ICCJ. Decizia nr. 155/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 155/2009
Dosar nr. 37000/3/2006
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. a solicitat prin acţiunea introductivă, înregistrată la 24 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială obligarea pârâtului B.G. la plata sumei de 87.828,51 euro reprezentând penalităţi datorate pentru nerespectarea obligaţiei prevăzute la clauza 117 din contractul de vânzare - cumpărare acţiuni din 31 octombrie 2002.
Potrivit susţinerilor reclamantei, în vederea privatizării SC A. SA Iaşi, prin contractul din 31 octombrie 2002 de vânzare-cumpărare acţiuni, cumpărătorul iniţial SC K.S. SRL a dobândit un număr de 1.895.047 acţiuni reprezentând 52,669% din valoarea capitalului social subscris şi vărsat al SC A. SA Iaşi, iar prin actul adiţional din 16 aprilie 2004, pârâtul B.G. a preluat toate drepturile şi obligaţiile cumpărătorului, ca efect al novaţiei prin schimbare de debitor consimţită de părţile implicate.
Potrivit reclamantei, prin clauza 11.7 din contract, referitoare la urmărirea şi verificarea realizării obligaţiilor investiţionale pentru protecţia mediului, cumpărătorul se obliga să transmită anual vânzătorului în termen de 30 de zile de la fiecare scadenţă, un certificat emis de cenzorii societăţii sau de o firmă specializată de audit care să specifice în mod clar că:
- investiţia realizată de cumpărător corespunde valorii asumate din contract; înregistrarea ei în contabilitate; sursele de finanţare a investiţiei conform prevederilor din contract.
Reclamanta susţine că pentru scadenţele din 20 decembrie 2004 şi respectiv 20 decembrie 2005 pârâtul nu a prezentat confirmările eliberate de autoritatea de mediu privind realizarea în totalitate a măsurilor scadente prevăzute în programele de conformare parte integrantă a autorizaţiei de mediu, datorând penalităţile calculate conform art. 12.5 din contract.
În cauză s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului de către SC A. SA Iaşi, cerere care a fost anulată de instanţă prin Încheierea din 10 septembrie 2007, cu motivarea că, cererea semnată de avocat în baza unei împuterniciri numai de reprezentare nu a fost însuşită de societate.
Prin sentinţa comercială nr. 10019 din data de 17 septembrie 2007, tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamanta şi a obligat pârâtul la plata sumei de 87.825,51 euro cu titlu de penalităţi contractuale.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut din examinarea contractului şi a înscrisurilor depuse de părţi, că pârâtul şi-a asumat obligaţia de a efectua o investiţie de mediu în sumă de 1.483.000 euro pentru anii 2003 şi 2004, investiţie care trebuia să aibă ca scop realizarea tuturor obligaţiilor de mediu stabilite de lege şi a prevederilor programelor de conformare stabilite de A.P.M.
Totodată instanţa apreciază că prelungirea termenelor din programele de conformare şi a termenelor legale pentru efectuarea unor investiţii de mediu prin OUG nr. 152/2005 nu are semnificaţia modificării contractului dintre părţi, sub aspectul termenelor contractuale, pârâtul fiind obligat să investească sumele de bani prevăzute în anexa 6 la contract, cu consecinţa îndeplinirii măsurilor de protecţie a mediului mai devreme decât termenele maxime prevăzute în lege sau în programele de conformare, iar în cauză din relaţiile transmise de A.P.M. Iaşi rezultă că SC A. SA Iaşi mai are de îndeplinit obligaţii de mediu, unele programe fiind în stadii avansate, iar altele incipiente.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul B.G. şi SC A. SA.
Motivele de apel formulate de pârât au vizat aspecte de netemeinicie şi nelegalitate referitoare la interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor contractului de vânzare-cumpărare acţiuni precum şi cele a dispoziţiilor OUG nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării.
Petenta SC A. SA nu şi-a motivat cererea de apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercial, prin Decizia comercială nr. 173 pronunţată la 21 aprilie 2008 a admis apelul declarat de pârâtul B.G. şi a schimbat în tot sentinţa fondului în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii introductive.
Apelul declarat de SC A. SA a fost respins ca nefondat.
În expunerea raţionamentului care a condus la adoptarea acestei soluţii, instanţa de apel a procedat la o examinare exhaustivă a clauzei de la punctul 11.7 din contract astfel cum a fost modificată prin Convenţia de menţinere în vigoare a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni, convenţie încheiată la 16 aprilie 2006, reţinând că art. 11.7 face trimitere la act noiembrie 3 şi 11.5 din contract în ce priveşte conţinutul obligaţiilor investiţionale pentru protecţia mediului asumate de pârât.
În acest sens, instanţa de apel, apreciază că pârâtul acţionar majoritar s-a obligat prin clauze, înserată la 11.3 să determine societatea să îşi îndeplinească angajamentul juridic anterior asumat prin programele de conformare stabilite de I.P.M. Iaşi.
