ICCJ. Decizia nr. 1211/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1211/2009
Dosar nr. 1416/113/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Judecătoria Brăila, reclamanta CNCF C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională C.F.R. Galaţi, a chemat în judecată pe SC H. SA Brăila pentru a se constata că pârâta nu este proprietara liniilor de cale ferată „C.V", „H.V.", „N.F.R.", şi „D.", linii notate în Cartea Funciară a localităţii Brăila.
A mai solicitat reclamanta ca pârâta să fie obligată să lase în deplină proprietate şi posesie aceste linii de cale ferată.
Judecătoria Brăila, prin sentinţa civilă nr. 3283 din 9 iunie 2006 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.
Împotriva sentinţei de declinare a formulat recurs reclamanta, recurs ce a fost respins prin Decizia nr. 241 din 19 octombrie 2006.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Brăila.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că pârâta s-a înfiinţat în anul 1991 în baza HG nr. 19/1991 în urma reorganizării fostei N.F.R. Brăila. În momentul înfiinţării, singurul acţionar era Statul Român şi ulterior a fost privatizată.
Pârâta a intrat fără drept în proprietatea şi posesia liniilor de cale ferată revendicate. Aceasta s-a folosit de un document intitulat „Protocol" încheiat între reprezentanţii reclamantei şi ai pârâtei la nivel de şef Divizie Linii din cadrul regionalei C.F.R. Galaţi şi Şef Secţie L2 C.F.R. Brăila.
Documentul încheiat de cei doi angajaţi ai reclamantei nu are bază legală deoarece aceştia nu puteau reprezenta la acea dată Regionala C.F.R. Galaţi. Liniile de cale ferată pe care le revendică reclamanta au fost construite în perioada anilor 1985 – 1986 când s-a construit în Portul Brăila un depozit frigorific de peşte al fostei Î.P. Brăila. Vechimea liniilor de cale ferată revendicate este de peste 20 de ani.
În baza Protocolului din 8 februarie 2000 s-a trecut în mod nelegal la intabularea liniilor de cale ferată şi astfel s-a creat o aparenţă de drept în favoarea pârâtei.
Pârâta a solicitat respingerea acţiunii deoarece liniile de cale ferată revendicate sunt proprietatea sa, fiind intabulate în Cartea Funciară iar cu privire la proprietatea acestora s-a mai purtat un proces, acesta având ca obiect anularea Protocolului din 8 februarie 2000. Acţiunea în anularea protocolului a făcut obiectul dosarului nr. 6241/2001 al Tribunalului Brăila, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 224 din 12 februarie 2003.
Sentinţa civilă nr. 224 din 12 februarie 2003 a devenit irevocabilă în urma respingerii recursului declarat de reclamanta de faţă prin Decizia civilă nr. 732/R/2003 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.
În dovedirea acţiunii şi în apărare a fost admisă şi administrată proba cu acte şi interogatoriul pârâtei.
Reclamanta a depus un memoriu justificativ din anul 1986 privind sistematizarea liniilor de cale ferată în Portul Brăila, un memoriu tehnic, memoriu economic şi corespondenţa purtată cu fosta Î.P. Brăila.
Pârâta a solicitat proba cu actele ce au fost deja depuse în dosarul nr. 1219/2006.
Tribunalul Brăila, prin sentinţa nr. 928/FCOM din 12 decembrie 2007, a respins acţiunea, ca nefondată.
A obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 1.190 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, următoarele:
Părţile din prezenta cauză au încheiat, la data de 8 februarie 2000, o înţelegere consemnată într-un „Protocol", privind proprietatea liniilor de cale ferată aflate pe Platforma Portuară Brăila. În acest document sunt cuprinse, la pct. 2, şi cele 4 linii de cale ferată ce fac obiectul litigiului de faţă.
Actul intitulat „Protocol" a făcut obiectul unei acţiuni în anulare (dosarul nr. 6241/2002 al Tribunalului Brăila).
Prin sentinţa civilă nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 732/R/2003 a Curţii de Apel Galaţi, s-a constatat, cu putere de lucru judecat, că liniile de cale ferată din Portul Brăila au fost partajate în mod legal, în baza actului încheiat de părţi.
