ICCJ. Decizia nr. 1229/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1229/2009
Dosar nr. 2275/85/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 iunie 2007 reclamanta SC M.P. SRL Sibiu cheamă în judecată pe pârâta SC A.D.O. SA Sibiu solicitând instanţei constatarea nulităţii contractului de închiriere nr. 284 din 11 martie 1999.
La 11 septembrie 2007 pârâta formulează cerere reconvenţională solicitând instanţei să constate că a intervenit rezilierea contractului de închiriere în litigiu datorită neîndeplinirii obligaţiei de plată a chiriei.
Prin sentinţa civilă nr. 2682/C din 21 decembrie 2007 Tribunalul Sibiu, secţia comercială, de contencios administrativ, admite acţiunea comercială formulată de reclamantă, constată nulitatea contractului de închiriere din 11 martie 1995 încheiat de părţi şi respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă, reţinând, cu privire la acţiunea principală, că reclamanta s-a aflat în error in substantiam, fiind în eroare asupra suprafeţei de teren închiriate, eroare care atrage sancţiunea nulităţii relative a contractului, reclamanta crezând că închiriază o altă suprafaţă de teren decât cea aferentă construcţiilor cumpărate de ea de la pârâtă prin contractul din 1995; cu privire la cererea reconvenţională instanţa reţine că potrivit art. 4 alin. (2) din contractul de închiriere în litigiu chiriaşul - reclamanta pârâtă reconvenţional - a achitat proprietarului - pârâta reclamantă reconvenţional – cu anticipaţie suma de 8.564.400 lei reprezentând chirie pentru suprafeţele închiriate pe perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 1998, pârâta - reclamantă reconvenţional fiind şi în posesia unui titlu executoriu pentru a încasa chiria pentru suprafaţa închiriată reprezentat de sentinţa civilă nr. 70 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Sibiu, menţinută prin Decizia nr. 615/2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, hotărâre prin care s-a admis acţiunea acesteia prin care a solicitat obligarea reclamantei pârâte reconvenţional la plata sumei de 28.000.000 lei (rol) reprezentând chirie în baza contractului de închiriere din 1999.
Prin Decizia comercială nr. 56/A din 25 aprilie 2008 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, admite în parte apelul pârâtei declarat împotriva sentinţei primei instanţe pe care o modifică în parte şi respinge acţiunea reclamantei, menţinând restul dispoziţiilor din sentinţa atacată.
Reţine instanţa de apel, pentru a decide astfel, că atât din formularea capătului de cerere privitor la nulitate, cât şi din conţinutul obiectului cererii privitoare la nulitatea contractului de închiriere din 11 martie 1999, ca şi din întâmpinarea formulată în apel rezultă că reclamanta invocă o eroare asupra identităţii obiectului contractului, respectiv asupra identităţii terenului închiriat, eroare distructivă de voinţă, sancţionată cu nulitatea absolută, astfel că prima instanţă a fost în eroare asupra obiectului cererii reclamantei atunci când a stabilit că în speţă se solicită a se sancţiona o eroare asupra substanţei lucrului închiriat ca viciu de consimţământ cu nulitate relativă; mai reţine instanţa de apel şi că reclamanta nu se află într-o astfel de eroare, întrucât în art. 2 al contractului în litigiu se face vorbire despre terenul dat în folosinţă proprietarului activului cumpărat, iar în art. 3 se precizează că durata contractului se întinde până la soluţionarea condiţiilor cumpărării de către chiriaş a acestei suprafeţe, condiţii prevăzute de HG nr. 55/1995 şi OUG nr. 88/1997. Cu privire la cererea reconvenţională instanţa de control judiciar menţine soluţia primei instanţe reţinând că dreptul de opţiune între acţiunea în realizarea prestaţiei şi acţiunea în reziliere s-a epuizat cu ocazia primei judecăţi, pârâta apelantă neprecizând, de altfel, nici cuantumul sumei datorate cu titlu de chirie şi nici perioada de neplată a acesteia.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. admiterea acestuia, cu cheltuieli de judecată, şi, în principal, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la aceeaşi instanţă de apel sau altei instanţe din ţară de acelaşi grad, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate şi menţinerea sentinţei primei instanţe.
