ICCJ. Decizia nr. 1793/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1793/2009
Dosar nr. 2622/2/2008
Şedinţa publică din 5 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 404 din 4 iulie 2007 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta SC I.G. SRL, comuna Rediu, sat Valea Lupului, judeţul Iaşi a cerut, în contradictoriu cu pârâta A. SA Atena, sucursala Bucureşti, să se constate rezilierea contractului de execuţie de lucrări nr. 204/2005, precum şi lipsirea de efecte a scrisorilor de garanţie bancară nr. 395/2005 şi 922/2006, cu cheltuieli de arbitrare.
Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, prin sentinţa arbitrală nr. 53 din 12 martie 2007, admite în parte acţiunea completată şi constată rezilierea din culpă comună a contractului de execuţie lucrări nr. 204/2005.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9.321,68 Euro cu titlu de penalităţi de întârziere, suma de 5.046,18 Euro cu titlu de cheltuieli pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară, suma de 862 Euro cu titlu de contravaloare primă de asigurare, suma de 25.977,69 Euro cu titlu de daune egale cu profitul nerealizat, toate plătibile la cursul oficial de schimb din ziua plăţii şi 15.278 lei taxă arbitrală plus 11.900 lei onorariu de avocat.
Nu dă curs procedurii arbitrale pentru acţiunea reconvenţională formulată de pârâta A. SA Atena, sucursala Bucureşti România, împotriva reclamantei SC I.G. SRL, cu sediul în comuna Rediu, sat Valea Lupului , judeţul Iaşi.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul arbitral a reţinut următoarele:
Părţile au încheiat contractul nr. 204/2005 în executarea căruia reclamanta s-a obligat să efectueze şi să predea pârâtei lucrările pentru obiectivul „Îmbunătăţirea Sistemului de Furnizare Moţca". Totodată, se reţine că respectivul contract a fost modificat prin Actele adiţionale nr. 1 şi 2 /2006.
Potrivit art. 13.2 din contractul nr. 204/2005, pârâta avea obligaţia de a furniza reclamantei, pe bază de proces-verbal, o serie de materiale (ţeavă GRP şi fitinguri aferente, bandă de avertizare şi piesele de trecere de la oţel la GRP) în vederea executării lucrărilor contractate. Potrivit graficului de execuţie, urmau a fi efectuate, până la data de 15 decembrie 2005, o serie de activităţi (organizare şantier, instalare noduri hidrotehnice etc.), inclusiv săpături şi montaj TUB, iar în perioada 15 decembrie 2005 – 31 octombrie 2006 urmau a fi finalizate lucrările contractante. Prin adresa nr. 3193 din 11 aprilie 2006 reclamanta a informat pe pârâtă cu privire la necesitatea punerii la dispoziţie a echipamentelor necesare executării lucrărilor.
Pârâta a răspuns cu o întârziere de aproape patru luni, astfel că reclamanta a suspendat lucrările contractate prin adresa nr. 3525/2006 .
Suspendarea prelungită a executării lucrărilor a fost dispusă ca urmare a neîndeplinirii culpabile de către pârâtă a obligaţiilor prevăzute de pct. 13.2 alin. (2) din contractul nr. 204/2005. O astfel de suspendare a determinat rezilierea imediată a contractului nr. 204/2005 în temeiul pct. 16.2, paragraful 2 teza finală din Condiţii de contract pentru construcţii, FIDIC 1999, parte integrantă a respectivului contract. Faptul că reclamanta nu a reacţionat într-un termen rezonabil faţă de neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale şi că părţile nu au cooperat în vederea respectării graficului general de execuţie (pct. 14.2 din contractul nr. 204/2005) justifică existenţa culpei comune manifestată în comportamentul contractual al părţilor litigante.
