ICCJ. Decizia nr. 1874/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1874/2009
Dosar nr. 17671/3/2007
Şedinţa publică din 11 iunie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1967 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantului Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi s-a dispus rezilierea contractului de asociere în participaţiune încheiat la 27 martie 2006 cu pârâta SC D.T.S. SRL, fiind respinse celelalte cereri referitoare la constatarea nulităţii absolute a contractului de închiriere nr. 3564 din 25 aprilie 2007 încheiat între Municipiul Bucureşti, prin Primar şi pârâtă, precum şi obligarea pârâţilor de a respecta contractul de închiriere nr. 379 din 11 aprilie 2002 şi evacuarea pârâtei.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a folosit spaţiul situat în Bucureşti, sector 2, adus în asocierea cu pârâta, în temeiul contractului de închiriere încheiat cu Municipiul Bucureşti şi SC F. SA la 11 martie 2002, sub nr. 379, contract ce a expirat la 18 aprilie 2004. După expirarea contractului reclamantul a continuat să folosească spaţiul şi să plătească chiria, aşa încât a operat tacita relocaţiune, aducând în 2006 41 mp din acest spaţiu, spaţiu în asocierea cu pârâta, încheiată prin contractul de asociere din 27 martie 2006, valabil până în 15 aprilie 2011.
Ulterior, la 25 aprilie 2007 pârâtul Municipiul Bucureşti a închiriat spaţiul respectiv pârâtei SC D.T. SRL prin contractul nr. 3564, a cărei nulitate a invocat-o reclamantul.
Ţinând cont de acordul pârâtei şi de faptul că s-a încheiat un nou contract asupra spaţiului, instanţa a dispus rezilierea asocierii, considerând că nu se mai impune cercetarea motivelor pentru care s-a solicitat rezilierea.
Întrucât la 1 februarie 2007 proprietarul spaţiului a diminuat chiria, urmare reducerii suprafeţei închiriate pârâtei SC D.T. SRL şi unui cabinet de avocatură, instanţa a reţinut că reclamantul nu are calitate procesuală pentru a cere evacuarea pârâtei din spaţiul pentru care aceasta deja are contract de închiriere, aşa încât s-a apreciat ca lipsită de interes şi cererea în constatarea nulităţii noului contract de închiriere.
Cu privire la cererea privind obligarea Municipiului Bucureşti şi a SC F. SA de a-i respecta reclamantului dreptul locativ rezultat din contractul de închiriere din 2002, instanţa de fond a reţinut că SC F. SA nu are calitate procesuală pasivă iar celălalt pârât, Municipiul Bucureşti nu a încălcat acest contract deoarece modificarea lui, prin diminuarea suprafeţei închiriate, a fost acceptată de reclamant prin plata unei chirii reduse.
În atare situaţie s-a apreciat inutil a mai fi cercetate şi motivele de nelegalitate ale închirierii suprafeţei de 41 mp către SC D.T.S. SRL.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia comercială nr. 444 din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi urmare casării sentinţei cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut că soluţionarea primul petit al acţiunii reclamantului referitor la rezilierea asocierii în participaţiune a fost soluţionat de instanţa de fond în temeiul achiesării pârâtei, achiesare care presupunea şi achiesarea la motivele pentru care fusese solicitată rezilierea, ori, instanţa a apreciat greşit că în acest caz era dispensată de obligaţia de a analiza motivele rezilierii.
Procedând astfel instanţa de fond a dat eficienţă principiului mutuus disensus deşi reclamantul nu a fost de acord ca rezilierea să opereze în acest mod.
De asemenea, instanţa de apel a reţinut că deşi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârâtă a fost unită cu fondul la termenul din 19 noiembrie 2007 şi nu a mai fost susţinută când s-a dezbătut fondul, ea a fost analizată în considerentele sentinţei, dar nu se mai regăseşte soluţia şi în dispozitiv, ceea ce încalcă dreptul la apărare al reclamantului, cu atât mai mult cu cât a fost soluţionată prin prisma altor considerente (ale modificării contractului) decât cele invocate de pârâtă.
Procedând astfel judecătorul de fond a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. aşa încât şi pe acest aspect criticile au fost apreciate ca întemeiate.
De asemenea instanţa de apel a reţinut că şi cererea privind constatarea nulităţii contractului de închiriere încheiat între părţi la 25 aprilie 2007 a fost greşit soluţionată pe excepţia lipsei de interes câtă vreme nici una dintre părţi nu a invocat o asemenea excepţie şi nici instanţa.
În consecinţă s-a apreciat că instanţa ar fi trebuit să analizeze motivele de nulitate absolută în considerarea lipsei calităţii procesuale active a reclamantului iar pe de altă parte să se fi avut în vedere că o asemenea excepţie s-a invocat în cererea privind evacuarea şi nu în cea privind nulitatea contractului.
