ICCJ. Decizia nr. 1663/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1663/2009
Dosar nr. 2604/62/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 8 martie 2007 reclamanta SC R. SA a chemat în judecată pârâta SC S. SA solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 66.759,35 lei reprezentând contravaloarea parţială a facturii fiscale din 17 mai 2004 şi a sumei de 102.141,80 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta arată că a livrat S.N.C. Ploieşti opt bucăţi produse a căror contravaloare a fost achitată doar parţial. Reclamanta arată şi că, în urma procesului de reorganizare a S.N.C. Ploieşti, pârâta a preluat debitul mai sus menţionat.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 2 şi art. 10 pct. 4 C. proc. civ., art. 46 C. com.
În apărare, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat instanţei să admită în parte acţiunea reclamantei cu motivarea, pe de o parte, că nu datorează penalităţi de întârziere şi, pe de altă parte, că valoarea penalităţilor pretinse este mai mare decât valoarea sumei asupra căreia sunt calculate.
Prin sentinţa civilă nr. 3661/C din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comerciala şi de contencios administrativ, în dosar nr. 2604/62/2007 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâta SC S. SA şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 66.759,35 lei reprezentând contravaloarea parţială a facturii fiscale din 17 mai 2004, suma de 102.141,80 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pe perioada 17 mai 2004 – 7 martie 2007 şi suma de 4.630 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că, între societatea reclamantă, în calitate de vânzător şi S.N.C. Ploieşti SA, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 2004 conform căruia vânzătorul s-a obligat să execute şi să livreze, iar cumpărătorul s-a obligat să primească şi să plătească produsele de tipurile, în cantităţile şi la termenele menţionate în anexă, respectiv 12 autobasculante în valoare de 1.899.232.570 lei/buc.
În temeiul contractului de vânzare - cumpărare din 2004 reclamanta a livrat S.N.C. Ploieşti SA produsele prevăzute în anexă şi a emis, pentru 2 buc. autobasculante, factura fiscală din 17 mai 2004 în valoare de 4.181.243.690 lei, care a fost achitată parţial rămânând de plată suma de 66.759,35 lei.
Prin HG nr. 877 din 28 iulie 2005 s-a înfiinţat societatea pârâtă, ca filială a S.N.C. SA Ploieşti, care se reorganizează, iar conform art. 6 alin. (1) societăţile comerciale înfiinţate vor prelua prin protocol toate drepturile şi îşi vor asuma toate obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale S.N.C. SA Ploieşti cu terţii, cu excepţia celor prevăzute la art. 7, inclusiv litigiile în curs.
Potrivit adresei din 19 octombrie 2006 pârâta a făcut cunoscut reclamantei că figurează cu un sold de 66.759,35 lei reprezentând valoarea parţială a facturii din 17 mai 2004.
Pârâta a recunoscut prin întâmpinarea depusă la dosar existenţa debitului principal în sumă de 66.759,35 lei, contestă însă obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere.
Susţinerile pârâtei în sensul că nu a încheiat cu reclamanta niciun act juridic de natură să atragă obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere, nefiind astfel îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ. şi respectiv neputându-se vorbi despre un acord de voinţă valabil exprimat nu au putut fi reţinute deoarece, prin reorganizarea S.N.C. SA Ploieşti, SC S. SA este succesoarea în drepturile şi obligaţiile acesteia.
Prin protocolul din 19 decembrie 2005 SC S. SA a preluat toate drepturile, şi şi-a asumat toate obligaţiile S.N.C. SA Ploieşti şi s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale acesteia cu terţii, inclusiv litigiile în curs.
Susţinerile pârâtei referitoare la faptul că reclamanta pretinde plata de penalităţi de întârziere al căror cuantum depăşeşte suma asupra căreia sunt calculate fiind încălcate astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 nu pot fi reţinute deoarece s-a prevăzut în contract, la art. 7.3, că penalităţile se vor calcula de la data scadenţei, în speţă de la data de 17 mai 2004 şi până la stingerea obligaţiei.
De altfel, valoarea penalităţilor de 102.141,80 lei, aferente perioadei 17 mai 2004 - 7 martie 2007, nu depăşeşte valoarea facturii fiscale din 17 mai 2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii ca prematur introdusă.
În expunerea motivelor de apel, se arată că greşit s-a apreciat în speţă că, s-a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii, faţă de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., faţă de adresa nr. din 2006 de recunoaştere a debitului şi adresa din 22 mai 2006 de convocare la conciliere directă făcută cu S.N.C. SA Ploieşti. Astfel, adresa de recunoaştere nu poartă semnătura reprezentanţilor legali, iar pe de altă parte între părţi nu a existat nici o corespondenţă.
În plus, în cauză, a operat o transmisiune cu titlu particular conform art. 9 alin. (2) din protocol. Astfel, SC S. SA nu s-a substituit niciunui litigiu dintre reclamantă şi S.N.C. SA Ploieşti, deoarece la data încheierii protocolului de predare primire nu există niciun litigiu, iar orice corespondenţă purtată ulterior intrării în vigoare a HG nr. 877/2005 între reclamanta şi S.N.C. SA Ploieşti nu îi este opozabilă. Se mai precizează că reclamanta a avut cunoştinţă de HG nr. 877/2005 ca şi de faptul că, debitoarea sumei de 66.759,35 lei este SC S. SA, astfel încât procedura concilierii nu a fost corect efectuată.
