ICCJ. Decizia nr. 1336/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1336/2009
Dosar nr. 3566/208/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
La data de 18 decembrie 2007 reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a chemat-o în judecată pe SC C. SA Reşiţa pentru ca instanţa prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută parţială a contractului de execuţie lucrări încheiat între cele două părţi şi înregistrat cu nr. 8 din 24 noiembrie 2007, în ceea ce priveşte preţul şi să oblige pârâta la finalizarea lucrării „Reparaţie capitală (R.K.) a instalaţiilor sanitare - apă-canal şi a instalaţiilor de apă caldă", deoarece nu a fost realizată reabilitarea subsolului.
Reclamantul a arătat în cererea sa că Ministerul Sănătăţii a aprobat în cadrul fondurilor alocate de la bugetul local pe anul 2006 suma de 343 mii lei pentru reparaţii capitale instalaţii sanitare şi hidranţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş. Pentru realizarea lucrării s-a organizat o licitaţie care a fost câştigată de SC C. SA Reşiţa care a oferit preţul cel mai mic respectiv 342,95 mii lei şi că, urmare acestei licitaţii s-a încheiat contractul 8/2006 în care nu s-a ţinut cont de suma alocată de la buget, convenindu-se asupra preţului de 342,95 mii lei plus 65.167 lei TVA.
Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş a achitat în cursul anului 2006 întreaga lucrare, precizând că suma s-a plătit cu ordinul de plată 1615 din 30 noiembrie 2006 în valoare de 171.492,50 lei şi ordinul de plată 1869 din 22 decembrie 21006 în valoare de 171.507,50 lei.
A mai arătat că analizând contractul nr. 8/2006, caietul de sarcini şi documentaţia privind licitaţia a hotărât să solicite în instanţă constatarea nulităţii absolute a contractului în ceea ce priveşte preţul lucrării, deoarece au fost încălcate prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi obligarea pârâtei să termine lucrările privind reabilitarea subsolului spitalului cu menţiunea că nu este de acord să fie restituită contravaloarea lucrărilor neexecutate deoarece finanţarea a fost aferentă anului 2006 şi nu mai poate fi folosită în prezent.
Concilierea directă organizată în contradictoriu cu pârâta nu a avut ca rezultat înţelegerea amiabilă a părţilor.
In drept şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 500/2002 şi art. 1073 şi urm. C. civ.
Judecătoria Caransebeş reţinând că valoarea contractului în litigiu comercial dedus judecăţii este de 408.152 lei şi constatând că cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare mai mare de peste 1 miliard sunt de competenţa tribunalului, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, declinând competenţa de soluţionare a cererii formulate în favoarea Tribunalului Caras-Severin, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr.14 din 15 ianuarie 2008.
Prin sentinţa comercială nr.341 din 17 martie 2008 Tribunalul Caraş-Severin, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această hotărâre tribunalul a reţinut că în cauză nu există nicio dovadă din care să rezulte că pârâta a nesocotit dispoziţiile legale, iar contractul este valabil încheiat, fiind un act juridic care îndeplineşte toate condiţiile de validitate, că la încheierea şi semnarea contractului s-a format acordul de voinţă al părţilor, că preţul, ca element esenţial al contractului a fost stabilit de comun acord, prin voinţa comună a părţilor semnatare, iar pârâta a executat lucrările care au fost recepţionate de reclamant, astfel că dispoziţiile art. 1073 şi urm. C. civ. nu sunt aplicabile în speţă. De asemenea tribunalul a reţinut culpa reclamantului în executarea contractului întrucât nu a organizat frontul de lucru pentru reabilitarea subsolului, nepunând la dispoziţia executantului amplasamentul liber de orice sarcini conform obligaţiei pe care şi-a asumat-o prin art. 5 alin. (1) pct. 1 lit. a) din contract.
Pentru aceleaşi motive, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială prin Decizia civilă nr. 174 din 30 septembrie 2008 a respins apelul declarat de reclamantul Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În contra deciziei pronunţată în apel reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea deciziei atacate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii şi constatării nulităţii absolute parţiale a contractului de lucrări nr. 8/2006 precum şi obligarea pârâtei la finalizarea lucrării aşa cum s-a obligat în contract.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Un prin motiv pentru care a solicitat modificarea deciziei atacate se referă la încălcarea dispoziţiilor imperative ale Legii 500/2002 privind finanţele publice, respectiv art. 14, art. 21 şi art. 22, care în opinia recurentului ocrotesc un interes general şi potrivit cărora sumele aprobate prin buget reprezintă limite maxime ce nu pot fi depăşite iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, nerespectarea acestor prevederi constituind o încălcare gravă a disciplinei financiare, preţul contractului nefiind stabilit de comun acord ci urmare a licitaţiei.
Un al doilea motiv priveşte cel de-al doilea capăt de cerere şi se referă la faptul că pârâta trebuia să repare şi instalaţia de canalizare de la subsolul spitalului conform pct. 3-5 din caietul de sarcini, lucrare care nu a fost executată în întregime situaţie recunoscută chiar de către pârâtă, care i-a propus să-i returneze sumele cuvenite pentru lucrările neexecutate lucru inacceptabil deoarece sumele se returnează la bugetul de stat, menţionând că nu a avut nicio culpă în nerealizarea în întregime a contractului, frontul de lucru la care face referire instanţa în considerentele deciziei atacate neavând corespondent în contract.