În fundamentarea recursului său recurenta reclamantă critică instanţa de apel pentru greşita interpretare a clauzelor contractului de închiriere în litigiu, instanţa ignorând că dezmembrarea terenului deţinut de intimată s-a realizat abia la 16 august 2000, recurentei atribuindu-se numai 6.738 mp cu încălcarea înţelegerii contractuale din anexa la contract potrivit căreia trebuia să i se vândă o suprafaţă de 11.246 mp, precum şi că dreptul de folosinţă asupra terenului aferent construcţiilor cumpărate i s-a atribuit prin contractul de vânzare - cumpărare din 23 martie 1995, astfel că nu ar fi avut niciun interes să încheie ulterior un contract de închiriere a aceluiaşi teren. Recurenta reproşează, de asemenea, instanţei de apel faptul de nu ar fi luat în considerare depoziţiile martorilor audiaţi în cauză din care reiese nevoia recurentei de a avea un teren suplimentar necesar gospodăriei anexe ce impunea o cantitate mare de masă verde, precum şi neanalizarea celui de al doilea motiv de nulitate privind existenţa unui obiect determinat faţă de realitatea că la data încheierii contractului contestat suprafaţa totală de teren proprietate a intimatei nu fusese dezmembrată.
În opinia recurentei reţinerea eronată a stării de fapt şi analizarea eronată a clauzelor contractului de închiriere în litigiu face ca hotărârea instanţei de apel să fie pronunţată cu greşita aplicare a legii în materie.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului reclamantei ca nefondat, criticile avansate de recurentă nefiind formulate prin prisma problemelor de drept ce privesc motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reprezentând de fapt o dezvoltare a motivelor ce au stat la baza acţiunii introductive de instanţă, iar contractul de închiriere contestat fiind încheiat – conform art. 3 - pentru o durată de 6 luni cu începere de la data semnării şi până la soluţionarea condiţiilor cumpărării de către chiriaş a suprafeţei închiriate fiind deci un contract ajuns la termen, punându-se problema lipsei interesului recurentei pentru constatarea nulităţii acestuia.
Examinând recursul recurentei reclamante prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta nu este fondat. În acest sens se reţine că nu sunt fondate criticile întemeiate pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. invocat întrucât instanţa de apel a dat o corectă interpretare clauzelor contractului de închiriere reţinând întemeiat că prin contractul de închiriere în litigiu recurenta reclamantă a închiriat suprafaţa de teren pe care urma să o poată cumpăra după îndeplinirea condiţiilor prevăzute de HG nr. 55/1998 şi OUG nr. 88/1997, ca urmare a contractului din 23 martie 1995 prin care devenise proprietarul activului situat pe aceeaşi C.F.
Cât priveşte cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că recurenta nu indică dispoziţiile de lege pe care instanţa de apel le-ar fi aplicat greşit, o eventuală reţinere eronată a stării de fapt neputând fi calificată ca o încălcare de lege câtă vreme nu se precizează care este legea înfrântă. Mai mult, se constată că potrivit art. 3 din contractul de închiriere constatarea nulităţii căruia este cerută de reclamanta recurentă a fost încheiat la 11 martie 1999 pentru o durată de şase luni, recurenta nedovedind că acesta ar fi fost prelungit prin acordul părţilor, astfel că nu se poate reţine nici interesul actual al acesteia pentru constatarea nulităţii contractului ajuns la termen.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei declarat împotriva deciziei instanţei de apel, decizie legală şi temeinică, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M.P. SRL Sibiu împotriva deciziei nr. 56/A din 25 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1226/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1230/2009. Comercial → |
|---|
