea a contractului s-a reţinut că, reclamanta a prezentat un calcul pur teoretic fără o dovadă concretă.
Prin Decizia nr. 175 din 7 octombrie 2005, de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei.
În motivarea deciziei s-a reţinut că, prima instanţă a apreciat corect asupra prejudiciului, considerând că trebuie dovedit şi că, daunele solicitate de reclamante sunt nejustificate, în contextul în care contractul părţilor a fost desfiinţat conform pactului comisoriu prevăzut la art. 5.2.
De asemenea, s-a avut în vedere că reclamanta a reintrat în posesia pachetului de acţiuni şi nu a restituit ratele achitate, astfel că acestea nu pot fi cumulate cu daunele - interese stabilite prin clauza penală, aceasta putând fi cumulată doar cu executarea parţială, în natură.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii fost admis prin Decizia nr. 938 din 7 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, care a casat Decizia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanţa de recurs a considerat că raporturile juridice dintre părţi au fost analizate numai din perspectiva dreptului civil fără nici o trimitere la legea comercială, în speţă, la legislaţia specifică privatizării societăţilor comerciale.
De asemenea, s-a constatat că nu s-a răspuns tuturor motivelor de apel invocate de apelantă, respectiv asupra nerespectării temeiului de drept al acţiunii şi a neaplicării prevederilor art. 21 din OG nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contract.
Prin Decizia nr. 123 din 7 iulie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva deciziei nr. 157/CA/2005.
În considerentele deciziei, instanţa apelului a reţinut că reclamanta nu a arătat în ce constau celelalte prejudicii solicitate prin petitul al doilea al acţiunii şi nici nu a solicitat efectuarea unei expertize care să determine cuantumul acestora, situaţie în care a fost respins corect de către prima instanţă.
În ce priveşte primul petit s-a constatat că efectele rezoluţiunii convenţionale a contractului de privatizare, sub aspectul cuantumului daunelor vânzătorului, sunt reglementate de art. 21 alin. (1)/1 din OG nr. 25/2002, iar părţile nu au prevăzut în contract daune - interese în cazul rezoluţiunii.
S-a reţinut că prevederile cuprinse de normele menţionate constituie o excepţie de la regulile generale ce reglementează rezoluţiunea prin care, legiuitorul a exceptat de la restituire prestaţia efectuată de cumpărător, transformând-o într-o despăgubire ca efect al nerespectării de către cumpărător a obligaţiei de plată a întregului preţ.
S-a constatat astfel, că reclamanta reţinut deja, în temeiul art. 21 alin. (1) din OG 21/2005 suma de 4.386.658.504 lei achitată de pârâtă cu titlu de avans, dobânzi şi penalităţi aferente acestor rate.
De asemenea, instanţa a avut în vedere că, pentru a obţine cu titlu de despăgubiri şi sumele prevăzute la art. 21 alin. (1)/1 lit. a) şi b), reclamanta trebuie să dovedească existenţa unui prejudiciu, nu în temeiul regulilor generale ale răspunderii contractuale, ci în temeiul prevederilor legislaţiei specifice privatizării societăţilor comerciale, în raport de care, soluţia instanţei de fond este corectă.
În fine, s-a mai constatat că, deşi s-a discutat de necesitatea efectuării unei expertize contabile, reclamanta a formulat obiective care nu aveau legătură cu determinarea cuantumului dividendelor, acestea fiind repartizate pârâtei. Cum, în apel, reclamanta nu a solicitat efectuarea expertizei, iar în recurs a pretins doar admiterea primului petit s-a concluzionat că s-a renunţat la cel de-al doilea.
Recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva acestei decizii a fost admis prin Decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a casat Decizia şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
În argumentarea soluţiei date, instanţa de recurs a constatat că în cauză s-a analizat numai cadrul general impus prin art. 21 fără a se aplica dispoziţiile imperative ale acestuia prin care se stabilesc sumele ce reprezintă daunele cauzate reclamantei, motiv pentru care se impune efectuarea de probe utile, în vederea stabilirii prejudiciului adus reclamantei prin nerespectarea obligaţiilor contractuale.
