ICCJ. Decizia nr. 1777/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1777/2009
Dosar nr. 46/85/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată sub nr. 46/85/2005 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC G. SRL Mediaş a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC E.L. SRL ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 15.439.890.900 lei reprezentând contravaloare lucrări, la plata dobânzii legale calculate la această sumă începând cu data de 29 august 2005, data procesului verbal de recepţie, până la zi, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul Sibiu, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2684/C din 21 decembrie 2007 admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de SC G. SRL cu sediul în Mediaş, jud. Sibiu împotriva pârâtei SC E.L. SRL, cu sediul în Cristian DN 1 Km 323+210 jud. Sibiu şi în consecinţă.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 540.526 lei cu titlu de pretenţii, plus plata dobânzii legale calculate de la data de 29 august 2005 şi până la zi, precum şi cheltuielile parţiale de judecată în sumă de 12.532 lei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 11 august 2003 părţile au încheiat contractul de execuţie înregistrat sub nr. 669, în baza căruia reclamanta SC G. SRL s-a obligat să efectueze lucrări la imobilul complex turistic situat pe terenul aparţinând de localitatea Cristian DM Km.323+210.
Termenul aproximativ de începere a lucrării a fost stipulat la data de 1 septembrie 2003, iar termenul de terminare a lucrării la data de 1 iulie 2004.
Conform capitolului IV din contract părţile au stabilit o valoare "orientativă" a lucrării, la nivelul preţurilor pe economie naţională la data întocmirii contractului, raportată la suma de 233.000 Euro, respectiv 8.649.193.000 lei.
În cursul derulării contractului părţile, de comun acord, au convenit să fie executate şi alte lucrări suplimentare, respectiv: executare instalaţii interioare de apă canal la corpul de clădire "pavilion cazare", instalaţii interioare de apă canal la corpul "pavilion administrativ", edificare scară exterioară de acces la pod clădire restaurant, prelungire şarpantă clădire restaurant, tencuieli exterioare şi termoizolaţii la clădire restaurant, executarea lucrărilor suplimentare la rezistenţa corpurilor de clădiri restaurant pavilion cazare şi pavilion administrativ.
Pentru acest motiv părţile au încheiat la data de 12 iulie 2005 o "minută" din care rezultă că lucrările suplimentare urmau să fie plătite separat la valorile stabilite de părţi.
La data de 26 august 2005 a fost încheiat actul adiţional nr.1 la contractul de execuţie nr. 669 din 11 august 2005 care are drept obiect o parte din lucrările suplimentare intervenite pe parcursul execuţiei lucrărilor, conform cerinţei beneficiarei.
Valoarea lucrărilor suplimentare în sumă de 133.872,7 RON inclusiv TVA, calculate conform "minutei" încheiate la data de 12 iulie 2005 este menţionată expres la capitolul 3 din actul adiţional, referitor lan preţ.
Din valoarea totală a contractului de 233.000 Euro, respectiv 864.919,3 lei pârâta beneficiară a achitat până la data de 6 decembrie 2003 suma de 823.736 lei, considerând că în acest mod a acoperit valoarea stipulată în contractul iniţial de către părţi.
De asemenea, pârâta a recunoscut şi lucrările suplimentare cuprinse în "minuta" încheiată la data de 12 iulie 2005, însă menţionează că acestea au fost achitate.
Însă pentru diferenţa de preţ la care ar fi avut dreptul reclamanta la acea dată a calculat penalităţi de întârziere în cuantum de 66.092 Euro la care a făcut referire în factura nr. 7089387 din 26 august 2005.
Curtea de Apel Alba Iulia secţia comercială, prin Decizia comercială nr. 88/A din 27 iunie 2008, a admis apelul declarat de pârâta SC E.L. SRL împotriva sentinţei civile nr. 2684/C/2007 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. 46/85/2005, schimbă în parte sentinţa atacată în sensul că stabileşte suma la care este obligată pârâta să o plătească reclamantei SC G. SRL cu titlu de pretenţii la 463.189 lei. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC G. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe. Compensează cheltuielile de judecată în apel.
Instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond greşit a stabilit valoarea lucrărilor cuprinse în minuta din 12 iulie 2005, în actul adiţional şi pe cele suplimentare la data efectuării raportului de contraexpertiză 1 iunie 2007 şi a dispus ca pârâta să plătească dobânda legală pentru această sumă începând cu 29 august 2005. Procedând astfel, s-a ajuns ca pârâta să suporte o dublă sancţiune pentru întârzierea plăţii acestor sume. Pe de o parte ar plăti actualizarea sumei pe perioada 29 august 2005 – 1 iunie 2007, iar pe de altă parte ar plăti şi dobânda legală pentru aceeaşi perioadă.