Totodată instanţa reţine că prin OUG nr. 152/2005 aprobată prin Legea nr. 841/2006 au fost modificate în mare parte dispoziţiile cuprinse în programele de conformare stabilite de autoritatea de mediu pentru SC A. SA Iaşi în sensul declarării termenelor pentru realizarea anumitor investiţii, înlăturării efectelor altor investiţii ca nemaifiind oportune aşa încât societatea trebuia să se conformeze noilor programe stabilite de autoritatea de mediu în baza OUG nr. 152/2005.
Concluzionând, curtea constată că în mod neîntemeiat au fost ignorate înscrisurile depuse în probaţiune, respective certificatele emise de către cenzorii societăţii privind îndeplinirea obligaţiei investiţionale asumate de cumpărător însoţite de confirmările autorităţii de mediu.
Referitor la obligaţia asumată prin clauza de la art. 11.5 din contract instanţa de apel constată că reclamanta a confirmat virarea de către cumpărător a sumelor reprezentând valoarea investiţiilor pentru protecţia mediului aferente anilor investiţionat II şi III respectiv 2004 şi 2005.
În ceea ce priveşte apelul declarat de SC A. SA instanţa l-a analizat prin prisma art. 292 alin. (2) C. proc. civ., constatând că cererea de intervenţie accesorie nu a fost însuşite de societate prin semnătura, aşa încât în mod legal a fost anulată de instanţa fondului.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat la data de 11 iulie 2008 recurs, în termen legal, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii pronunţate în apel, respingerea apelului declarat de pârât cu consecinţa menţinerii sentinţei fondului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de apel este rezultatul interpretării greşite a actului dedus judecăţii şi a aplicării greşite a legii.
În dezvoltarea criticilor formulate recurenta a susţinut în sinteză următoarele:
-considerentele hotărârii denotă că instanţa de apel a confundat obiectul judecăţii, deoarece penalităţile solicitate pe zi de întârziere se referau la nedepunerea la scadenţă a certificatului emis de cenzorii societăţii însoţit de confirmarea autorităţii de mediu sau a unui nou program de conformare pentru obligaţiile de mediu, iar instanţa are în vedere penalităţi pentru neîndeplinirea obligaţiilor de mediu, denaturând astfel actul dedus judecăţii;
- înscrisurile prezentate de cumpărător – respectiv precizările A.P.M. Iaşi nu pot fi considerate o confirmare a autorităţii de mediu privind îndeplinirea obligaţiilor de protecţie a mediului;
-prezentarea unui nou program de conformare pentru îndeplinirea obligaţiilor de mediu s-a efectuat pe parcursul soluţionării apelului, ceea ce impune concluzia că penalităţile de întârzuiere solicitate sunt întemeiate;
- argumentul instanţei în sensul că „o ordonanţă de urgenţă sau autoritatea de mediu consideră o parte din investiţii neoportune iar altele au termen de realizare până în 2009", nu este de natură să afecteze conţinutul contractului care prevede scadenţe deja depăşite;
- pentru a nu se datora penalităţi conform art. 12.5 din contract, cumpărătorul ar fi trebuit să prezinte anterior scadenţelor un nou program de conformare aprobat de autoritatea de mediu şi să solicite încheierea unui act adiţional la contract;
Asupra recursului, examinând Decizia atacată, în raport de motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care instanţa prin hotărârea dată schimbă natura însăşi a convenţiei părţilor sau denaturează înţelesul clar şi vădit neîndoilenic al acesteia.
2. Recurentul îşi construieşte întreaga argumentaţie a acestor critici pe susţinerea că instanţa de apel a confundat obiectul acţiunii introductive, obiect prin care nu se solicitau penalităţi pentru neîndeplinirea investiţiilor de mediu ci penalităţi pentru nedepunerea documentelor prevăzute în clauza de la art. 11.7 din contract.
3. Or, chiar dacă această susţinere ar fi reală, ea nu se încadrează în art. 304 pct. 8 care vizează denaturarea actului juridic, a convenţiei părţilor şi nu a acţiunii introductive, după cum o astfel de argumentare nu poate fi încadrată în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru a putea face obiectul examenului de legalitate pe calea recursului.
4. Totodată, Curtea constată, că această alegaţie a recurentei este în contradicţie cu cererea sa de a se menţine sentinţa fondului, urmare admiterii recursului, în condiţiile în care instanţa de fond îşi motivează soluţia de acordare a penalităţilor pe neîndeplinirea obligaţiilor pârâtului de a efectua investiţiile de mediu şi măsurile de protecţie din programele de conformare a căror realitate trebuia certificată prin confirmarea autorităţii de mediu.
5. Cu alte cuvinte, susţinerile recurentei sunt deficitare sub aspectul clarităţii şi consecvenţei în exprimare, noţiunile juridice utilizate de obiectul acţiunii şi/sau actul juridic dedus judecăţii neavând aceiaşi semnificaţie juridică aşa cum ar rezulta din dezvoltarea recursului.
