ICCJ. Decizia nr. 1661/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1661/2009
Dosar nr. 1848/97/2006
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1367 din 26 septembrie 2007 pronunţată în dosar nr. 1848/97/2006 al Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC S.F. SRL Deva împotriva pârâtelor C.M. (căsătorită N.) în calitate de succesoare a defunctei C.G. şi SC P. SRL Orăştie, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 1.100 lei cheltuieli de judecată către pârâta C.M.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin contractul de tranzacţie şi vânzare - cumpărare autentificat din 18 decembrie 2003 pârâta C.G. a declarat că terenurile situate administrativ în Deva, înscrise în CF Deva, în suprafaţă de 15.000 mp au aparţinut antecesorilor săi T.M. şi T.A., că este singura moştenitoare şi că a primit de la reclamanta SC S.F. SRL reprezentată prin G.L. suma de 3.176.394.000 lei (rol) reprezentând echivalentul sumei de 78.000 euro, motiv pentru care renunţă la orice pretenţii prezente sau viitoare asupra imobilelor ce fac obiectul dosarului nr. 3468/2002 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, pentru a preveni orice posibilitate de atragere în acest litigiu sau alte litigii a terenurilor aparţinând SC P. SRL.
Solicitarea reclamantei de a se constata fie nulitatea, fie anularea, fie rezoluţiunea acestei părţi din contractul de tranzacţie – care cuprindea şi un contract de vânzare - cumpărare – a fost respinsă ca nefondată, pentru motivul de nulitate absolută întemeiat pe faptul că reprezentantul reclamantei nu cunoştea limba română, cu considerarea faptului că probele administrate au relevat împrejurarea că acesta cunoştea în suficientă măsură limba română, astfel încât a înţeles termenii convenţiei pe care a semnat-o.
În privinţa motivului de nulitate constând în lipsa obiectului contractului, Tribunalul a arătat că şi această susţinere este neîntemeiată pentru că tranzacţia se referă la drepturile pârâtei referitoare la imobilele ce fac obiectul dosarului nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara.
În acest context, reţine tribunalul, faptul că pârâta C.G. a continuat procesul din dosarul anterior menţionat, prin exercitarea căilor de atac, nu are semnificaţia încălcării obligaţiei asumate prin tranzacţia a cărei nulitate s-a solicitat a se constata ci reprezintă un demers firesc pentru obţinerea unui act legal privind dreptul său de proprietate asupra terenului ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare.
Apelul declarat de reclamantă a fost admis prin Decizia comercială nr. 78 din 13 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială, cu consecinţa modificării sentinţei în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi dispunerii rezoluţiunii contractului de tranzacţie, pârâta N.M. fiind obligată şi la restituirea sumei de 317.639,4 lei achitată în temeiul acestuia, precum şi la plata sumei de 76.378 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel, respingând cererea pârâtei pentru obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a proceda în acest mod, instanţa de apel a apreciat că nu sunt întemeiate criticile referitoare la motivele de nulitate ale tranzacţiei, însă, verificând în subsidiar acţiunea reclamantei în ceea ce priveşte rezoluţiunea acesteia a constatat că sub acest aspect, prima instanţă a soluţionat greşit cauza.
Astfel, pârâta C.G., prin exercitarea căilor de atac în dosarul nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara, având ca obiect acţiunea în revendicare formulată de reclamanta C.G. în temeiul Legii nr. 10/2001 şi-a încălcat obligaţia de a renunţa la judecată în acest dosar, deşi aceasta reprezenta principala obligaţie asumată prin contractul de tranzacţie.
În aceste condiţii, arată instanţa de apel, este evident că reclamanta nu mai poate obţine îndeplinirea de către pârâta N.M. a executării tranzacţiei prin renunţare la judecată, câtă vreme aceasta a declarat şi recurs în dosarul menţionat, situaţie în care fiind îndeplinite condiţiile art. 1021 C. civ. s-a dispus desfiinţarea contractului şi restituirea sumei achitate.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta N.M. în calitate de succesoare a defunctei C.G. criticând-o ca fiind nelegală şi pronunţată de instanţa de apel cu ignorarea faptului că reclamanta nu are niciun interes să solicite desfiinţarea tranzacţiei pentru că obligaţia asumată de antecesoarea sa de a renunţa la exercitarea căilor de atac în dosar nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara, e o clauză nesemnificativă, faţă de aceea referitoare la renunţarea oricărui drept cu privire la imobilul în litigiu.