Prin Decizia nr. 96 din 12 septembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 157/CA/2005 a Tribunalului Alba Iulia.
În considerentele deciziei s-a reţinut că, urmare operării pactului comisoriu de ultim grad prevăzut la art. 5.2.12, contractul de privatizare încheiat între părţi a fost desfiinţat de drept la 7 iulie 2003, iar sumele solicitate de reclamantă pentru neachitarea ratelor nu au fost dovedite prin niciun mijloc de probă, reclamanta limitându-se la solicitarea efectuării unei expertize contabile pentru dovedirea sumelor prevăzute de art. 21 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din OG nr. 25/2002,
Cu privire la dividendele încasate de cumpărător, s-a constatat că reţinerile expertizei au corespuns poziţiei reclamantei, în sensul că nu s-au încasat dividende de la SC Uteps SA Alba Iulia.
În ce priveşte daunele interese prevăzute de art. 21 alin. 2 din OG nr. 25/2002 s-a apreciat că cererea este neîntemeiată, în contextul în care din raportul de expertiză a rezultat că nu s-au înstrăinat bunuri din patrimoniul societăţii privatizate pe durata de derulare a contractului, ci dimpotrivă, activul a crescut de trei ori. Chiar dacă pasivul societăţii a crescut s-a apreciat că nu s-a făcut dovada culpei pârâtei, dovadă ce trebuia făcută de reclamantă, prejudiciul nefiind prezumat.
De asemenea, s-a mai considerat că situaţia clienţilor incerţi a fost clarificată până la data încetării contractului, iar în situaţia în care societatea privatizată nu a fost cotată la bursă, nu se poate vorbi de existenţa unui prejudiciu datorită pierderii de valoare a acţiunilor acesteia.
În fine, instanţa anterioară a avut în vedere faptul că, în situaţia în care reclamanta şi-ar fi dovedit daunele întemeiate pe dispoziţiile art. 21 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), sumele reţinute de reclamantă ar fi depăşit cuantumul acestor pretenţii.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, în susţinerea căruia a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Instanţa apelului nu a reţinut în mod corect fundamentul juridic al acţiunii, anume art. 21 alin. (1)/1 din OG nr. 25/2002 (daune interese constituite din dobânzi, penalităţi şi dividende) şi alin. (3) al aceluiaşi articol, care o îndreptăţeşte să solicite şi repararea altor prejudicii provocate de cumpărător.
Se susţine că ceea ce reglementează textul menţionat nu este altceva decât regimul juridic special aplicabil efectelor desfiinţării contractelor de privatizare, regim juridic ce derogă de la norma generală reglementată de art. 1019 şi urm. C. civ. şi pe care, instanţa trebuia să-l aplice în mod prioritar.
- Faţă de reglementările invocate, existenţa prejudiciului nu poate fi pusă la îndoială, iar argumentele instanţei de apel în sensul cărora, dobânzile şi penalităţile solicitate pentru neachitarea ratelor din contract nu au fost dovedite sunt lipsite de orice fundament juridic, fiind contrazise chiar de dispoziţiile legale menţionate.
Recurenta susţine că instanţa nu putea să verifice întinderea prejudiciului suferit şi nici nu-i putea cere să dovedească întinderea acestuia atâta timp cât există o normă specială care prezumă existenţa prejudiciului.
- Îndrumarea deciziei de casare privind necesitatea efectuării unei expertize contabile a avut în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) pentru determinarea altor prejudicii, distincte de daunele interese constituite din dobânzile şi penalităţile prevăzute de art. 21. alin. (1).
Se consideră că, sarcina probei existenţei prejudiciului incumbă creditorului, cu excepţia situaţiilor în care întinderea prejudiciului este fixată prin lege.
