ICCJ. Decizia nr. 1244/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1244/2009
Dosar nr. 9150/30/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 400 din 13 iunie 2008 pronunţată în dosar nr. 9150/30/2007 al Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe calea dreptului comun, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. şi în consecinţă s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii Municipiul Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva pârâtei SC S. SRL Timişoara având ca obiect obligarea acesteia la plata sumei de 150.766 lei cu titlu de diferenţă chirie, penalităţi şi majorări de întârziere.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei anterior menţionată, reprezentând diferenţă de chirie calculată conform H.C.L. nr. 42/2000 pentru perioada 1 ianuarie 2001 – 28 februarie 2003, precum şi majorări şi penalităţi de întârziere aferente, datorate de pârâtă în temeiul contractului de închiriere din 1999 pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat administrativ în Timişoara.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul soluţionând conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia invocată de pârâtă privind inadmisibilitatea acţiunii pe calea dreptului comun – în considerarea caracterului de creanţe fiscale a sumelor din litigiu – a respins această excepţie cu motivarea că izvorul pretenţiilor îl constituie contractul de închiriere dintre părţi, astfel încât aplicabilitatea Codului de procedură fiscală este exclusă, litigiul fiind guvernat de dispoziţiile legii civile şi nu de cele ale dreptului fiscal.
În privinţa inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă în temeiul dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., prima instanţă a concluzionat însă că aceasta este întemeiată în condiţiile în care în speţă sunt incidente aceste prevederi legale având în vedere caracterul comercial şi evaluabil în bani al cauzei, iar reclamanţii nu au efectuat procedura prealabilă a concilierii directe anterior introducerii cererii de chemare în judecată.
În acest sens, arată Tribunalul, înştiinţarea de plată emisă de reclamanţi din data de 30 aprilie 2007 – acţiunea fiind înregistrată la data de 27 decembrie 2007 – prin care pârâta este invitată ca în termen de 15 zile să achite chiria restantă, nu întruneşte elementele unei convocări la conciliere directă, mai ales că nu există nici dovada comunicării către pârâtă.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 177 din 2 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, cu motivarea că deşi reclamanţii au formulat critici în privinţa fondului raporturilor juridice dintre părţi, controlul judiciar nu poate depăşi – chiar în considerarea caracterului devolutiv al apelului – limitele judecăţii desfăşurate de prima instanţă, care aplicând corect dispoziţiile art. 7202 C. proc. civ. a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii constatând că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă a concilierii directe.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii Municipiul Timişoara, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor, după reluarea integrală a motivelor din cererea de chemare în judecată precum şi a criticilor din apel, care de asemenea vizează fondul cauzei, recurenţii invocă şi faptul că prin adresele din 28 februarie 2005 şi 30 martie 2007 şi respectiv 30 aprilie 2007 pârâta a fost invitată să achite sumele restante în termen de 15 zile din momentul înştiinţării, însă aceasta nu a dat curs solicitării şi nici nu a contestat adresele, ceea ce echivalează cu acceptarea tacită a sumelor din litigiu.
Analizând recursul formulat, cu precizarea că vor fi examinate doar criticile referitoare la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii derivate din aplicarea greşită a prevederilor art. 7201 C. proc. civ., nu şi cele privind fondul litigiului, care, de altfel, nu a fost examinat de instanţele anterioare Curtea constată că nu este întemeiat.
Astfel, în considerarea caracterului comercial şi evaluabil în bani a cauzei deduse judecăţii, se impunea anterior introducerii cererii de chemare în judecată, ca reclamanţii să efectueze procedura concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Deşi, recurenta nu contestă necesitatea îndeplinirii acestei formalităţi, consideră că înştiinţările de plată prin care intimatei i s-a pus în vedere să achite în termen de 15 zile sumele pretins datorate, au semnificaţia îndeplinirii acestei cerinţe.
Sub acest aspect, corect au argumentat ambele instanţe că, chiar şi în ipoteza în care aceste înştiinţări ar putea fi interpretate drept o încercare de soluţionare a litigiului prin conciliere directă, conform art. 7201 alin. (1) C. proc. civ., celelalte cerinţe constând în comunicarea actelor doveditoare ale pretenţiilor prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol şi respectiv dovada înmânării acestor înscrisuri lipsesc, astfel încât admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii a fost întemeiată.
Prin urmare, constatând că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. întrucât soluţionarea excepţiei este în acord cu prevederile art. 7201 C. proc. civ., iar critica vizând interpretarea greşită a fondului actului juridic dedus judecăţii nu se verifică în condiţiile în care raporturile juridice substanţial nu au făcut obiectul judecăţii în faţa instanţelor anterioare, Curtea va respinge recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Fiind în culpă procesuală în temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenţii vor fi obligaţi şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 lei către intimată reprezentând onorariu avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara, prin Primar, Primăria Municipiului Timişoara, Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei nr. 177/A/COM din 2 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenţii - reclamanţi la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă SC S. SRL Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1242/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1246/2009. Comercial → |
|---|