6. Cu privire la clauza prevăzută la art. 11.7 din contract, care a făcut obiectul analizei judiciare, conţinutul clauzei este clar şi neechivoc aşa cum a reţinut în analiza sa şi instanţa de apel, în sensul că depunerea de către cumpărător a certificatului emis de cenzorii societăţii însoţit de confirmarea autorităţii de mediu competentă atestă îndeplinirea obligaţiilor investiţionale pentru protecţia mediului.
7. În acest sens curtea observă că, dispoziţiile înscrise în clauza de la pct. 11.7 reproduc aproape in terminis art. 11 şi art. 12 din OG nr. 25/2002 privind unele măsuri pentru monitorizarea post privatizare a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale, astfel cum a fost modificată şi completată.
Potrivit textelor de lege susmenţionate „investiţia este considerată realizată dacă cumpărătorul prezintă un certificat emis în acest scop de cenzorii societăţii/ firma specializată de audit certificat care va fi însoţit, în cazul investiţiilor pentru protecţia mediu de confirmare eliberată de autoritatea de mediu competentă privind respectarea de către societate a prevederilor legale referitoare la protecţia mediului.
În cauză instanţa de apel, nu se abate, în raţionamentul său de la conţinutul clar şi precis al obligaţiilor asumate de cumpărător prin clauza invocată, cu alte cuvinte nu denaturează voinţa părţilor sub pretext de interpretare aşa cum susţine fără temei recurenta, ci examinează îndeplinire obligaţiilor investiţionale şi de protecţia mediului asumate de cumpărător în litera şi spiritului contractului.
8. Critica recurentei conform căreia dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţă sau punctul de vedere al autorităţii de mediu în sensul că o parte din investiţii sunt inoperante iar altele urmează a fi efectuate până în anul 2009 nu sunt de natură să afecteze cu nimic conţinutul contractului care prevede scadenţe deja depăşite, se vădeşte a fi nefondată.
9. Înscrisurile relevante existente la dosarul cauzei emise de A.P.M. Iaşi atesta faptul că SC A. SA Iaşi se află sub incidenţa OUG nr. 152 din 10 noiembrie 2005 şi conform anexei 3 la actul normativ beneficiază de o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2009 pentru obţinerea autorizaţiei integrate de mediu, urmând că măsurile din programele de conformare parte integrantă a autorizaţiilor de mediu din 18 decembrie 2003, nerealizate şi rămase oportune, să fie îndeplinite până la data de 31 decembrie 2009.
10. Prin urmare, în vederea conformării la cerinţele impuse de noua reglementare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, autorităţile competente pentru protecţia mediului în vederea emiterii autorizaţiei integrată de mediu au stabilit noile condiţii care garantează respectarea prevederilor ordonanţei de către societate în calitate de operator, cu termen de realizare până la 31 decembrie 2009.
Prin adoptarea OUG nr. nr. 152 din 10 noiembrie 2005 s-au stabilit măsurile necesare pentru prevenirea sau reducerea emisiilor în aer, apă şi sol provenite din activităţile prevăzute în anexa 1, astfel încât să se atingă un nivel ridicat de protecţie a mediului. Conform art. 4 din ordonanţă autoritatea competentă pentru protecţia mediului emite autorizaţia integrată de mediu care conţine condiţii ce garantează respectarea prevederilor ordonanţe şi a celorlalte prevederi legale privind protecţia mediului.
11. Aşa fiind, argumentul recurentei apare inacceptabil şi de neînţeles cu atât mai mult cu cât recurenta reclamantă în acţiunea introductivă arată că a luat la cunoştinţă de adresele emise de A.P.M. Iaşi de decalare a termenelor pentru realizarea măsurilor din programul de conformare şi apoi de termenele finale pentru obţinerea autorizaţiei integrate de mediu.
12. Or, a pretinde îndeplinirea unor obligaţii de mediu care nu mai sunt oportune sau care trebuiesc reconsiderate din perspectiva legii privind prevenirea şi controlul integrat al poluării constituie o abordare formală şi lipsită de eficienţă în ce priveşte urmărirea modului de realizare a obligaţiilor pentru protecţia mediului din contractele ce fac obiectul controlului post privatizare în categoria cărora se încadrează contractul în prezenta cauză.
În acest sens, dispoziţiile decembrie din OG nr. 25/2002 astfel cum a fost modificată prevăd că în cazul investiţiilor pentru protecţia mediului este necesară confirmarea eliberată de autoritatea de mediu privind respectarea de către societate a prevederilor legale referitoare la protecţia mediului, aşa încât recurenta nu poate să susţină cu temei în prezenta cauză lipsa de relevanţă a înscrisurilor emanate de la autoritatea de mediu competentă în ce priveşte SC A. SA.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 173 din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 160/2009. Comercial → |
|---|
