ICCJ. Decizia nr. 1602/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1602/2009
Dosar nr. 3638/101/2007
Şedinţa publică din 25 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 3638/101/2007, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul - pârât G.M. în contradictoriu cu pârâţii SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. şi F.B. şi a fost constatată calitatea de asociat a reclamantului cu un procent de 50% din părţile sociale.
A fost respinsă cererea reconvenţională prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a actului adiţional la actul constitutiv autentificat din 1 iulie 1999 la BNP I.M. şi, în subsidiar, să se dispună rezoluţiunea.
Prin sentinţa nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007, a aceleiaşi instanţe, s-a respins cererea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului pentru constatarea revocării tacite a actului adiţional autentificat din 1 iulie 1999 la BNP I.M., această instanţă fiind investită ca efect al pronunţării încheierii din 14 septembrie 2007, în dosarul nr. 3638/101/2007, prin care s-a dispus disjungerea acestui capăt al cererii reconvenţionale.
Împotriva ambelor sentinţe au declarat apel pârâţii SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. şi F.B., cauzele fiind înregistrate separat.
Prin încheierea din 26 martie 2008, Curtea de Apel Craiova apreciind că între obiectul şi cauza celor două cereri există o strânsă legătură, a dispus conexarea dosarului nr. 8666/101/2007 la dosarul nr. 3638/101/2007.
Procedând la judecarea apelurilor, în raport de dispoziţiile art. 294 şi urm. C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 126 din 30 aprilie 2008, a admis apelurile declarate de pârâţi şi a schimbat sentinţa nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 8366/101/2007 şi sentinţa nr. 794/COM din 23 noiembrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 3638/101/2007 în sensul că a respins acţiunea şi a admis cererea reconvenţională, a dispus rezoluţiunea contractului de cesiune de părţi sociale, cuprins în actul adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, înregistrat în 11 iulie 1999 la BNP I.M., cu cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut cu privire la acţiunea introductivă că, la data de 1 iulie 1999, a fost încheiat actul adiţional între asociata F.M. şi numiţii F.B. şi G.M. prin care aceasta s-a retras din societate şi a cesionat părţile sociale în părţi egale către ceilalţi doi.
Cum administrarea societăţii s-a stabilit a fi efectuată de către numitul F.B. şi cum acesta nu a solicitat înregistrarea în Registrul Comerţului, intimatul - reclamant G.M. putea uza de dispoziţiile din Legea nr. 26/1990 potrivit cărora înregistrarea menţiunilor se poate face la cererea persoanelor interesate în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării dar nu a făcut-o, ceea ce a determinat pronunţarea deciziei nr. 1790 din 15 noiembrie 2006, a Curţii de Apel Craiova, prin care s-a menţinut în mod irevocabil soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de înregistrare a actului adiţional dar, oricum, cesiunea părţilor sociale şi-a produs efectele juridice.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, s-a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins capătul de cerere în constatarea nulităţii, dar trebuia să admită cererea în rezoluţiune, deoarece, potrivit recunoaşterii părţilor şi probelor administrate chiar dacă în act nu s-a prevăzut, voinţa reală a părţilor a fost aceea a unei cesiuni cu plată şi nu gratuită, iar preţul de 15.000 dolari nu a fost achitat.
În termenul legal, apelanţii - pârâţi au formulat cerere de îndreptare şi completare a dispozitivului deciziei nr. 126 din 30 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în temeiul art. 2812 C. proc. civ., în sensul că instanţa a omis să se pronunţe cu privire la soluţia de respingere a capătului de cerere privind nulitatea parţială a actelor juridice deduse judecăţii şi de revocare tacită, cererea în rezoluţiune fiind formulată în subsidiar, în măsura respingerii celor dintâi.
Prin Decizia nr. 255 din 1 octombrie 2008, aceeaşi instanţă de judecată a respins cererea cu motivarea că cererile de constatare a nulităţii, respectiv revocării actelor juridice deduse judecăţii nu pot fi caracterizate în raport cu cererea în rezoluţiune formulată prin aceeaşi cerere reconvenţională, ca având un caracter accesoriu, conex sau incidental, astfel că nu sunt întrunite cerinţele textului de lege invocat ca temei al cererii.
Toate părţile au formulat recurs, în termenul legal.
Reclamantul a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. arătând, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel conţine o motivare străină de natura pricinii şi contradictorie, s-a denaturat conţinutul actului juridic în privinţa preţului cesiunii părţilor sociale, neexistând nicio menţiune expresă în acest sens în conţinutul actului juridic, restul probelor administrate neavând legătură cu acest act şi s-au aplicat greşit dispoziţiile legale în ceea ce priveşte admisibilitatea acţiunii în constatarea calităţii de asociat, iar în privinţa rezoluţiunii contractului, pe de o parte, reclamanţii F.B. şi SC S. SRL nu aveau calitate procesuală activă, iar pe fond, nu erau îndeplinite condiţiile rezoluţiunii, neexitând culpă contractuală.
Pârâţii au invocat critici subsumate motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând, într-o primă teză, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi să se constate nulitatea absolută parţială a actului adiţional la actul constitutiv al SC S. SRL, înregistrat în 1999 şi a contractului de societate autentificat din 1999, ca act subsecvent şi în a doua teză, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi să se constate revocate la 2 noiembrie 2000, cele două acte juridice.
În dezvoltarea motivului de recurs au arătat, în cadrul primei teze, că actul adiţional este nul, deoarece obiectul contractului nu întruneşte condiţiile de a avea un obiect determinat.
