ICCJ. Decizia nr. 1283/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1283/2009
Dosar nr. 18930/3/2006
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 26 mai 2006, cu modificările ulterioare, reclamanta F.R.F. a chemat în judecată pârâta, CN L.R. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 18.615.124,18 ron, reprezentând cota de 20% din încasările din pronosticurile sportive în anii 2003, 2004 şi 2005, cuvenite în temeiul art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 14475 din 4 decembrie 2007 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 17.140.124,18 ron, precum şi cheltuielile de judecată în sumă de 177.592,75 ron.
În pronunţarea sentinţei s-a reţinut că art. 21 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 este aplicabil în sensul că cota de 20% se referă la toate încasările pentru pariuri sportive şi pronosticuri sportive – Pronosport şi Pariloto – fără distincţie între meciuri din campionatul intern sau campionatul internaţional.
Instanţa a înlăturat susţinerile pârâtei în sensul că finanţarea a 20% din încasări se aplică numai pronosticurilor sportive, prin Pronosport, reţinând că în legislaţie nu se face nicio distincţie între pariu sportiv şi pronostic sportiv, cele două noţiuni, fiind similare, neexistând nicio diferenţă de regim juridic.
Ca urmare, pârâta datorează pe perioada neprescrisă, plata a 20% din încasări atât la jocul Pronosport cât şi Pariloto.
Expertiza contabilă după verificarea documentaţiei contabile a stabilit suma ce reprezintă finanţarea cu 20% din încasările realizate de pârâtă din care s-au dedus sumele achitate prin convenţiile intervenite între părţi.
Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială prin Decizia nr. 400 din 13 octombrie 2008, sentinţa atacată fiind schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
S-a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond a considerat greşit că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 se aplică pârâtei.
Pârâta nu are obligaţia finanţării în procent de 20% din încasări a federaţiilor sportive naţionale, inclusiv F.R.F., această obligaţie revenind numai celorlalţi agenţi economici care au în obiectul de activitate pronosticuri sportive.
S-a mai reţinut că întemeiat apelanta a susţinut că atât jocurile organizate de Pronosport cât şi de Pariloto sunt pariuri sportive şi pronosticuri sportive, întrucât pronosticul nu este identic cu pariul şi aceasta rezultă din chiar Legea nr. 69/2000, care foloseşte aceste noţiuni în contexte diferite, iar art. 71 alin. (1) lit. e) se referă numai la pronosticuri sportive nu şi la pariuri sportive.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 7 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- art. 304 pct. 4: instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, adăugând la lege, prin interpretarea art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, în sensul că această dispoziţie legală nu se aplică pârâtei, care deţine o poziţie specială, detaşată de ceilalţi agenţi economici ce acţionează pe aceiaşi piaţă.
- art. 304 pct. 7: motivarea deciziei atacate cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, întrucât reţinerile privind aplicarea Legii nr. 15/1990, Legii nr. 31/1990. HG nr. 266/1993, Legea nr. 31/1996, Legea nr. 140/2005, nu au legătură cu obiectul pricinii, singurul act normativ aplicabil fiind Legea nr. 69/2000.
- art. 304 pct. 8: hotărârea instanţei de apel, a dat o interpretare eronată art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, reţinând că nu se referă la pariuri, întrucât pariurile sunt altceva decât pronosticurile.
- art. 304 pct. 9: hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât greşit s-a înlăturat aplicarea Legii nr. 69/2000, întrucât această lege statuează clar şi precis obligaţia plăţii cotei de 20% din încasările pârâtei din toate jocurile de noroc şi destinatării obligaţiei.
În soluţionarea recursului, din actele şi lucrările dosarului, se reţin următoarele:
În raport de obiectul cauzei, instanţele au avut a se pronunţa dacă prevederile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 privind educaţia fizică şi sportul, se aplică pârâtei şi, în caz afirmativ, în ce măsură obligaţiile legale au fost respectate.
Această dispoziţie legală prevede că „Sursele de finanţare a federaţiilor sportive provin din:
e) 20% din încasările realizate din pronosticurile sportive, ca urmare a utilizării de competiţii de gen pentru ramura respectivă, organizate în campionatele naţionale din alte ţări, de federaţiile şi organismele sportive internaţionale precum şi în Cupa României".
Instanţa de fond a interpretat dispoziţia legală citată în sensul că este aplicabilă pârâtei, aceasta având obligaţia legală de a plăti anual F.R.F., 20% din încasările realizate din pronosticurile sportive şi pariurile sportive – Pronosport şi Pariloto – ca urmare a utilizării la jocurile de noroc de competiţii de fotbal internaţionale sau din Cupa României.
Interpretarea dispoziţiei legale menţionate, dată de instanţa de apel este diferită.
S-a reţinut că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, nu este aplicabilă CN L.R. SA, ci altor agenţi economici, care au în obiectul de activitate pronosticuri sportive şi că CN L.R. SA are alte obligaţii de finanţare, prevăzute în alte dispoziţii legale speciale.