A mai constatat instanţa de fond că prezenta acţiune în revendicare poartă între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect, dar o cauză juridică diferită în raport cu aceea care a făcut obiectul dosarului nr. 6241/2002 al Tribunalului Brăila. Însă, în speţă, operează efectul pozitiv al lucrului judecat în ce priveşte sentinţa nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, astfel că aceea ce s-a constatat în sentinţa mai sus arătată nu poate fi contrazis printr-o hotărâre ulterioară.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel reclamanta CNCF C.F.R. SA Bucureşti, sucursala Regională CFR Galaţi, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Sentinţa apelată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii şi netemeiniciei, pentru următoarele motive:
Instanţa nu s-a pronunţat asupra ambelor capete de cerere ale acţiunii introductive de instanţă. Astfel reclamanta a formulat un capăt de cerere în constatare negatorie, şi un altul în revendicare, iar instanţa nu s-a pronunţat decât asupra celui de-al doilea capăt de cerere (în revendicare).
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 163 C. proc. civ., referitoare la excepţia puterii de lucru judecat.
Astfel, nu se poate reţine puterea de lucru judecat câtă vreme nu există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză. Or, însuşi judecătorul fondului a reţinut, în considerente, cauza diferită în prezenta cauză, în raport cu acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 6241/2001 al Tribunalului Brăila.
Mai mult, în dosarul nr. 6241/2001, reclamanta din cauza de faţă a investit instanţa cu o cerere în anularea actului numit „Protocol" cu motivarea că respectivul document a fost întocmit şi semnat de persoane care nu aveau calitatea de reprezentanţi ai părţii, iar instanţa s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii în anulare, fără a constata existenţa sau inexistenţa vreunui drept de proprietate. Totodată, a constatat că actul intitulat „Protocol" are caracter declarativ şi nu constitutiv de drepturi.
Un ultim motiv de apel vizează împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ, contrar prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Totodată, instanţa a respins o probă esenţială – expertiza în construcţii speciale căi ferate. Prin această probă reclamanta a încercat să dovedească că la efectuarea celor două expertize din cauza anterioară (contabilă şi topo), partea adversă s-a folosit doar de înscrisuri cu o vechime cuprinsă între 30 şi 100 de ani. Or, liniile ferate în discuţie au o vechime de maximum 20 de ani.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei prin Decizia nr. 48/A din 16 mai 2008, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Contrar celor susţinute prin motivele de apel, instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere din acţiunea introductivă de instanţă. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara a 4 linii de cale ferată şi să fie obligată pârâta să îi lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă aceste linii de cale ferată.
Instanţa de fond, prin dispozitiv, a respins acţiunea (cu cele două capete de cerere), ca nefondată. În considerente, a reţinut că operează puterea de lucru judecat a sentinţei nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, în raport cu ambele capete de cerere.
De altfel, capătul de cerere „în constatare negatorie" era inadmisibil, faţă de dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., care consacră caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizarea dreptului.
Acţiunea în constatare este deschisă proprietarului care se găseşte în posesia bunului, atunci când acestuia îi este necesară o hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască dreptul, dacă dovedeşte că acest drept îi este contestat de pârât.
În speţă, însă reclamanta nu este în posesia celor 4 linii de cale ferată. Aşa fiind, se constată nu numai faptul că reclamanta are calea acţiunii în realizarea dreptului (în revendicare) ci şi împrejurarea că a uzat de acţiunea în realizare (capătul al doilea de cerere).
Însă, atâta vreme cât reclamantei i s-a respins capătul de cerere în constatare negatorie, ca nefondat, instanţa de apel nu se va pronunţa asupra inadmisibilităţii acestuia, conform art. 111 C. proc. civ. Aceasta întrucât, în condiţiile art. 296 C. proc. civ., apelantei nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de apel referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 163 C. proc. civ., referitoare la excepţia puterii de lucru judecat, constată următoarele:
Prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 624/2001 al Tribunalului Brăila, reclamanta din prezenta cauză a solicitat anularea înscrisului intitulat „Protocol" încheiat la data de 8 februarie 2000, susţinând că acest act încalcă prevederile legale sub două aspecte: lipsa calităţii de reprezentanţi a persoanelor ce au încheiat actul în raport cu persoana juridică şi lipsa dreptului de proprietate al pârâtei asupra unora din imobilele ce au făcut obiectul actului.