Se impune ca valorile avute în vedere de prima instanţă în considerentele sentinţei atacate să fie înlocuite ca valorile la data recepţiei lucrării (29 august 2005) şi nu la data efectuării contraexpertizei (1 iunie 2007). Valoarea lucrărilor respective la 29 august 2005 era de 1.428.646 lei (fila 437 pct. IV.1.4 din raportul de contraexpertiză), iar la 1 iunie 2007 era de 1.742.948 lei (fila 437 pct. IV.1.5. din acelaşi raport). Diferenţa la care a fost obligată nejustificat pârâta este de 77.337 lei.
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata pretenţiilor în sumă de 1.742.948 lei (fila 633). Acţiunea a fost admisă în parte, cuantumul pretenţiilor la care a fost obligată pârâta fiind de 463.189 lei.
Curtea de Apel a mai reţinut că reclamanta a încheiat câte trei contracte de asistenţă juridică şi reprezentare cu patru avocaţi, în total 12 contracte, astfel cum rezultă din copiile împuternicirilor. Pentru fiecare contract a achitat onorariu între 2.600 şi 15.200 lei.
Instanţa apreciază ca vădit dispoziţionate onorariile avocaţilor faţă de activitatea prestată.
Faţă de cele reţinute, cheltuielile de judecată acordate reclamantei prin sentinţa atacată apar ca suficiente.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta SC G. SRL Mediaş a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 274, 276 C. proc. civ., întrucât din suma totală de 103.000 lei cheltuieli de judecată efectuate şi dovedite a fost acordată doar suma de 12.532 lei.
Potrivit art. 274 alin. (2) C. proc. civ. „judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut".
Referitor la fondul cauzei, orice pagubă produsă printr-o responsabilitate contractuală, delictuală sau cvasicontractuală trebuie acoperită în întregime, ori instanţa de apel a greşit reducând suma la care a fost obligată intimata cu suma de 77.377 lei, considerând că nu se pot acorda în acelaşi timp şi actualizarea şi dobânda, ori practica judecătorească devenită constantă este în sensul că se acordă şi inflaţia şi dobânda, deoarece prin neplata la data predării complexului turistic a lucrărilor suplimentare efectuate şi a diferenţei de lucrări faţă de cele contractate, recurenta-reclamantă susţine că a fost păgubită cu diferenţa ce reprezintă lucrările (materiale şi manoperă) actualizate la data efectuării expertizei faţă de suma cuvenită la data efectuării lucrărilor la data respectivă şi care sumă trebuia plătită. De la data efectuării lucrărilor şi până la data efectuării contraexpertizei, atât materialele, cât şi manopera au crescut foarte mult şi conform principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, intimata trebuia să suporte diferenţa.
Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC E.L. SRL a susţinut că instanţa de fond a ignorat toate facturile şi ordinele de plată existente în dosarul cauzei, precum şi părerea expertului consultant C.H. şi a primului expert B.T.
Se precizează că recurenta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 228.272 lei „lucrări suplimentare", constând în motivarea că aşa rezultă din raportul de expertiză, ambele instanţe însuşindu-şi părerile experţilor, fără a verifica calculele făcute, semnate şi însuşite de societatea reclamantă.
Temeiul de drept indicat de recurenta-reclamantă îl constituie art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar motivul de nelegalitate indicat de recurenta-pârâtă îl constituie art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Intimatele au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursurilor şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Recursurile nu sunt fondate.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate de ambele recurente, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
În ceea ce priveşte recursul reclamantei, referitor la critica privind cheltuielile de judecată, aceasta este neîntemeiată, întrucât potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ. judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
În motivarea sa, Curtea de Apel a apreciat ca vădit disproporţionate onorariile avocaţilor faţă de activitatea prestată, reţinând corect că cheltuielile de judecată acordate reclamantei prin sentinţa atacată apar ca fiind suficiente.
Referitor la critica privind fondul cauzei aceasta este neîntemeiată, întrucât hotărârea pronunţată nu este lipsită de temei legal şi nu a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, iar recurenta-reclamantă nu a indicat în concret norma de drept material ce a fost nesocotită în cauză.
Referitor la recursul pârâtei, din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Prin reiterarea detaliată a situaţiei de fapt, recurentele nu se pot prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât au beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt şi în concordanţă cu acestea.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC G. SRL Mediaş şi pârâta SC E.L. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 88A din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC G. SRL MEDIAŞ şi pârâta SC E.L. SRL CRISTIAN împotriva deciziei comerciale nr. 88A din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1760/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1779/2009. Comercial → |
|---|
