ICCJ. Decizia nr. 1233/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1233/2009
Dosar nr. 8579/30/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 2007 reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Timişoara cheamă în judecată pe pârâta SC S.J. SRL Timişoara solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la plata debitului în cuantum total de 227.819 lei, reprezentând diferenţă de chirie calculată conform H.C.L. nr. 42/2000 pentru perioada 1 ianuarie 2001 - 28 februarie 2003 în sumă de 36.568 lei, majorări de întârziere în sumă de 189.057 lei pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 octombrie 2007 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 2.194 lei datorate pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, aferente contractelor de închiriere din 1999, cu privire la spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Timişoara, înscris în C.F. Timişoara, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 73 din 1 februarie 2008 Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite în parte acţiunea reclamanţilor având ca obiect obligaţia de a face şi obligă pe pârâtă la plata sumei de 36.568 lei reprezentând chirie restantă şi a sumei de 219,4 lei penalităţi de întârziere, respingând în rest pretenţiile, reţinând - în acest sens – că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune este de 3 ani, întrucât locatorul nu apare în cauză în calitate de organ fiscal pentru recuperarea unor creanţe bugetare, termen care curge de la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv data de 31 decembrie 2004 până la care pârâta putea să-şi achite diferenţa de chirie fără majorări şi penalităţi de întârziere, dată faţă de care introducerea acţiunii la 20 noiembrie 2007 este făcută în termen, că potrivit art. 4 din contractul de închiriere chiria lunară urma a fi reactualizată, pe durata derulării acestuia, prin Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timişoara, că plata penalităţilor de întârziere de 5 % pe zi a fost limitată prin voinţa părţilor - conform art. 6 din contractul de închiriere – la o perioadă de maxim 30 zile, că pârâta nu poate fi obligată şi la plata majorărilor de întârziere întrucât Primăria ca parte în contractul de închiriere în litigiu, nu acţionează în calitate de organ al administraţiei de stat, raporturile juridice între părţi fiind guvernate de dispoziţiile şi clauzele cuprinse în contract, cu respectarea prevederilor art. 969 C. civ.
Prin Decizia civilă nr. 98 din 20 mai 2008 Curtea de Apel Timişoara respinge apelurile declarate de părţi împotriva sentinţei primei instanţe, reţinând, cu privire la apelul reclamanţilor, că în mod judicios prima instanţă a stabilit că dreptul la acţiune al reclamanţilor s-a născut la data de 31 decembrie 2004 până la care pârâta ar fi putut să achite diferenţa de chirie fără majorări şi penalităţi, conform H.C.L.M.T. nr. 13 din 27 ianuarie 2004, precum şi că în mod corect a făcut aplicare dispoziţiilor art. 6 din contract limitând penalităţile de întârziere datorate la perioada de 30 de zile calendaristice. Cu privire la apelul pârâtei instanţa reţine că şi acesta este neîntemeiat faţă de dispoziţiile H.C.L.M.T. nr. 13 din 27 ianuarie 2004 care a acordat chiriaşilor posibilitatea de a achita diferenţa de chirie pentru perioada 2001 - 28 ianuarie 2003 fără majorări şi penalităţi de întârziere, dacă îşi îndeplinesc respectiva obligaţie până la data de 31 decembrie 2004, dată care reprezintă şi momentul naşterii dreptului reclamanţilor la acţiune, că reclamanta Primăria Municipiului Timişoara a făcut dovada respectării dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. invitând pe pârâtă la conciliere, astfel că, acţiunea reclamanţilor nu este prematură, precum şi că în mod corect prima instanţă a dat eficienţă prevederilor H.C.L.M.T nr. 13 din 27 ianuarie 2004 şi dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 6 din contractul încheiat între părţi.
Împotriva deciziei de mai sus ambele părţi declară recurs.
Invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. reclamanţii - recurenţi solicită admiterea recursurilor, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului lor împotriva sentinţei primei instanţe şi admiterea acţiunii lor aşa cum a fost formulată, susţinând în esenţă, în fundamentarea recursului lor, că instanţa a interpretat greşit contractul dintre părţi al cărui art. 6 a fost modificat prin H.C.L.M.T. nr. 182/2001 în sensul că penalitatea se stabileşte la 0,5 % pe zi de întârziere fără limitarea perioadei la 30 de zile, astfel că penalităţile şi majorările de întârziere se datorează până în ziua plăţii, precum şi că aceasta a făcut o eronată aplicare a dispoziţiilor OG nr. 92 din 24 decembrie 2003 ignorând că intimata - pârâtă datorează atât penalităţi de întârziere cât şi dobânzi.
