ICCJ. Decizia nr. 1774/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1774/2009
Dosar nr. 6216/2/2007
Şedinţa publică din 4 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 martie 2003 reclamanta SC A.A.R. SA Bucureşti cheamă în arbitraj pe pârâta SC R.A.I. SA Bucureşti solicitând tribunalului arbitral obligarea pârâtei la plata sumei de 2.799.714,82 dolari SUA reprezentând 50% din suma încasată de aceasta în baza deciziei nr. 1352 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, executată în februarie 2006, în valoare de 5.634.200 dolari SUA, plus cheltuieli de executare, sumă redusă ulterior la 1.457.632 dolari SUA.
Prin sentinţa arbitrală nr. 164 din 13 iulie 2007, pronunţată în dosarul arbitral nr. 77/2006, Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. admite acţiunea reclamantei aşa cum a fost precizată, respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă şi obligă pârâta la plata sumei de 1.457.632 dolari SUA şi la plata sumei de 67.199 lei cheltuieli arbitrale către reclamantă.
Împotriva sentinţei arbitrale de mai sus petenta pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 364 lit. e), g) şi i) C. proc. civ., formulează acţiune în anulare solicitând pe cale de excepţie, în principal admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei intimate şi respingerea, în consecinţă, a cererii introductive şi, în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi respingerea, în consecinţă, a acţiunii arbitrale, iar pe fond admiterea acţiunii în anulare, anularea sentinţei arbitrale atacate şi respingerea cererii introductive ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, cerând şi suspendarea executării hotărârii arbitrale menţionate.
Întemeindu-se pe motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ., petenta critică tribunalul arbitral pentru a fi pronunţat sentinţa arbitrală atacată cu mult peste termenul de 5 luni prevăzute de art. 3533 C. proc. civ. şi cel de 2 luni prevăzut de art. 3533 alin. (4) C. proc. civ., termen ce nu a fost niciodată dispus prin încheiere de către instanţa de arbitraj, arătând şi că nu a putut să invoce beneficiul caducităţii la primul termen de înfăţişare întrucât, la acea dată, nu era previzibilă prelungirea procesului arbitral datorată, în special, unor motive personale ale supraarbitrului ales de arbitrii desemnaţi de părţi, neinvocarea caducităţii nefiind însă de natură, în opinia petentei, să paralizeze anularea hotărârii arbitrale atacate pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ., invocat.
Invocând motivul prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ. petenta critică hotărârea arbitrală pentru lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia de a fi reţinut că termenul de prescripţie a început să curgă de la data la care Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat irevocabil un litigiu dintre petentă şi un terţ, contractul dedus judecăţii arbitrale fiind diferit de contractul de a fost obiect al litigiului în faţa Curţii de Apel Ploieşti şi la care reclamanta intimată nu este parte, în opinia petentei fiind esenţială calificarea raportului juridic dedus judecăţii, aspect omis de tribunalul arbitral. Aceeaşi critică este avansată şi cu referire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei petente, tribunalul arbitral nefăcând referire in terminis la contractul de reasigurare, singurul care ar fi justificat dreptul reclamantei intimate la plata unor sume de bani din partea petentei, dar care ar fi condus la admiterea excepţiei prescripţiei extinctive.
Susţine petenta pârâtă şi incidenţa în cauză a motivului prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., instanţa arbitrală încălcând dispoziţii imperative ale legii, respectiv art. 7 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, tribunalul arbitral ignorând că termenul de prescripţie curge, atât în ipoteza reasigurării, cât şi în ipoteza coasigurării, de la data naşterii raportului juridic şi nu de la data soluţionării irevocabile a litigiului de către Curtea de Apel Ploieşti. Apreciază petenta că tribunalul arbitral a aplicat greşit şi teoria îmbogăţirii fără justă cauză, conform art. 992 C. proc. civ., întrucât intimata nu a plătit nimic, iar SC D. SA are dreptul să ceară restituirea sumei plătite ca nedatorată, reclamanta intimată neputând avea calitate procesuală într-o astfel de acţiune, precum şi că a încălcat şi principiul relativităţii efectelor contractelor, prevăzut de art. 973 C. civ., plata de penalităţi de întârziere fiind stipulată doar în contractul încheiat cu SC D. SA în care reclamanta intimată nu este parte.
