ICCJ. Decizia nr. 1206/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1206/2009
Dosar nr. 17263/3/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General, în contradictoriu cu pârâta B.R.D. - G.S.G., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 154.538,44 lei reprezentând taxă de concesiune aferentă perioadei 2003 – 2005, majorări şi penalităţi de întârziere calculate până la data de 31 mai 2006.
În motivare, reclamantul a arătat că prin contractul de asociere din 1995 încheiat între Consiliul Local al Municipiului Bucureşti şi B.R.D. s-a stabilit terminarea executării lucrărilor de construcţii şi punere în funcţiune a blocului din ansamblul L. situat în sectorul 3. Terenul aferent blocului a fost concesionat pârâtei, care s-a obligat să achite taxa anuală de concesiune a acestuia, pe durata existenţei construcţiei. Neachitarea la termen a taxei de concesiune a determinat calcularea majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Pârâta B.R.D. - G.S.G. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că, prin Decizia nr. 2548/2001, instanţa supremă a considerat că pârâta nu mai este ţinută de obligaţia de plată a taxei de concesiune şi a majorărilor după vânzarea apartamentelor către proprii asociaţi. Prin Decizia nr. 292/2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că potrivit art. 3.4 şi art. 8 din contractul încheiat între părţi, la finele anului 1998 asocierea acestora a încetat, iar obligaţia de plată a taxei de concesiune a fost preluată de persoanele fizice care au devenit proprietarii terenului şi care îl folosesc în baza dispoziţiilor art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 50/1991. A operat astfel transmiterea legală a dreptului de folosinţă asupra terenului şi, corelativ, a obligaţiei de plată a concesiunii, din sarcina băncii în sarcina noilor proprietari. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, solicitarea de plată a concesiunii nemaiavând temei legal.
Prin sentinţa civilă nr. 3461 din 17 aprilie 2007, Judecătoria Sectorului 3 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa comercială nr. 12968 din 8 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă cererea reclamantului, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile obligaţia de plată a taxei de concesiune pentru imobilul în cauză a fost transmisă prin vânzare noilor proprietari, astfel că pârâta nu mai este obligată în acest sens.
Prin Decizia comercială nr. 153 din 14 aprilie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că, după finalizarea lucrărilor, la sfârşitul anului 1998, cu respectarea prevederilor art. 5.2 din contractul de asociere, B.R.D. a vândut apartamentele pe care le avea în proprietate transmiţând totodată cumpărătorilor şi cota parte aferentă din dreptul de concesiune asupra terenului. În baza art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 50/1991, republicată, a operat astfel transmiterea legală a dreptului de folosinţă asupra terenului, precum şi a obligaţiei de plată a concesiunii din sarcina băncii în cea a noilor proprietari, aşa încât, în mod corect a reţinut prima instanţă că pârâta nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs reclamantul, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru judecarea fondului.
Recurentul - reclamant susţine astfel că, atât timp cât potrivit art. 34 din contractul încheiat între părţi, durata asocierii a fost stabilită pe toată perioada existenţei construcţiei şi la art. 10.4 s-a prevăzut obligaţia băncii de achita anual taxa de concesiune pentru terenul aferent imobilului clădire, intenţia părţilor a fost clar exprimată cu privire la efectele juridice pe care trebuie să le producă.
Drept urmare, apreciază că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a societăţii este neîntemeiată, prevederile art. 10.4 evidenţiind calitatea sa de concedent şi a societăţii de concesionar, iar motivarea instanţei referitoare la faptul că societatea intimată a vândut apartamentele unor persoane fizice nu poate fi reţinută, întrucât încheierea contractului de vânzare - cumpărare s-a făcut fără acordul său, astfel încât nu îi este opozabil şi, mai mult decât atât, intimata nu avea dreptul şi posibilitatea de a înstrăina terenul aferent construcţiei, nefiind proprietara acestuia.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
La art. 10.4 din contractul de concesiune din 12 mai 1995 s-a stabilit obligaţia pârâtei de a achita anual taxa de concesionare a terenului, indexată cu rata inflaţiei, taxă ce trebuia achitată până la data de 31 decembrie a fiecărui an, pe toată durata existenţei construcţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 3.4 şi art. 8 din contractul părţilor, la finele anului 1998, asocierea părţilor şi efectele contractului au încetat, deoarece, cu respectarea art. 5.2, la sfârşitul anului 1998, pârâta a vândut apartamentele pe care le avea în proprietate, cumpărătorilor transmiţându-li-se odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentelor şi cota-parte aferentă din dreptul de concesiune asupra terenului, conform art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 50/1991.
În consecinţă, susţinerea recurentului - reclamant în sensul că pârâta şi-a asumat obligaţia de a achita taxa de concesionare pe toată durata existenţei construcţiei nu poate fi primită şi constatându-se inexistenţa acestei obligaţii, potrivit celor mai sus menţionate, se reţine că în mod judicios ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză au apreciat că pârâta este lipsită de calitate procesuală în cauză şi au respins acţiunea reclamantului pe cale de excepţie.
Astfel fiind, întrucât recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau desfiinţarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei comerciale nr. 153 din 11 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1207/2009. Comercial → |
|---|
