ICCJ. Decizia nr. 1335/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1335/2009
Dosar nr. 619/1371/200.
Şedinţa publică din 7 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 9 noiembrie 2006 reclamanta SC A.R.A. SA a solicitat obligarea pârâtei SC G.C. SA la plata sumei de 392.469,40 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum şi a dobânzii legale de la data de 24 ianuarie 2006 şi până la plata efectivă a sumei datorate precum şi cheltuieli de judecată.
In susţinerea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta mai multe contracte de asigurare pentru cultura de măr în suprafaţă de 20,11 ha şi respectiv 19,8 ha pentru cultura de prun pe o suprafaţă de 10,80 ha şi pentru cultura de viţă de vie pe o suprafaţă de 20,63 ha.
Mai arată reclamanta că suma asigurată a fost stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 9 alin. (1) din contract, care prevăd că suma la care se face asigurarea pe ha se stabileşte potrivit cererii asiguratului, dar nu poate depăşi în niciun caz suma obţinută prin înmulţirea producţiei medii prevăzută a se realiza la hectar la cultura respectivă (declarată de asigurat) cu preţul maxim pe kg stabilit de asigurător şi prevăzut în contract.
Totodată, producţia medie declarată de asigurat trebuie să reprezinte media producţiei obţinute de aceasta în ultimii trei ani, iar în cazul în care nu există această posibilitate, se va lua în calcul producţia medie a ultimilor 3 ani din zona respectivă.
Pârâta a declarat la încheierea contractelor de asigurare o producţie mai mare rezultând o majorare nejustificată a sumei asigurate cu 212.732 lei.
În aceste condiţii reclamanta susţine că respectivele contracte sunt lovite de nulitate ca urmare a declaraţiilor false date de pârâtă la încheierea acestora.
Prin apărările făcute pârâta arată că după încheierea contractelor de asigurare, la data de 30 aprilie 2004, reprezentantul reclamantei a întocmit rapoartele inspecţiei de risc, în care la punctul 7 se specifică expres că „se poate menţine asigurarea, fiind îndeplinite condiţiile de asigurare; iar la rubrica „menţiuni speciale" se specifică „fără daune în anul anterior de asigurare".
În baza dosarelor de daune întocmite după producerea riscului asigurat, i s-a achitat despăgubirile.
De asemenea pârâta precizează că pretenţiile reclamantei nu au nicio legătură cu temeiurile de drept indicat respectiv plata nedatorată.
Tribunalul comercial Mureş, prin sentinţa nr. 1750 din 21 decembrie 2007 a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că starea de fapt nu e contestată de niciuna din părţi, litigiul purtând asupra temeiului juridic al pretenţiilor reclamantei şi asupra temeiniciei acestor pretenţii.
Deşi a menţionat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că respectivele contracte de asigurare sunt nule, reclamanta nu a solicitat nulitatea acestor contracte cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare, ci a pretins restituirea sumelor încasate nedatorate cu titlu de despăgubiri invocând dispoziţiile art. 992-993 C. civ.
De asemenea instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul precitat întrucât reclamanta nu a făcut dovada că plata s-a făcut din eroare, să fie determinată şi scuzabilă, din probatoriul administrat rezultând că reclamanta a plătit benevol pârâtei despăgubirile.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta care arată că în mod corect instanţa de fond a calificat acţiunea ca fiind una întemeiată pe plată nedatorată, sens în care a stabilit şi existenţa primelor două condiţii, însă în mod eronat a considerat că cea din urmă condiţie nu este îndeplinită, atâta timp cât potrivit art. 9.1 din contractele încheiate, clauza potrivit căreia producţia medie declarată de asigurat trebuie să reprezinte media producţiei obţinute de către acesta în ultimii trei ani, iar în cazul în care nu există această posibilitate urma să se ia în calcul producţia medie a ultimilor trei ani din zonă. Totodată, mai arată apelanta, asigurătorul nu are obligaţie de a verifica declaraţiile asiguratului care se fac pe proprie răspundere, ci doar să solicite relaţii cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc.
Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 72 din 22 septembrie 2008 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că, calificarea corectă, din punct de vedere al temeiului juridic nu este plata nedatorată ci cel prevăzut de art. 953 C. civ., referitor la consimţământul nevalabil dat din eroare sau surprins prin doi.