Cu invocarea prevederilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. recurenta - pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului său împotriva sentinţei instanţei de fond şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamanţilor.
În fundamentarea recursului său recurenta - pârâtă critică instanţa de apel pentru a fi reţinut eronat că reclamanţii - intimaţi ar fi îndeplinit, prealabil formulării acţiunii lor, procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. în condiţiile în care abia în cursul procesului, la 28 ianuarie 2008, i s-a remis un extras de cont cu menţionarea sumelor pretinse şi cu precizarea că respectivul extras de cont constituie conciliere conform procedurii arbitrale, precum şi pentru greşita interpretare a actului dedus judecăţii faţă de faptul că prin contractele de vânzare - cumpărare din 2 septembrie 2003 a devenit proprietara spaţiilor anterior deţinute în baza contractelor de închiriere în litigiu, astfel că nu mai datora nicio chirie de la data menţionată. Recurenta - pârâtă critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la determinarea momentului de la care curge termenul de prescripţie de 3 ani, instanţa ignorând că prin anexa de la fiecare contract de vânzare - cumpărare a spaţiilor în cauză recurenta - pârâtă s-a obligat la plata diferenţei de chirie aferente fiecărui contract anterior de închiriere pentru perioada 1 ianuarie 2000 - 28 februarie 2003, astfel că dreptul reclamanţilor la formularea acţiunii cu privire la chiria restantă s-a născut la data de 2 septembrie 2003 şi nu la data de 31 decembrie 2004 cum eronat a reţinut instanţa criticată, astfel că la data de 20 noiembrie 2007, data formulării acţiunii, termenul de prescripţie era demult împlinit.
Prin întâmpinarea depusă la dosar recurenta pârâtă - intimată solicită respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat.
Examinând recursurile declarate împotriva deciziei instanţei de apel prin prisma motivelor invocate de recurenţi se constată că recurenta - pârâtă reiterează în recursul său excepţia prescrierii dreptului la acţiune al reclamanţilor - intimaţi, excepţie pe care a invocat-o în toate fazele procesului de faţă.
Dând eficienţă dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. şi examinând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor intimaţi în cauza de faţă se constată că aceasta este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie de 3 ani, corect reţinut de instanţele anterioare ca incident în cauză, curge de la data naşterii dreptului la acţiune. Faţă de obligaţia asumată de recurenta - pârâtă prin anexele la contractele de vânzare - cumpărare din 2 septembrie 2003 încheiate de pârâta - recurentă cu reclamantul Municipiul Timişoara cu privire la spaţiile deţinute anterior, ca locatară, în baza contractelor de închiriere din 1999, de a plăti diferenţa de chirie stabilită în temeiul H.C.L.M.T. nr. 42/2000 şi în conformitate cu H.C.L.M.T. nr. 92 din 22 aprilie 2003, diferenţă de chirie care are în vedere aceeaşi perioadă la care se referă reclamanţii în acţiunea introductivă de instanţă, cum rezultă şi din procesele - verbale încheiate la 7 iulie 2003 cu ocazia negocierii vânzării spaţiilor în litigiu, se reţine că dreptul reclamanţilor de a pretinde pârâtei - recurente pe cale de acţiune în justiţie plata respectivelor sume s-a născut la data de 3 septembrie 2003 şi nu la data de 31 decembrie 2004, cum eronat au stabilit instanţele de apel şi de fond, iar prin raportare la data menţionată - 3 septembrie 2003 - introducerea acţiunii reclamanţilor la data de 20 noiembrie 2007 s-a făcut după împlinirea termenului de prescripţie la 3 septembrie 2006.
Faţă de cele de mai sus se reţine că instanţa de apel, care a confirmat soluţia instanţei de fond, a pronunţat Decizia cu greşita aplicare a legii, respectiv a art. 1 raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ignorând că acţiunea reclamanţilor a fost înregistrată după împlinirea termenului de prescripţie.
Cum faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. admiterea excepţiei prescrierii dreptului la acţiune al reclamanţilor face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., urmează a fi admis recursul pârâtei şi respins ca nefondat recursul reclamanţilor împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, care urmează a fi modificată în parte în sensul că urmează a fi admis apelul pârâtei împotriva sentinţei primei instanţe, care urmează a fi schimbată în tot în sensul că acţiunea reclamanţilor va fi respinsă ca fiind prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul reclamanţilor Municipiul Timişoara prin Primar, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 98 din 20 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Admite recursul pârâtei SC S.J. SRL Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Modifică în parte Decizia în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi împotriva sentinţei nr. 73 din 1 februarie 2008 a Tribunalului Timiş, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor, ca fiind prescrisă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1231/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1234/2009. Comercial → |
|---|