În acest context, menţionează recurenta, scopul demersului judiciar în dosarul anterior arătat a fost tocmai acela de a obţine un titlu de proprietate asupra acestui teren – care a făcut obiectul unor vânzări succesive – ceea ce ar permite reglementarea situaţiei juridice cu atât mai mult cu cât reclamanta a cumpărat acest teren de la un terţ, dar nu a fost stânjenită în exercitarea posesiei de către pârâtă.
Analizând recursul formulat, cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma motivului de ordine publică invocat din oficiu, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea constată că excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale este întemeiată, urmând a fi admisă ca atare, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului dintre părţi constă în solicitarea reclamantei de a se constata – în principal – nulitatea absolută a contractului de tranzacţie şi vânzare - cumpărare autentificat din 2003 în partea referitoare la tranzacţia dintre C.G. şi reclamantă şi restituirea sumei achitate sau, în subsidiar, de a se dispune anularea în parte a aceluiaşi contract, ori dacă instanţa va aprecia că nu sunt motive de nulitate absolută să se dispună rezoluţiunea convenţiei în limitele anterior menţionate.
Motivul pentru care s-a cerut desfiinţarea tranzacţiei constă, potrivit susţinerilor reclamantei în nerespectarea obligaţiei pârâtei C.G. de a renunţa la exercitarea căilor de atac în dosar nr. 3468/2002 al Tribunalului Hunedoara având ca obiect acţiunea formulată de C.G. în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru recunoaşterea dreptului său de proprietate, printre altele şi asupra terenurilor care prin contractul anterior menţionat a format obiectul unei tranzacţii între SC P. SRL şi SC S.F. SRL, aspect care nu face însă obiectul prezentului litigiu.
Din această perspectivă, rezultă că singura problemă litigioasă – conform petitelor acţiunii reclamantei - constă în verificarea modului în care pârâta şi-a respectat sau nu obligaţia de a renunţa la exercitarea căilor de atac într-un dosar aflat pe rolul instanţelor civile investite cu soluţionarea unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
În aceste condiţii, chiar dacă în litigiu reclamanta şi una dintre pârâte au calitatea de comerciant, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 şi art. 56 C. com. care să determine competenţa instanţelor comerciale întrucât faţă de obiectul litigiului, este evident că acţiunea nu derivă din alte fapte de comerţ ori contracte şi obligaţii ale unui comerciant aşa cum prevăd dispoziţiile legale anterior invocate.
Pe de altă parte, calitatea de comerciant nu conferă prin ea însăşi şi în mod automat caracter comercial litigiului, astfel încât acesta nu se înscrie în sfera actelor şi faptelor de comerţ, motiv pentru care în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., iar competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă revine Judecătoriei Deva.
Faţă de această soluţie, examinarea motivelor de recurs este inutilă şi lipsită de interes juridic, însă vor fi avute în vedere în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., de instanţa de trimitere, care va solicita reclamantei să indice clar şi precis obiectul cererii sale de chemare în judecată deoarece aceasta a fost de mai multe ori precizată în sensul că s-a solicitat iniţial constatarea nulităţii absolute apoi anularea şi prin ultima precizare rezoluţiunea tranzacţiei.
În concluzie, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar în urma casării deciziei şi sentinţei, cauza va fi trimisă spre rejudecare, în primă instanţă Judecătoriei Deva, ca instanţă civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta N. (fostă C.) M.
Casează Decizia nr. 78 A din 13 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia şi sentinţa civilă nr. 1367 CA din 2007 a Tribunalului Hunedoara şi trimite cauza, spre rejudecare, în primă instanţă, la Judecătoria Deva.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1658/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1662/2009. Comercial → |
|---|
