ICCJ. Decizia nr. 1207/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1207/2009
Dosar nr. 32788/3/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 32788/3/2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia de prematuritate şi a respins cererea de chemare în judecată introdusă de reclamanta SC B.R.E. SA în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SA, ca prematur formulată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că procedura realizată de reclamantă nu respectă dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Astfel s-a concluzionat că reclamanta a emis o convocare pur formală şi nu a intenţionat ca prin procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă. De asemenea nu a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială. În motivele de apel s-a solicitat desfiinţarea încheierii pronunţate la data de 10 decembrie 2007 şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Curtea a calificat calea de atac ca apel în temeiul art. 7208 şi art. 2821 C. proc. civ., situaţie consemnată în încheierea şedinţei din 20 martie 2008.
S-a precizat că prin apel de faţă, este atacată sentinţa comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 din care face parte integrantă încheierea şedinţei publice din 10 decembrie 2007 când a avut loc judecarea în fond a cauzei.
În susţinerea apelului s-a arătat că motivarea sentinţei este deficitară, apelanta făcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., având în vedere atitudinea pârâtei de a se prezenta la conciliere, de a semna procesul - verbal de conciliere, şi de a considera îndeplinită această procedură.
De asemenea s-a menţionat că textul legal nu menţionează expres obligativitatea comunicării cuantumului pretenţiilor, altfel determinabil în cadrul probatorului administrat în cauză.
S-a mai apreciat că argumentarea instanţei cu privire la nerespectarea termenului de 15 zile este eronată, întrucât pârâta nu a probat vătămarea sa din această cauză, şi mai mult chiar dacă s-a nesocotit acest termen conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., viciul procedural s-a acoperit prin prezenţa pârâtei la conciliere, formularea apărărilor sale şi prin declaraţia sa în sensul că procedura de conciliere s-a îndeplinit. În drept s-au invocat dispoziţiile art. 287, art. 295, art. 286, art. 297 C. proc. civ.
Prin întâmpinare, intimata - pârâtă a solicitat respingerea apelului şi pe cale de consecinţă menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică, formulând apărări în fapt şi în drept în combaterea motivelor de apel.
Analizând motivele de apel în raport de criticile formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 203 din 8 mai 2008, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a apreciat că procedura realizată de reclamantă nu respectă dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ.
Astfel susţinerea apelantei - reclamante în sensul că nu era necesară cuantificarea pretenţiilor, a fost înlăturată, pe considerentul că procedura concilierii este obligatorie numai în litigiile evaluabile în bani. Cât timp în convocarea la conciliere nu s-au precizat în concret pretenţiile, defalcarea lor în raport de natura fiecăreia şi perioada de timp în care nu s-a executat obligaţia, rezultă că obiectul obligaţiei neexecutate nu este determinat, situaţie în care intimata - pârâtă nu putea formula apărări şi exprima punctul său de vedere, neexistând o comunicare efectivă a pretenţiilor.
Sub acest aspect critica apelantei - reclamante s-a apreciat ca fiind neîntemeiată deoarece faptul că s-a semnat un proces - verbal de conciliere la data de 22 iunie 2007 nu are semnificaţia acceptării procedurii, cât timp s-au invocat viciile actului procesual prin punctul de vedere exprimat de pârâtă, iar pe de altă parte ambele părţi şi-au rezervat dreptul de a se contacta reciproc pentru eventuala rezolvare amiabilă a punctelor aflate în discuţie.
Referitor la termenul de 15 zile prevăzut de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ., critica apelantei este deasemenea neîntemeiată. Acest viciu de procedură a fost invocat şi de pârâtă la conciliere şi prin întâmpinare depusă la instanţa de fond şi de recurs. Curtea a apreciat că norma respectivă este imperativă – şi nu cum susţine apelanta că nu este obligatorie, textul prevăzut expres – „data comunicării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. (2).