La 15 februarie 2008 petenta solicită întoarcerea executării silite, în ipoteza admiterii acţiunii în anulare, arătând că sentinţa arbitrală a fost, între timp, executată, motiv pentru care renunţă la cererea de suspendare a executării hotărârii atacate.
Prin sentinţa comercială nr. 72 din 18 aprilie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de întoarcere a executării silite, invocată de intimată, ca nefondată şi respinge acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale atacate şi cererea de întoarcere a executării solite formulate de petenta pârâtă, ca nefondate.
Pentru a decide astfel instanţa reţine, cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de întoarcere a executării silite, că dispoziţiile art. 4041 C. proc. civ. şi următoarele sunt pe deplin aplicabile şi în ipoteza desfiinţării unei sentinţe arbitrale ca urmare a admiterii acţiunii în anulare pentru unul dintre motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., într-o astfel de ipoteză petenta interesată având dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare.
Cu privire la acţiunea în anulare formulată de petentă reţine instanţa că, aceasta nefiind o cale de atac de reformare a sentinţei arbitrale pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate, susţinerile petentei cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză sau a calificărilor juridice făcute de instanţa arbitrală nu pot fi motive de desfiinţare a sentinţei arbitrale, întrucât acestea sunt motive de reformare de drept comun, precum şi că motivul de anulare relativ la depăşirea termenului de arbitrare nu este fondat, întrucât, pe de o parte, în procesul arbitral au intervenit incidente procedurale, recuzare arbitri, abţinere, care suspendă de drept termenul de soluţionare conform art. 3533 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, în speţă nu au fost respectate dispoziţiile art. 3533 alin. (6) C. proc. civ., pârâta petentă neprocedând la notificarea beneficiului caducităţii arbitrajului către cealaltă parte şi tribunalului arbitral, primul termen de înfăţişare, la care face referire textul de lege menţionat, interpretându-se în sensul prevăzut de art. 134 C. proc. civ.; reţine, de asemenea, instanţa că nici motivul de anulare invocat conform art. 364 lit. g) C. proc. civ. nu este fondat şi, implicit, nici calificarea contradictorie a actului dedus judecăţii faţă de faptul că sentinţa arbitrală cuprinde toate elementele prevăzute de art. 361 C. proc. civ. raportat la art. 364 lit. g) C. proc. civ., rezervele petentei faţă de argumentele instanţei arbitrale şi întinderea acestora neputând fi motiv de desfiinţare a hotărârii atacate, acestea fiind lăsate la latitudinea instanţei de arbitraj a cărei motivare nu este contradictorie, întrucât menţionata instanţă şi-a fundamentat soluţia pe conţinutul contractului dintre părţi, care face referire în art.3 la „împărţirea încasărilor din primele de asigurare", iar în art. 9 „la asigurarea riscului de neplată pentru autovehiculele D.", instanţa criticată necalificând contractul dintre părţi ca fiind contract de coasigurare sau reasigurare, cum greşit susţine petenta, şi calculând legal termenul de prescripţie extinctivă prin raportare la data pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile de către Curtea de Apel Ploieşti, întrucât, conform contractului, părţile erau obligate să împartă încasările din primele de asigurare în procentul convenit, fiind deci incidente dispoziţiile art. 969 C. civ. şi neîntrunindu-se condiţiile prevăzute de motivul menţionat de art. 364 lit. i) C. proc. civ., dispoziţiile Decretului nr.167/1958 nefiind încălcate şi nefiind încălcat nici principiul relativităţii efectelor contractelor, prevăzut de art. 973 C. civ., faţă de voinţa fermă a părţilor contractante exprimată în art. 9 din contractul nr. 995 din 3 iulie 1998 şi faţă de conţinutul contractului nr. 219 din 24 decembrie 1997, iar soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă putându-se realiza independent de calificarea contractului dintre părţile litigante, contract care, în opinia instanţei, este unul sui-generis, îmbinând elementele mai multor tipuri de contracte practicate de societăţile de asigurare. În fine, instanţa reţine ca fiind nefondată şi susţinerea petentei referitoare la aplicarea greşită de către tribunalul arbitral a teoriei îmbogăţirii fără justă cauză, întrucât acesta a analizat Decizia irevocabilă a Curţii de Apel Ploieşti doar ca o probă în cauză, neînţelegând să dezvolte teoria evocată sau să cenzureze în vreun fel menţionata hotărâre irevocabilă.
