ICCJ. Decizia nr. 1250/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1250/2009
Dosar nr. 10118/1/2008
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 269 din 29 ianuarie 2007 pronunţată în dosar nr. 8773/105/2006 al Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC E.D. SA Mintia împotriva pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploieşti pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.769.240,86 lei cu titlu de penalităţi de întârziere ce urmează a fi reactualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că pârâta nu poate fi obligată la plata acestei sume deoarece achitarea facturilor emise de reclamantă în temeiul contractelor de furnizare a energiei electrice din 20 decembrie 2002 şi din 2004 s-a făcut conform ratei de alocare stabilită de A.N.R.E.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 121 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în baza aceloraşi considerente avute în vedere şi de Tribunal.
Prin Decizia nr. 69 din 17 ianuarie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC E.D. SA Mintia şi a dispus în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru examinarea litigiului prin prisma raporturilor juridice dintre părţi materializate în contractele încheiate şi invocate drept izvor al pretenţiilor deduse judecăţii.
În rejudecare prin Decizia nr. 193 din 14 octombrie 2008 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul reclamantei şi modificând sentinţa primei instanţe a admis acţiunea reclamantei cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 1.769.240,86 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Pentru a proceda în acest mod instanţa de control judiciar a reţinut că deşi Tribunalul a stabilit corect starea de fapt în sensul că între părţi s-au încheiat mai multe contracte de vânzare - cumpărare a energiei electrice pe care reclamanta a livrat-o pârâtei, pentru cares-au emis facturi ce au fost achitate cu întârziere, a concluzionat eronat că pârâta nu avea obligaţia de a respecta modalitatea de plată din contracte ci Decizia nr. 935/2002 emisă de A.N.R.E.
Conform art. 969 C. civ. convenţia părţilor are putere de lege în privinţa obligaţiilor asumate iar modificarea clauzelor este posibilă doar prin voinţa acestora şi nu prin Decizia A.N.R.E., motiv pentru care s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.
Dar, arată instanţa de apel, nu este justificat cumulul acestora cu rata inflaţiei în condiţiile lipsei dovezilor care să ateste faptul că prejudiciul suferit de reclamantă este mai mare decât cel evaluat anticipat de părţi, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părţi.
Reclamanta SC E.D. SA Mintia invocând motive de nelegalitate întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 299 şi art. 304 pct. 10 C. proc. civ. critică Decizia în privinţa faptului că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere referitoare la reactualizarea sumei datorate şi la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 35.876 lei ocazionate de desfăşurarea litigiului la cele trei instanţe de judecată.
Pârâta SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploieşti, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. arată în dezvoltarea motivelor că Decizia este nelegală fiind întemeiată doar pe dispoziţiile contractelor încheiate între părţi, nu şi pe Decizia A.N.R.E. prin care a fost reglementat modul de efectuare a plăţii energiei electrice conform ratei de alocare stabilite de operatorul comercial.
De asemenea, arată recurenta a fost ignorată prevederea contractuală conform căreia eventualele litigii născute între părţi privind executarea obligaţiilor asumate şi care nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi supuse spre soluţionare la A.N.R.E., ceea ce evidenţiază o dată în plus incidenţa reglementărilor acestei entităţi, pe care de altfel le-a respectat, motiv pentru care nelegal a fost obligată la plata penalităţilor de întârziere.
Analizând recursul reclamantei formulată prin prisma motivelor invocate, Curtea constată cu aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. că dezvoltarea acestora corespunde temeiului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Din această perspectivă se va reţine că este inexactă susţinerea recurentei în sensul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind reactualizarea sumei datorate, în condiţiile în care din considerentele deciziei rezultă că acest petit a fost respins cu motivarea că prin clauza penală părţile au stabilit anticipat cuantumul daunelor interese datorate de debitor pentru ipoteza executării cu întârziere a obligaţiilor asumate, însă nu se justifică cumulul acestora cu rata inflaţiei, în lipsa dovezilor privind existenţa unui prejudiciu într-un cuantum superior.
Este reală însă critica în privinţa omisiunii instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată motiv pentru care raportat la împrejurarea că apelul reclamantei a fost admis, aceasta era îndreptăţită conform art. 274 C. proc. civ. şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 35.876 lei în toate fazele procesuale, sens în care se va admite recursul reclamantei şi se va modifica Decizia instanţei de apel.
Referitor la recursul formulat de pârâtă, Curtea constată că în mod corect instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 969 C. civ. deoarece izvorul pretenţiilor deduse judecăţii îl constituie contractele încheiate între părţi, în conţinutul cărora, de altfel se face trimitere la reglementările A.N.R.E. în domeniu, ceea ce nu a împiedicat însă contractanţii să stabilească şi penalităţi de întârziere în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale cu privire la modalităţile de plată.
Faţă de aceste clauze care nu au fost modificate de părţi pe durata derulării contractelor în litigiu nu poate fi acceptată interpretarea recurentei pârâte în sensul că deciziile A.N.R.E. ar fi de natură să o exonereze de răspundere contractuală pentru ipoteza în care nu-şi execută întocmai obligaţiile asumate.
În ceea ce priveşte ignorarea de către instanţa de apel a concluziilor raportului de expertiză referitoare la modul de respectare de către pârâtă a deciziilor A.N.R.E. se impune precizarea că aceasta constituie o critică de netemeinicie, care nu poate fi examinată de instanţa de recurs deoarece nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., iar art. 3041 C. proc. civ., deşi invocat de recurentă nu este incident speţei.
În consecinţă, recursul pârâtei este nefondat şi va fi respins ca atare conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul reclamantei SC E.D. SA Mintia împotriva deciziei nr. 193 din 14 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia în parte, în sensul că obligă intimata - pârâtă şi la plata sumei de 35.876 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Respinge ca nefondat recursul pârâtei SC F.F.E.E.E.F.M.N. SA Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1249/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1251/2009. Comercial → |
|---|