În consecinţă, recurenta susţine că existenţa prejudiciului este prezumată de lege, iar întinderea sa se stabileşte potrivit legii, prin expertiză contabilă.
Prin întâmpinarea depusă la 1 aprilie 2009, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, constând în daune - interese ca urmare a desfiinţării contractului de vânzare - cumpărare acţiuni din 21 aprilie 2000, reprezentând contravaloarea: dobânzilor aferente ratelor, penalităţilor aferente aceloraşi rate, dividendelor încasate de cumpărător pe perioada de valabilitate a contractului, precum a celorlalte daune - interese, altele decât cele menţionate anterior, a căror valoare să fie stabilită printr-o expertiză.
Acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 21 alin (1)/1, art. 21 alin. (2) şi (3) din OG nr. 25/2002, precum şi art. 1020 – art. 1021 C. civ.
În soluţionarea căii de atac a apelului, instanţa anterioară a respectat îndrumările ultimei decizii de casare (Decizia nr. 1927 din 22 mai 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), conformându-se prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora – în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Astfel, instanţa de apel a reţinut în mod corect temeiul juridic al acţiunii reclamantei ca fiind acela prevăzut de art. 21 alin. (1)/1 şi (2) din OG nr. 25/2002, critica recurentei sub acest aspect fiind nefondată.
Potrivit prevederilor menţionate, în cazul desfiinţării contractului pe cale convenţională sau juridică, pentru prejudicii cauzate A.V.A.S., cumpărătorul este obligat la plata daunelor - interese constituite din:
- sumele reprezentând dobânzile şi penalităţile datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării, precum şi penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale,
- sumele reprezentând dividendele încasate de cumpărător în perioada de valabilitate a contractului (...).
De asemenea, reclamanta poate solicita daune interese pentru prejudiciile cauzate societăţii de cumpărător [art. 21 alin. (2)].
Textul prevede că, în ambele situaţii, stabilirea prejudiciilor şi a întinderii daunelor - interese, provocate societăţii sau, după caz, A.V.A.S. se face pe baza unei expertize.
Cum, prin expertiza dispusă în cauză reclamanta s-a limitat doar la stabilirea unor obiective ce vizau dovedirea daunelor prevăzute la art. 21 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din actul normativ invocat (dividendele încasate de cumpărător şi prejudiciile aduse societăţii), pe bună dreptate s-a reţinut că primul petit nu a fost dovedit, nefăcându-se nicio dovadă cu privire la pretinsa neachitarea a celor două rate.
Este adevărat că art. 21 alin. (1)/1 prezumă existenţa unui prejudiciu constând în sumele arătate la lit. a), b) din ordonanţă însă, întinderea acestuia trebuie dovedită, ceea ce nu s-a făcut.
Cum, în cauză s-a statuat că pârâta nu a încasat dividende de la societatea privatizată pe durata derulării contractului de vânzare - cumpărare acţiuni, corect s-a respins petitul pârâtei prin care a solicitat acordarea sumelor cu acest titlu.
În privinţa daunelor interese prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol, constând în prejudicii cauzate societăţii de către cumpărător, s-a apreciat corect că acestea exced obligaţiilor contractuale, înscriindu-se în sfera răspunderii delictuale, fiind necesar a se face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru atragerea unei astfel de răspunderi.
Ori, reclamanta nu numai că nu a făcut dovezi în acest sens, ba mai mult, nu şi-a cuantificat şi nu a arătat în ce constau prejudiciile respective ori care au fost faptele pârâtei care au dus la pretinsul prejudiciu.
În consecinţă, criticile recurentei sunt nefondate în contextul în care Decizia atacată este fundamentată corect pe prevederile art. 21 alin. (1)/1 şi (2) din OG nr. 25/2002, prevederi ce au fost interpretate şi aplicate corect de către instanţa de apel.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 96/A/2008 din 12 septembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1186/2009. Comercial → |
|---|