Considerând greşit dezlegate excepţiile şi neintrarea în fondul cererilor privind rezilierea asocierii şi nulitatea absolută a contractului de închiriere precum şi încălcarea dreptului la apărare şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ. apelul a fost admis, sentinţa de fond desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare, urmând ca odată cu rejudecarea să se aibă în vedere şi criticile invocate de apelant legate de modul de soluţionare a cererilor privind obligarea la respectarea contractului său de închiriere şi daune cominatorii.
Nemulţumită de această decizie pârâta SC D.T.S. SRL a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea criticilor, argumentate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pe greşita aplicare a legii, recurenta critică Decizia din apel pentru rezolvarea dată achiesării sale la cererea reclamantului cu încălcarea dispoziţiilor art. 2414 alin. (1) pct. 4, art. 270 şi art. 132 C. proc. civ.
De asemenea instanţa de apel a apreciat greşit că s-a încălcat dreptul la apărare al reclamantului câtă vreme acesta nu a înţeles să administreze toate probele deţinute în legătură cu excepţia invocată, depunându-le abia în apel şi manifestând pasivitate în faţa instanţei de fond.
Cu privire la neanalizarea motivelor de reziliere instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale privind achiesarea, deoarece, câtă vreme ea a recunoscut pretenţiile reclamantului, cercetarea motivelor invocate de reclamant pentru reziliere a devenit inutilă.
În condiţiile în care cererea în evacuarea sa s-a reţinut de instanţa de fond că a fost formulată de o persoană lipsită de calitate, corect instanţa de fond a reţinut că invocarea nulităţii noului contract de închiriere de către reclamant este lipsită de interes, el nefiind prejudiciat prin acest contract câtă vreme a acceptat micşorarea suprafeţei închiriate prin plata unei chirii reduse corespunzător.
Recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Soluţia recurată de pârâtă vizează o hotărâre a instanţei de apel de casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru greşita dezlegare a unor excepţii şi pentru necercetarea motivelor rezilierii asocierii, urmare achiesării pârâtului la cererea reclamantului şi necercetării motivelor nulităţii contractului de închiriere pe excepţia lipsei de interes, deşi nici una dintre părţi nu invocase acest lucru.
Procedând astfel instanţa de apel a dat o soluţie cu încălcarea dispoziţiilor art. 297 C. proc. civ. şi ale art. 270 C. proc. civ., criticile recurentei fiind întemeiate sub acest aspect.
Astfel, instanţa de apel reţine ea însăşi că excepţia lipsei calităţii procesuale active, în formularea cererilor de evacuare, unită cu fondul, a format obiectul analizei instanţei de fond în considerentele sentinţei, aspect care, urmare aprecierii ei ca întemeiate, a permis instanţei de fond pronunţarea în dispozitiv asupra fondului cererii, ce a fost respinsă.
În cazul în care această excepţie a fost greşit soluţionată, instanţa de apel, în virtutea efectului devolutiv al apelului ar fi trebuit să reanalizeze dezlegarea dată de instanţa de fond şi nu să caseze cu trimitere spre rejudecare, dezlegarea greşită neechivalând cu neanalizarea excepţiei, caz în care s-au încălcat dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea instanţa de apel greşit a apreciat că instanţa de fond nu a mai analizat motivele rezilierii contractului de asociere câtă vreme pârâta a fost de acord cu această cerere, aşa încât dispoziţiile art. 270 C. proc. civ. erau pe deplin aplicabile, cu atât mai mult cu cât prin cele invocate drept temei al rezilierii reclamantul îşi invoca propria culpă, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice.
Cât priveşte nulitatea contractului de închiriere, cerere respinsă pe fond de instanţa de fond nu îndreptăţea instanţa de apel să caseze sentinţa şi să trimită spre rejudecare deoarece nu erau întrunite cerinţele art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Procedând astfel instanţa de apel a ignorat caracterul devolutiv al apelului, omiţând că ceea ce o investea era dispozitivul sentinţei şi nu argumentarea ei, argumentare ce putea fi cenzurată şi eventual corectată de instanţa de apel, care s-a comportat ca o instanţă de recurs, stabilind – în final – în sarcina instanţei de fond de a avea în vedere critici referitoare la alte două petite din acţiune ce intrau în sarcina sa de a le analiza, tocmai în considerarea caracterului acestei căi de atac.
Nici motivul că s-ar fi încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ. şi dreptul la apărare al reclamantului în soluţionarea pricinii nu îndreptăţea instanţa de apel să dispună trimiterea cauzei spre rejudecare câtă vreme reclamantul şi-a administrat probe şi şi-a exercitat acest drept pe tot parcursul soluţionării cererii la fond, probe suplimentate de altfel în apel şi care ar fi trebuit analizate de instanţă în virtutea efectului devolutiv al acestei căi de atac.
În consecinţă, Curtea apreciază că recursul pârâtei este întemeiat urmând a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar cauza trimisă spre rejudecare pentru analizarea criticilor invocate de apelantă pe fondul cererilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC D.T.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 444 din 30 octombrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1936/2009. Comercial → |
|---|
