ICCJ. Decizia nr. 1198/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1198/2009
Dosar nr. 172/57/2006
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1627/C din 14 decembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 8943/2002, s-au respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Cabinetului de avocatură P.C., tardivităţii acţiunii, prescripţiei dreptului la acţiune şi lipsei calităţii procesuale active pentru judecarea primului capăt de cerere.
S-a admis acţiunea principală formulată, completată şi precizată de către reclamanta SC T. SA Bucureşti împotriva pârâţilor SC L. SA Braşov şi P.C. şi, ca urmare, s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de asistenţă juridică din 1 decembrie 1997 încheiat între Cabinetul A. prin avocat P.C. şi SC T.F.SA Bucureşti privind clauza înscrisă la art. 5 din contract.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de asistenţă judiciară încheiat între Cabinetul de avocatură A. prin avocat P.C. şi SC T. SA Bucureşti la data de 10 august 1998.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de novaţie prin schimb de debitor încheiat la data de 5 martie 2001 între Cabinetul de avocatură A., reprezentat de avocat P.C. şi SC L. SA Braşov.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins acţiunea reconvenţională formulată de CIA, av. P.C., împotriva pârâtei reconvenţionale SC T. SA Bucureşti.
A fost anulată cererea de intervenţie în nume propriu formulată de terţul intervenient SC Z.M.G. SRL Bucureşti, cu obligarea intervenientului la 4.000 lei ron cheltuieli de judecată către reclamantă.
De asemenea, pârâta P.C. a fost obligată să plătească reclamantei principale SC T. SA Bucureşti suma de 4.500 lei ron cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Cabinetului de avocatură P.C., tardivitatea acţiunii şi prescripţia dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale active pentru judecarea capătului 1 din acţiune, prima instanţă le-a găsit nefondate, având în vedere precizarea de la dosar, caracterul imprescriptibil al acţiunii în constatarea nulităţii absolute sub aspect extinctiv şi legitimarea reclamantei pentru formularea capătului 1 de cerere faţă de obiectul contractului de novaţie prin schimbare de debitor.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că la data de 1 decembrie 1997, a intervenit între Cabinetul de avocatură A., reprezentat prin avocat P.C. şi SC T.F.SA Bucureşti contractul de asistenţă juridică având ca obiect asistenţă, redactare, consultaţie, forme de executare în litigiu cu SC M.C. SA Braşov, prevăzând la art. 2 „Onorariul" – 25 milioane avans câte 5 milioane lunar, iar la art. 5 „Alte clauze" s-a cuprins clauza „10% din valoarea recuperată în raport de modalitatea de executare şi recuperare".
Ulterior, la data de 10 august 1998, s-a încheiat un contract de asistenţă juridică între Cabinetul de avocatură A. reprezentat prin avocat P.C. şi SC T. SA Bucureşti, care nu are completat art. 1 intitulat „obiectul contractului", la art. 2 „onorariul" se prevede 10% din valoarea creanţei totale, iar art. 5 „Alte clauze" are următorul conţinut: „10% din valoarea recuperată în raport de modalitatea de executare şi recuperare".
Sub aspect formal, la ambele contracte există inadvertenţe între denumirea cabinetului înscris în contract şi ştampila acestuia aplicată pe contract, iar la primul contract există inadvertenţă şi între denumirea clientului (SC T.F.SA Bucureşti) înscrisă în contract şi ştampila acesteia aplicată pe contract SC T. SA) planând astfel un dubiu asupra capacităţii de a contracta.
S-a mai reţinut că primul contract nu are obiect determinat sau determinabil, condiţie esenţială de valabilitate a convenţiilor potrivit dispoziţiilor art. 948 pct. 3 raportat la art. 964 C. civ., deoarece prestaţia la care se obligă Cabinetul nu precizează la ce asistenţă sau consultaţii se referă obligaţia sau ce anume se redactează pentru onorariul stabilit, iar formele de executare la care se face referire sunt de competenţa executorului judecătoresc. În legătură cu cel de-al doilea contract s-a constatat că este lipsit total de obiect şi contraprestaţia aşa cum a fost prevăzută nu poate fi determinată (10% din ceva nedeterminat).
