ICCJ. Decizia nr. 1848/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1848/2009
Dosar nr. 3444/120/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la nr. 3444/120/2008, reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa, pârâta SC G.C.L.T. SA Târgovişte, să fie obligată să-i transmită dosarul de privatizare societăţii, care să cuprindă documentele menţionate în anexa 1 şi 2 completate, aşa cum prevede art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, sub sancţiunea plăţii unei amenzi civile al cărui cuantum urmează a fi stabilit de instanţă.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei această documentaţie, în baza atribuţiilor conferite de art. 5 din OUG nr. 23/2004 şi art. 3 alin. (3) HG nr. 837/2004, însă pârâta a refuzat să răspundă acestor solicitări legitime, astfel că reclamanta prejudiciată a fost nevoită să adreseze instanţei de judecată.
În urma administrării probatoriilor cu înscrisuri, prima instanţă a admis acţiunea reclamantei în parte, prin sentinţa nr. 957 din 18 septembrie 2008 şi a obligat pârâta să transmită acesteia dosarul de privatizare al societăţii care să cuprindă documentele parafate şi semnate în original de conducere, menţionate în anexa 1 şi 2 completată, şi a respins cererea de plată a unei amenzi civile.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că reclamanta A.V.A.S. Bucureşti deţine 1,63% din capitalul social al pârâtei SC G.C.L.T. SA Târgovişte, şi are atribuţia vânzării acestor acţiuni, potrivit art. 5 lit. d) din OUG nr. 23/2004, care este precedată de întocmirea unui dosar de prezentare conform art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 137/2002, obligaţia furnizării acestor informaţii de către pârâtă, la solicitarea reclamantei, fiind reglementată de art. 3 alin. (3) din HG nr. 837/2004, astfel că faţă de refuzul pârâtei de a-şi îndeplini această obligaţie legală, s-a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea promovată de reclamantă.
Tribunalul Dâmboviţa a apreciat însă ca fiind nejustificată măsura aplicării unei amenzi civile în baza art. 5803 C. proc. civ., la judecarea fondului cauzei, această sancţiune neputându-se dispune decât în cea de a doua fază a procesului civil, aceea a executării silite, prin parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în privinţa soluţiei de respingere a cererii de aplicare a unei amenzi civile reclamantei, arătând că a notificat-o pe aceasta pentru transmiterea documentelor solicitate, iar îndeplinirea unei obligaţii de a face de către debitor nu poate fi asigurată decât prin constrângerea acestuia concretizată în aplicarea amenzii civile, reglementată de art. 5803 C. proc. civ., textul acestuia coroborându-se cu prevederile art. 7208 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile în primă instanţă privind cererile în materie comercială sunt executorii, astfel încât amenda solicitată de apelanta reclamantă era pe deplin aplicabilă.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 238 din 17 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinându-se în considerente, în esenţă că prima instanţă a aplicat corect prevederile art. 5803 C. proc. civ. şi a concluzionat în mod judicios că amenda civilă reglementată de textul de lege menţionat nu poate fi dispusă decât în faza executării silite, după judecarea irevocabilă a cauzei, când „obligaţia de a face" sau „a nu face" este constatată printr-un titlu executoriu.
În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ. raportate la art. 7208 din acelaşi cod potrivit cărora hotărârile date în primă instanţă privind cererile în materie comercială sunt executorii; în considerarea dispoziţiilor legale menţionate, recurenta a mai susţinut că instanţa poate completa obligaţiile de a face menţiunea plăţii a unei amenzi civile, în opinia recurentei sfera textului de lege invocat poate fi extinsă şi la situaţiile în care debitorul obligaţiei de a face sau a nu face persistă în neexecutarea obligaţie.
În consecinţă, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului cu consecinţa admiterii capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantumul stabilit de instanţă.
Recursul este nefondat.
Criticile formulate de reclamantă întemeiate pe dispoziţiile motivului de nelegalitate evocat se referă la aplicarea greşită a legii.
Din examinarea criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a aplicat corect textul de lege prevăzut de art. 5803 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 5803 C. proc. civ. alin. (1) teza a I-a dacă obligaţia de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile.
Textul de lege evocat este inclus în procedura executării silite, în faza a doua a procesului, conferind creditorului dreptului de a sesiza instanţa de executare, cu obligarea debitorului la plata unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită între 20 şi 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlu executoriu.
Prin urmare, procedura de soluţionare se face de către instanţa de executare care apreciază asupra cererii creditorului, formulată în condiţiile alin. (1) al art. 5803 C. proc. civ., prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părţilor; încheierea este executorie de drept şi se comunică din oficiu organelor fiscale competente, pentru executarea silită, conform normelor Codului de procedură fiscală (art. 733 C. proc. civ.).
Aşa fiind, textul de lege invocat instituie procedura ce permite ca debitorul unei obligaţii de a face sau de a nu face, la care se referă un titlu judecătoresc, să fie constrâns să îndeplinească acea obligaţie fie el însuşi, fie alte persoane pe cheltuiala sa.
În consecinţă, reclamanta nu se poate prevala de acest text de lege pentru considerentele menţionate, motiv pentru care Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 238 din 17 decembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1836/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1874/2009. Comercial → |
|---|
