ICCJ. Decizia nr. 1621/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1621/2009
Dosar nr. 6393/121/2007
Şedinţa publică din 26 mai 2009
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 421 din 19 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi s-a admis în parte acţiunea având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâta RA A.N. Drobeta Turnu Severin, dispunându-se obligarea acesteia la plata sumei de 136.833,26 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi suma de 3.983,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 21 martie 2008, s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei comerciale nr. 421 din 19 februarie 2008 referitor la conţinutul cheltuielilor de judecată în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 17.556,86 lei cu titlu de cheltuieli de judecată - reprezentând: 3.983,86 lei parte din taxa judiciară de timbru, 5 lei timbru judiciar, 3.568 lei onorariu expert, 10.000 lei onorariu avocat în loc de suma de 3.983,86 lei.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei pronunţate.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii de apărare împotriva incendiilor potrivit căruia, reclamanta în calitate de prestator s-a obligat să asigure efectuarea serviciilor de apărare împotriva incendiilor, precum şi activităţilor conexe iar pârâta, în calitate de achizitor să plătească prestatorului preţul convenit pentru îndeplinirea contractului de prestări servicii de apărare împotriva incendiilor.
Potrivit dispozițiilor art. 15 din contract, plata către prestator se va face prin compensare la bugetul statului sau energie electrică prin IMI, în termen de 30 zile de la data înregistrării facturii la sediul achizitorului şi acceptării ei la plată de către reprezentanţii autorizaţi ai sucursalelor şi este condiţionată de prezentarea, odată cu factura, a proceselor - verbale de recepţie a serviciilor din luna care face obiectul plăţii încheiate. Dacă achizitorul nu onorează facturile în termen de 30 zile de la termenul precizat la art. 15.1, prestatorul are dreptul de a apela la prevederile art. 18.2, cu aplicarea Legii nr. 469/2002 şi la prevederile art. 4 alin. (1).
Potrivit calculului efectuat de expert, bazat pe perioadele prevăzute de art. 15.1 din contract, valoarea penalităţilor datorate de pârâtă sunt în sumă de 136.833,26 lei.
Numărul zilelor de întârziere a plăţii s-a determinat ca diferenţă între data scadenţei şi data plăţii care coincide cu data aprobării compensării dată de către D.G.F.P.G. şi înscrisă pe procesele - verbale de compensare şi comunicate reclamantei.
Calculul stabilit de expert în raport a fost însuşit de pârâtă.
În ceea ce priveşte contravaloarea cheltuielilor de judecată s-a motivat că acestea sunt datorate de pârâtă, ca parte căzută în pretenţii, conform art. 274 C. proc. civ. coroborat cu art. 276 C. proc. civ., în limita pretenţiilor admise.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 73 din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, care a reţinut că, în cauză nu sunt îndeplinite în mod cumulativ condiţiile reglementate de art. 275 C. proc. civ. în condiţiile în care, în privinţa obligaţiilor comerciale (cum este şi cea din cauza dedusă judecăţii) având ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul când obligaţia devine exigibilă, potrivit art. 43 C. com.
S-a considerat astfel că, apelanta - pârâtă, fiind de drept în întârziere nu i se poate aplica situaţia de excepţie instituită de prevederile art. 275 C. proc. civ., acordându-se corect numai o parte din cheltuielile de judecată, corespunzătoare pretenţiilor admise, deoarece ambele părţi sunt în culpă procesuală, intimata - reclamantă pentru că a solicitat mai mult decât i se datora iar apelanta - pârâtă care a pierdut pentru că a provocat procesul.
Fiind de drept în întârziere, apelanta - pârâtă nu poate fi obligată doar la o parte din cuantumul taxei judiciare de timbru, respectiv doar pentru o sumă rezultând din diferenţa dintre suma pretenţiilor admise şi suma recunoscută de pârâtă pe parcursul procesului, ca fiind datorată cu titlu de pretenţii.
În ceea ce priveşte suma stabilită cu titlu de onorariu expert s-a reţinut este proporţională cu complexitatea lucrării, cu volumul de muncă depus de expert, neputând fi primite criticile apelantei - pârâte referitoare la faptul că expertiza dispusă în cauză a constat doar în efectuarea unor calcule aritmetice, ci că lucrarea a fost una complexă, ce a necesitat analiza fiecărei facturi, stabilirea datei scadenţei, stabilirea datei stingerii obligaţiei principale în modalitatea prevăzută în contract a numărului de zile de întârziere şi apoi aplicarea procentului de penalităţi de întârziere în funcţie de dispoziţiile stipulate în contract.
În ceea ce priveşte onorariul de avocat s-a avut în vedere că, instanţa de fond l-a micşorat în mod corespunzător pretenţiilor admise, cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat la care a fost obligată pârâta, ca parte căzută în pretenţii.
Împotriva acestei decizii, pârâta RA A.N., sucursala Drobeta Turnu Severin, a declarat recurs pe care l-a întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând următoarele:
- Instanţa de apel a aplicat greşit legea cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, respectiv cu privire la onorariul de avocat.
Recurenta susţine că nu a solicitat instanţei să reducă onorariul stabilit de avocat cu clientul său, ci să cenzureze onorariul de 10.000 lei ce este exagerat de mare raportat la obiectul cauzei şi complexitatea acesteia, prin aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, se arată că potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., practicii instanţelor şi doctrinei, onorariile de avocaţi pot fi recuperate în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real, în limita unui cuantum rezonabil raportat la necesitatea, realitatea şi rezonabilitatea efectuării acestuia.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., instanţa nu poate micşora cheltuielile efectuate cu taxa de timbru, plata experţilor, precum şi cu orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat a dovedit că le-a făcut, însă are dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, în limitele prevăzute de tabloul onorariilor minimale.
Rezultă că, în mod justificat, instanţa are posibilitatea modificării cuantumului onorariului de avocat – cu respectarea limitelor minime prevăzute în tabloul onorariilor minimale - în raport de volumul de muncă al acestuia în cauza respectivă şi de valoarea pricinii.
În cauză, instanţa de fond a dat eficienţă acestor prevederi astfel că, în calcularea întinderii cheltuielilor de judecată datorate de partea căzută în pretenţii s-a procedat la diminuarea onorariului de avocat de la suma de 20.000 lei la 10.000 lei, în limita pretenţiilor admise.
În mod corect instanţa de apel a considerat că onorariul în discuţie a fost micşorat în mod corespunzător pretenţiilor admise, cu luarea în considerare – în mod corespunzător - a culpei procesuale a reclamantei.
Raportat la acele critici care vizează în special chestiuni de fapt ce ţin de modul de stabilire a cuantumului până la care s-a diminuat onorariul de avocat ca parte a cheltuielilor de judecată acordate, de faptul că – în opinia recurentei – acesta trebuia redus sub limita de 10.000 lei, fără a se arăta din această perspectivă în ce a constat pretinsa aplicare greşită ori încălcare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte consideră că motivele expuse de recurentă în susţinerea recursului nu se înscriu în motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., situaţie în care nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.
În consecinţă, recurenta nu poate susţine aplicarea greşită prin încălcarea dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. şi nici faptul că instanţele anterioare nu ar fi avut în vedere cheltuielile necesare ce au fost efectuate în mod real, în limita unui cuantum rezonabil, în condiţiile în care cuantumul onorariului dovedit ca plătit a fost redus la jumătate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtei în temeiul art. 321 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă RA A.N., prin sucursala Drobeta Turnu Severin, împotriva deciziei nr. 73/A din 19 septembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1620/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1622/2009. Comercial → |
|---|