Potrivit pct. 21.2 din contract, neplata la scadenţă atrage plata de penalităţi de 0,06% pe zi de întârziere până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor. Întrucât pârâta, deşi a avut posibilitatea, nu şi-a motivat întârzierea în plată prin existenţa unor împrejurări de natură să o exonereze de răspundere, datorează penalităţi. Neprimirea de către pârâtă a nici unei plăţi de la beneficiarul final nu întruneşte caracteristicile unei împrejurări exoneratorii de răspundere pentru neexecutarea obligaţiei de plată a pârâtei faţă de reclamantă. Interdependenţa dintre contractul nr. 204/2005 şi contractul principal privind îmbunătăţirea sistemului de furnizare Moţca, nu condiţionează obligaţia de plată a pârâtei faţă de reclamantă pentru lucrările executate şi probate prin rapoartele săptămânale şi situaţiile de lucrări întocmite potrivit pct. 18.2 din contractul nr. 204/2005. Rezilierea contractului principal de către beneficiarul final nu poate scuti pe pârâtă de achitarea contravalorii lucrărilor efectuate şi facturate de reclamantă (factura nr. 0933736, 0933737, 0933738 din 22 august 2006, vol. I, filele 100-102).
Potrivit art. 111 din contractul nr. 204/2005, astfel cum a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1, reclamanta - subcontractor are obligaţia de a pune la dispoziţia pârâtei-contractor a garanţiei de bună execuţie, 50% din valoarea garanţiei constituindu-se sub forma unei scrisori de garanţie bancară. Potrivit art. 2 din Actul adiţional nr. 2 la contractul nr. 204/2005, plata avansului de către reclamanta-subcontractor era condiţionată de primirea de către pârâta-contractor a unei scrisori de garanţie bancară pentru o sumă egală cu cea a avansului, emisă de o bancă agreată de aceasta din urmă şi a unei facturi fiscale având valoare egală cu respectivul avans.
În vederea emiterii scrisorilor de garanţie bancară, reclamanta a încheiat cu BRD contractul-cadru nr. 483 din 20 martie 2006 în executarea căruia s-a obligat să plătească un comision în cuantum de 0,5% la valoarea fiecărei scrisori, precum şi un comision de risc diferenţiat (0,75%, 1,25%, 2%) în funcţie de perioada de valabilitate a acestora.
Scrisoarea de garanţie bancară nr. 395 din 5 aprilie 2005 a fost emisă pentru suma de 54.553,40 Euro. Potrivit calculelor reclamantei şi verificate de Tribunalul arbitral, cheltuielile aferente acesteia (comision emitere şi comision risc) sunt în cuantum de 5.046,18 Euro.
Potrivit art. 19 alin. (1) din contractul nr. 204/2005, reclamanta-subcontractor are obligaţia de a încheia o asigurare pentru toate riscurile referitoare la lucrările de construcţii-montaj şi răspunderea constructorului. Poliţa de asigurare seria F nr. 554951 din 15 februarie 2006 atestă că reclamanta a încheiat un contract de asigurare cu SC O. SA.
Prima de asigurare, în cuantum de 1.724 Euro, urma a fi plătită în două tranşe egale de 862 Euro. Constatând că a fost depusă de reclamantă numai copia ordinului de plată nr. 81 din 16 februarie 2006, atestând numai plata sumei de 862 Euro din totalul de 1.724 Euro, Tribunalul arbitral, văzând art. 969 C. civ., consideră datorată plata acestei sume, la cursul oficial de schimb BNR din ziua plăţii.
Culpa comună în neexecutarea obligaţiilor decurgând din contractul nr. 204/2005 concretizată în lipsa cooperării cu bună-credinţă în scopul realizării obiectivelor contractuale conduce la înjumătăţirea sumei de 51.955,38 Euro solicitată cu titlu de profit nerealizat, respectiv suma de 25.977,69 Euro lei la cursul oficial de schimb BNR din ziua plăţii.
Cu privire la cererea reconvenţională, întrucât nu s-a achitat taxa arbitrală, nu s-a dat curs acesteia.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 207 din 19 noiembrie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de petenta SC A. Atena, sucursala Bucureşti România, în contradictoriu cu intimata SC I.G. SRL împotriva sentinţei arbitrale nr. 53 din 12 martie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. 224/2007. Ia act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel a reţinut că potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare şi doar pentru vreunul din motivele expres şi limitativ prevăzute de acest text.
