ICCJ. Decizia nr. 1730/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1730/2009
Dosar nr. 3920/103/2007
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Neamţ şi înregistrată, reclamanta SC F.P. SRL Roman a chemat în judecată pe pârâta SC M.S.R. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 786.046,78 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate de reclamantă în baza contractului de prestări servicii din 1 decembrie 2004, pentru care a emis factura din 18 ianuarie 2007.
Prin sentinţa civilă nr. 445/COM din 2 iulie 2008, pronunţată în acest dosar, Tribunalul Neamţ a respins acţiunea ca nefondată.
S-a reţinut că potrivit voinţei părţilor, aşa cum a fost exprimată prin contractul din 2004, plata pentru serviciile prestate urma să se facă, cu ordin de plată, la 15 zile de la data facturării, pentru cantitatea de ţagle polizată reeşită din raportul de activitate al executantului (reclamanta în cauză), contrasemnat de reprezentantul beneficiarului (pârâta în cauză), ataşat facturii.
S-a constatat, în fapt că reclamanta a întrunit pe parcursul executării procese - verbale în loc de rapoarte de activitate care, potrivit conţinutului, au cuprins însă cantitatea de ţaglă controlată, polizată şi, după caz, respinsă şi au fost confirmate, ca regulă, de reprezentanţii pârâtei, stând la baza facturilor emise, mai puţin factura în litigiu, aceasta nefiind însoţită conform înţelegerii, de un asemenea act de constatare, încât sarcina probei că, în realitate, lucrările au fost executate aparţine reclamantei care nu a făcut o astfel de dovadă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC F.P. SRL, şi prin Decizia nr. 102 din 28 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, apelul a fost respins, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că pretenţiile reclamantei de a i se achita valoarea facturii în litigiu nu sunt în acord cu dispoziţiile art. 4.4, art. 4.5 şi art. 5.2.3 din contractul încheiat de părţi, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, cu respectarea art. 962, art. 969 C. civ., neputându-se impune pârâtei o obligaţie care excede acestor clauze, anume de a plăti în lipsa unor documente justificative, pârâta fiind singura în drept să decidă cantitatea polizată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat recurs reclamanta, invocând critici subsumate motivelor de recurs, prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
A arătat, în cadrul primului motiv, că instanţa de apel şi-a motivat soluţia în mod contradictoriu arătând fie că există rapoarte (procese - verbale) de constatare a cantităţilor polizate, dar sunt neclare fie că nu există în sensul stabilit prin contract cum a reţinut şi instanţa de fond, deşi, prima instanţă a reţinut forţa probantă a acestora raportat la conţinutul acestora, conform contractului, indiferent de titulatura dată acestora.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, a arătat că interpretarea contractului se face în raport de clauzele contractuale dar obligă, de asemenea, nu numai la ceea ce este expres întrânsul, ci şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa, conform art. 970 alin. (2) C. civ.
Or, instanţa de apel reţinând că, în lipsa unor prevederi contractuale, privind modalitatea de contestare de către reclamantă a cantităţilor refuzate la plată, de către pârâtă, aceasta din urmă era singura în drept să decidă cantitatea polizată şi cantitatea respinsă, prin această interpretare s-au încălcat de fapt principiile care reglementează contractele sinalagmatice.
Documentele întocmite atestă polizarea, transportarea şi predarea cantităţii de 58.197,20 to ţaglă, însoţite de procese - verbale, confirmate de reprezentanţii pârâtei, astfel încât, menţiunea făcută ulterior de către pârâtă pe aceste documente nu este de natură a justifica potrivit contractului care este legea părţilor, refuzarea la plată a facturii fiscale pentru diferenţa rămasă neachitată.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte critica subsumată primului motiv de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se poate reţine temeinicia acesteia, deoarece motivarea soluţiei de respingere a apelului nu are la bază exclusiv analiza forţei probante a acestor documente intitulate de reclamantă procese - verbale şi nu rapoarte de activitate, ci şi interpretarea dată contractului din perspectiva conţinutului obligaţiilor asumate, reţinându-se că pârâta era singura în drept să decidă cantităţile ce urmau a fi plătite, prin confirmarea acestora, confirmare inexistentă în cazul facturii în litigiu.