Sub aspectul fondului se arată că, în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ., întrucât E.M. Sălaj a fost subunitate fără personalitate şi prin delegare de competenţă avea dreptul de a încheia în nume propriu contracte de terţi. Ori, prin protocolul încheiat în cauză s-au predat la E.M. Sălajul drepturile şi obligaţiile din contracte, SC S. SA subrogându-se în drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceste raporturi juridice. Astfel, întrucât contractul în cauză nu a fost înregistrat niciodată nici la E.M. Sălaj şi nici la SC S. SA ci a fost încheiat direct de S.N.C. SA Ploieşti, nu se poate vorbi de acord de voinţă valabil exprimat, nefiind îndeplinite art. 1066 C. civ. privitoare la cauza penală.
Pe de altă parte în speţă a operat o novaţie prin schimbare de debitor şi deci clauza penală a încetat odată cu naşterea obligaţiei noi, iar scadenţa executării obligaţiei noi coincide cu data încheierii protocolului de predare primire, respectiv 19 decembrie 2005.
În fine, greşit s-au interpretat prevederile art. 7.3 din contract raportat la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, întrucât clauza penală a stipulat că penalităţile se vor calcula de la data scadenţei şi până la stingerea obligaţiei fără însă a se depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 32/AP din 25 martie 2008 a respins apelul declarat de pârâta SC S. SA împotriva sentinţei civile nr. 3661/C din 14 noiembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosar nr. 2604/62/2007, pe care o păstrează, ca temeinică şi legală.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat pârâta SC S. SA, criticând-o ca fiind nelegală, susţinând, în esenţă, prin reiterarea motivelor de apel sub forma criticilor în recurs, prematuritatea acţiunii reclamantei pentru motivul neîndeplinirii procedurii concilierii directe întrucât simpla corespondenţă purtată între părţi prin adresele din 19 octombrie 2006, 22 mai 2006, 3 aprilie 2008 şi 14 aprilie 2008 nu acoperă lipsa procedurii prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
O altă critică, pe fond, o aduce deciziei atacate cu privire la modul în care instanţa de apel a înţeles să interpreteze anumite clauze ale contractului din 2004, susţinând că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 1066 C. civ. cu privire la clauza penală, între părţi neexistând un acord de voinţă valabil exprimat şi că în mod greşit instanţa de apel a aplicat dispoziţiile art. 7.3 din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 şi ale art. 983 C. civ.
În consecinţă, recurenta, solicită admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în tot, ca fiind nelegală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale anterior menţionate raportat la prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., neprecizate de recurentă dar incidente conform dezvoltării criticilor, Curtea reţine că este nefondat.
Astfel, criticile formulate de recurentă analizate global sunt neîntemeiate, întrucât, ambele instanţe au apreciat în mod corect adevăratele raporturi juridice dintre părţi şi, că, în speţă, conform H.G nr. 877 din 28 iulie 2005 prin înfiinţarea societăţii pârâte ca filială a S.N.C. SA Ploieşti care s-a reorganizat conform art. 6 alin. (1) aceasta a preluat, prin protocolul din 19 decembrie 2005 toate drepturile şi obligaţiile şi s-a subrogat în toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din raporturile juridice ale S.N.C. SA Ploieşti, cu terţii, inclusiv litigiile în curs.
Aşa fiind, susţinerile recurentei pârâte privind prematuritatea acţiunii şi că nu datorează penalităţi în baza unui act juridic, nefiind îndeplinite, astfel, prevederile art. 1066 C. civ., sunt neîntemeiate şi fără relevanţă juridică, întrucât pârâta ca societate nou înfiinţată a preluat, prin protocol, toate elementele de patrimoniu stabilite conform actelor contabile de la 31 august 2005 ce conţineau şi factura din 17 mai 2004, izvor al debitului.
De altfel, pârâta recurentă a şi recunoscut prin întâmpinarea de la dosar existenţa debitului în sumă de 66.759,35 lei, iar prin adresa din 3 aprilie 2008 i-a făcut o propunere reclamantei de eşalonare a debitului principal, inclusiv a penalităţilor de întârziere şi a cheltuielilor de judecată, propunere acceptată de aceasta prin adresa din 14 aprilie 2008, ceea ce echivalează şi cu achiesarea la soluţia pronunţată.
Neîntemeiată este şi critica privind greşita interpretare de către instanţa de apel, a unor clauze din contractele din 2004, respectiv a dispoziţiilor art. 7.3 din contractul din 2004 raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în privinţa penalităţilor întrucât instanţele de judecată au reţinut în mod judicios că penalităţile pot depăşi cuantumul asupra sumei căreia se calculează, iar prin art. 7.3 din contract s-a statuat că majorările pot depăşi valoarea facturii, ceea ce, în speţă, valoarea penalităţilor de 102.141,80 lei nu depăşesc valoarea facturii fiscale din 17 mai 2004.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC S. SA Sărmăşag.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S. SA Sărmăşag împotriva deciziei nr. 32/AP din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1662/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1665/2009. Comercial → |
|---|