Împotriva sentinţei judecătoreşti de mai sus petenta pârâtă declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii în anulare şi desfiinţării sentinţei arbitrale, iar pe fond, în principal, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerea cererii arbitrale ca tardiv formulată şi, în subsidiar, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante, şi, pe fond, respingerea cererii arbitrale ca neîntemeiată, dispunerea întoarcerii executării sentinţei arbitrale şi obligarea intimatei reclamante la restituirea către recurentă a tuturor sumelor ce au fost executate silit în baza menţionatei sentinţe arbitrale (a tuturor sumelor din sentinţa arbitrală, plus toate cheltuielile de executare), actualizate în funcţie de rata inflaţiei, în echivalent în lei la data plăţii efective, menţinerea dispoziţiei privitoare la respingerea excepţiei inadmisibilităţii cererii de întoarcere a executării formulate în timpul judecăţii acţiunii în anulare, cu cheltuieli de judecată.
Reluând motivele invocate şi prin acţiunea în anulare, recurenta critică instanţa de judecată pentru greşita aplicare a art. 364 lit. e) raportat la art. 3533 alin. (3) C. proc. civ., aceasta ignorând că sentinţa arbitrală atacată a fost pronunţată cu depăşirea termenului de 7 luni prevăzut de art. 3533 C. proc. civ., ca şi pentru greşita aplicare a art. 7 din Decretul nr. 167/1958, reţinând eronat momentul începerii curgerii termenului de prescripţie, a art. 451 din Legea nr. 136/1995, stabilind eronat că nu are relevanţă calificarea juridică a contractului dedus judecăţii şi refuzând să facă o asemenea calificare juridică în raport de care se stabileşte şi existenţa legitimităţii procesuale a părţilor în litigiu, în opinia recurentei contractul în cauză trebuind a fi calificat ca un contract de coasigurare. Recurenta reproşează instanţei judecătoreşti şi încălcarea dispoziţiilor art. 992 şi urm. C. civ., prin menţinerea sentinţei arbitrale fondate pe teoria îmbogăţirii fără justă cauză, sentinţă prin care s-a schimbat natura juridică a cererii arbitrale din acţiune în pretenţii în acţiune în repetiţiune, cu privire la care nu era competentă în raport de clauza compromisorie înserată în contractul în litigiu, precum şi a dispoziţiilor art. 973 C. civ., prin menţinerea sentinţei arbitrale care extinde beneficiul unei clauze penale în favoarea reclamantei, care este terţ faţă de contractul în baza căruia petenta a obţinut obligarea de către Curtea de Apel Ploieşti la plata primelor de asigurare şi a penalităţilor de întârziere aferente de către SC D.A.R. SA.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, sentinţa recurată fiind legală şi temeinică, pronunţată cu corecta aplicare a legii.
Examinând recursul pârâtei prin prisma motivelor de nelegalitate invocate se constată că acesta este nefondat.
Cât priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 364 lit. e) raportat la art. 3533 C. proc. civ. se constată că aceasta este neîntemeiată, soluţia instanţei criticate fiind judicioasă în condiţiile în care recurenta însăşi a contribuit prin conduita sa procesuală la prelungirea termenului de soluţionare a litigiului arbitral, recuzând pe supraarbitri, acceptând acordarea de termene suplimentare experţilor pentru întocmirea raportului de expertiză, formulând obiecţiuni la raportul de expertiză deşi consilierul său parte şi-l însuşise; mai mult, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, recurenta pârâtă nici nu a notificat celelalte părţi şi tribunalului arbitral, până la primul termen de înfăţişare, că înţelege să invoce caducitatea, astfel că judicios instanţa criticată a apreciat că nu se poate da eficienţă, în speţă, dispoziţiilor art. 364 lit. e) C. proc. civ. raportat la art. 3533 alin. (6) C. proc. civ.
Se constată, de asemenea, că nici critica recurentei vizând greşita aplicare de către instanţă a dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 nu este întemeiată.
