ICCJ. Decizia nr. 1214/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1214/2009
Dosar nr. 24602/3/2007
Şedinţa publică din 8 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 iulie 2007, reclamanta ARSTA R. RA l-a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate încetarea contractului de asociere din 21 aprilie 1993, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 2618 din 25 februarie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea formulată de reclamantă şi a constatat încetate efectele contractului de asociere din 1993, obligându-l pe pârât la plata sumei de 19,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că efectele contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi au încetat odată cu finalizarea construcţiei, exploatarea distinctă a acesteia şi lipsa unei activităţi comune a ambelor părţi.
Prin Decizia comercială nr. 418 din 17 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârât împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Între părţi nu s-a încheiat nicio convenţie cu privire la continuarea asocierii şi după finalizarea construcţiei, prin desfăşurarea unor activităţi comune.
Taxa de concesionare a terenului pe care intimata era obligată iniţial să o achite în conformitate cu art. 18 din contractul de asociere este în prezent percepută în baza contractului de concesiune încheiat între părţi, respectiv contractul de concesiune din 13 noiembrie 2007, care prevede redevenţa anuală a concesiunii.
Odată ce contractul de asociere în participaţiune a încetat ca urmare a realizării scopului acestuia, precum şi având în vedere faptul că părţile nu desfăşoară activităţi comune generatoare de profit, societatea reclamantă intimată nu mai are obligaţia de a achita o cotă parte din profitul minim garantat.
Împotriva deciziei Curţii de Apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamantă.
Recurentul - pârât critică hotărârea instanţei de apel, susţinând că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, pronunţând în acest sens o hotărâre lipsită de temei legal ori dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, întrucât părţile au stipulat la art. 5 din contract faptul că durata asocierii este pe toată durata existenţei construcţiei, iar la art. 3 din actul adiţional că „celelalte prevederi ale Contractului de asociere din 1993 rămân neschimbate", or, din aceste prevederi contractuale reiese fără putinţă de tăgadă voinţa reală a părţilor şi anume aceea de a continua asocierea, cât şi subzistenţa obligaţiei de plată a profitului minim garantat, de către reclamantă.
Pe de altă parte, interpretarea greşită pe care instanţa a dat-o actului juridic reiese şi din faptul că nici contractul de asociere şi nici actul adiţional nu stipulează încetarea contractului dintre părţi, acţiunea reclamantei având ca scop sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
Invocarea de către recurentul-pârât a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiată, întrucât critica formulată sub acest aspect nu se regăseşte în cerinţele impuse de textul legal invocat, drept temei care să justifice modificarea hotărârii atacate.
Aceasta, deoarece instanţele care s-au pronunţat nu au schimbat natura actului juridic dedus judecăţii, iar prin interpretarea contractului nu a fost alterată în niciun mod substanţa actului, respectiv contractului în discuţie.
Astfel, se constată că obiectul contractului de asociere, încheiat între părţi l-a constituit terminarea execuţiei lucrărilor de construcţii, punerea în funcţiune şi exploatarea distinctă de către părţile contractante a blocului, aşa încât instanţele au reţinut în mod judicios că, după finalizarea lucrărilor de construcţie şi darea imobilului în exploatare, contractul de asociere a încetat în baza art. 1523 pct. 2 C. civ., deoarece finalitatea urmărită de către partenerii contractuali ai asocierii o reprezintă exploatarea distinctă a imobilului şi nu menţinerea unei stări de indiviziune pe toată durata existenţei construcţiei.
De altfel, recurentul - pârât a recunoscut în mod expres, la interogatoriu, faptul că nu mai are niciun fel de activităţi comune cu intimata - reclamantă, decurgând din contractul de asociere care face obiectul cauzei, existenţa activităţilor comune fiind de esenţa contractului de asociere.
Astfel fiind, în mod corect instanţa de apel, în soluţionarea apelului pârâtului, a constatat intervenirea încetării efectelor contractului de asociere în participaţiune, menţinând ca temeinică şi legală soluţia pronunţată de prima instanţă.
Cât priveşte terenul aferent imobilului, de vreme ce taxa de concesionare a terenului, pe care reclamanta era obligată s-o achite conform art. 18 din contractul de asociere este percepută în prezent în baza contractului de concesiune din 2007, se poate concluziona că această împrejurare echivalează cu o recunoaştere a încetării raporturilor juridice izvorâte din contractul de asociere în participaţiune.
În consecinţă, se constată că în mod corect instanţele au reţinut că, având în vedere finalizarea clădirii, contractul de asociere a încetat să mai producă efecte juridice, ca urmare a realizării scopului acestuia, iar intimata - reclamantă nu mai este obligată de a achita profitul minim garantat.
În ce priveşte motivul de recurs, întemeiat de pârât pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., fără a indica ce dispoziţii legale au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel, va fi de asemenea respins şi va fi menţinută Decizia Curţii de Apel, ca fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, astfel cum rezultă din cele mai sus arătate.
Drept urmare, având în vedere că pârâtul nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. să justifice modificarea sau desfiinţarea deciziei Curţii de Apel, aceasta va fi menţinută şi se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei comerciale nr. 418 din 17 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 8 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1211/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1215/2009. Comercial → |
|---|