Obiectul actului juridic, în speţă a contractelor de asistenţă juridică, trebuie să fie licit şi moral conform dispoziţiilor art. 5, art. 966 şi art. 968 C. civ. raportat la art. 24 din Codul deontologic al avocatului român, potrivit cărora „convenţia prin care se stabileşte plata unui procent din valoarea obţinută de client prin soluţionarea cauzei, este interzisă, normă cuprinsă şi în Codul deontologic al avocaţilor din Uniunea Europeană – capitolul 3.3 – Pactul „de quota litis".
Întrucât pactul „quota litis" este cuprins în cele două contracte sub forma procentului de 10% din valoarea recuperată – primul contract este lovit de nulitate parţială absolută cu privire la clauza înscrisă la art. 5, iar al doilea contract fiind lipsit total şi de obiect, este lovit de nulitate absolută în întregime.
În ce priveşte nulitatea contractului de novaţie prin schimb de debitor, prima instanţă a reţinut că prin acest contract încheiat la data de 5 martie 2001, s-a transmis dreptul de proprietate asupra bunurilor cuvenite Cabinetului A. de la SC T. SA - prin recuperarea creanţei de la SC M.C. SA Braşov conform documentelor ataşate acestui contract, precum şi transmiterea drepturilor accesorii privind bunurile menţionate – valoarea contractului fiind stabilită de părţi la 54.120 dolari S.U.A. – echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plăţii.
Acest transfer de creanţă s-a efectuat fără consimţământul reclamantei şi al administratorului pârâtei SC L. SA, iar la data încheierii acestui contract Cabinetul individual de avocatură A. nu mai exista fiind înlocuit încă de la data de 1 iulie 1999 de Cabinetul de Avocatură P.C., după cum rezultă din Decizia nr. 2570/1999 a Baroului Bucureşti, astfel că neexistând nicio obligaţie valabilă a reclamantei SC T. SA către Cabinetul de avocatură A., acest contract este lovit de nulitate absolută.
În legătură cu acţiunea reconvenţională, prima instanţă a reţinut că este inadmisibilă deoarece, pe de-o parte se solicită „constatarea unei stări de fapt" şi nu a unui drept, iar pe de altă parte, constatarea existenţei obligaţiei de plată rezultată din contractele de asistenţă juridică, deci partea avea deschisă calea unei acţiuni în realizare.
Referitor la cererea de intervenţie în interes propriu depusă de SC Z.M.G. SRL Bucureşti, prima instanţă a reţinut că i s-a pus în vedere intervenientei la mai multe termene să precizeze în scris obiectul cererii, întrucât nu se poate deduce ce anume solicită, intervenienta trebuind să invoce un drept propriu şi nu doar să solicite respingerea acţiunii formulată de reclamantă şi întrucât intervenienta nu şi-a precizat cererea în condiţiile art. 49 alin. (1) şi (2), art. 50 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 112 din acelaşi cod, a apreciat că se impune anularea acesteia conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 12/A din 26 ianuarie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii apelurilor, invocate de pârâta - intimată SC L. SA Braşov.
A respins ca nefondate apelurile declarate de pârâtul Cabinetul de avocatură A. Bucureşti şi intervenienta în interes propriu SC Z.M.G. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei mai sus menţionate.
I-a obligat pe apelanţi să-i plătească reclamantei - intimate SC T. SA Bucureşti suma de 1.000 ron cheltuieli de judecată în apel.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii apelurilor nu sunt întemeiate şi le-a respins în consecinţă.
A reţinut, în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii apelului intervenientei, că din examinarea încheierii şedinţei publice din 30 noiembrie 2005, rezultă că cererea de intervenţie nu a fost respinsă în principiu, iar prin sentinţa pronunţată a fost anulată, având în vedere prevederile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.
