ICCJ. Decizia nr. 1253/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1253/2009
Dosar nr. 5904/1/2008
Şedinţa publică din 9 aprilie 2009
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 2002 reclamanta SC O. SA Rădăuţi cheamă în judecată pe pârâtul Municipiul Rădăuţi, prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să oblige pe pârât să-i predea în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul – construcţie parter şi etaj – situat în municipiul Rădăuţi, având destinaţia „Magazin alimentar" (parterul) şi „Bibliotecă" (etajul).
Prin sentinţa civilă nr. 3778 din 22 decembrie 2003 Judecătoria Rădăuţi admite acţiunea reclamantei şi obligă pe pârât să predea reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul în litigiu, cu 25.695.000 lei (rol) cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului.
Prin Decizia nr. 2004 din 25 iunie 2004 Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, respinge ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinţei primei instanţe.
Prin Decizia nr. 1998 din 24 noiembrie 2005 Curtea de Apel Suceava admite recursul declarat de pârât împotriva deciziei instanţei de apel, casează ambele hotărâri şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, contestaţia în anulare formulată de reclamantă împotriva acestei decizii fiind respinsă ca nefondată prin Decizia nr. 709 din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Prin sentinţa nr. 2975 din 25 octombrie 2006 Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, admite cererea reclamantei şi obligă pe pârât să predea reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul în cauză, cu 2.569 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinţei de mai sus este respins ca nefondat prin Decizia nr. 91 din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, cu 1.500 lei cheltuieli de judecată în sarcina apelantului.
Prin Decizia nr. 2165 din 17 iunie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, respinge ca nefondat recursul pârâtului împotriva deciziei instanţei de apel.
Împotriva deciziei instanţei de recurs pârâtul formulează cerere de revizuire solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. admiterea acesteia cu consecinţa rejudecării recursului.
În fundamentarea cererii sale revizuientul critică instanţele pentru a fi reţinut eronat situaţia de fapt, imobilul revendicat pe de o parte fiind situat la alt număr, iar pe de altă parte, aflându-se în domeniul public al judeţului Suceava şi implicit al municiupiului Rădăuţi cât priveşte „biblioteca", iar „magazinul alimentar" neexistând în evidenţele contabile ale revizuientului, ci în cele ale intimatei - reclamante.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea cererii de revizuire pentru neîntrunirea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. invocate de revizuient.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că prin Decizia a cărei revizuire se cere instanţa de recurs a respins ca nefondat recursul declarat de pârât – revizuientul de faţă – împotriva deciziei instanţei de apel.
Ori, potrivit temeiului invocat de revizuient, respectiv potrivit prevederilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere dacă dispozitivul respectivei hotărâri cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
În motivarea cererii sale revizuientul nu arată care sunt dispoziţiile, potrivnice, imposibil de a fi aduse la îndeplinire, conţinute de dispozitivul deciziei atacate, ci reproşează instanţelor – inclusiv instanţei de recurs – o eronată stabilire a situaţiei de fapt cu privire la imobilul revendicat, aspecte ce exced motivului de revizuire invocat.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. cererea de revizuire a deciziei instanţei de recurs formulată de revizuientul pârât urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul Municipiul Rădăuţi, prin Primar, împotriva deciziei nr. 2165 din 17 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1251/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1266/2009. Comercial → |
---|