În privinţa criticii vizând nelegalitatea hotărârii, subsumată motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată însă temeinicia acesteia.
Rezultă din dispoziţiile art. 4.4, art. 4.5 şi art. 5.2.3 că plăţile se efectuau pe baza unei facturi emise în conformitate cu constatările raportului de activitate întocmit de reclamantă, prin care se consemna rezultatul verificării serviciilor prestate, semnat atât de reclamantă ca executant cât şi de către pârâtă, ca beneficiar.
În executarea contractului, s-au emis aceste documente, fiind lipsit de relevanţă juridică denumirea dată de proces - verbal sau raport de activitate, aşa cum a reţinut, de altfel, şi instanţa de apel chiar dacă motivarea nu este foarte clară sub acest aspect dar ceea ce interesează sunt efectele juridice în planul obligaţiilor asumate.
Astfel, greşit a reţinut instanţa de apel că potrivit contractului numai pârâta era în drept să stabilească serviciile prestate în lipsa unor prevederi contractuale, referitoare la modalităţi de contestare a acestor menţiuni, această interpretare fiind contrară principiilor care guvernează contractul dedus judecăţii, care este un contract sinalagmatic, guvernat de principiul reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor dar şi a ceea ce părţile au convenit.
Trăsătura specifică a acestuia o reprezintă caracterul reciproc şi interdependent al obligaţiilor asumate, fiecare dintre părţi având concomitent, faţă de cealaltă parte, atât calitatea de debitor, cât şi pe aceea de creditor, obligaţia ce revine unei părţi avându-şi cauza juridică în obligaţia corelativă a celeilalte părţi.
Actul de constatare semnat de ambele părţi produce astfel de efecte juridice, reclamanta putând pretinde preţul pentru lucrările confirmate de pârâtă, cum s-a dovedit că există în cazul facturii în cauză, menţiunea făcută ulterior de către pârâtă pe acesta cu privire la cantitatea stabilită iniţial de instanţă, neputând avea forţa juridică dată faţă de ceea ce părţile au convenit.
Dându-se, dimpotrivă, eficienţă juridică rectificărilor efectuate, ulterior, pe actele de constatare s-a încălcat şi principiul forţei obligatorii a contractului prevăzut de art. 969 C. civ., părţile stabilind că documentul va fi semnat de ambele părţi, iar împrejurarea că, iniţial, s-a emis o factură parţială la plată în limitele acestei rectificări a documentelor nu este de natură a dovedi recunoaşterea din partea recurentei - reclamante, dimpotrivă, sarcina probei revenind intimatei - pârâte în sensul că rectificările ulterioare reprezintă realitatea, instanţa încălcând din această perspectivă şi dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează ca recursul să fie admis şi, pe cale de consecinţă se va modifica hotărârea şi se va admite apelul formulat de reclamantă, se va schimba sentinţa instanţei de fond şi se va admite acţiunea, astfel cum a fost formulată.
Văzând şi art. 274 C. proc. civ., intimata - pârâtă va fi obligată să plătească recurentei - reclamante cheltuielile de judecată în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Roman, împotriva deciziei Curţii de Apel Bacău nr. 102 din 28 noiembrie 2008, modifică Decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului Neamţ nr. 445 din 2 iulie 2008, schimbă, în tot, sentinţa Tribunalului Neamţ nr. 445 din 2 iulie 2008 în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta SC F.P. SRL Roman în sensul că obligă pârâta SC A.M.T.P.R. SA să plătească reclamantei suma de 786.046,78 lei, contravaloare lucrări.
Obligă pârâta să plătească suma de 22.179 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1734/2009. Comercial → |
|---|