Ca urmare, cererea de intervenţie în nume propriu depusă de SC Z.M.G. SRL Bucureşti, a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1627/C/2005, astfel că intervenienta are calitate procesuală de a ataca această sentinţă cu apel.
A mai reţinut că reiterarea excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu a drepturilor procedurale a apelantului Cabinetul de Avocatură A. Bucureşti nu este întemeiată întrucât prima instanţă s-a pronunţat asupra acestei excepţii prin încheierea din 30 noiembrie 2005, iar intimatele nu a declarat apel în cauză.
Examinând apelurile de faţă în raport cu motivele invocate şi probele dosarului a constatat că sunt nefondate şi le-a respins pentru următoarele considerente:
Cererile de recuzare a tuturor judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu, depuse de pârâta P.C. şi intervenienta SC Z.M.G. SRL, la termenele din 18 ianuarie 2005 şi 18 mai 2005, au fost soluţionate de către Curtea de Apel Alba-Iulia prin încheierile din 11 februarie 2005 şi 3 iunie 2005.
Cererea trimisă prin poştă, ulterior încheierii dezbaterilor, respectiv în data de 30 noiembrie 2005, de către intervenientă, a fost depusă tardiv şi priveşte recuzarea preşedintelui instanţei şi nu completul de judecată, astfel că la data dezbaterii cauzei în fond şi la data pronunţării sentinţei completul de judecată a fost legal constituit.
Din examinarea încheierilor de şedinţă din 12 decembrie 2003 – 30 noiembrie 2005 şi a sentinţei apelate rezultă că prima instanţă s-a pronunţat în baza art. 137 C. proc. civ. asupra tuturor excepţiilor invocate de reclamantă şi pârâtul-reclamant reconvenţional, respingerea acestora fiind motivată concis.
Apelantele au invocat din nou competenţa materială, dar, examinând prevederile Legii nr. 51/1995, aşa cum a fost modificată şi completată, se constată că în mod corect a fost respinsă excepţia competenţei materiale şi funcţionale, invocată de apelante.
A reţinut, de asemenea că, prin acţiunea principală, aşa cum a fost completată şi precizată, s-a cerut constatarea nulităţii absolute a celor două contracte de asistenţă juridică şi a contractului de novaţie, cereri care sunt neevaluabile în bani şi, ca urmare, nu se impunea efectuarea concilierii directe prevăzută de art. 720 ind.1 C. proc. civ., iar taxa de timbru este în sumă fixă - conform prevederilor art. 3 lit. a)1 din Legea nr. 146/1997.
În ce priveşte fondul litigiului, în cele două contracte s-a prevăzut plata unui procent din valoarea obţinută de client prin soluţionarea cauzei, deşi la data respectivă onorariul de succes nu era prevăzut de lege, astfel că s-a încălcat Codul deontologic al avocatului român, precum şi Codul deontologic al avocaţilor din U.E., încălcare ce atrage nulitatea absolută a actelor încheiate, reclamanta fiind parte în aceste contracte are interesul legitim să ceară constatarea nulităţilor.
S-a apreciat, de asemenea, că s-a reţinut în mod corect de către instanţa de fond nulitatea contractului de novaţie prin schimb de debitor încheiat între Cabinetul de avocatură A., reprezentat de avocat P.C. şi pârâta SC L. SA Braşov, întrucât nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond prevăzute de art. 1128 – art. 1132 C. civ.
Având în vedere considerentele reţinute şi nereţinând din oficiu vreun motiv de anulare sau desfiinţare a sentinţei, instanţa de apel a respins apelurile formulate, ca nefondate.
Împotriva deciziei Curţii de Apel au declarat recurs pârâtul Cabinetul de avocatură A. Bucureşti, intervenientul în nume propriu SC Z.M.G. SRL Bucureşti şi intervenientul I.I.F.A., cu sediul ales în Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 1, 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia şi, pe cale de consecinţă, casarea în tot a celor două hotărâri şi trimiterea dosarului spre soluţionare organului jurisdicţional competent din cadrul Baroului Bucureşti, în subsidiar, cauza urmând să fie trimisă spre soluţionare Secţiei civile din cadrul Tribunalului „împrejurare faţă de care instanţa legal investită să procedeze la soluţionarea cauzei prin administrarea de probe de natură a stabili corect raporturile dintre părţi, respectiv drepturile şi obligaţiile corelative".