Prin sentinţa nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, instanţa de fond, prin considerente, nu s-a mărginit să verifice condiţiile de formă şi calitatea de reprezentanţi a persoanelor ce au încheiat actul, ci a examinat „dacă cele două părţi fac dovada că au fost înainte de încheierea „Protocolului" proprietarele liniilor partajate prin acest act.
Pe baza probatoriilor administrate în acea cauză, instanţa de fond a concluzionat că „pârâta este proprietara liniilor menţionate la pct. 2 lit. a) – b)".
Faţă de cele mai sus arătate, în mod corect s-a reţinut, prin sentinţa apelată că hotărârea anterioară, deşi nu are autoritate de lucru judecat în raport cu prezenta cauză, în sensul existenţei triplei identităţi, prevăzută de art. 1201 C. civ., nu poate fi contrazisă printr-o hotărâre ulterioară.
Concret, prin hotărârea anterioară, instanţa a reţinut că înscrisul intitulat „Protocol" întruneşte toate condiţiile de validitate, întrucât printre altele, pârâta SC H. SA este într-adevăr proprietara liniilor de cale ferată partajate prin acel act.
Or, reclamanta, prin acţiunea de faţă, a solicitat să se constate că pârâta nu este proprietara acelor bunuri imobile şi, pe cale de consecinţă, să fie obligată să i le lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă.
Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că în situaţia în care, statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele statornicite printr-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de raport juridic. Este esenţial să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, astfel că judecătorul fondului a verificat dacă prin noua acţiune reclamanta nu urmăreşte acelaşi scop ca în primul proces şi, în mod corect, a reţinut identitatea scopului în cele două cauze, dispunând în consecinţă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs, reclamanta, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea acestuia, recurenta a precizat că instanţele au făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 1201 C. civ., datorită lipsei rolului activ în aflarea adevărului.
Astfel greşit s-a reţinut în apel că, prin sentinţa comercială nr. 732/R/2003 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi s-a constatat cu putere de lucru judecat că liniile de cale ferată din Portul Brăila, au fost partajate prin actul încheiat de părţi, situaţie ce nu poate fi reanalizată printr-o hotărâre anterioară.
Or, instanţele nu au verificat dacă persoanele care au semnat Protocolul aveau această competenţă dată de societate situaţie în care nu s-a făcut nicio cercetare judecătorească pentru aflarea adevărului, respingându-se nejustificat proba prin care s-a solicitat efectuarea unei expertize.
Recursul este nefondat.
În cauză nu se mai punea problema unei cercetări judecătoreşti, pe fondul cauzei pentru că s-a dat relevanţă situaţie de fapt în raport de care s-au lămurit raporturile juridice dintre părţi cu privire la chestiunile în litigiu, aşa cum ea rezultă din sentinţa nr. 224 din 12 februarie 2003 a Tribunalului Brăila, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului.
Aşa fiind s-a stabilit în litigiul respectiv, cu caracter irevocabil că pârâta este proprietara liniilor partajate prin Protocolul încheiat de pârâtă.
Instanţa de apel, nu a reţinut că în cauză există autoritate de lucru judecat conform art. 1201 C. civ., dar ceea ce s-a stabilit irevocabil cu privire la dreptul de proprietate privind bunurile în litigiu, nu mai poate fi pus în discuţie în acest litigiu, deoarece prin cele două acţiuni s-a urmărit acelaşi scop privind constatarea aceluiaşi drept de proprietate.
Cum instanţa de apel, a menţinut sentinţa, fără a reţine că în cauză există autoritate de lucru judecat, fără a face o aplicare greşită a textului legal mai sus menţionat, aceasta a pronunţat o decizie legală.
Aşa fiind reţinând că în cauză nu se poate reţine că Decizia atacată este afectată de nelegalitatea invocată, pentru cele ce preced în baza art. 312 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, cu obligarea recurentei la cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA, sucursala Regională C.F.R. Galaţi împotriva deciziei nr. 48/A din 16 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 7.140 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC H. SA Brăila.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1209/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1214/2009. Comercial → |
|---|