Astfel, instanţa de apel a apreciat greşit că a existat un preţ pentru cesiunea părţilor sociale presupusul raport juridic dintre recurentul reclamant - pârât G.M. şi recurentul pârât - reclamant F.B. la care se face trimitere ca dovadă a voinţei părţilor neavând legătură cu raportul juridic dintre G.M. şi F.M. – cedent, în lipsa manifestării de voinţă din partea acesteia din urmă, privind preţul cesiunii.
Cu privire la cauza ilicită, în mod greşit, s-a apreciat că actul juridic are cauză, motivat de faptul că există un preţ al cesiunii de creanţă, ceea ce ar determina şi existenţa unei contraprestaţii, deşi actul nu conţine o astfel de menţiune.
În cadrul celei de a doua teze au susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 969 alin. (2) C. civ., deoarece faţă de comportamentul părţilor este evident, în cauză, că părţile din actul juridic au înţeles să revină asupra acestuia, revocarea tacită producându-şi efectele juridice.
Astfel, niciuna dintre părţi nu a solicitat în termenul legal înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind cesionarea părţilor sociale, raportat la art. 22 din Legea nr. 26/1990, iar ulterior, pârâta - reclamantă F.M. a încheiat actul adiţional din 2003 la actul constitutiv privind schimbarea sediului social, numirea unui nou administrator, înfiinţarea unui punct de lucru, reclamantul - pârât G.M. neopunându-se şi neexercitând niciodată, în fapt, drepturile şi obligaţiile ce îi reveneau în calitate de asociat, probe ce dovedesc că părţile au înţeles să revoce tacit convenţia.
Analizând recursurile se găsesc fondate în limitele ce se vor arăta în continuare.
Acţiunea introductivă formulată de recurentul reclamant - pârât G.M. a avut ca obiect constatarea calităţii de asociat la SC S. SRL, în cotă de 50% din capitalul social.
Prin cerere reconvenţională, recurenţii pârâţi - reclamanţi au solicitat să se constate nulitatea parţială a actului adiţional înregistrat în 1999, încheiat între F.M. în calitate de asociat cedent şi F.B. şi G.M., în calitate de cesionari şi a contractului de societate autentificat din 1999 sau revocarea tacită a acestor acte – cerere disjunsă la fond dar soluţionată în apel prin conexarea dosarelor.
În subsidiar, s-a solicitat rezoluţiunea cesiunii.
Instanţa de apel soluţionând apelurile declarate de toate părţile şi schimbând în tot hotărârile instanţei de fond, pe de o parte, cu referire la acţiunea principală a reţinut ca justificare a soluţiei de respingere a acesteia, că actul adiţional nu a fost înregistrat la Registrul Comerţului în termenul legal – ceea ce îl decade din drept pe reclamant, sens în care există şi o hotărâre judecătorească, reeşind intenţia părţilor de renunţare la beneficiile actului juridic, dar a reţinut în acelaşi timp că acesta putea să îşi exercite drepturile conferite de calitatea de asociat derivate din actul adiţional chiar neînregistrat, deci, i s-a recunoscut calitatea de asociat, ceea ce vine în contradicţie cu soluţia pronunţată, de respingere pe fond a acţiunii şi echivalează cu o nepronunţare.
Pe de altă parte, soluţionând cererea reconvenţională formulată de pârâţii - reclamanţi, instanţa de apel a confirmat legalitatea hotărârilor instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii în constatarea nulităţii actelor juridice şi a cererii de revocare fără a motiva însă, în niciun fel, din care considerente a ajuns la această concluzie.
Cât priveşte cererea în rezoluţiune se constată că recurenta - pârâtă, în calitate de cedent a cesionat părţile sale sociale recurentului - reclamant şi recurentului - pârât F.B. - în calitate de cesionari.
Faţă de această situaţie, instanţa de apel era obligată să verifice cu prioritate calitatea procesuală activă a recurenţilor pârâţi - reclamanţi de a solicita rezoluţiunea convenţiei, recurentul pârât - reclamant F.B. fiind cesionar altături de recurentul - reclamant, iar recurenta pârâtă - reclamantă SC S. SRL Drobeta Turnu Severin – terţ faţă de convenţie, deci, trebuia analizat dacă aceştia sunt sau nu creditori ai obligaţiei pretins neexecutate.
În al doilea rând, obligaţia trebuia analizată în raport de conţinutul convenţiei dedusă judecăţii şi nicidecum prin raportare la o altă convenţie, cu atât mai mult cu cât chiar recurenţii pârâţi - reclamanţi au susţinut, în principal, teza nulităţii contractului pentru lipsa obiectului şi cauză ilicită, respectiv revocarea iar situaţiile se exclud reciproc. Or nepronunţarea pe fond a instanţei de apel asupra acestor cereri, deşi au făcut obiectul judecăţii în apel face imposibil controlul judiciar şi în privinţa celui de-al doilea recurs.
Având în vedere, dispoziţiile art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite, în consecinţă, ambele recursuri, va casa hotărârea şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va avea în vedere şi celelalte critici vizând fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamantul G.M. şi de pârâţii SC S. SRL Drobeta Turnu Severin, F.M. şi F.B., împotriva deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 126 din 30 aprilie 2008, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecarea apelurilor formulate de pârâţi, împotriva sentinţei Tribunalului Dolj nr. 793/COM din 23 noiembrie 2007 şi împotriva sentinţei Tribunalului Dolj nr. 794 din 23 noiembrie 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1601/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1603/2009. Comercial → |
---|