Pe fondul cauzei, a solicitat să se constate ca fiind neîntemeiată acţiunea reclamantei şi întemeiată cererea reconvenţională, respectiv, să se constate că pârâtele - reclamante au un drept de creanţă faţă de reclamanta - pârâtă, în cuantumul prevăzut în raportul de expertiză aflat la dosarul cauzei, raport ce a stat şi la baza executării debitoarei SC M.C. SA de către SC T. SA.
În susţinerea recursului, recurenţii invocă dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale la soluţionarea cauzei, având în vedere că împotriva magistraţilor care au soluţionat cauza se formulase cerere de recuzare; art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în contextul motivului de recurs anterior, determinat de faptul că procedura de citare de după soluţionarea cererii de recuzare a fost viciată; art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât conţinutul deciziei criticate ar fi doar o preluare şi însuşire a criticilor aduse prin apel hotărârii de fond, critici care au rămas nesoluţionate; art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece ambele instanţe au schimbat înţelesul neîndoielnic al contractelor de asistenţă juridică pe care le-a transformat în contracte de drept civil, supuse dispoziţiilor Codului civil şi competenţei generale a instanţelor; art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinându-se, în esenţă, că dispozitivul hotărârii criticate este o expresie clară, evidentă a încălcărilor flagrante ale dispoziţiilor legale, iar hotărârile instanţelor reprezintă un amalgam juridic ce cuprinde dispoziţii cu caracter general aplicabile raporturilor juridice reglementate strict interpretativ de norme speciale şi norme speciale aplicate cadrului general.
La data de 14 martie 2008, intimata - pârâtă P.C. a formulat o completare a motivelor de recurs, invocând motive de ordine publică, în temeiul art. 306 pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 162 şi art. 161 din acelaşi cod, respectiv lipsa calităţii de reprezentant a Preşedintelui Consiliului de Administraţie domnul C.P., care în acelaşi timp este şi administratorul SC T. SA şi a semnat actele şi înscrisurile depuse la dosar; în legătură cu această cerere, la solicitarea instanţei, intimata - pârâtă prezentă personal, a precizat că a formulat recurs în nume propriu şi nu în numele recurentului Cabinetul de avocatură A., întrucât a avut calitatea de pârât - reclamant.
Asupra recursurilor declarate în cauză de pârâtul Cabinetul de avocatură A. Bucureşti, intervenientul în nume propriu SC Z.M.G. SRL Bucureşti şi intervenientul I.I.F.A., se constată următoarele:
În ce priveşte competenţa materială de soluţionare a cauzei, ce se impune a fi examinată primordial, având în vedere obligaţia instanţei de a-şi verifica propria competenţă de a se pronunţa în cauză, se constată că aceasta aparţine instanţelor judecătoreşti, respectiv instanţei comerciale, competenţă atrasă, de calitatea de comerciant a părţilor societăţii comerciale antrenate în acest litigiu, conform art. 4 C. com. şi nu Barourilor avocaţiale şi Uniunii Barourilor, întrucât litigiile rezultate din interpretarea şi executarea contractelor de asistenţă juridică sunt în competenţa organelor abilitate din cadrul acestora, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 şi Legii nr. 247/2004, dar acestea nu au competenţa să dispună asupra litigiilor al căror obiect îl constituie constatarea nulităţii contractelor de asistenţă juridică, această competenţă revenind numai instanţelor judecătoreşti. În consecinţă, excepţia necompetenţei materiale a instanţei comerciale, raportată la natura litigiului de faţă, invocată din oficiu de instanţă, va fi respinsă ca nefondată.
