ICCJ. Decizia nr. 1285/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1285/2009
Dosar nr. 9147/30/2007
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 9147/30/2007 al Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primăria Municipiului Timişoara au acţionat în judecată pe pârâta SC T. SA Timişoara, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună următoarele:
- rezilierea contractului de închiriere din 1999 încheiat între primărie şi pârâtă;
- evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă situat în Timişoara, C.F. Timişoara;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 75.072 lei diferenţă chirie, majorări şi penalităţi de întârziere, cu cheltuielile de judecată aferente.
În cursul soluţionării pe fond a cauzei, s-au invocat mai multe excepţii.
Prin sentinţa civilă nr. 161/PI din 11 martie 2008 Tribunalul Timiş a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei şi excepţia inadmisibilităţii invocate de pârâtă şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local al Municipiului Timişoara.
Pe fondul cauzei, prin aceeaşi sentinţă civilă a fost respinsă acţiunea Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local Timişoara ca nefiind introdusă de persoane cu calitate procesuală activă.
A fost admisă în parte acţiunea reclamantului Municipiul Timişoara reprezentat prin Primarul Municipiului, dispunându-se rezilierea contractului şi evacuarea pârâtei aşa cum s-a cerut prin acţiune, pârâta fiind obligată la plata sumei totale de 12.773 lei, cu respingerea celorlalte pretenţii din acţiune.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pentru spaţiul de 83,63 mp închiriat pârâtei, potrivit clauzelor contractuale, chiria lunară practicată urma să fie modificată pe durata derulării contractului prin hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Chiriile astfel stabilite, au fost modificate succesiv prin astfel de hotărâri, care le abrogau pe cele anterioare. Tribunalul a reţinut de asemenea că reclamantul nu este îndreptăţit la majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere întemeiate pe dispoziţiile Codului de procedură fiscală, fiind însă îndreptăţit la penalităţi de întârziere contractuală, la care pârâta a fost de altfel obligată, iar consecinţa neîndeplinirii obligaţiilor sale contractuale a fost rezilierea contractului şi evacuarea sa din spaţiul ocupat.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond au declarat apel atât reclamanţii care au solicitat admiterea apelului acestora şi admiterea în tot a acţiunii întrucât în perioada derulării contractului cu pârâta, administratorul fondului locativ în baza prevederilor Legii nr. 215/2001 a hotărât majorarea tarifelor de închiriere fiind adoptată în acest sens H.C.M.T. nr. 42/2000, a mai declarat apel şi pârâta, care a susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat corect cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune al reclamanţilor, excepţie invocată la fondul cauzei de pârâtă.
Prin Decizia civilă nr. 155/A din 15 septembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a respins apelul reclamanţilor şi a admis apelul pârâtei, schimbând în tot sentinţa instanţei de fond în sensul respingerii ca prescrisă a acţiunii formulată de reclamanţi; în motivarea acestei decizii s-a reţinut ca raportat la natura juridică a cererii privind plata diferenţelor de chirie, este aplicabil termenul de prescripţie de 3 ani.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs reclamanţii Municipiul Timişoara prin Primar, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara care au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii şi a apelului reclamanţilor, cu schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii în întregime a acţiunii introductive la instanţă.
Au fost invocate în drept prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., reclamanţii criticând hotărârea recurată pe aspectele referitoare la penalităţile de întârziere şi majorările de întârziere neacordate de instanţele anterioare, aspecte care de altfel au constituit şi motive de apel.
Recursul reclamanţilor este nefondat.
În dispozitivul hotărârii recurate instanţa de apel a schimbat în tot sentinţa instanţei de fond respingând ca prescrisă acţiunea reclamanţilor.
În recursul formulat în cauză, reclamanţii nu au adus critici hotărârii din apel care a statuat ca acţiunea acestora era prescrisă la momentul promovării ei.
Cum corect a reţinut Curtea de Apel Timişoara, prestaţiile la care s-au obligat părţile prin contractul de închiriere, inclusiv aceea care vizează cuantumul chiriei şi termenul de exigibilitate al acesteia sunt supuse regimului de drept comun, integrându-se acestui regim juridic inclusiv normele de reglementare a prescripţiei extinctive conţinute de Decretul nr. 167/1958.
Dreptul la acţiune, conform art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege. Acest termen este de 3 ani şi este instituit de art. 3 alin. (1) din acelaşi decret.
Instanţa de apel, în considerentele hotărârii pronunţată în cauză a reţinut, de asemenea corect că, în temeiul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului reclamanţilor la acţiune, care era împlinită la data de 14 decembrie 2007 – data înregistrării acţiunii la tribunal – instanţa de apel nu mai era ţinută să analizeze celelalte critici din apel, cum de altfel nici instanţa de recurs nu are a le mai analiza în acest context.
Din cele ce preced, rezultă că recursul reclamanţilor este nefondat şi se va respinge cu această menţiune în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.; de asemenea făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtei în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Timişoara prin Primar, Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 155/A din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 443 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC T. SA Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1284/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1286/2009. Comercial → |
|---|
