ICCJ. Decizia nr. 1734/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1734/2009
Dosar nr. 44508/3/2007
Şedinţa publică din 3 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7202 din 11 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta SC U.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.C. SRL, a constatat ca fiind nelegală rezilierea contractului de închiriere din 2 aprilie 2005 intervenit între părţi, a obligat pârâta să respecte acest contract şi a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe, SC D.C. SRL a declarat apel, solicitând desfiinţarea sa şi, pe fond, respingerea acţiunii.
În urma probelor administrate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pronunţat Decizia comercială nr. 579 din 4 decembrie 2008 prin care a respins, ca nefondat apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că între apelantă, în calitate de locator şi intimată, în calitate de locatar, s-a încheiat contractul de închiriere din 2 aprilie 2005, prin care apelanta a transmis intimatei dreptul de folosinţă asupra faţadei clădirii situate în Bucureşti, sector 1, în scopul amplasării de mesh-uri de către reclamantă. Părţile au stabilit ca actul să fie valabil până la data încetării lucrărilor de construcţii şi amenajări la C.D.C.
A mai reţinut că, în mod eronat, prima instanţă a constatat că la data de 27 iunie 2007, apelanta - pârâtă a denunţat unilateral contractul de închiriere, în realitate, la acea dată, contractul a fost reziliat de către apelantă, care a considerat că termenii şi condiţiile acestuia nu sunt compatibili cu fezabilitatea proiectului C.D.C.
În acest context, Curtea de Apel, în deplin acord cu prima instanţă, a reţinut că apelanta nu a invocat decât apariţia OUG nr. 95/2006, ca motiv al rezilierii, în cuprinsul adresei de reziliere, nu şi eventuale încălcări ale obligaţiei de plată a chiriei, asumată contractual de către intimată.
În privinţa acestei obligaţii, factura achitată cu întârziere a fost emisă ulterior momentului rezilierii pentru a fi putut constitui motiv al rezilierii, iar apariţia OUG nr. 95/2006 prin care s-a aprobat actul adiţional la contractul de parteneriat public -privat pentru reconversia funcţională a amplasamentului C.D.C. nu cuprinde nicio dispoziţie care să interzică derularea contractelor de închiriere deja încheiate.
Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs, în termenul legal, pârâta invocând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel a încălcat principiul interdependenţei obligaţiilor ce îşi au izvorul în contract, în sensul că nu se putea dispune obligarea acesteia la respectarea contractului din 2 aprilie 2005 atât timp cât intimata - reclamantă nu şi-a respectat propria obligaţie de plată a chiriei, stabilită prin factura emisă la 13 septembrie 2007, pentru o perioadă anterioară rezilierii, ceea ce dovedeşte culpa contractuală a intimatei - reclamante.
Este nelegală şi reţinerea faptului că OUG nr. 95/2006 nu a avut niciun efect asupra contractului de închiriere, recurenta - pârâtă având obligaţia în baza acestei ordonanţe să demareze de urgenţă lucrările de finalizare a construcţiilor la C.D.C.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7.1 din contract, părţile au convenit ca încetarea contractului de locaţiune să aibă loc la expirarea duratei, prin acordul părţilor, unilateral de către locator dacă locatarul nu îşi îndeplineşte obligaţia asumată conform art. 5 pct. 5.2 lit. c) privind plata chiriei, respectiv la solicitarea oricărei părţi când cealaltă parte nu şi-a executat în mod culpabil obligaţiile asumate prin contract, dacă această încălcare nu este remediată de partea în culpă în termen de 30 de zile de la data notificării, dacă mai este posibilă remedierea.
Potrivit adresei din 27 iunie 2007, rezultă fără dubiu că recurenta - pârâtă a comunicat intimatei - reclamante intenţia de reziliere unilaterală a contractului având în vedere actul adiţional la contractul de parteneriat public - privat cu autorităţile publice pentru realizarea proiectului C.D.C., conform aprobării prin OUG nr. 95/2006 şi faptul că termenii şi condiţiile acordului de închiriere sunt incompatibili cu fezabilitatea proiectului.
Prin urmare, legal, a reţinut instanţa de apel că recurenta - pârâtă a reziliat unilateral contractul contrar dispoziţiilor art. 7.1 din contract, rezilierea unilaterală nefiind posibilă decât pentru culpă contractuală, ceea ce nu rezultă că s-ar fi invocat prin adresa de notificare a rezilierii.
Raportarea recurentei - pârâte, la pretinsa neîndeplinire la termen a obligaţiei de plată a chiriei, este lipsită de relevanţă juridică în cauză, chiar dacă ar fi reală, atât timp cât nu aceasta a fost cauza rezilierii, iar părţile nu au convenit un pact comisoriu care să fi condus la rezilierea de drept a contractului, fără intervenţia instanţei, anterior pronunţării acţiunii în obligarea la executarea contractului de către co-contractantul acesteia, intimata - reclamantă în cauză.
Cât priveşte OUG nr. 95/2006, aceasta nu poate constitui o cauză legală de încetare a contractului dintre părţi, cum corect a reţinut instanţa de apel, faţă de obiectul său de reglementare, care nu are legătură cu obiectul contractului dedus judecăţii, iar imposibilitatea recurentei - pârâte de a-şi îndeplini propriile obligaţii justifică, dimpotrivă, legalitatea hotărârii instanţei de apel de menţinere a hotărârii instanţei de fond, prin care recurenta - pârâtă a fost obligată să execute contractul, în temeiul art. 969 şi art. 1073 C. civ., neputându-se astfel susţine încălcarea principiului interdependenţei obligaţiilor de către instanţa de apel.
Aşa fiind, recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 579 din 4 decembrie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1730/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1738/2009. Comercial → |
|---|
