ICCJ. Decizia nr. 1669/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1669/2009
Dosar nr. 2539/2/2008
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4345 din 25 martie 2008 pronunţată în dosar nr. 11552/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins cererea formulată de expert C.C.L. pentru completarea dispozitivului sentinţei comerciale nr. 1505 din 7 februarie 2007 pronunţată în cauza comercială privind pe reclamanta SC D.G.S. SRL şi pârâta SC D.M.C. SRL, ca fiind tardiv formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2008 C.C.L., în calitate de expert tehnic a solicitat completarea dispozitivului sentinţei comerciale nr. 1505 din 7 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. 11452/3/2005, în sensul majorării onorariului de expert cu suma de 6.000 lei cu motivarea că suma încasată, în cuantum de 3.000 lei reprezintă onorariu provizoriu, restul până la cuantumul total de 9.000 lei stabilit de instanţă în sarcina pârâtei nefiind încă achitat.
Tribunalul, analizând cererea prin raportare la dispoziţiile art. 2822 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil şi în ipoteza omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra cererilor formulate de expert a apreciat că este tardivă în considerarea faptului că nu a fost respectat termenul prevăzut de textul legal menţionat în care părţile puteau declara apel împotriva hotărârii, respectiv 15 zile de la comunicare.
În speţă, dovezile de comunicare sunt din data de 15 aprilie 2007, astfel încât cererea formulată la data de 13 martie 2008, este evident tardivă.
Prin Decizia comercială nr. 307 din 10 iunie 2008 pronunţată în dosar nr. 2539/2/2008 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii apelului şi a tardivităţii declarării acestei căi de atac, s-a admis apelul formulat de apelanta C.C.L., cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare.
Pentru a proceda în acest mod, instanţa de apel a respins excepţia tardivităţii cu motivarea că sentinţa comercială atacată a fost comunicată petiţionarei la data de 16 aprilie 2008, astfel încât apelul declarat în aceeaşi dată, a avut loc cu respectarea termenului prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii apelului invocată de intimata SC D.G.S. SRL derivată din lipsa calităţii procesuale a petiţionarei care nu a fost parte în dosarul de fond, Curtea de Apel a arătat că potrivit prevederilor art. 2812 alin. (3) C. proc. civ., dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale acestei norme de procedură se aplică şi în cazul în care instanţa a omis să se pronunţe, printre altele, asupra cererilor experţilor cu privire la drepturile lor, iar conform art. 2813 C. proc. civ., hotărârea pronunţată în aceste condiţii este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a solicitat completarea acesteia.
Prin urmare, petenta, în calitate de expert, are posibilitatea legală de a formula cerere de completare în temeiul dispoziţiilor art. 2812 C. proc. civ. având totodată şi calitatea de a promova calea de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa sesizată cu o atare cerere, motiv pentru care şi excepţia invocată în acest sens a fost respinsă ca nefondată.
Cât priveşte însă modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii, instanţa de apel a apreciat că în mod eronat Tribunalul a respins cererea expertului ca fiind tardiv formulată pentru că în cauză prevederile art. 2812 C. proc. civ. trebuiau coroborate cu dispoziţiile art. 266 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile se comunică părţilor, în copie, în cazul în care aceasta este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului.
În consecinţă, în lipsa dovezilor care să ateste faptul că hotărârea a cărei completare s-a solicitat a fost comunicată şi expertului, nu doar părţilor între care s-a purtat litigiul, rezultă că cererea petiţionarei întemeiată pe dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. a fost formulată în termen, astfel încât în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ. apelul a fost admis şi ca efect al desfiinţării sentinţei cauza a fost trimisă spre rejudecare în vederea examinării fondului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC D.G.S. SRL Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că instanţa de apel în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii apelului ignorând faptul că aceasta nefiind parte în dosarul de fond nu avea calitate procesuală pentru a declara apel, pentru că dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ. conferă experţilor doar dreptul de a formula cereri de îndreptare şi completare a hotărârii, nu şi de a exercita căi de atac.
De asemenea, arată recurenta, în privinţa termenului în care poate fi formulată o atare cerere, Curtea de Apel, a apreciat nelegal, în lipsa unei reglementări speciale aplicabile experţilor, că nu are relevanţă data comunicării hotărârii pentru că aceasta ar echivala cu posibilitatea conferită experţilor de a solicita oricând cereri de recomunicare a sentinţei şi de a formula ulterior, în termen, asemenea cereri şi de a exercita căi de atac.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 2812, art. 2813 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că este întemeiat, cu următoarele precizări, în privinţa modului de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii apelului, care a fost corect respinsă de instanţă cu motivarea că expertul având posibilitatea legală de a solicita, potrivit art. 2812 C. proc. civ., completarea hotărârii, are şi legitimare procesuală în exercitarea apelului împotriva hotărârii pronunţate de instanţa investită cu o atare cerere, care este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea în legătură cu care s-a cerut completarea, după cum rezultă din prevederile alin. (3) al aceluiaşi articol.
Prin urmare, excepţia este nefondată, motiv pentru care şi critica formulată de recurentă sub acest aspect va fi înlăturată.
În privinţa termenului în care expertul poate solicita completarea hotărârii instanţei de fond, curtea de apel a pronunţat o decizie nelegală.
Astfel, potrivit art. 2812 C. proc. civ. „dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârii date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare".
Iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al articolului citat, aceste dispoziţii „se aplică şi în cazul când instanţa a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor".
Din această perspectivă, reiese că în speţă, termenul în care expertul putea solicita completarea hotărârii era acela de 15 zile, în care părţile aveau posibilitatea de a declara apel, concluzie care rezultă, fără echivoc, din dispoziţiile art. 2812 C. proc. civ., potrivit cărora o atare cerere poate fi formulată în acelaşi termen în care se exercită calea de atac, respectiv 15 zile de la comunicare, şi de asemenea din prevederile alin. (3) conform căruia „dispoziţiile prezentului articol" – adică, în întregime, inclusiv în privinţa termenului – se aplică şi cererilor formulate de experţi.
Este real faptul că expertul nefiind parte în proces nu i-a fost comunicată hotărârea, ceea ce nici nu se impunea faţă de dispoziţiile art. 266 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora „hotărârea se va comunica părţilor, în copie, în cazul în care este necesară pentru curgerea termenului de exercitare a apelului sau recursului".
Prin urmare, interpretarea - făcută de instanţa de apel în sensul că în lipsa dovezilor de comunicare ale hotărârii, conform textului anterior citat – cererea expertei trebuie considerată ca fiind înregistrată în termen, este eronată pentru că aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în speţă, expertul neavând calitatea de parte în proces.
Cu alte cuvinte, interpretarea că, în speţă hotărârea nu a fost comunicată expertului, de altfel, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu are semnificaţia faptului că cererea pentru completarea hotărârii instanţei de fond poate fi formulată oricând, – pentru a nu afecta securitatea raporturilor juridice – ci aceea că termenul trebuie calculat prin raportare la cel prevăzut de lege pentru exercitarea căilor de atac de către părţile din proces iar expertul trebuia să depună diligenţele necesare pentru a se încadra în acest termen.
În consecinţă, recursul este întemeiat şi va fi admis conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar Decizia modificată în sensul respingerii apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.G.S. SRL Bucureşti.
Modifică Decizia nr. 307 din 10 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 4345 din 25 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1665/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1673/2009. Comercial → |
|---|