Menţiunea din procesul - verbal de conciliere că părţile nu mai au nimic de adăugat este în concordanţă cu atitudinea pârâtei care şi-a exprimat punctul său de vedere, şi solicitările sale, la care reclamanta urma să dea curs, astfel că şi această critică adusă argumentării soluţiei de către instanţa de fond, nu are suport.
Astfel în raport de considerentele expuse, criticile aduse sentinţei s-au apreciat ca neîntemeiate, relevante fiind probele administrate care atestă că apelanta - reclamantă nu a efectuat concilierea efectivă în sensul prevăzut de art. 7201 C. proc. civ. şi astfel scopul instituirii procedurii concilierii directe nu a fost atins.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a introdus recurs reclamanta, solicitând casarea acesteia, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond.
Recurenta a invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., „arătând că Decizia a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
În fapt, în susţinerea recursului, s-a arătat că, instanţa a respins ca nefondat apelul aplicând în mod greşit art. 7201 C. proc. civ.
Astfel, greşit s-a reţinut că, intimata - pârâtă nu putea formula apărări şi exprima punctul său de vedere, neexistând o comunicare efectivă a pretenţiilor, în condiţiile în care dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., nu impun comunicarea cuantumului pretenţiilor, ci statuează că: „ reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare, pe care se sprijină acestea".
Or, de îndată ce pârâta a fost reprezentată la conciliere prin avocat, care a şi prezentat un punct de vedere în cadrul căruia a putut formula apărări în raport de pretenţiile reclamante ca fiind datorate, susţinând că societatea nu datorează nicio sumă de bani, s-a realizat o conciliere înscrisă în reglementările art. 7201 C. proc. civ.
Recurenta a mai apreciat că în ceea ce priveşte termenul de 15 zile prevăzute de art. 7201 alin. (3) C. proc. civ., că viciul procedural, rezultând din nesocotirea acestui termen, a fost acoperit prin prezentarea intimatei - pârâte la conciliere prin avocat.
Analizând legalitatea deciziei, în raport de criticile formulate şi motivul de recurs invocat ca temei legal, Înalta Curte urmează a reţine:
Din analiza dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., rezultă că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani - ca în speţa de faţă – înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte, rezultatul concilierii consemnându-se într-un înscris, în care vor fi arătate pretenţiile reciproce referitoare la obiectul litigiului cât şi punctul de vedere al fiecărei părţi.
Aşa cum rezultă din Decizia recurată, respingerea apelului şi menţinerea sentinţei, s-a argumentat în sensul că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este o procedură prealabilă obligatorie, iar potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea în condiţiile prevăzute de lege, acestea fiind încălcate de reclamanta - apelantă.
Decizia este nelegală.
Raportul juridic din care s-au născut pretenţiile formulate de recurenta - reclamantă, izvorăsc dintr-un contract de închiriere în care s-a precizat atât cuantumul chiriei cât şi modalitatea de plată.
La primul punct din convocator, s-a precizat un cuantum al pretenţiilor de 72.600 Euro plus T.V.A., precizându-se în raport de pct. 2 şi 3, că „definitivarea pretenţiilor", urmează a se face după stabilirea duratei totale de închiriere.
Reprezentantul pârâtei - reclamante s-a prezentat la conciliere, exprimând în scris, în detaliu, refuzul de plată, depunând şi înscrisuri justificative.
Concluzionând, urmează a se reţine că Decizia este afectată de nelegalitatea invocată în raport de art. 304 pct. 9, făcându-se o aplicare greşită a art. 7201 C. proc. civ., deoarece greşit au reţinut instanţele că scopul concilierii, nu a fost atins şi că aceasta a avut un caracter general, formal, că practic, nu s-a realizat procedura prealabilă, prevăzută de acest text legal.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursurile, a se casa ambele hotărâri şi a se trimite cauza spre rejudecare, la instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.R.E. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 2003 din 8 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia atacată şi sentinţa comercială nr. 15160 din 17 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1206/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1209/2009. Comercial → |
|---|