Potrivit convenţiei de coasigurare dintre părţi (filele 14-15 dosar arbitral vol. I) din 30 iunie 1998/3 iulie 1998, acestea s-au obligat „să împartă – în proporţii de 50% - primele de asigurare", (art. 3) în condiţiile în care fiecare parte păstrează legătura cu clientul său ca asigurat, acesta achitând primele de asigurare menţionatei părţi (art. 5), primele de asigurare urmând a fi încasate de către cei doi asigurători, fiecare la contractele pe care le-a încheiat, acesta raportând şi plătind celuilalt asigurator parte din primele de asigurare, conform proporţiei de 50% de participare la coasigurare (art. 6); prin aceeaşi convenţie s-a stabilit că intră sub incidenţa acesteia şi asigurarea riscului de neplată pentru autovehiculele Daewoo care se livrează în leasing sau se vând în rate prin sistemul Astra – RAI de la data de 1 iunie 1998 [art. 9 alin. (1)].
În conformitate cu art. 7.8 din contractul nr. 219 din 24 decembrie 1997 privind asigurarea riscului de neplată în cazul vânzării în rate sau al livrării în sistem leasing a autoturismelor, semnat de recurenta pârâtă, de intimata-reclamantă - în calitate de coasigurător şi de SC D.A.T. SRL şi SC D.A.R. SA în calitate de asiguraţi (filele 7-10 dosar arbitral vol.I) la care se referă, implicit şi convenţia de coasigurare [art. 9 alin. (1)], în caz de nerespectare a obligaţiilor de plată părţile datorează penalităţi de 0,15% din suma datorată pentru fiecare zi de întârziere.
Legătura dintre contractele evocate, încheiate de părţile în litigiu, este recunoscută, de altfel, de recurenta pârâtă prin întâmpinarea formulată în litigiul arbitral, prin care precizează că prin adresa nr. 4572 din 28 septembrie 2000 (fila 69 dosar arbitral vol.I) convenţia de coasigurare a fost reziliată cu începere din 28 octombrie 2000, reziliere notificată de reclamanta intimată în baza şi cu respectarea termenelor prevăzute de art. 7.7 din contractul de asigurare a riscului de neplată nr. 219 din 24 decembrie 1997.
Aşadar, conform convenţiei părţilor la contractul de coasigurare, acestea au stabilit să-şi împartă între ele, în proporţii de 50%, sumele reprezentând prime de asigurare încasate de fiecare dintre ele de la asiguraţii cu care au încheiat contracte de asigurare.
Prin Decizia civilă nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti s-a stabilit suma pe care urma să o încaseze cu titlul de primă de asigurare pentru riscul de neplată în cazul vânzării în rate sau al livrării în sistem de leasing a autoturismelor scadente la 20 iulie 1999 de la asiguratorii SC D.A. SRL şi D.A.R. SA, cu penalităţile aferente, sumă din care 50% se cuvine reclamantei potrivit convenţiei de coasigurare, primele respective fiind datorate pentru contracte de asigurare încheiate şi de recurentă, şi scadente, pe durata valabilităţii convenţiei de coasigurare, respectiv 1 iunie 1998 la 28 octombrie 2000, data rezilierii acesteia.
Aşadar, prin convenţia de coasigurare s-a stabilit doar că reclamanta are dreptul la 50% din orice sumă încasată de pârâtă cu titlu de primă de asigurare pentru riscul de neplată, iar prin Decizia civilă nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti s-a stabilit irevocabil suma raportat la care urma să se calculeze cota de 50% la care este îndreptăţită reclamanta, astfel că dreptul acesteia de a cere suma cuvenită de la recurenta pârâtă s-a născut la data pronunţării deciziei menţionate, dată de la care curge şi termenul de prescripţie de 3 ani, cum corect a reţinut tribunalul arbitral şi a confirmat prima instanţă, făcând o corectă aplicare a legii.
Acţiunea arbitrală întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 969 şi urm. C. civ. fiind formulată în baza convenţiei de coasigurare din 3 iulie 1998 dintre părţi, cu raportare la contractele de asigurare nr. 219/1997 şi nr. 2326/1997 încheiate de părţile menţionate cu asiguraţii SC D.A.T. SRL şi SC D.A.R. SA, obligaţia pârâtei recurente de a împărţi cu reclamanta intimată în proporţie de 50% sumele încasate cu titlu de prime de asigurare pentru riscul de neplată decurgând din convenţia de coasigurare, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei-intimate, invocată de recurentă, urmează a fi respinsă, cu observaţia că aceasta nu a fost invocată în faţa tribunalului arbitral, iar cenzurarea hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare se poate face numai pentru unul din motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., în plus, în recurs neputându-se invoca decât excepţii de ordine publică.