Această interpretare a instanţei de apel este eronată, faţă de conţinutul dispoziţiei legale, care este general, deci se adresează tuturor agenţilor economici, fără excepţie, condiţia fiind aceea a desfăşurării activităţii de pronosticuri sportive.
Ca urmare, CN L.R. SA având activitate de pronosticuri sportive este supusă aplicării art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, iar interpretarea instanţei în sensul că pârâta ar avea, prin alte legi, alte obligaţii de finanţare, nu poate fi reţinută, întrucât atât timp cât legiuitorul nu a făcut nicio distincţie, dispoziţia legală trebuie aplicată întocmai.
De altfel, pârâta nici nu a contestat obligaţia de finanţare cu 20% din încasări, a F.R.F., aşa cum rezultă din întâmpinarea de la fond.
În executarea art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000, între părţi s-au încheiat, pentru perioada 2003 - 2005, trei convenţii, având ca obiect asigurarea finanţării cu 20% din încasări, iar pârâta a achitat anual anumite sume.
Litigiul dintre părţi s-a născut legat de cuantumul sumelor reprezentând 20% din încasările pârâtei, faţă de lipsa de transparenţă a acesteia, ceea ce a determinat dispunerea expertizei contabile, care, urmare verificării încasărilor pârâtei şi în raport de sumele deja achitate, a stabilit diferenţele ce se datorează.
Ca urmare, susţinerile intimatei - pârâte, primite de instanţa de apel în sensul că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 nu-şi au suport legal şi se întemeiază pe o interpretare eronată. Atât timp cât norma legală nu distinge, fără temei instanţa de apel a reţinut că nu este aplicabilă pârâtei, invocând obligaţiile de finanţare ale acesteia din alte acte normative.
Aplicarea finanţării cu 20% din încasările din pronosticurile sportive tuturor agenţilor economici ce desfăşoară această activitate este reţinută şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 571 din 3 noiembrie 2005, care, referitor la art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 – ce a făcut obiectul sesizării – a reţinut că „textul criticat instituie în sarcina organizatorilor de pariuri sportive, obligativitatea plăţii către federaţiile sportive naţionale a contribuţiei de 20% din sumele pariate pe competiţiile organizate în campionate naţionale din alte ţări, de federaţiile şi organismele sportive internaţionale şi din Cupa României".
S-a mai reţinut că această cotă de 20% din încasări se aplică deopotrivă, fără excepţie, tuturor situaţiilor care se încadrează în ipoteza prevăzută de dispoziţiile legale.
Or, ipoteza şi condiţia obligaţiei de plată a cotei de 20% este organizarea de pronosticuri sportive, iar intimata - pârâtă nu contestă că desfăşoară această activitate, ca urmare, greşit s-a reţinut excluderea de sub incidenţa dispoziţiilor legale menţionate.
Sunt nefondate şi de respins şi reţinerile instanţei în sensul că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 se referă numai la pronosticuri sportive nu şi la pariuri.
Aşa cum întemeiat a reţinut instanţa de fond, cele două noţiuni sunt sinonime, între ele nu există o diferenţă din punct de vedere juridic şi au aceiaşi semnificaţie.
Această concluzie se desprinde din toate actele normative adoptate cum ar fi, OG nr. 159/1999 privind înfiinţarea CN L.R. SA având ca obiect de activitate organizarea jocurilor de noroc. Or, în sfera jocurilor de noroc se cuprind pronosticuri şi pariurile sportive.
Mai multe acte normative cum ar fi, HG nr.181/1992 privind definirea jocurilor de noroc, se referă la „pronosticuri şi pariuri sportive; Regulamentul privind autorizarea şi organizarea jocurilor de noroc din 18 aprilie 1994 în art. 7 lit. a) se referă la pronosticuri (pariuri sportive); Ordinul M.F. nr. 984/1999 privind actualizarea taxelor percepute jocurilor de noroc se referă la „pronosticuri (pariuri) sportive.
Ca urmare, faţă de aceste referiri din acte normative, în care noţiunile de pronosticuri şi pariuri sunt considerate ca fiind omonime, este eronată distincţia făcută de instanţa de apel, în sensul că art. 71 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 69/2000 s-ar aplica numai pronosticurilor sportive iar nu şi pariurilor. Ambele sunt jocuri de noroc, pronosticuri, pariuri sportive organizate de pârâtă, care datorează reclamantei 20% din sumele invocate.
Aşa fiind, recursul urmează să fie admis, Decizia instanţei de apel să fie modificată în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei instanţei de fond.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata urmează să fie obligată către reclamantă la plata sumei de 87.298 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxe judiciare de timbru în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta F.R.F. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 400 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică Decizia recurată şi respinge şi apelul declarat de pârâta CN L.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 14475 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă pe intimată la plata sumei de 87.298 lei taxă de timbru în favoarea recurentei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1280/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1284/2009. Comercial → |
|---|