Referitor la recursul formulat în cauză de pârâtul Cabinetul de avocatură A. Bucureşti, urmează a fi examinată în primul rând excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a acestuia, invocată prin întâmpinare de către intimata - pârâtă SC L. SA Braşov.
Se constată astfel, din probatoriul administrat în cauză existent la dosarul cauzei, că pârâtul Cabinetul de avocatură A. a fost desfiinţat prin Decizia nr. 2570/1999 a Baroului Bucureşti, fila 148 dosar 2194/2001 al Tribunalului Braşov în locul său fiind înscris Cabinetul Individual de Avocatură P.C., iar ulterior, pe parcursul soluţionării cauzei şi acesta încetându-şi activitatea. Drept urmare, această excepţie se reţine a fi întemeiată şi va fi admisă în consecinţă, recursul pârâtului urmând a fi respins, ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu.
Şi excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientului I.I.F.A., invocată prin aceeaşi întâmpinare mai sus menţionată se dovedeşte a fi întemeiată, întrucât acesta nu are calitatea de intervenient, atât timp cât instanţa de apel, punând în discuţie admiterea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de I.I.F.A. a respins-o, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (3) C. proc. civ., ca neîndeplinind condiţiile prevăzute de acest text legal, deoarece reprezentantul reclamantei intimate a solicitat respingerea ei, neexistând prin urmare acordul părţilor impus de lege. Astfel fiind şi recursul formulat de I.I.F.A. se va respinge ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
În ce priveşte recursul promovat de SC Z.M.G. SRL se constată că este inadmisibil, întrucât acesteia i s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu prin încheierea din 30 noiembrie 2005 şi nu a atacat cu apel această încheiere, astfel încât se va admite şi această excepţie invocată de intimata - pârâtă SC L. SA Braşov, prin întâmpinare şi, în consecinţă, recursul formulat de SC Z.M.G. SRL se va respinge ca inadmisibil.
Reţinându-se în concluzie că două dintre recurente sunt lipsite de capacitate procesuală activă, iar recursul celei de-a treia este inadmisibil, devine evident că nu mai pot fi examinate criticile de fond formulate de acestea, întrucât nu erau îndreptăţite procedural să promoveze această cale de atac şi nici să formuleze cereri şi să depună înscrisuri în susţinerea acestora - acte care nu pot fi luate în considerare, ca urmare a admiterii excepţiilor menţionate.
În privinţa completării motivelor de recurs, depuse la dosar la data de 14 martie 2008 de P.C., se constată că aceasta nu a declarat recurs, pentru a putea formula o completare de recurs, fiind intimată - pârâtă în această faza procesuală şi oricum, un recurs (plus completare) împotriva unei hotărâri a Curţii de Apel, depus direct la Înalta Curte este supus sancţiunii nulităţii prevăzute de art. 302 C. proc. civ.
Drept urmare, faţă de cele mai sus arătate:
Se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale de exerciţiu a pârâtului Cabinetul de avocatură A. Bucureşti şi în consecinţă, se va respinge recursul pârâtului, împotriva deciziei Curţii de Apel, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală de exerciţiu.
Se va admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului I.I.F.A. şi, în consecinţă, se va respinge recursul acestuia, împotriva aceleiaşi decizii, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Se va admite excepţia inadmisibilităţii recursului intervenientei în nume propriu SC Z.M.G. SRL Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii, în consecinţă, se va respinge recursul ca inadmisibil.
Vor fi obligaţi recurenţii la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă SC T. SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a pârâtului Cabinetul de avocatură A. Bucureşti şi în consecinţă respinge recursul declarat de pârât împotriva deciziei nr. 12 din 26 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană lipsită de capacitate procesuală de exerciţiu.
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a intervenientului I.I.F.A. şi în consecinţă respinge recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de intervenienta în nume propriu SC Z.M.G. SRL Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii şi în consecinţă respinge recursul ca inadmisibil.
Obligă recurenţii la 1.500 lei cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă SC T. SA Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1195/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1202/2009. Comercial → |
|---|
