ICCJ. Decizia nr. 1601/2009. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1601/2009

Dosar nr. 4324/121/2007

Şedinţa publică din 25 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Galaţi, reclamanta SC R.L. SA în contradictoriu cu pârâtele SC M.S. SA Galaţi şi B.R. SA, a solicitat constatarea îndeplinirii obligaţiei contractuale prevăzute în contractul din 2004 de către aceasta şi obligarea B.R. SA de a efectua plata sumei de 43.000 lei ron conform scrisorii de garanţie bancară de bună execuţie din 2004 până la soluţionarea cauzei; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6856/2006 Judecătoria Galaţi a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Galaţi în soluţionarea cererii şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată şi a admis acţiunea, constatând îndeplinite obligaţiile contractuale prevăzute în contractul din 2004 de către reclamantă.

Totodată, s-a luat act de cererea de renunţare a reclamantei la cel de-al doilea capăt de cerere.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâta SC M.S. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând, în esenţă următoarele:

Prin Decizia nr. 3/2007, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr. 80/121/2007 s-a anulat sentinţa civilă nr. 6876/2006 a Judecătoriei Galaţi şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, ca instanţă de fond.

Prin sentinţa comercială nr. 857 din 16 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondată şi s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R.L. SA în contradictoriu cu pârâtele B.R. SA Bucureşti şi SC A.M. Galaţi, astfel cum a fost formulată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat apel pârâta şi prin Decizia civilă nr. 99/A din 29 octombrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Galaţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a invocat din oficiu a invocat din oficiu încălcarea competenţei materiale de către instanţa de fond în condiţiile în care obiectul cererii de chemare în judecată privind constatarea îndeplinirii obligaţiei contractuale de garanţie astfel încât nu există dreptul pârâtei de a solicita suma de 12.650,20 dolari S.U.A. înscrisă în clauza de garanţie, este unul evaluabil în bani, al cărui cuantum se situează sub limita prevăzută de art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar prin Decizia în interesul legii nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, s-a stabilit că dispoziţiile art. 1 pct. 2, art. 2 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. civ. şi art. 282 indice 1 alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă şi a căilor de ataca sunt evaluabile în bani litigiile comerciale având ca obiect constatarea existenţei sau a inexistenţei unui drept patrimonial.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, în termenul legal, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel fără a soluţiona fondul apelului, a invocat greşit, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale în primă instanţă atât timp cât, în speţă, instanţa deja se pronunţase printr-o hotărâre anterioară asupra acestei excepţii existând autoritate de lucru judecat.

Pe fond, a arătat că şi-a îndeplinit toate obligaţiile contractuale, acţiunea fiind nefondată.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, raportându-se la caracterul obligatoriu al deciziei nr. 32/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, privind calificarea acţiunii ca fiind una evaluabilă în bani.

Recursul este fondat.

Aşa cum s-a arătat în precedent, prin Decizia intermediară nr. 3/2007, în considerarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ., Tribunalul Galaţi a anulat sentinţa civilă nr. 6876/2006 a Judecătoriei Galaţi, şi a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Galaţi, ulterior, prin sentinţa comercială nr. 857 din 16 aprilie 2008, cauza fiind soluţionată pe fond.

Exercitarea căii de atac a apelului s-a făcut doar de către pârâtă şi numai împotriva celei din urmă hotărâri, prin care s-a soluţionat fondul, Decizia nr. 3/2007 a Tribunalului Galaţi prin care s-a stabilit competenţa materială în primă instanţă rămânând irevocabilă. În această situaţie statuarea asupra competenţei materiale în primă instanţă potrivit considerentelor acestei decizii este câştigată părţilor şi se impune şi înaintea instanţelor de control judiciar, Decizia nr. 32/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii irevocabile a acestei hotărâri, neputând afecta autoritatea de lucru judecat.

Aşa fiind, instanţa de apel reluând în discuţie, din oficiu, excepţia de necompetenţă materială a primei instanţe fără a avea cadrul procesual pentru a desfiinţa şi Decizia prin care se stabilise anterior competenţa materială, această excepţie fiind soluţionată astfel cu autoritate de lucru judecat, a încălcat dispoziţiile art. 1201 C. civ. şi ale art. 329 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., pronunţând o hotărâre nelegală.

În consecinţă, se va admite recursul în temeiul art. 312 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., se va desfiinţa hotărârea şi se va trimite cauza pentru rejudecarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta SC R.L. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi nr. 99 din 29 octombrie 2008, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2009.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1601/2009. Comercial