Faţă de specificitatea, evocată, a acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale urmează a fi respinse criticile referitoare la greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 136/1995, ale art. 973 C. civ. şi ale art. 992 şi urm. C. civ., acestea nefiind încadrate în motivele limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ.
Astfel fiind, constatându-se că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, pronunţată cu corecta aplicare a legii, dându-se eficienţă dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva menţionatei sentinţe urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi.
Respinge recursul declarat de pârâta SC R.A.I. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 72 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Opinie separată.
Admite recursul declarat de pârâtă, schimbă în tot sentinţa comercială nr. 72 din 18 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială în sensul că admite acţiunea în anulare formulată de SC R.A.I. SA Bucureşti, anulează sentinţa arbitrală nr. 164 din 13 iulie 2007 a Curţii de Arbitraj de pe lângă C.C.I.R. şi pe fond respinge acţiunea reclamantei SC A.R.A. SA Bucureşti, ca fiind prescrisă.
Dispune întoarcerea executării silite efectuată în temeiul sentinţei arbitrale nr. 164 din 13 iulie 2007 a Curţii de Arbitraj de pe lângă CCIR.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2009.
OPINIE SEPARATĂ:
Apreciez că recursul formulat de SC R.A.I. SA Bucureşti este întemeiat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958 formulată de recurentă este întemeiată deoarece litigiul ivit între părţi a avut drept temei executarea obligaţiilor contractuale asumate prin contractul de coasigurare nr. 995 din 30 iunie 1998/3 iulie 1998, contract prin care părţile au convenit împărţirea în cote egale a primelor de asigurare încasate (art. 3 şi art. 6 din contract).
Acest contract a fost reziliat la 28 octombrie 2000, aspect necontestat de părţi, dată de la care s-a născut dreptul reclamantei SC A.A.R. SA de a formula acţiune în recuperarea pagubelor rezultate din executarea contractului.
Reţinerea de către instanţa arbitrală cât şi de către instanţa de fond ce a soluţionat acţiunea în anulare că termenul de prescripţie a început să curgă din momentul pronunţării deciziei civile nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care a fost soluţionat litigiul dintre recurenta de faţă şi SC D.A.R. SA şi SC D.A. SRL având ca obiect plata primelor de asigurare pentru riscul de neplată şi penalităţile aferente, este greşită, deoarece dreptul reclamantei de a fi despăgubită de către recurentă curgea independent de formularea acţiunii de către S.C. R.A.I SA contra asiguraţilor Daewoo, ea însăşi fiind parte cocontractantă în contractul de asigurare nr. 219 din 24 decembrie 1997 şi având aceeaşi vocaţie ca şi S.C. R.A.I SA de a formula acţiune în despăgubiri rezultate din executarea aceluiaşi contract.
Ori, în litigiul de faţă, intimata şi-a valorificat dreptul rezultând din contractul de coasigurare reziliat la 28 octombrie 2000, dată începând cu care apreciez, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 că a început să curgă termenul de prescripţie de 2 ani prevăzut de art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru dreptul reclamantei la acţiunea în obţinerea despăgubirilor rezultate din executarea contractului reziliat.
A considera că prescripţia începe să curgă de la data pronunţării deciziei nr. 1532 din 28 iunie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, când s-au stabilit drepturile recurentei în raport de SC D. din executarea contractului nr. 219 din 24 decembrie 1997, într-un alt litigiu în care reclamanta SC A. SA nu a fost parte, ar însemna extinderea efectelor unei hotărâri judecătoreşti faţă de un terţ, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că acţiunea de faţă a fost adresată tribunalului arbitral la 20 martie 2006, cu mult după împlinirea termenului legal de prescripţie, apreciez că recursul pârâtei urma a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. coroborat cu art. 364 lit. i) C. proc. civ. şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, iar sentinţa curţii de apel schimbată în tot în sensul admiterii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale iar pe fond, acţiunea reclamantei respinsă ca fiind prescrisă.
În temeiul dispoziţiilor art. 4042 C. proc. civ. apreciez că şi cererea pârâtei formulată în acţiunea în anulare cu privire la întoarcerea executării silite efectuate în temeiul hotărârii arbitrale urma a fi admisă, dispunându-se întoarcerea executării.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1763/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1775/2009. Comercial → |
|---|