S-a reţinut că instanţa de fond a făcut o corectă constatare a stării de fapt, urmând a se examina pricina din perspectiva temeiului juridic indicat de apelanta-reclamantă respectiv art. 953 C. civ.
În acest sens, instanţa de fond a apreciat că apelanta-reclamantă şi-a recunoscut propria culpă după cum rezultă din procesul verbal de control prin care inspectorii din cadrul structurii centrale a reclamantei au reţinut culpa reprezentanţilor sucursalei Reghin, care, la încheierea contractelor au supradimensionat producţiile medii din contractele de asigurare.
Mai mult, chiar pe parcursul derulării contractelor, deci cu chiar câteva zile înainte de producerea evenimentului riscurilor asigurate pentru cele patru contracte reprezentanţi ai apelantei-reclamante (inspectori de asigurare) au efectuat o inspecţie pentru fiecare cultură asigurată consemnând, în rapoartele inspecţiei de risc, că suprafeţele culturilor agricole inspectate corespund celor declarate în cererea de asigurare.
În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că la epoca încheierii contractelor, cât şi pe parcursul derulării acestora apelanta-reclamantă a avut cunoştinţă în mod direct de producţia medie la ha pentru fiecare contract în parte, astfel că nu se poate prevala de vreo eroare fie simplă fie provocată de intimată (respectiv doi) la data încheierii celor patru contracte.
Prin petiţia înregistrată la data de 26 noiembrie 2008 reclamanta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel considerând-o nelegală, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel nu are în vedere că prin acţiunea formulată nu s-a cerut restituirea întregii sume plătite cu titlu de despăgubiri, considerând necuvenit încasată diferenţa dintre producţia declarată de asigurat şi media producţiei obţinute în ultimii 3 ani anteriori.
S-a arătat că asigurătorul nu are obligaţia de a verifica declaraţiile asiguratului care se fac pe propria sa răspundere, ci doar să solicite relaţii cu privire la împrejurările esenţiale referitoare la risc conform art. 6.6. pe care instanţele de judecată le-au interpretat greşit, în sensul că s-a acceptat şi achitat contractele de asigurare la sumele declarate.
De asemenea consideră că nejustificat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în sumă de 18.000 lei de către instanţa de fond critică ignorată de instanţa de apel.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate solicita numai pentru motive de nelegalitate.
În speţă recurenta nu face decât să reitereze starea de fapt în exprimarea nemulţumirilor privind modul în care aceasta a fost reţinută.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta avea obligaţia să arate în mod concret în ce constă schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic întrucât acest motiv de recurs are în vedere încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
În speţă, instanţele nu au schimbat natura sau înţelesul contractului, acest motiv nefiind incident în cauză.
Cu privire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reţine că în speţă nu au fost încălcate sau interpretate în mod eronat dispoziţiile art. 953 C. civ.
Actele dosarului şi probele administrate cauzei au dus la convingerea că recurenta-reclamant şi-a recunoscut propria culpă după cum rezultă din procesul verbal de control prin care inspectorii din cadrul structurii centrale au reţinut culpa reprezentanţilor sucursalei Reghin, care, la încheierea contractelor, au supradimensionat producţiile medii din contractele de asigurare.
În acest sens, adresa nr. 3885 din 3 februarie 2005 emisă de reclamanta confirmă lichidarea dosarelor de daună pe baza condiţiilor de asigurare.
Faţă de cele arătate nu se poate reţine că nu s-a avut în vedere dispoziţiile art. 6.6. din contract potrivit căruia asigurătorul nu are obligaţia de a verifica declaraţiile asiguratului care se fac pe propria sa răspundere.
Din acest motiv, justificat instanţa de apel nu a reţinut niciunul din cele două vicii de consimţământ respectiv eroarea şi dolul prevăzute de art. 953 C. civ., astfel că din această perspectivă, recurenta nu poate invoca viciul de consimţământ ca motiv pentru nulitatea contractelor şi acordarea despăgubirilor.
Cum criticile formulate de recurentă nu pot fi reţinute, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.A.V.I.G., sucursala Mureş Tg.Mureş împotriva deciziei nr. 72/A din 22 septembrie 2008 a Curţii de Apel Tg.Mureş, secţia comercială contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta reclamantă la plata sumei de 6000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC G.C. SA Reghin.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1334/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1336/2009. Comercial → |
|---|