Niciunul din aceste motive nu priveşte reexaminarea hotărârii arbitrale sub aspectul soluţionării fondului litigiului.
În speţă, deşi petenta a invocat art. 364 lit. g) şi i) C. proc. civ., susţinând încălcarea de către tribunalul arbitral a mai multor dispoziţii legale (art. 969 C. civ.), se constată că petenta se referă în motivarea acţiunii în anulare la probleme de fond, cum ar fi: interpretarea unor articole din contractul părţilor, situaţia de fapt reţinută, pe anumite aspecte ale cauzei, analiza probelor administrate şi neluarea în seamă de către arbitrii a altora, ignorarea unor dispoziţii din Codul civil, ce nu sunt calificate ca imperative.
Prin cererea de recurs formulată, reclamanta A. SA Atena, sucursala Bucureşti România, a susţinut că nu are capacitatea de a sta în justiţie, întrucât nu are personalitate juridică.
Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, „Sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul din judeţul în care vor funcţiona".
De asemenea, se precizează că atât în faţa instanţei arbitrale cât şi în faţa instanţei de apel s-a invocat faptul că, potrivit art.18.1 din contractul nr. 204/2005 „Contractorul are obligaţia de a efectua plata către subcontractor în termen de 5 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii de către beneficiarul final pentru lucrările relevante".
Prin aceasta s-a evidenţiat faptul că părţile au reglementat scadenţa obligaţiilor de plată, stabilind un termen de 5 zile lucrătoare de la efectuarea plăţii de către beneficiarul final.
Potrivit art. 969 C. civ. „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", dispoziţiile textului de lege citat având caracter imperativ.
Invocarea art. 364 lit. g) C. proc. civ. priveşte faptul că hotărârea arbitrală nu cuprinde motivele referitoare la toate capetele de cerere.
De asemenea, instanţa arbitrală nu a precizat care este motivul pentru care, deşi a reţinut culpa comună a părţilor, nu a redus la jumătate cheltuielile aferente scrisorilor de garanţie şi contractului de asigurare, nu a motivat cuantumul profitului nerealizat şi nici nu a stabilit legătura de cauzalitate.
Instanţa arbitrală a considerat fără niciun temei, faptul că debitul principal este de o anumită valoare, pronunţându-se astfel asupra a ceea ce nu s-a solicitat.
Recurenta nu a indicat temeiul de drept, însă din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă o posibilă încadrare a acestora în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata SC I.G. SRL prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei comerciale nr. 207 din 19 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca fiind temeinică şi legală.
Părţile nu au depus înscrisuri conform art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii.
Instanţa constată neîntemeiate criticile recurentei pentru considerentele ce se succed.
În conformitate cu prevederile art. 149 pct. 2 din Legea nr. 105/1992, A. SA Atena, sucursala Bucureşti România, „are capacitatea de a sta în justiţie întrucât persoana juridică este socotită cu sediul în România şi în cazul când are pe teritoriul ţării o filială, o sucursală, o agenţie sau o reprezentanţă".
Hotărârea arbitrală cuprinde dispozitivul şi motivele, arată data şi locul pronunţării şi este semnată de arbitrii.
Hotărârea arbitrală cuprinde detaliat motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea tribunalului arbitral, conducând în mod logic la soluţia din dispozitiv.
De asemenea, aceasta nu încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţiile imperative ale legii.
În motivul de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., invocat de recurentă, nu se includ criticile cu privire la stabilirea situaţiei de fapt, sau cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale dispozitive, ci numai criticile cu privire la încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, independent de situaţia de fapt stabilită.
Celelalte critici ale recurentei vizează temeinicia deciziei atacate şi ca atare, în raport de art. 304 C. proc. civ., acestea exced controlului de legalitate, neputând fi analizate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA Atena, sucursala Bucureşti România, împotriva sentinţei comerciale nr. 207 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. SA ATENA, SUCURSALA BUCUREŞTI ROMÂNIA, împotriva sentinţei comerciale nr. 207 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1779/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1798/2009. Comercial → |
|---|
