ICCJ. Decizia nr. 1334/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1334/2009
Dosar nr. 142/63/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
La data de 28 august 2008 revizuientul D.C., în nume personal şi în calitate de administrator al SC D.P.C.I. SRL Craiova, în temeiul art. 322-328 C. proc. civ., a formulat cerere pentru revizuirea deciziei civile nr. 48 din 23 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 142/63/2005 al Curţii de Apel Craiova solicitând schimbarea în tot a deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate.
Prin motivele formulate ulterior (filele 13-14 din dosar) a arătat că Decizia mai sus menţionată este nelegală şi potrivnică cu Decizia civilă 2271 din 30 august 2005 pronunţată în dosarul 1743/COM/2005 al Curţii de Apel Craiova, deoarece în una şi aceeaşi pricină au fost dispuse două hotărâri contradictorii.
A susţinut că la data de 22 martie 2005 Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa civilă 2217 prin care a dispus dizolvarea SC D.P.C.I. SRL Craiova şi a numit lichidator pe P.I. iar această sentinţă a rămas irevocabilă prin Decizia civilă 2271 din 30 august 2005 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
La data de 16 februarie 2006, la cererea formulată de D.G.F.P. Dolj, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa 99 prin care a dispus deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei SC D.P.C.I. SRL Craiova. Sentinţa a devenit irevocabilă prin respingerea recursului aşa cum rezultă din Decizia nr. 48 din 23 ianuarie 2008.
A mai arătat că întrucât în acest ultim dosar a fost respins recursul său soluţia fiindu-i nefavorabilă, iar prin Decizia 2271 din 7 iunie 2005 a fost respins recursul Administraţiei Finanţelor Publice Craiova Decizia fiind favorabilă revizuienrului, cele două hotărâri sunt contradictorii.
În continuare a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru a demonstra imposibilitatea în care se află de la înfăţişa înscrisurile referitoare la numirea lichidatorului, împrejurarea fiind mai presus de voinţa sa şi a susţinut că de la data pronunţării deciziei curţii de apel nu a reuşit să obţină un înscris de la ORC Dolj sau de la judecătorul sindic privind numirea lichidatorului judiciar P.I.
Prin încheierea de şedinţă de la 13 noiembrie 2008, instanţa a dispus disjungerea cererii de revizuire aflată în copie la fila 19 din dosar, considerând că este investită doar cu soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ. înregistrată la data de 28 august 2008.
Prin Decizia nr. 62 din 15 ianuarie 2009 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 formulată împotriva sentinţei nr. 99 din 16 februarie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj şi a încheierii judecătorului delegat 2217 din 22 martie 2005 şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5 C. proc. civ. declarată împotriva aceleiaşi sentinţe la Tribunalul Dolj, secţia comercială.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că pentru soluţionarea cererii de revizuire a sentinţei nr. 99/2006 întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. competenţa revine tribunalului potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum a susţinut şi revizuientul astfel că în temeiul art. 158, art. 159 C. proc. civ. a declinat competenţa la Tribunalul Dolj, secţia comercială.
Cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că pentru invocarea acestui motiv este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de lege în sensul că hotărârile să fie contradictorii, să fie pronunţate în acelaşi litigiu, să existe o triplă identitate de părţi, obiect şi cauză, să fie pronunţate în dosare diferite, să nu fi fost analizată excepţia puterii lucrului judecat în al doilea dosar.
În cauză prin încheierea nr. 2217 din 22 martie 2005 judecătorul delegat a constatat dizolvată persoana juridică SC D.P.C.I. SRL Craiova în temeiul Legii nr. 359/2004 încheiere rămasă irevocabilă prin Decizia 2271 din 30 august 2005, iar prin sentinţa 99 din 16 februarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 181/F/2005 Tribunalul Dolj, secţia comercială, a dispus deschiderea reorganizării judiciare şi a falimentului respingând contestaţia debitoarei astfel că cele două hotărâri s-au pronunţat în dosare diferite dar între cele două cereri soluţionate prin încheierea nr. 2217/2005 şi sentinţa nr. 99/2006 nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, nefiind pronunţate în aceeaşi pricină, prima cerere formulată de O.R.C. având obiect constatarea dizolvării de drept a societăţii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale de preschimbarea certificatului de înmatriculare, cea de-a doua cerere având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei la cererea creditoarei Administraţia Finanţelor Publice.
Împotriva acestei decizii revizuientul D.C. a formulat recurs prin care a solicitat casarea hotărârii deoarece instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 105 C. proc. civ. motivând că soluţionarea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. revine în competenţa Curţii de Apel Craiova care trebuie să judece ca instanţă de fond, astfel că în conformitate cu art. 255 alin. (1) C. proc. civ. completul de judecată trebuia să fie format dintr-un singur judecător, aşa cum dispune art. 57 din Legea nr. 304/2004.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. hotărârea poate fi casată dacă instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi reţinute întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de lege mai sus menţionat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Revizuirea este o cale de atac de retractare care se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, cu excepţia cererilor întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. care revin în competenţa instanţei mai mare în grad.
În cauză, prin aceeaşi cerere s-au formulat motive de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. şi art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. în cazul art. 322 pct. 7 cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţate hotărârile potrivnice astfel că se constată că în mod corect Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a reţinut spre soluţionare doar cererea formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., judecând ca instanţă mai mare în grad faţă de Tribunalul Dolj, aşa cum rezultă din Decizia nr. 62 din 15 ianuarie 2009.
Cererea de revizuire este o cale de atac de retractare care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive şi în cazurile limitativ prevăzute de lege având ca finalitate anularea hotărârilor atacate.
De aceea nu poate fi primită interpretarea recurentului potrivit căreia cererea de revizuire trebuia să fie soluţionată de Curtea de Apel Craiova ca instanţă de fond, întrucât nu ne aflăm în faţa unei cereri introductive de tipul celor prevăzute de art. 3 alin. (1) C. proc. civ. ci în faţa unei căi de atac de retractare care corect a fost judecată în compunerea completului format din trei judecători.
Se constată astfel că hotărârea atacată este legală şi la adăpost de orice critică, nefîind îndeplinite condiţiile cerute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În acest context conform dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuientul D.C. împotriva deciziei nr. 62 din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1332/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1335/2009. Comercial → |
---|