Recursul este nefondat.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează posibilitatea modificării hotărârii atacate, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Motivele de recurs invocate în temeiul acestui articol nu pot fi reţinute pentru următoarele considerente:
Recurentul reclamant a cerut prin acţiunea introductivă să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de execuţie nr. 8 din 24 noiembrie 2006 încheiat între Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş şi SC C. SA Reşiţa, motivând că au fost încălcate dispoziţiile imperative ale Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice în ceea ce priveşte preţul lucrării care a fost stabilit prin licitaţie; a mai solicitat să fie obligată pârâta să termine lucrările privind subsolul spitalului.
Ambele capete de cerere au fost analizate corect atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel care, reţinând că actul juridic încheiat între părţi îndeplineşte toate condiţiile de validitate, încheierea şi semnarea contractului având la bază acordul de voinţă al părţilor, au constatat că în cauză nu operează nulitatea absolută şi că reabilitarea subsolului nu s-a făcut din cauza nerespectării obligaţiilor contractuale de către însuşi reclamantul, din culpa acestuia.
Art. 948 C. civ. stabileşte condiţiile esenţiale pentru validitatea actului juridic, respectiv capacitatea de a contracta, consimţământ valabil, obiect determinat, cauză licită.
Sancţiunea care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă este nulitatea.
Nulitatea absolută sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic a unei norme care ocroteşte un interes general obştesc.
In cauză, reclamantul a invocat nulitatea absolută parţială a contractului, referitoare la preţ, având în vedere prevederile art. 14, art. 21 şi art. 22 din Legea finanţelor publice.
Dispoziţiile mai sus menţionate reglementează cheltuirea banilor din bugetele instituţiilor statului, sarcinile pe care le au ordonatorii care utilizează creditele potrivit prevederilor din bugetele aprobate precum şi responsabilităţile acestora pentru angajarea cheltuielilor peste limitele creditelor bugetare repartizate şi aprobate.
în speţă, aceste dispoziţii nu reclamă un interes general obştesc şi, faţă de împrejurarea că nu orice nerespectare a actelor normative atrage nulitatea absolută precum şi faptul că actului juridic invocat respectiv contractul nr. 8/2006 nu-i lipseşte niciun element esenţial pentru valabilitatea sa, în mod corect cererea a fost respinsă, neputând fi reţinută nulitatea absolută parţială a acestui act juridic.
Contractul nr. 8/2006 a fost încheiat cu manifestarea de voinţă exprimată de cele două părţi în condiţiile de validitate cerute de art. 948 C. civ., din înscrisurile aflate la dosar neexistând nicio dovadă care să demonstreze încălcarea vreuneia dintre condiţiile esenţiale de validitate cerute de acesta.
De reţinut este faptul că încălcarea normelor în temeiul cărora recurentul a cerut să se constate nulitatea absolută parţială a contractului, respectiv art. 14 alin. (1) şi (2), art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, este sancţionată de chiar această lege în Cap. V art.71, art. 72, potrivit cărora, nerespectarea acestor dispoziţii constituie contravenţii şi se sancţionează conform OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct.7 C. proc. civ. hotărârea atacată se poate modifica când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Analizând motivele de recurs în contextul cerut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la Decizia instanţei de apel, se poate constata că instanţa a analizat în întregime apelul declarat de reclamant reţinând că prin art. 1 alin. (2) din contractul de execuţie al lucrării s-a stabilit de comun acord preţul, că legea părţilor o reprezintă contractul 8/2006, astfel că sunt eronate susţinerile reclamantului în sensul că preţul nu poate fi achitat conform contractului deoarece fiind vorba de o instituţie publică, angajarea cheltuielilor ei se face numai în limitele creditelor bugetare aprobate.
Contractul fiind legal încheiat, preţul se achită conform prevederilor acestuia.
Corect a reţinut instanţa de apel că în conformitate cu dispoziţiile art. 5 pct. l din contract, beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia executantului amplasamentul liber de orice sarcini, că beneficiarul nu i-a pus la dispoziţie amplasamentul aşa cum au stabilit părţile prin contract şi că actul juridic încheiat între părţi îndeplineşte toate condiţiile de validitate, în cauză neoperând nulitatea absolută.
Prin urmare se poate constata că Decizia nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede posibilitatea modificării deciziei atacate când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Invocarea acestui temei de drept de către recurent în susţinerea recursului său, nu poate fi reţinută deoarece realizarea lucrărilor prevăzute de pct. 3.5 din caietul de sarcini este legată intrinsec de îndeplinirea obligaţiilor beneficiarului de a pune la dispoziţia executantului amplasamentul liber de orice sarcini, aşa cum prevede art. 5.1 din contractul nr. 8/2006, interpretările recurentului asupra interpretării expresiilor „liber de orice sarcini", „lucrări pregătitoare", „front de lucru", fiind simple speculaţii.
Contractul nr. 8/2006 îndeplineşte toate condiţiile de validitate prevăzute de lege, existând o corelare între dispoziţiile pct. 3.5 din Caietul de sarcini şi art. 5.1 din contract, astfel că în mod corect a fost respins şi cel de al doilea capăt de cerere, instanţa de apel aplicând şi interpretând corect art. 5.1 din contractul nr. 8/2006 referitor la obligaţia beneficiarului de a pune la dispoziţia executantului amplasamentul liber de orice sarcini. Era obligaţia beneficiarului de a urmări executarea lucrării şi a pune la dispoziţia executantului amplasamentul în vedere executării lucrărilor, motivarea recurentului în sensul că nu a fost anunţat cu privire la obligaţia de a asigura front de lucru când a început lucrarea în 2006, ci abia în vara anului 2007, neavând niciun suport legal.
Ca urmare, în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Spitalul Municipal Caransebeş împotriva deciziei nr. 174 din 30 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1335/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1340/2009. Comercial → |
|---|
