ICCJ. Decizia nr. 1300/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1300/2009
Dosar nr. 4081/211/2006
Şedinţa publică din 6 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Cluj Napoca, înregistrată la data de 19 mai 2006, reclamanta SC S.B. SRL a chemat în judecată pe pârâţii R.A.D. şi BNP P.A.V., solicitând ca prin hotărârea ce va pronunţa să constate nulitatea absolută a actului notarial intitulat „Declaraţie" a cărui legalizare de semnătură s-a făcut prin Încheierea de legalizare de semnătură din 23 mai 2003 de notarul public P.A.V.
Judecătoria Cluj Napoca, admiţând excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, în considerarea obiectului cererii dedusă judecăţii şi prevederilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj, instanţă care, prin sentinţa comercială nr. 4328, pronunţată la data de 7 noiembrie 2007, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BNP P.A.V., cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei faţă de acest pârât ca fiind formulată faţă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta R.A.D., şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată în interes propriu de S.N. şi S.M.
Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut incidenţa art. 99 din Legea nr. 36/1995 în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BNP P.A.V., iar, pe fond, a apreciat că au fost respectate toate cerinţele prevăzute imperativ de art. 89 din precitata lege, procedându-se la legalizarea semnăturii declaraţiei date de către R.A.D. în calitate de administrator al societăţii reclamante, înscris prin care societatea, prin administrator, se obliga la plata de penalităţi de 0,1% pe zi din rata scadentă şi neachitată, care excede reglementării prevăzută de art. 146 din Legea nr. 31/1990.
În ce priveşte cererea de intervenţie Tribunalul a avut în vedere obiectul acesteia şi cerinţele art. 111 C. proc. civ.
Apelurile formulate de reclamantă şi de intrevenienţi împotriva sentinţei Tribunalului au fost respinse de către Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 116, pronunţată la data de 22 mai 2008.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel, examinând motivele apelanţilor în raport cu Decizia atacată a reţinut, cu referire la apelul reclamantei SC S.B. SRL Cluj Napoca, că prima instanţă a adus pertinente argumente de fapt şi de drept care converg la concluzia valabilităţii şi legalităţii actului supus cenzurii, dar şi aspectul inexistenţei vreunei legături ori a unui raport de drept material conflictual între reclamantă şi notarul public instrumentator; că prima instanţă a dat o interpretare şi aplicare corespunzătoare art. 146 din Legea nr. 31/1990, întrucât declaraţia dată de administratorul societăţii reclamante nu vizează vreun act de dobândire sau înstrăinare de bunuri ale societăţii care să afecteze patrimoniul acesteia, ci plata de penalităţi de 0,1% din rata scadentă şi neachitată, ieşind din sfera acestei norme şi a înlăturat critica necompetenţei materiale a instanţei comerciale în cauză, faţă de dispoziţiile art. 1, art. 4 şi art. 56 C. com., incidente.
În ce priveşte apelul intervenienţilor, instanţa de control a apreciat că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică sub aspectul calificării naturii cererii de intervenţie în interes propriu formulate în cauză şi soluţiei date acesteia, ştiut fiind că intervenţia voluntară permite terţului să urmărească realizarea sau conservarea unui drept al său, tinzând să câştige pentru sine obiectul procesului, având natura unei cereri de chemare în judecată, cerinţe cărora nu răspunde primului petit al cererii de intervenţie iar, prin al doilea petit, se solicită constatarea unei stări de fapt, contrar prevederilor art. 111 C. proc. civ.
Împotriva menţionatei deciziei a formulat recurs apelanta - reclamantă SC S.B. SRL invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând, în principal, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv Judecătoriei Cluj Napoca, iar, în subsidiar, modificarea deciziei, admiterea apelului pe care l-a formulat împotriva sentinţei Tribunalului şi schimbarea acestei hotărâri, în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii absolute a actului intitulat „Declaraţie" a cărui semnătură a fost legalizată prin Încheierea din 23 mai 2003 a BNP P.A.V.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că litigiul are natură civilă, întrucât, prin declaraţia a cărei anulare s-a solicitat, s-a procedat la modificarea unui contract de vânzare - cumpărare a unui imobil, act esenţialmente civil, situaţie în care competenţa în primă instanţă revenea judecătoriei şi nu tribunalului comercial şi că, în mod injust, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, atât în ce priveşte excepţia calităţii procesuale pasive, cât şi a fondului cauzei, considerând greşit că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 146 din Legea nr. 31/1990, abrogate, deşi pentru asumarea obligaţiilor prevăzute în declaraţie de către administrator, era necesară aprobarea adunării asociaţilor, întrucât acest înscris este un act de dispoziţie care modifică contractul de vânzare - cumpărare a unui imobil, încheiat anterior - recurenta neprecizând relevanţa reiterării aspectelor privind fondul cauzei, cu referire la nelegalitatea actului unilateral a cărui nulitate a solicitat-o, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii - intervenienţi S.M. şi S.N. au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, apreciind ca fiind legală Decizia recurată, atât cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului BNP P.A.V. cât şi pe fondul cauzei.
Recursul este nefondat.
Este de observat că prin sentinţa Judecătoriei Cluj Napoca nr. 2371 din 20 martie 2007, nerecurată, s-a statuat irevocabil asupra competenţei materiale în soluţionarea cererii deduse prezentei judecăţi, conform cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., în considerarea obiectului acesteia, aşa încât motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu-şi găseşte aplicare în speţă.
Cum raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept substanţial sau dintr-un raport de conexitate cu acest drept, în lipsa justificării de către reclamant a legitimării procesuale a pârâtului BNP P.A.V., din această perspectivă, se constată că, în mod corect, instanţa de apel a confirmat soluţia dată de Tribunal excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi, în considerarea faptului că simpla opozabilitate nu poate justifica această calitate şi a prevederilor art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 36/1995.
Potrivit art. 146 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data întocmirii declaraţiei în discuţie, administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul societăţii a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor.
Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanţa de apel, apreciind că instanţa de fond a dat o corectă interpretare şi aplicare corespunzătoare acestor dispoziţii legale, a considerat la rându-i, cu justeţe, că declaraţia în discuţie, dată de R.A.D., în calitate de asociat şi administrator al SC S.B. SRL, cu legalizare de semnătură, care vizează penalităţi de întârziere de 0,1% pe zi din rata scadentă şi neachitată, excede incidenţei acestora, cu atât mai mult cu cât, în speţă, nu s-a demonstrat că valoarea preţului convenit prin actul de dobândire a proprietăţii imobilului, obiect al contractului de vânzare - cumpărare ce a precedat declaraţia în litigiu, ar depăşi jumătate din activele societăţii, aşa încât nu-şi găsesc justificare criticile contradictorii ale recurentei referitoare la aplicarea art. 146 din Legea nr. 31/1990 de către instanţa de apel şi nici critica referitoare la depăşirea limitelor legale ale împuternicirii date administratorului societăţii, spre a induce incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză şi în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta, în culpă procesuală, să plătească intimaţilor - intervenienţi cheltuielile de judecată efectuate în această cale de atac, astfel cum aceştia au solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar în acest scop.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.B. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei civile nr. 116/2008 din 22 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta - reclamantă SC S.B. SRL Cluj Napoca să plătească intimaţilor - intervenienţi în nume propriu S.M. şi S.N. suma de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1289/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1302/2009. Comercial → |
|---|
